Primăvara inimii mele în spaniolă
Un băiat simpatic, George...
Un băiat introvertit, George...
Un băiat amuzant, George...
Un băiat cum nu am mai întâlnit până acum, George,
Un băiat pentru care orice atenție contează, George,
Un băiat căruia îi plac poeziile, George,
Un băiat expresiv și artistic, George,
Un băiat care chiar vrea să ne plimbăm cu hidrobicicleta, George...
Un băiat care chiar vrea să stăm să povestim la picnic, George,
Un băiat cu care se poate merge la cinematograf, piese de teatru, George,
Un băiat cu gusturi simple, dar bine alese, George,
Un băiat curajos și hotărât, George,
Un băiat cărui îi plac revistele vechi de modă, George,
Un băiat care cu fiecare ocazie, aduce mai multe flori, bomboane, George,
Un băiat ale căror poezii mă atrag tot mai mult, George,
Un băiat care scrie, taie și rescrie și de 1000 de ori, până să exprime exact ce își dorea, George,
Un băiat cu care merg la vecina ce dă meditații la spaniolă, George,
Un băiat care, dacă rămân în urmă cu învățatul, mă meditează și pe mine, George,
Un băiat care ascultă cam același gen de muzică, George.
George, amintirile mele legate de tine, cum te-am cunoscut și cât de mult mi-a plăcut cum scriai, cum mâncai pizza, cum râdeai la glumele mele (că în mod normal, doar eu râd), cum râdeai de mine câteodată, cum ne plimbam pe alei, cum mergeam amândoi cu motocicleta, pe autostrada Soarelui, depășind limita de viteză, cu pletele în vânt, lipsiți de griji, cum știam să ne facem unul pe celălalt să ne simțim bine, să ne ridicăm moralul, să ne distrăm prin crâșme, să mergem la meciuri de fotbal, să țipăm și să scuipăm semințe, să ne jucăm cu pisica mea de rasă Nebelung, să îmi dai un stilou de care te-ai plictisit, ți-l reparam și te bucurai foarte mult. Dulci amintiri, păcat că ai plecat cu nu știu ce proiect in Brazilia. Nu e nimic, erai tânăr, cum ar spune Otilia din ,,Enigma Otiliei" aveai visele tale și trebuia să ți le îndeplinești. Mai sunt atâtea fete, dar de proiectul acela chiar aveai nevoie. Te înțeleg, nu mi-ai lăsat multe poezii, dar eu le voi păstra, amintirea lor va înflori din ce în ce mai mult când le voi citi, răsfoi, când mă voi bucura de scrisul tău și de ce ai vrut să exprimi prin acele rânduri.
La primavera de mi corazón
Un buen chico, George...
Un chico introvertido, George...
Un chico divertido, George...
Un chico como nunca antes había conocido, George.
Un niño para quien cada atención cuenta, George,
Un chico al que le gustan los poemas, George,
Un niño expresivo y artístico, George,
Un chico que tiene muchas ganas de llevarnos a dar un paseo en la hidromoto, George...
Un chico que realmente quiere que nos sentemos y contemos historias en el picnic, George,
Un chico con quien ir al cine, juega, George,
Un chico de gustos sencillos pero bien elegidos, George,
Un niño valiente y decidido, George,
Un chico al que le gustan las revistas de moda antiguas, George.
Un niño que en cada ocasión trae más flores, dulces, George,
Un chico cuyos poemas me atraen cada vez más, George,
Un niño que escribe, corta y reescribe mil veces hasta expresar exactamente lo que quiere, George,
Un chico con el que voy al vecino que da clases de español, George,
Un niño que, si me quedo atrás en el aprendizaje, también medita en mí, George,
Un chico que escucha más o menos el mismo tipo de música, George.
