CÂND ALVARO MUNÉRA A ÎNGENUNCHIAT
Corida stă să-nceapă, urma să curgă sânge,
Tribunele sunt pline, cerul s-a-ntunecat...
Alvaro Múnera, văzând rivalul plânge --
Era un taur tânăr, de nimic vinovat.
În acest dans al morții, pașii s-au frânt sub zare,
Ei s-au privit tăcuți — o teamă fără glas,
Taurul nu lovea… privea cu-nspăimântare
Iar Alvaro, zdrobit, sabia și-a retras.
Strigau mulțimile, se fluturau batiste,
Dar nu mai era luptă, ci-un timp care-a-mpietrit,
Cum să ucizi o viață, oricât ar fi de tristă
Ce vine din iubirea Celui ce ne-a zidit?
Putea fi el în locul celui sortit pieirii
Dar a avut curajul de-a nu se-mpotrivi,
Și s-a lăsat purtat pe brațele iubirii --
Nu mai era în stare cu sabia lovi.
Cu mâna tremurândă, i-a atins fruntea lată,
Taurul s-a oprit cu coarnele-n nisip,
În inima arenei, s-a născut o soartă:
Un om a-ngenunchiat ... un suflet n-a pierit.
Nu era sânge-n ring, ci lacrimi neplătite,
Pe fața unui om ce-n sfârșit a-nțeles:
Că forța nu te-nalță, iar moartea nu-i dreptate —
Că gloria ucide și lasă gol ... deșert.
A plecat în tăcere, huiduit de mulțime,
Dar taurul, rămas, l-a privit ușurat —
Două inimi bătând, printr-o clipă sublimă,
Schimbând o lege veche… în adevăr curat.
Și-n fiecare noapte, acea zi îl străbate:
Taurul n-a murit. Sânge nu a mai curs.
Dar nu de groază plânge, ci de-o sfântă dreptate:
Că a ales iubirea… și-un drum cu fruntea sus.
Acum, bătrân și-n umbră, cu sufletu-mpăcat,
Își amintește totul — și-n gândul lui se-nchină.
Că într-o lume oarbă, un suflet a salvat
Cel care-a-ngenunchiat lângă blânda-i inimă!
Acesta-i adevărul acelei zile triste
Al celui ce-a purces pe-un drum mai luminat,
Ce-a renunțat la glorii și deșarte vise
Din milă pentru taurul, la moarte condamnat...
_________
Aceasta nu este o simplă poezie despre o arenă.
Este o mărturisire despre un suflet care, în fața mulțimii flămândă după sânge, a ales iubirea.
Este povestea reală a lui Alvaro Múnera, un fost toreador care, în mijlocul spectacolului, a privit în ochii taurului și a văzut acolo nu un dușman, ci o rugă.
Și-a îngenuncheat în fața vieții, nu din slăbiciune, ci dintr-o forță pe care doar cei ce înțeleg durerea o pot atinge.
Această poezie este despre acel moment.
Despre clipa în care sabia a căzut, iar inima s-a ridicat în har.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Orestius ![]()
Data postării: 13 mai 2025
Timp de citire: ~5 min.
Vizualizări: 841
Poezii de dragoste
Poezii de despărţire
Poezii despre natura
Poezii de primavara
Poezii dedicate Mamei
Poezii pentru copii
Casa Părintească
Poezii pentru tata
Poezii despre animale
Poezii despre moarte
Poezii filozofice
Poezii confesive
Poezii triste
Poezii motivaționale
Proza
Colinde
Poezii comice
Poezii patriotice
Poezii de 8 Martie
Poezii de Paște
Poezii de Anul Nou
Poezii diverse
Gânduri
Dedicaţii
Felicitări
Poezii de prietenie
Reformare
Gabriel Nicoara
18 noiembrie
Ce ai zis e rau, chiar oribil, tragic, da-i zis-o bine
Ploaia trăiește
Gabriel Nicoara
18 noiembrie
Frumos. Dar poate iti controlezi uneori, char daca rar, inima folosindu-ti caputu
Nu pot să te uit
Gabriel Trofin
18 noiembrie
Multumesc frumos! Ma bucur daca ti-a placut....
Nu pot să te uit
anca_nistor
17 noiembrie
Superbe versuri, intensă trăire!
Nu căuta la oameni
Gabriel Trofin
12 noiembrie
Mulțumesc frumos! Este într-adevăr așa cum ați spus...
Nu căuta la oameni
Silvia Mihalachi
12 noiembrie
,,NU CĂUTA LA OAMENI,, pentru mine, un cititor, nu este numai o superbă, superbă poezie, ea este și un bun sfătuitor a cărui sfaturi merită ,, pe t...
✨ Poeme din suflet pentru suflete
Deea
10 noiembrie
Mulțumesc
Sa nu mai doară...
un-pahar-de-poezie
10 noiembrie
Multumesc si eu ❤️🙏
Sa nu mai doară...
Alexandra-M
10 noiembrie
M-am regǎsit în versurile tale, mulțumesc pentru emoție
✨ Poeme din suflet pentru suflete
un-pahar-de-poezie
9 noiembrie
Bine scris!🤗