Tu eşti frumoasă, ca soarele de dimineaţa

In cea mai sumbra zi

In cea mai rece noapte

In cea mai trista clipa

In cel mai singur loc

Iubirea mea

Inima iti va topi

Tristetea iti va alunga

Singuratatea iti va alina

Dar mai am jn singur gand

Pe care as vrea sa ti l transmit

Ca si n ultima clipa a vietii

Eu pe tine te oi iubii

O! Tu, prea frumoasă lună.

Tot aștept ca soarele să apună.

Ca în fiecare seară să mă seduci.

Ca din nou la tine să mă aduci.

Superba mea, steauă a nordului,

Maestră a mărilor și a timpului.

Cu tine la spate, toate păcatele purtate,

Nu cântăresc nici jumătate.

Dar tu mi te arăți puțin câte puțin.

Uneori doar jumătăți obțin.

Iar alteori, doar sferturi.

De asta în fiecare dimineață, sper să uiți de ale noastre certuri.

Da, știu, că tu te îmbraci în nori,

Și până de înserare, tinzi să mă ignori.

Dar atunci când uit să te iubesc,

Te dezbraci și mă faci să mă înrobesc.

Numai la tine mă gândesc.

Ești cu adevărat un dar ceresc.

Pierdut într-o mare a uitării,

Tu ești farul pe care îl urmez în drumul salvării.

Lumina ochiilor tăi mă ghidează,

Și următoarea destinație mi-o fixează-

Chiar și atunci când absența ta mă îndepărtează.

Lună dragă, iubirea ta mă completează.

Ai vrea să îți mai citesc ceva?

Sau să ne mai întalnim pe undeva?

Vreau să îți vorbesc dar fără supărare...

... Eu pentru tine vreau să fiu mai mult decât un oarecare.

Vreau să îmi șoptești cu drag,

Lângă mine să pot să te trag.

Să mă joc cu părul tău fin,

Să îți sărut buzele moi când termin.

Mâinile pe al tău spate să le mișc ușor.

Iar când prea jos am să cobor, să mă împingi gentil cu un picior.

Vreau să îți aud râsul de fetiță,

Când îți gâdil corpul de zeiță.

Să îți văd privirea de femeie.

Și să simt acea scânteie...

Dar... Așa de mulți bărbați te vor.

Eu sunt un amărât de scriitor.

Ce mă face să cred că sunt mai mult decât un trecător?

Chiar dacă pentru mine timpul zboară,

Tu ești la fel de frumoasă ca odinioară.

Încă îmi zâmbești în timp ce îți cânt la vioară.

Acum, eu sunt bătrân și în păr gri apare.

Dar nu există motiv de îngrijorare.

Tu mereu mi-ai fost cea mai mare preocupare.

Obrajii tăi sunt de un roșu atât de puternic,

În timp ce eu încă mă întreb dacă sunt vrednic.

Aș fi vrut să îmi fi spus cu ce te luptai.

Eu te-am rugat doar să mai stai.

Dar tu mi-ai spus că nu puteai.

Pentru că nu poți să fi acolo pentru mine mereu.

Pentru că nu totul se învârte în jurul meu.

Că frumusețea ta nu poate fi doar a mea.

Te întreb: îți amintești când poezia mea te uimea?

Te îmbujorai și ochii îți lăcrimau neîncetat,

Acum,nici nu te-a mai emoționat.

O! Tu, prea frumoasă lună,

Astea sunt ultimele momente împreună.

Strălucește acum a mea femeie dragă,

Adu fericire în viața mea oloagă.

Atât de mare ești pe cer, înconjurată de ceață,

Dar chiar și așa îți văd în obraji roșeață.

Când inima în sfârșit mi se potolii,

Îmi întind mâna spre buzele tale rozalii.

Dar sărutându-mi mâna ușor îmi șoptești,

Încercând pentru ultima oară să mă liniștești.

" Pentru mine, încearcă să fi curajos,

Și într-un final, pune penița jos.

Povestea noastră se termină din nou.