George, mis recuerdos de ti, de cómo te conocí y de lo mucho que me gustaba cómo escribías, cómo comías pizza, cómo te reías de mis chistes (porque normalmente sólo yo me río), cómo te reías de mí a veces, cómo solíamos caminar por los callejones, cómo ambos íbamos en moto, por la carretera del Sol, superando el límite de velocidad, con el pelo al viento, despreocupados, cómo sabíamos hacernos sentir bien, levantarnos el ánimo, divertirte en los pubs, ir a partidos de fútbol, gritar y escupir semillas, jugar con mi gato Nebelung, dame un bolígrafo que te aburría, lo arreglaría y serías muy feliz. Dulces recuerdos, lástima que te fuiste con no sé qué proyecto en Brasil. No es nada, eras joven, como diría Otilia de "El enigma de Otilia", tenías tus sueños y debías cumplirlos. Hay tantas otras chicas, pero realmente necesitabas ese proyecto. Te entiendo, no lo hacías. déjame muchos poemas, pero los conservaré, su recuerdo florecerá cada vez más cuando los lea, los hojee, cuando disfrute de tus escritos y de lo que quisiste expresar a través de esas líneas.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: ecaterina valcescu
Дата публикации: 11 ноября 2023
Просмотры: 394
Стихи из этой категории
Miruna
Zambesc spre viitor cu ochii inchisi
Pentru ca nu vreau sa vad
Raul ce ne inconjoara
Visez fara sa vad sau sa ma misc
Fara sa vreau ca planul meu
Sa moara
Gandesc si aud un cantec mut
Ce imi
Strica auzul
Si vad cum lacrimi cad din nou
Tu mi ai stricat surasul
Tu lume rea ce imi gonesti visarea
Tu lume rea ce ma scufunzi ca marea
Dar soarele sta sa rasara si
Fug de aici legata
Inerc sa imi simt inima n piept dar
A fost
Retezata
Frumoasa mea iubită
O să m-arunc in brațele amorului nebun,
Am să te strig precum e tunetul furtunii,
Să știi că vin,
Că-s eu cel care urlă ca un lup,
Iar tu să mă aștepți în timp,
Trecutul trist și mort să îl petreci cu mine!
Vreau să îți șterg ce-ai suferit,
Să-ți dăruiesc a mea iubire vie,
Atâta timp s-a irosit,
Și-atâta dragoste ce-n moarte s-a topit...
Frumoasa mea iubită eu astăzi știu că te-am găsit,
Noi vom privi doar înainte dar și-acolo sus,
De unde Dumnezeu ne vede și ne știe,
Nu vom avea vreo teamă de eșec,
Și nici de trista sau blestemata despărțire!
(17 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Fulgi de zapada
Prin noaptea lină dansează fulgi,
Cu zâmbet de argint, lumina ce-o strălucesc.
În tihnă cad, în hore de iarnă,
Povești nescrise în inimi se întemeiază.
Aerul rece îmbracă lumea-n alb,
Pământul doarme sub un văl înzăpezit.
Fulgi mari, ca stele căzătoare,
Șoptesc secrete pe tărâmul adormit.
În liniștea lor, se aștern cu gingășie,
Povești de iubire, de vis și bucurie.
Fulgi mari ce zboară în vântul serii,
Pe drumul lor, desenează magie.
Sub lumina lunii, se joacă cu umbrele,
Pe pajiști albe, un tablou înfiripat.
Sufletul lor, ca o poezie nescrisă,
În taină, în inimi, e permanent adăpat.
În zborul lor efemer, povestesc tăcut,
Despre frumusețea unui iarnă cu suflet.
Fulgi mari ce dansează, artiști ai iernii,
În versuri de zapadă, farmecul lor se dezvăluie.
Iar strălucește
În adâncimile nopții, iar strălucești,
Cu flacăra ce-n întuneric vorbește,
De vise în care destinul îl țese.
Pe firmamentul vieții, iar strălucești,
Ca un far singuratic ce șoapte despletite rețese,
În inimi ce din umbră curajul îl îmbrățișează.
În ochiul furtunii, iar strălucești,
Stâlp de foc ce-n haos calmul sădește,
Pe mări turbate, cu speranță, calea luminează.
În sălbăticie, neîmblânzit, iar strălucești,
Spirit liber ce prin păduri nevăzute pășește,
Și în suflete sălbatice, libertatea o sculptează.
Pe a vieții scenă, iar strălucești,
Actor suveran într-un act ce nu îmbătrânește,
Și în aplauzele timpului, ecoul tău răsună.
În templele uitării, iar strălucești,
Lumânare veche ce-n ruine se aprinde și veghează,
Păstrând amintiri în ziduri ce nu se prăbușesc.
Sub apele adânci, iar strălucești,
Perla ce în scoica destinului strălucește și învață,
Secrete ce la suprafață greu se ridică.
Pe cărările pierdute, iar strălucești,
Făclie ce în noapte călăuză devine și conduce,
Pierduților le arăți drumul spre casă.
În cântecul păsărilor, iar strălucești,
Note pure ce în zborul lor dansează și vorbesc,
Melodii ce inima-n zbor le poartă.
În răsăritul zilei, iar strălucești,
Soarele ce zâmbetului iubirii îi oferă naștere,
Și în roua dimineții, speranța o picură.
Pe muntele înțelepciunii, iar strălucești,
Vârf nepătruns ce înțeleptul îl căuta și meditează,
Și în tăcerea lui, gândurile se înalță.
În inima furtunilor, iar strălucești,
Nucleu de pace în tumultul ce totul îl clatina,
Și în echilibru, liniștea o sădești.
Pe puntea suspinelor, iar strălucești,
Arc ce sentimentele le leagă și nu le lasă să cadă,
În abisul uitării, ele nu se pierd.
