Mărțiguș

Mă gândeam așa, în timpul unui vis

Cum simple complicații urcau dintr-un abis

Nu-i de mirare c-atât de mult gândesc 

Să-mi vie iar trecutul, un altul mai firesc

Deși n-aș putea spune de ce mai zăbovesc

În tot trecutul, taină a firii ce privesc

E năzuință slabă? Aș vrea să cercetez de ce

De firea-mi veche eu nu mă depărtez

Ce bine-ar fi, măcar o noapte, să privesc 

Cum toată taina veche ce nu o deslușesc 

Să se reverse minții, în har dumnezeiesc 

Acum, aievea, eu, să pot s-o lămuresc

Un mâine nou, curat de gânduri, e tot ce îmi doresc

Marius Ene, Polonia, 25.05.2025

Oamenii,

stiu ei totul

Si totusi stiind nimic

Intr-o mare de "info"

Intr-o mare de nimic.

Parand ca niste zei

Lucrand ca niste lei

Dar tremurand in ei

De frica, de teama de ei

Insisi.

Cautand raspunsuri

In nesfarsite incercari

Cautand comori

Dar rareori cautand,

nestimate valori.

De-a dreptul patetici* 

Oamenii, 

fie atletici,

domni directori

mari actori,

si alti temerari,

In slujbe decente,

care par marete

Dar mici, putini iubitori

De sens, de valori.

Suntem toti intr-un tot

Plin cu de toate

Dar gol 

Dar goi

de vise, idei, valori, 

Adevarate comori!

Suntem nimic

Si de-a dreptul,

mici iubitori.

05.02.2023, 20 ¹², Elblag, Poland

De-aș ști că tu ești un întreg

În care eu m-aș regăsi, umblând 

În fiecare colț de-al tău, aş zăbovi 

Și te-aș dori din ce în ce mai mult!

dar...

Eu știu că tu ești un întreg

În care eu mă regăsesc, umblând 

În fiecare colț de-al tău, eu zăbovesc

Și te doresc din ce în ce mai mult!

Marius Ene, pt. soția mea minunată zi de zi.❤️

Polonia, 16.03.2025

Ascultă nerăbdarea timpurie

A ploilor ce au sosit subit

A norilor e cerul toată ziua

Și noaptea parcă nu a mai venit

În zgomotul vâscos de ploaie

Mirosul soarelui e mult tocit

Nici păsările ce erau vioaie

Nu vor să cânte cu trilul amorțit

La geamuri reci atârnă nasuri ude

Ce încă mai așteaptă soare

Acele raze care poate vor pătrunde 

Prin cercurile mici din suflu făurite

Lumea-i oarbă

Din orgolii,

Dar şi surdă, 

O fi modă?!

Ori e-n tine, omul

Gena lipsei de emoții?!

Stă şi-aşteaptă, cumințică

Urmărind ce se întâmplă

Aşteptând cu nerăbdare 

Să se-ntâmple o schimbare

Neştiind că-n voia sorții...

Poți să-aştepți să-nvie morții! 

Si te-ntrebi cu-ngrijorare:

Ce s-a intâmplat şi când şi cum?

Şi cum oare,

De nu doare?!

Marius Ene, Elblag, Poland, 16.03.2023, 08 ²⁰

Deleted Deleted Deleted

patru dimineața.

nu te poți gândi la altceva

că, deși e beznă,

pe ea o poți vedea

vrea înghețată.

o întrebi în șoaptă:

“îți cumpăr, bine,

da’ vii și tu cu mine?”

v-ați dat jos din pat.

pe loc v-ați îmbrăcat:

ea-n hanoracul tău,

tu – îndrăgostit rău

coborâți șapte etaje.

fără foială foarte mare,

că în douazeci și cinci de minute

ați apărut în ziare

afară-i primăvară.

în parc pare a fi ceva in aer,

parc-o ceață

ca aceea care te-a trezit de dimineață

stați pe-o bancă.

magazinele-s toate închise,

ce-ai vrea să-i iei niște narcise!

sunt florile ei preferate, mai ții minte?

v-apar deodată amintiri.

vă înțelegeți din priviri,

nu-i nevoie să vorbiți,

ai și uitat că vă grăbiți

se uită la tine.

inima-i izvorăște bucurie;

îți păstrează înfățișarea vie

că-ți sărută albastrul din privire

nici nu mai știi ce căutai.

ce naiba voiai?

și ce dacă a început să plouă?

dansați așa cum vă place vouă!

se crapă zorii.

te trec toți fiorii;

nici narcise, nici înghețată,

“mai încercăm încă o dată?”

Pe-alei spre demiurg e ghiocelul

Ce-i vestitor de Rai și primăvară,

Ieșind din iarna cea de cald avară

Pe chip ți-a fi zăpezilor măcelul.

Și roșie-n obraz mă strigi pe-afară

Zambila-n nări să-mi bea violoncelul,

Îți pun pe deget de divin inelul,

Renașterea naturii ca-n fanfară.

Te strig din plumb de diamante încă

Da-n hibernala cale a fi viu

De flori găsesc speranța cea adâncă.

În șa de al nădejdii bidiviu

Sunt stele-n ape ce lovesc o stâncă

Și reînvăț de prin omăt să fiu.

Miroase a primăvară?

Sau...poate a vanilie?

Dar nu! E dragostea de mamă,

Miroase a fericire!

    Parfumul ei puternic, 

    Frumos și îmbătător,

    Parfumul ei prosperic

    Ce te înalță-n zbor. 

Și acea clipă a trăirii,

N-o vei uita nicicînd.

Din fructul fericirii,

Zâmbeai încet gustând. 

    Strigi cu inima deschisă:

    -Vai, atât este de dulce!

    Iar tristețea-n tine închisă,

    Pleacă, în infern se duce.

Ca un fluture albastru

Printre nori catifelați,

Ești tu fericit maestru

Al iubirii dintre frați.

    Fericirea-nu-s cuvinte,

    Ci o comoară cu iubire.

    Ai încredere și simte,

    Cum miroase a fericire!

    Ciudat acest cer plumburiu
    În care dansează frenetic
    Doi cocori cu aripile negre...

Aș vrea să fiu
O coardă de vioară
Să cânt odată cu al tău gând
Arcușul să mângâie nota muzical
Cu frumusețea tonului de primăvară,
Din iarna vieții m-ar trezi.

Apoi,  arcușul să-l dăruiesc
Aș vrea…
Dar cui? Nu-i nimeni,
Nimeni să-l  mânuiască
Vioara o las pe-un piedestal
De flori…
De flori aș vrea  să fie
...........................................
Din cerul  fără nori coboare păsări
Să cânte-n triluri  partitura
Uitată de-o călătoare
Pe-o ramură uscată de arin.

Printre florile, corolă de culoare,
Să dansăm un  vals  sublim
Fără arcuș, fără vioară
Acompaniați de primăvară
Cu cer senin până la apus.
Aș vrea….!.

M-am îmbătat de tine, din tine am sorbit

Am râs pe săturate, am plâns și am cântat,

Azi ca un pusnic sunt, flămând și rătăcit

Fiind că prea departe de mine ai plecat.

Întoarce-m-aș pe drumuri și-n crânguri cunoscute

Să te aștept cu flori, cu zumzet de albine,

Să îți aștern iubirea imensă cât un munte

Și fericit de viață să mă desprind de mine...

Parfum de viorele adun în pieptul meu

Și le cuprind cu lacrimi de dor nepovestit.

Oare se duce omul, dacă e omul tău?

Oare se duce omul cel care te-a iubit?