2  

Autorul Mad Max

poezii.online Mad Max

Total 0 creaţii

Inregistrat pe 16 octombrie


Creaţii aleatorii :)

Soarta

 

Auzeam pescărușii la geam,

În timp ce cu soarta vorbeam,

Iar strigătul lor de extaz,

Îmi intră în trup prin obraz,

 

Cu marea pe aripi se înalță,

Pe mine cu apă mă încalță,

Prin focul din piept să mă plimb,

Şi dorul de moarte să-l sting.

 

Brațele le simt mai ușoare,

Într-un ochi îmi răsare un soare,

Din umeri oarecum nefiresc,

Două lungi aripi îmi cresc,

 

Şi zbor peste viață și moarte,

Ciugulind un poem de pe-o carte,

Celălalt ochi în gheare-l împlânt,

Să văd ce mai e pe pământ.

 

Și plutesc peste chin, nenoroc

Cu mârșava soartă în cioc,

S-o arunc undeva în genune,

Să renasc fără soartă pe lume.

Mai mult...

Apus

In fața  curajului care m-a părăsit,

In fața antebrațelor mele, a stomacului,

A nopților care, și ele, fac parte din mine, 

Invinși și invingători, nimeni nu le mai știe numele;

Gesturile noastre, amprentate pe căni de cafea, pe hârtii,

Pe hărți, pe pixuri, pe haine, pe ramele ferestrelor , pe scoici,

Adunate și apoi aruncate în mare. Nimic nu se oprește,

Anotimpul nu se oprește  ca să dea răgaz cailor care mor,

Târându-și oasele crepusculare  pe potecile – nguste,

Cărând, cărând, cărând, jumătăți enorme de munte.

Jumătăți énorme de inimi, jumătăți énorme de singurătăți.

In câmp, cineva îl ucide iarași  și iarăși pe Lorca,  

Și  luna.  Dar cui îi pasă? Invingători și învinși,  

Nimeni nu le mai știe numele,

Viața merge mai departe -  ce clișeu :) -   Si cât de adevărat,

Ne refuza aceasta realitate ultimă,  

Statuile însângerate de pe podul Charles.

Există undeva acolo, dincolo de capitulare,

O dimensiune tragică a apusului.

 

Mai mult...

Șobolani

fragment

...

Conductele de apă caldă

Fredonează-un dor de mamă

Într-un ritm curat de odă

Și murdar de tristă teamă.

 

Se-aud și pașii de gândaci;

În ecouri zgomotoși …

Oameni goi, gândaci săraci

Șobolani de foame roși.

 

Așternuturi de cartoane

Desenează peste tot,

Un pat de dor și-un vis pe mâine

Și tot ce-a fost într-un boicot.

 

Câte-o picătură-n noapte

Se izbește de trecut,

Într-un glas de dor și moarte …

Zgomotoșii au tăcut. 

 

Iar o cruce-i scrijelită

Pe un perete umezit

Șoapta-i rugă-nlăcrimată,

Și trist copilul părăsit.

 

 (autor: Aurel Alexandru Donciu /  volumul Șoaptele Nopții ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 - ISBN: 978-973-0-32645-1 / Fragment extras din "Șobolani" / Toate drepturile rezervate )

Mai mult...

Neliniște

Vuetul tulbure și apa rece

A unui râu ce grabnic trece,

Răscolind nisipu-n vaduri

Zgomotos este ca niște valuri.

 

Se izbesc de malul de piatră

Ca a unei mări pastel albastră.

Hai ridică-te-n picioare

Viața mea nesclipitoare!

 

Râul susură, se tânguiește,

Plânge și se tot amărește,

Că vântu-n pădure nu se potolește

Ca și când natura jelește.

 

Luminișul din ochii naturii

Ca și un talent al picturii,

Îmi descoperă în suflet

Dorința s-alin acel vuet.

 

Mai mult...

De ce?

De ce n-ar fi şi mâine-o zi
lăsată-n drum de ursitoare,
când noaptea zorii vor păzi
să-mi fii alături ca o floare?

 

De ce prin clipe te grăbeşti
să prinzi doar zboruri ostenite,
când an de an mai dăltuieşti
un vis de drumuri înverzite?

 

O viaţă rog să-ţi facă-n dar
un şir de zile în lumină
şi vinul vechi să-l bem cu har,
din doruri să ne facem vină.

 

Făcut eu sunt iubiri să-ţi port,
ca-n ziua scrisă de-ntâmplare
s-aştearnă dragostei suport
o poză prinsă-ntr-o scrisoare.

 

O zi se prinde-n răsărit
pe firul razelor de soare,
o zi mai rog la asfinţit
să pună cerului culoare.

Mai mult...

Piatra albastra

Piatra albastra in cer cazut

Te-ai inorat pe dedesupt

Si ai maturat in anii grei

Frunze, oameni, zei.

 

Ai rasfatat in oglindire

Senzatii dintr-o privire

Catre launtrul redescifrat

Piatra cu praf cald

 

Picturi insangerate-n nori

Impletituri de ploi si flori

Rupturi de spirit, dedublari

O ruga catre mari si tari

 

Din piatra albastra s-a nascut

Fara concret, stele si lut

Crezand ca poate s-a pierdut

De piatra calda de mormant

 

Ce a maturat in anii grei

Frunze, oameni, zei.

Mai mult...