Dar îmi e frică că ăsta va fi ultimul nostru tablou.

Soarele dintre nori are să răsară...

Iar dragostea noastră, pentru ultima dată, să moară..."

Dacă iubirile toate dor

Căci n-am auzit să existe amor,dragoste sau iubire fără revers sau durere,

Neiubirea doare cel mai tare!

Lumina aduce culoare,

Amorul aduce amagire dulce,se pare,

Sare ca un bufon când promite,

Minte frumos aproape perfect,

Are glasul duios,răspândește miros de zambile și dispare!

Nu-i dragostea doar perfectul actor

Ce-și arată talentul tuturor celor care vor să-l privească?

Și ce dacă,spune poetul!

Fericirea e acolo unde nepăsarea gonește neiubirea ce blesteamă amorul care vine nepoftit,nedorit..

Adio neiubire....

Hulită,urâtă,alungată de toată lumea ești!

(12 septembrie 2023 H.S-Irepetabila iubire)

Am inima imbibată in iubire,
Sau sufletul? Ce contează?…
Promit sa-ti aduc soarele la picioare
-Dar luna? Singură să ne privească?

Am ochii îmbătați de frumusețe,
Sau inima? Ce contează?..
Promit sa-ți alin fiecare suspin in taină.
-Dar lumea? Singură sa ne privească?

Am dorințe ce ard după tine,
Sau noi? Ce mai contează?..
Promit si-ti ofer pentru un etern iubire.
-Dar moartea? Singura sa ne priveasca?

Te rog doar lasă-ma sa cad,
Sa aterizez in preajma ta,
Iar împreună, toti sa ne privească,
A noastră atracție pură.

N-avem nevoie de frumos,

De lucru bun şi adevărat,

Ne place fructul găunos,

Şi munca stând în pat.

Creem un balamuc multicolor,

Culori livide şi stridente,

Cu lighioane în decor,

Şi personaje indecente.

Pe viermele ce roade-n măr,

Simbol l-am declarat,

Bem apă otrăvită din ciubăr,

În care întâi mizerii am vărsat.

Pe prunc din alăptat l-am rupt,

Vedetă am făcut din mamă,

Venin de cobră noi am supt,

Şi acum muşcăm fără de teamă.

De apocalipsă în fiecare zi vorbim,

Acum i-o ştire neinteresantă,

Pe cel de sus nu-L mai iubim,

Şi-a Lui venire ne pare amuzantă.

Coboară omule cu mintea,

În inima-ţi de piatră,

Prin foc să-ţi treacă gândul,

Să poţi păşi din nou pe apă.

Lacrima zăpezii printre ghiocei

Are-ntotdeauna un rost al ei,

E un ecou al iernii care a trecut,

Ce nu mai trezește un vis pierdut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

O iubire veche lasă amintiri,

Dar și căi deschise spre noi iubiri.

Soarele apare cândva zâmbind.

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

E un subiect trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia!

Gleymdu nostalgíu!

Snjótárið meðal snjódropa

Það hefur alltaf tilgang,

Það er bergmál af vetrinum sem er liðinn,

Það sem vekur ekki lengur glataðan draum.

Gleymdu nostalgíu,

Engin fleiri tár!

Alltaf að syngja

Vorið þitt!

Gleymdu nostalgíu

þátíð,

Syngdu gleði

Að við hittumst.

Gömul ást skilur eftir minningar,

En einnig opnar leiðir að nýjum ástum.

Sólin virðist stundum brosandi.

Gleymdu nostalgíu,

Ekki tala um hana

Og frá bláum augum

Þurrkaðu tárin þín!

Gleymdu nostalgíu,

Það er fortíðarefni,

Syngdu gleði

Að við hittumst.

Gleymdu nostalgíu,

Engin fleiri tár!

Alltaf að syngja

Vorið þitt!

Gleymdu nostalgíu,

Ekki tala um hana

Og frá bláum augum

Þurrkaðu tárin þín!

Og frá bláum augum

Þurrkaðu tárin þín!

Gleymdu nostalgíu,

Engin fleiri tár!

