În viscolul acestei vieți... Cu păduri străine...
Sufletu-mi tot cată... Al liniște-i coline...
Câți ochi reci de piatră... În lume am văzut...
Toți au rătăcit... Cu suflete-n tumult...
Și inima-mi tot bântuie... Prin negrul meu necaz...
Fără tine Doamne... Caut lung extaz...
Spune-mi Doamne care... Este calea mea...?
Din câte sunt pe cer... De ce iubesc o stea...?
=============
Reci și lungi iubito... Fost-au anii fără tine...
Nesfârșite nopți... De-o pustietate pline...
Am umblat prin lumea... Dusă de al lumii vis...
Suflet pierdut în lume... O lume în abis...
Al codrilor frunze însă... Încă totuși cântă...
Și păsările prin valuri... Încă se mai plimbă...
Prin întunecimea-mi... Sper că te iubesc...
Căci spre lumea fără stele... Mereu eu privesc...
=============
În această lume... De rele obsedată...
Sufletu-mi tot cântă... Prin al picturii artă...
Să tot rup din mine... Al meu trecut smintit...
Ce-n moartă judecată... Lumei cată un sfârșit...
Așa nebunia-mi... Rău mă otrăvește...
Iar ochii mei în tine... Flama liniștește...
Căci în lumea neagră... O flamă te-am găsit...
Să-mi fii ascultătoare... Căci sunt al tău iubit...
Căci inima-mi ca smoala... De secetă-i crăpată...
Și fosta îmblânzită... Cu palma-ți fermecată...
Și am uitat c-am fost... Rege mort și năcăjit...
Și că văzusem umbra... A întunericului cumplit...
Cât păsările cântă... Și calea spre cer ne-o arată...
Cât florile se plâng... Căci lumea e deșartă...
Sunt un simplu om... Și Cerului mă-nchin...
Cât încă mai trăiesc... Voi fi mereu creștin...
Și cât există lumea-n... Gânduri rele și introvertite...
Puterile vor fi... Cu suflete perfide...
Mie-mi viața pe pământ... Se stinge în culoare...
Căci pentru timp sunt fluture... Și iubesc o floare...
Și tot aștept din ochii tăi... Culoare ca din floare...
Și uneori eu chiar o văd... Și crești ca sub un soare...
Iar raza când te va bate... Și ochii ți se vor deschide...
Atunci să îmi șoptești în liniște... "Eu te iubesc iubite..."
Să-mi șoptești cu cîntec viu... De împreunare...
“Tu-mi ești rază de lumină... Pe-o lacrimă de floare...
Să-mi fii tărie pe pământ... Cât moare lumea-n chin...
Sub Cer ție regină... Sub Cer mie stăpân”
Cât eu pe tine te iubesc... Sorbește-a mea gândire...
Și vezi că pe pământ... Nu e fericire...
Vezi că lumea și-a pierdut... Toată a sa onoare...
Ceru-i mort pentru cei morți... E hău fără culoare...
Și vreau să vad în al tău plâns... Cum mor idei deșarte...
Când o să-ți cadă lacrima... Pe buzele-mi uscate...
Când timpul meu va trece... Pleca-voi în mormânt...
Privește spre eter... Urăște al morții gând...
=============
În vremelnică dansare... Sub Împăratului Cel Ceresc...
Două suflete-n culoare... Împreună cresc...
Prin sclipiri din ochii tăi... Văd că ești suflet al meu...
Din lumea fără stele... Noi spre Dumnezeu…
Această poezie e scrisă de personajul principal al unui poem mai amplu care se va numi "Hecto fiu de Flamă". Ea face parte din antractul poemului.
Voi mai posta și alte poezii și poate un fragment din poem ...
Alte detalii mai tîrziu...