1  

CÂND ALVARO MUNÉRA A ÎNGENUNCHIAT

Corida stă să-nceapă, urma să curgă sânge,

Tribunele sunt pline, cerul s-a-ntunecat...

Alvaro Múnera, văzând rivalul plânge --

Era un taur tânăr, de nimic vinovat.

 

În acest dans al morții, pașii s-au frânt sub zare,

Ei s-au privit tăcuți — o teamă fără glas,

Taurul nu lovea… privea cu-nspăimântare

Iar Alvaro, zdrobit, sabia și-a retras.

 

Strigau mulțimile, se fluturau batiste,

Dar nu mai era luptă, ci-un timp care-a-mpietrit,

Cum să ucizi o viață, oricât ar fi de tristă

Ce vine din iubirea Celui ce ne-a zidit?

 

Putea fi el în locul celui sortit pieirii

Dar a avut curajul de-a nu se-mpotrivi,

Și s-a lăsat purtat pe brațele iubirii --

Nu mai era în stare cu sabia lovi.

 

Cu mâna tremurândă, i-a atins fruntea lată,

Taurul s-a oprit cu coarnele-n nisip,

În inima arenei, s-a născut o soartă:

Un om a-ngenunchiat ... un suflet n-a pierit.

 

Nu era sânge-n ring, ci lacrimi neplătite,

Pe fața unui om ce-n sfârșit a-nțeles:

Că forța nu te-nalță, iar moartea nu-i dreptate —

Că gloria ucide și lasă gol ... deșert.

 

A plecat în tăcere, huiduit de mulțime,

Dar taurul, rămas, l-a privit ușurat —

Două inimi bătând, printr-o clipă sublimă,

Schimbând o lege veche… în adevăr curat.

 

Și-n fiecare noapte, acea zi îl străbate:

Taurul n-a murit. Sânge nu a mai curs.

Dar nu de groază plânge, ci de-o sfântă dreptate:

Că a ales iubirea… și-un drum cu fruntea sus.

 

Acum, bătrân și-n umbră, cu sufletu-mpăcat,

Își amintește totul — și-n gândul lui se-nchină.

Că într-o lume oarbă, un suflet a salvat

Cel care-a-ngenunchiat lângă blânda-i inimă!

 

Acesta-i adevărul acelei zile triste

Al celui ce-a purces pe-un drum mai luminat,

Ce-a renunțat la glorii și deșarte vise

Din milă pentru taurul, la moarte condamnat...

 

 

_________

Aceasta nu este o simplă poezie despre o arenă.

Este o mărturisire despre un suflet care, în fața mulțimii flămândă după sânge, a ales iubirea.

Este povestea reală a lui Alvaro Múnera, un fost toreador care, în mijlocul spectacolului, a privit în ochii taurului și a văzut acolo nu un dușman, ci o rugă.

Și-a îngenuncheat în fața vieții, nu din slăbiciune, ci dintr-o forță pe care doar cei ce înțeleg durerea o pot atinge.

Această poezie este despre acel moment.

Despre clipa în care sabia a căzut, iar inima s-a ridicat în har.

 

 

Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Orestius poezii.online CÂND ALVARO MUNÉRA A ÎNGENUNCHIAT

Data postării: 13 mai 2025

Timp de citire: ~5 min.

Vizualizări: 751

Loghează-te si comentează!

Categorii

Poezii de dragoste Poezii de dragoste Poezii de despărţire Poezii de despărţire Poezii despre natura Poezii despre natura Poezii de primavara Poezii de primavara Poezii dedicate Mamei Poezii dedicate Mamei Poezii pentru copii Poezii pentru copii Casa Părintească Casa Părintească Poezii pentru tata Poezii pentru tata Poezii despre animale Poezii despre animale Poezii despre moarte Poezii despre moarte Poezii filozofice Poezii filozofice Poezii confesive Poezii confesive Poezii triste Poezii triste Poezii motivaționale Poezii motivaționale Proza Proza Colinde Colinde Poezii comice Poezii comice Poezii patriotice Poezii patriotice Poezii de 8 Martie Poezii de 8 Martie Poezii de Paște Poezii de Paște Poezii de Anul Nou Poezii de Anul Nou Poezii diverse Poezii diverse Gânduri Gânduri Dedicaţii Dedicaţii Felicitări Felicitări Poezii de prietenie Poezii de prietenie

Poezii din aceiaşi categorie

În vizită!

E dimineață, ger și noi parcurgem

Un drum alunecos și ne grăbim,

La sora dragă rapid s-ajungem

Că are pus pe masă ce ne dorim.

 

De la Piatra Neamț azi am plecat

La Botoșani că suntem așteptați,

Cu bunătăți bio, obținute-n sat

Ce gura-ți inundă, când le gustați.

 

Pe masa-ntinsă în salonul mare

Sunt zeci de feluri de mâncare,

Puse pe farfurii și în castroane

Ce musafiri așteaptă la gustare.

 

Da, e tare gospodină Angelica

Și strașnice bucate pregătește,

Iată de ce la ea venim cu gașca

Să-nfulecăm c-aici nu se plătește.

 

Soțul Marcel, e omul cu multe idei

Așa că i-a făcut cuptor lipit cu hlei,

Unde să ne gătească nouă sarmale

Și-apoi forțați, se merge la plimbare.

 

În curte se găsește o privatizare

Unde Angela este mare patroană,

Are de toate pentru toți la vânzare

Iar bonusul primit, este bomboană.

 

Vila se află la magazin în spate

Având parter, etaj și o mansardă,

Acum o folosesc doar pe jumate

Că de etaj, copiii duși nu-ntreabă.

.............................................

Venim mereu cu drag să ne-ntâlnim

Și-așa vom face cât pe-aici călătorim,

Ne adunăm și Domnului îi mulțumim

Pentru ce-avem și viața ce-o... trăim!