Alltaf að syngja

Vorið þitt!

Gleymdu nostalgíu

þátíð,

Syngdu gleði

Að við hittumst.

Gleymdu nostalgíu!

Nu mi-a fost frică nici cînd,

ca să intru în mormînt.

Morţii să îmi povestească,

cum e pe lumea cealaltă.

Mi-au spus toţi că acolo-i bine,

de aceia înapoi nu vine.

Pe pămînt cei care mor,

că afară-i greu, nu-i uşor.

Ca să ajungi să îi cunoşti,

trebuie să treci de trei porţi.

De aceia trebuie să ai,

bani la vamă ca să dai.

Vama de îndată treci,

în mormînt reguli găseşti.

Acolo sînt reguli stricte,

nimeni nu o să le strice.

Fiecare mort cînd intră,

viaţa lui el şi-o prezintă.

Ce a făcut, păcătuit,

cît în viaţă a trăit.

Dacă a avut suflet curat,

sau cumva a blestemat,

Ce păcate grele a avut,

de a ajuns în mormînt.

Toţi pe lumea cealaltă,

vor avea cîte o pedeapsă,

Şi mai grea şi mai uşoară,

după faptele de afară.

De la judecată apoi,

unii vor trece în moroi,

Alţii vor rămîne aşa,

căci pedeapsa nu e grea.

În mormînt lumină este

dacă mortul o primeşte,

De la pomană de afară,

atunci cînd îl îngropară.

Apă şi mîncare îi ajung,

de la oamenii ce-l plîng,

Astfel în mormînt găseşte,

negură şi doar tristeţe.

În mormînt poţi ca să mergi,

pe alţii să-i vizitezi,

Să vorbeşti şi să aştepţi

ca pomeni tu să primeşti.

De pomană cînd primeşti

şi lumina ai să o vezi,

Pe lumea cealaltă-i bine,

nimeni înapoi nu vine.

După ce-am vorbit cu morţii,

am ieşit eu din mormînt,

Şi pe bancă în cimitir,

mi-am şoptit încet în gînd:

Cît trăieşti şi eşti în viaţă,

nu urîi nu blestema,

Căci acolo în mormînt,

morţii te vor judeca.

Cumpăraţi, cumpăraţi,

Flori domnilor de le luaţi.

Că îs frumoase, înflorite,

Pentru doamne îs pregătite.

La doamne şi domnişoare,

Oferiţi la toate o floare.

Oferiţii florile în dar ei,

Ca simbol al dragostei.

Doamnei oferiţii un buchet,

Unul frumos şi cochet.

De trandafiri sau lalele,

De crini albi sau orhidee.

Că în fiecare an toţi ştim,

Că de Sfântul Valentin.

Toţi bărbaţii oferă flori,

La doamne, domnişoare şi surori.

Şi aşteaptă multe sărutări,

După ce ei oferă flori.

Le oferă flori în dar la femei,

Ca simbol al dragostei!

Cînd moare o ființă dragă, se opreşte totu în loc,
Plînge cerul, plînge marea, ochii nu se mai întorc.
Doar aducerile aminte, alină sufletul trist,
Nici cele mai dulci cuvinte n-alungă răul ce-i prins.

Iară marea de-ntrebări se-adună în negre gînduri,
Parcă toată fericirea-i adunată printre scînduri.
De ce-a fost aşa să fie? de ce-a plecat curînd,
El putea o veşnicie, lumineze al tău gînd.

Pe un covor de iarbă moale calcă paşii anii întregi,
Dar n-ai găsit timp în toate să o asculţi, să o înțelegi.
Ochii ei plini de lumină au fugit ca printr-o vrajă,
Sa stins îngerul vieții, noaptea nu ţi-o mai veghează.

Pe lacrimi împrăștiate în a inimii cămară ,
Se-ascund multe regrete care veşnic o să doară.
Sugrumat cu chin cu jale, de-al neputinţei vieţi,
Pierdut trist doar printre doruri, ai vrea acum ca să înveţi. C

a să faci din gînduri negre oceanele de cristale,
Şi din lacrimi de durere faci flori de mărgăritare.
Dacă ai putea să vii şi să strîngi din zări lumina,
Ţi-ai face din praf de stele, pentru tine doar mistere.

