wildemon

Ești o floare atât de drăguță,

Încât nici petalele nu-ți cad

Ai o inimă ce cântă muzicuță,

Înveselind suflete, plantând răsad.

Atât de măreață și puternică,

Treci cu ușurință orice obstacol.

Fruntea îți e udă fiindcă ești harnică

Și viața ta pentru noi e un miracol.

Tu faci din furtună sa fie soare

Și chiar și vremea ți se supune,

Eu sunt slab, dar tu ești tare

Învingând răul ce ție se opune.

Ești o floare atât de drăguță

Încât miroși a trandafir,

Strălucești ca o mica steluță

Lumindu-mi mintea să mă inspir.

Clipe reci și triste se duc,

Floarea vieții se-ofilește.

Chibzuiesc ce drum s-apuc!

De ce inima-mi iubește?

Pe tine un chip de lut

Ce râvnești numai plăcutul,

Chinuind o floare, mut

Când tăcut este trecutul.

Nu vrei floarea din fereastră,

Ci glastra în care ea doarme.

Nu-i vrei zborul de măiastră,

Și nici parfumul unei karme.

Dar ajunge-va într-un timp

Apa din glastră să se scurgă,

Și-mpinsă parcă de-un înghimp

Glastra cioburi să se spargă.

Vei rămâne ca un pustnic.

Glastra, apa s-au sfârșit.

Ce să faci, acum ești vârstnic,

Iară floarea, păcat s-a ofilit.

Ce vei mai alege oare

Dintr-o viață, din nimic?

Vei rămâne cu ochii-n soare,

Un suflet îndurerat și-anemic.

Pe dealul din sat,

Sub pădure aşezat,

Un pâlc de mioare,

Paşte-n răzoare.

Oiţe ţurcane,

Cu iarbă în coarne,

Miei ne-nţărcaţi,

Şi-n piele pătaţi,

Straşnic vegheaţi,

De câinii grupaţi,

Sub fagul bătrân,

Lângă stăpân.

În a vântului şuier,

Se aude un fluier,

O doină de astru,

Cu sunet măiastru.

Pădurea străbate,

Iar păsări mirate,

Se-ntrec a cânta,

Şi-n zbor a dansa.

Mioarele pasc,

Sub doine de basm,

Încet le îngână,

Câinii din stână.

Întreci tu stăpână,

Şi cântul de zână,

Doineşti ciobăniţă,

Precum o crăiţă.

Cu părul de soare,

Dă turmei ocoale,

La miei le doineşte,

Cu triluri celeste.

A lor ciobăniţă,

Cu trup de zeiţă,

Cu chip îngeresc,

Şi mers nelumesc,

Cu pielea de lapte,

Cu buzele coapte,

Ochii safire,

Sclipind de iubire,

Îi poartă în braţe,

Le pune şi moaţe,

Roşii ca focul,

Să pască norocul.

Amurgul se-arată,

Câinii iar latră,

Ciobăniţa tresare,

În stâna apare.

Dinspre pădure,

Încep iarăşi să urle,

Lupii flămânzi,

Cu ochii bolânzi.

Din cingătoare,

Ia fluierul mare,

Şi începe uşor,

O doină de dor.

Lupii tot urlă,

Ciobăniţa din surlă,

Mai tare doineşte,

Pe lupi îmblânzeşte.

Se văd luminiţe,

În poieniţe,

Sunt ochii de lup,

Cum stau şi ascult.

Până în zori,

În câmp cu mohori,

Ciobăniţa doiniră,

Pe lupi îmblânziră.

A doua zi iar,

Un cântec bizar,

Doineşte cu foc,

Şi prinse în joc,

Oiţe cu lupi,

Miei cu căţei,

Lupi cu căţei,

Oiţe cu miei.

Ciobăniţa doineşte,

Pădurea huieşte,

Iarba mult creşte,

Stâna domneşte.

Tu ești ce nimeni nu poate fi

Nici astăzi,mâine ori demult,

Căci pentru mine exiști doar tu,

Ești singura iubire...

Tu ai puterea să-mi deschizi

Și ochii și inima și Cerul!

Cum aș putea eu să rezist

Fără să-ți scriu a mea iubire

Să mai respir gândind tăcut

Cum plâns-ai în trecut rănită fiind,

De-o tristă amintire ce-i moartă mai demult..

Să moară ea iubirea precum oamenii mor,

Să zacă ea cu cruce pusă în pământ,

Să fie amăgire?

Eu spun că nu!

Nu cred că Adevărul stie vreodată a muri,

Iubirea de asemeni!

Îți spun acum ce-am spus la început

Tu ești ce nimeni nu poate fi

Nici astăzi,mâine ori demult,

Căci pentru mine exiști doar tu,

Ești singura iubire...

(30 ianuarie 2024 Vasilica dragostea mea)

 FLOARE DE GHEATA , IN VARF DE MUNTE 

CAND VINE FRIGUL , INCEPE SA UITE.

ISI INGHEATA TRUPUL , MIRESMELE-I PALESC ,

RAMANE DEZGOLITA , INTR-UN SUSPIN GROTESC.

REZISTA DOAR CU GANDUL LA ACEA CALDURA , 

UITA C-O DOARE TRUPUL , DOAR SA NU SIMTA URA.

INCEPE SA IUBEASCA VANTUL , CE-I LASA CICATRICI , 

ZAMBESTE CU DURERE-N SUFLET , EA VA PLECA DE AICI!