 

 

 

 

Mai mult...

Pictorii Cerului...

 

Pe turla lumii, veche și obosită,
un clopot tace, dar ecoul cheamă.
Sub cerul stins, lumina rătăcită
se-aprinde lin — ca o icoană-n ramă.

Atunci coboară, blând, din depărtare,
un stol de îngeri, palizi, pictori sfinți,
cu aripi moi, făcute din iertare,
și ochi aprinși de doruri...cuminți.

Ei poartă-n mâini paleta nemurire,
cu tonuri calde, vii, dar luminoase,
și-nvăluie pământul în iubire,
cum Domnul scrie-n cer cu litere duioase.

„Să fie-ntins apusul peste lume,
ca o cămașă ruptă de păcat”,
șopti un înger, rostind un vechi nume,
iar soarele zâmbi, murind, dar luminat.

Și-n jurul casei Domnului, sub cruce,
tăcerea se lasă și respiră,
iar cerul, ca o rană ce se duce,
se vindecă în aur și se miră...

Mai mult...

Ironie

Să știi să prețuiești pe om, 
Să știi să îi vorbești frumos, 
Până când poți să-l folosești, 
Oh, dragilor... E ironie! 

 

Să poți juca un rol

Să poți să-l joci frumos 
S-aduci apoi durere, 
La fel-e ironie! 

 

Nu mai vorbi dacă nu știi ce zici

Si dacă tulbure ți-e mintea! 
Nu te schimba în chip fățarnic 
Si nu gândi aiurea! 

 

Nu armele distrug, ci vorbele

Ce le folosim când nu gândim 
Spre cei ce nu îi știm, sau poate știm... 
La fel distruge- ironia! 

Mai mult...

Timpul!

Ieri am primit un mesager,

Venit din depărtări uitate,

Nu m-am gândit de loc la el,

Deși sunt om cu ani în spate

 

Am stat de vorbă mult în doi,

Și amintiri trecute-am depănat,

Eram surprinși cu totul amândoi,

De câți ani în cârcă s-au adunat

 

Știa și data când m-am născut,

Și foarte multe din viața mea,

Mi-a zis că m-ansoțit de la-nceput,

Stând lângă mine în clipa grea

 

Ai fost de multe ori părăsit,

Pe drumul încurcat al vieții,

De oameni apropiați păcălit,

Și înapoi n-ai dat găsind soluții

 

Așa mi-a spus necunoscutul,

Și-apoi încovoiat s-a prezentat,

Numele meu se cheamă,,timpul",

Și-n timp eu pavăză ți-am stat

 

De ce-ai venit acum spre mine?

Eu curios, surprins l-am întrebat?

Un troc sunt nevoit să fac cu tine,

Mi-a spus ferm, direct și răspicat

 

Ce îți propun, nu e deloc negociabil,

Că voi lua cu mine de la tine tinerețea,

Și-ți voi lăsa la schimb în mod inevitabil,

Anii ce vin și-ți vor aduce...bătrânețea

 

Pentru moment am rămas mut,

Și am simțit teribil gustul tristeții,

Nu îmi explic cum vremea a trecut,

Dar Timpul mi-a șoptit,

prietene...e roata și cursul vieții!

 

Atunci am înțeles pe loc venirea sa,

Și schimbul nevoit l-am acceptat,

Am vrut să-l mai întreb pe timp ceva,

Nu mi-a răspuns, s-antors și a plecat!

 

Scrisă pentru voi,

Nascut, Mai "62,

Cezar,

Pe curând!

 

 

 

 

Mai mult...

Cartea, un dar neprețuit

O carte prăfuită 

În colț pe -o etajeră, 

De -o vreme cuibărită 

Șușotea din operă 

 

O rază de lumină

Alunecă pe o filă 

Și o privire  senină 

Citea creația umilă  .

 

Pulberea fu risipită,

Șlefuită cu migală 

Renăștea răsfoită,

Zâmbind cu sfială. 

 

Cuprindea o lume 

Tainică, divină;

O stea Fără nume

De glorie străină. 

 

Respira-n cuvinte, 

Din metafore curgea, 

Trezea simțăminte, 

Fiorii ,culegea..

 

 

Mai mult...

Psalmi - XI - Dezmăț și Trufie

 

Mi-am murdărit sufletul cu străluciri ieftine

și am râs, Doamne,

în timp ce cerul Tău plângea.

 

Am lăsat să mă îmbrace dezmățul,

ca pe o haină de mătase rușinoasă.

Am pus trufia pe frunte,

ca o coroană de foc stricat.

Și am spus în inima mea:

„Cine este ca mine?”

 

Am bătut cu pumnul în masă,

nu ca să fac dreptate,

ci ca să mi se plece lumea.

 

Ți-am rostit Numele cu buzele înveninate,

și am vrut să fiu mare,

în timp ce Tu te coborai smerit în țărână

pentru mine.

 

Am vândut Adevărul

pentru un cuvânt frumos,

și m-am făcut idol mie însumi.

 

Dar acum tăcerea Ta mă arde.

Privirea Ta, care nu mai e, mă strigă.

 

Doamne,

din palatele închipuirii mele,

nu au rămas decât ruine.

 

Din beția gloriei mele

m-am trezit cu sufletul gol.

 

Intră, Te rog, în inima mea —

nu cu blândețe,

ci cu foc curățitor.

Risipește mândria care stă ca un zid

între mine și fața Ta.

 

Desfă-mă, Doamne,

și fă-mă din nou.

Mai smerit. Mai curat. Mai adevărat.

Mai puțin eu.

Mai mult Tu.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍
#Interesant  Autor: Vlad Vasile
Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookies. Politica privind cookies.