Şi când speranțe multe mă cuprind,
Gândul deja îmi fuge încet departe.
Visând că în braţe deja eu te prind,
Să te iubesc întreaga noapte.

Tu îmi trezeşti dorinţe multe de amor,
Pe placul meu tu eşti fără îndoială.
Şi într-un târziu eu uit de toate ce mă dor,
Şi te visez că în braţe tu îmi eşti goală.

Eu sunt îndrăgostit de aceste nopţi de toamnă,
Iar tu de mult nu mai eşti o fiinţă aşa timidă.
Eu te visez mereu în fiecare seară doamnă,
Şi focul în inimă la tine să se aprindă.

Şi am să îi fac pe plac acum iubirii tale,
Eu am să fac acum iubirea mea tot ce se poate.
Am să îţi apar iubirea mea acum în a ta cale,
Să mă cunoşti nu doar în vis, ci şi în realitate!

Nici când să nu uităm români vreodată,
Această zi ce este foarte importantă.
Şaisprezece Decembrie optzeci şi nouă,
Când tot românul şi-a dorit o viaţă nouă.

La Timişoara în această călduroasă zi,
În Centru acolo tare se va auzi.
Cum gloanţele au început să zboară,
Şi oamenii deodată încep să moară.

La Piaţa Operei, timişorenii ei s-au strâns,
Acolo mulţi ei au venit pe jos cântând.
„Deșteaptă-te, române!”, acum ori nici odată,
Să nu mai fim a comunismului otreapă.

Şi în Calea Lipovei şi la Giroc se află,
Timişorenii, ieşiţi cu toţii afar din casă.
Cu piepturile goale, înfruntă ei miliţia,
Chiar dacă aceştia descarcă în ei muniţia.

Şi peste tot în Timişoara atunci tu poţi zări,
Cum oameni fug pe străzi pentru a nu muri.
Nici când ei nu au crezut vreo dată,
Că în România, comunismul cu sânge o să cadă.

Şi primii morţi ce cad pe stradă îs luaţi,
La morgă mare său în cimitir sunt adunaţi.
Şi alţi îs prinşi, bătuţi şi în grabă arestaţi.
De miliţieni şi securiştii ce în civili sunt îmbrăcaţi.

Şi în acea seară la Catedrală acolo sus pe trepte,
Împuşcaţi erau, bătrâni, bărbaţi, femei şi fete.
Mureau cu toţii ei atunci pentru dreptate,
Mureau cu toţii strigând:, Vrem libertate !”

O libertate ce în Timişoara a fost însângerată,
Cu jertfe multe ea a fost plătită de astă dată.
A fost plătită cu sânge de timişoreni şi de români,
Să fie atunci cu toţii în ţara lor ei liberi şi stăpâni.

Chiar dacă afară este cald, e iarnă şi este înserat,
La Catedrală în centru acolo toate clopotele bat.
Bat clopote, bat clopote în Timişoara toate,
Ce anunţă că în Timişoara toată este libertate.

Şi multe cântece atunci în Timişoara s-au cântat,
Şi oamenii cu toţii în centru au îngenunchiat.
Rugându-se pentru martirii care au murit,
Ce pentru libertate, la Timişoara s-au jertfit !

Doua tipuri de masaj,

Se mai practica si azi.

Unul este general,

Pentru corp e ideal.

Altul therapeutic vestit,

Pentru boli ii bine venit.

Ambele daca le faci,

De multe boli ai sa scapi.

E masajul general,

Asta este ideal.

E masaj de relaxare,

Pentru corp e o valoare.

De boli si de stress te scapa,

Daca tu il faci indata.

Iti simti corpul odihnit,

Si creierul linistit.

E masajul acela care,

E un masaj de relaxare.

Multa lume azi il face,

Pentru corp e sanatate !