-Stimate domn, mersi de primire 

Care a fost prima ta iubire?

Cu cine te-ai simțit amabil?

Ce chip de om? și cât de durabil,

A fost cuplul între voi?

Ce dorințe ai avut? ce nevoi ??

-Oh prima mea iubire 

O simt si amu ca un miracol 

Îi aud și amu a ei vorbire 

Cu ea depașeam eu orice obstacol 

Cu părul blond minune mare 

Cu ochi albaștri în revărsare 

De nopți adânci petrecute în doi 

Cu ea în orice clipă ma simțeam vioi 

De mic copil eu am iubito

Și mă temeam eu să îi spun 

Încrederea în sine nu am găsit-o 

Și am perdut un moment bun 

-Și pe urma ce ai făcut 

Ai încercat so găsești ??

După cum eu am văzut 

Pe deplin tu o iubești  

Nui posibil să te dai bătut 

Ce a fost și cum sa petrecut?

Oare ția spus că nu-i destin?

Că ea cu tine nu sa bucurat pe deplin?

-Nu băiete nimic nu a fost 

Viața nea dus pe două drumuri diferite 

Și am decis că nu mai este rost 

Ca sufletele noastre nu-s menite

Să fie împreună chear dacă 

Am iubito pe deplin

Am mai văzut-o și parcă

Amintirile îmi vin 

Dar ma stărui să nu îmi amintesc 

Acele momente petrecute împreună 

Și din acel moment eu nu doresc

Ca nimeni de ea să nu mai spună.

-Dar ai mai iubit din nou așa de strâns 

Ai mai simțit așa placere 

Și tot pe urma tu ai plâns 

Ca sați alini durerea ?

-Da au fost și după ea suflete pereche

Dar totuși parca nui deloc la fel 

Au fost doar mici buchete 

Ce au înghețat în ger

Am simțit placere si durere 

Am simțit amorul și trădare

Și am decis că o să-mi caut una 

Pe cea aleasă din vis

Pe ea a so compar cu luna 

Pentru ea și cerul e deschis 

Să ma iubească pe deplin 

Să nu cunosc durerea 

Și seara când acasă vis 

Voi ști ce e plăcerea 

So iau în brațe și so sărut

Săi spun căi cea mai bună 

Acest moment nespus de plăcut 

Vă fi cântat în strună 

Vioara va recita 

Iubirea noastră pe deplin frumoasă 

Tu cu buzele dulci îmi vei cânta 

O melodie aleasă

autor Stas Lipcan

Asta-i tot,
Și s-a terminat,
Iubirea pe care ți-am purtat,
A plecat,
Cât vara a durat, prin versuri te-am purtat.

Dar azi s-a terminat,
Nostalgia mă apasă, căci te-am vrut,
Și te-am dorit,
Nu doar pentru o vară,
Ci pentru ai mei copii.

Și azi îmi e dor,
De nopțile fierbinți în doi,
Când prin sărutări aprinse,
Se ascundea un noi.
Și azi îmi e dor,
De ce însemnam noi.

Te voi purta prin versuri un timp,
Căci dorul mă apasă,
Și mi se deschid amintiri de vară,
Vei fi mereu sărutul dulce,
Cel adoram in noptile cu tine.

C.D (C.Denisia)

Ne-am lăsat de bunăvoie

În închisoare "inteligentă",

Uitând de reala nevoie,

Și de viața existentă.

Atâta s-a schimbat –

Se uită lucrurile frumoase.

E posibil înapoi de dat,

În amintiri acelea prețioase?

Atâtea dureri...

Atâtea întrebări fără răspuns.

Atât de multe răni sângerând.

Săgeți înfipte în inimă.

De nimeni înțelese.

De multi batjocorite.

Răni dureroase.

De nimeni mângâiate.

Strigând după ajutor.

Ei părând surzi.

Nori negri atât de grei.

Oprind a mea rugăciune în drumul ei spre Cel Atotputernic.

Zilele trec.

Durea devine tot mai insuportabilă.

Cel rău șopotind... fă-o.

Dar nu vreau a mea mamă să sufere.

Nici în Foc să ard o veșnicie.

Să fie ăsta sfârșitul?

Te rog de azi
Sa nu iti mai fie frica
Cum altii te privesc,te cintaresc
Cum altii te descriu fara cuvinte
Sau te picteaza fara interes

Te rog de azi
Nu iti mai cere scuze,
Ca bate vintul,frunza a cazut
Si nu umbla mai tot timpil desculta
Dupa aplauzele care sau oprit.

Se prelinge lumina pe față

Și tresar mușchii fragezi sub fard ,

Oferind prospețime și viață

Senzualelor buze ce ard .

Umbre fine, contrastul crează,

În oglindă , al doilea profil ,

Când de-afară pătrunde o rază

Peste chipul tău drag de copil .

Printre gene pătrunde lumina ,

Limpezind ochii mari ce-i ador ,

Dilatând sub cornée , retina

Și pupilele-n mijlocul lor .

Îți ador frumusețea-n tăcere 

Și în taină , iubito te-ador ,

Sub tributul ce viața mi-l cere ,

Când te simt , când te vreau , când mi-e dor .

Te ador când apari în grădina

Înfloritului parc cu alei ,

Printre care te-arăți Bellamina ,

Să te vadă în veci , ochii mei .

Ștefan Kaurek