În noaptea polară, iar strălucești,
Aurora boreală ce viselor culoare le dăruiește,
Și în întuneric, calea o iluminează.
Printre ruinele speranței, iar strălucești,
Stindard ce-n vântul schimbării îndrăznește și rezistă,
Și din cenușa timpului, înălțându-se.
În grădinile suspinului, iar strălucești,
Floare ce în petalele sale misterul ascunde și dezvăluie,
Și în parfumul său, povestea o narează.
Pe ale iubirii căi, iar strălucești,
Lanternă ce în noaptea îndoielilor drumul îl arată,
Și în pașii îndrăgostiților, lumina o împarte.
În sălile cunoașterii, iar strălucești,
Carte deschisă ce în pagini vechi înțelepciunea o păstrează,
Și în mințile deschise, focul curiozității arde.
Pe aripi de vise, iar strălucești,
Zbor ce dincolo de nori aspirația o înalță,
Și în inima cerului, posibilitățile le dezleagă.
În adâncul minții, iar strălucești,
Gând ce în labirintul ideilor lumina o poartă,
Și în întrebări, răspunsuri noi descoperă.
Pe șevaletul artei, iar strălucești,
Pictură ce-n culori vii esența o captează,
Și în priviri admirative, emoția o transmite.
În altarul sacrificiului, iar strălucești,
Erou ce pentru alții flacăra vieții o dăruiește,
Și în memoria veșnică, numele îi supraviețuiește.
Pe palatul victoriei, iar strălucești,
Steag ce în vârf triumful o anunță și o sărbătorește,
Și în istorie, momentul o consfințește.
În infinitul cosmosului, iar strălucești,
Stea ce în vastitatea spațiului drumul îl hărăzește,
Și în întunericul etern, luceafărul rămâne.
NU știu
NU știu ce mi-ai făcut,
Nu știu de ce îmi place
Nu știam că mereu va mai exista cineva,
Nu știam cum se face,
Dar știam că ești minunat,
Deși nu ne cunoșteam.
.....
Iubirea, ce e ea?
Un sentiment, nu știu?
Un loc, nu știu?
Dar tu mi-ai luat-o.
Iubirea ESTE,
Iubirea VA FI totul pentru toți.
Ea te dărâmă când e cazul,
Dar tot ea te și ridica.
Iertare stelelor
Biată noapte prinsă în parcele
Am ajuns să cer iertare către stele
Încât dezamăgitor privesc la cadrul ceresc,
Eu pe vechia lună încerc să o îmbunez
Să-i spun cuvinte de călire
Timpul va trece fără a noastră unire
In al meu interior dau și boabe de albire
Secret deci, ce nu-l spun la nimeni
Păstrat ascuns în ramuri și bușteni
Etiră a unei povești înfiptă în veci
Cum eu visez la două stele reci
Iar lunii și stelelor nu le spun
Al meu jurământ pe unde îl pun
Liniștit î-l ascund printre gratiile albe
Aș da orice pentru ochii ei de nalbe
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Другие стихотворения автора
Acvatic
Ți-e poftă de ceva răcoritor,
Care seamănă izbitor,
Cu un cocktail cu mai multe arome,
Poate cu infuzie de suc de zmeură sau de prune,
Dar nu, ai preferințele tale, îți asculți instinctul care îți spune,
Că de această dată,
Să comanzi ceva ce nu te îmbată.
Mergi la tejghea puțin tristă,
Dar în același timp foarte realistă
Și comanzi o ,,Laguna albastră" pentru tine
Și o limonadă să se mai combine
Acele arome fructate,
Din paharele deja pătate,
Ești încântată
De comanda deja ridicată,
Te așezi la o masă,
Te simți fix ca acasă,
E firesc, doar stai la terasă,
Așadar, sorbi, așa de probă, câte puțin din ,,Laguna albastră",
Ce până și limba ți-o vopsește albastră,
Dar îmbinarea gingașă a fructelor,
Produs al recoltelor,
Te lasă fără cuvinte,
Cine spune că această băutură nu este bună minte,
Bucățile de pepene roșu și pepene galben, cu kiwi și lămâi
Te îndeamnă să mai rămâi.
Te uiți la acel pahar și vezi fructele viu colorate,
Ce înoată toate înconjurate
De acel suc delicios,
De un albastru ca al cerului ploios,
Un acvariu plăcut din punct de vedere estetic,
Care, pe deasupra, mai este și dietetic,
Perfecțiune, nimic mai mult referindu-mă la acel gust,
Care se vrea a fi ceva maritim și chiar e într-un mod just.
Colega de cameră
Mai toți ne-am confruntat cu acel moment,
Când vrem să aerisim încăperea în care timpul ni-l petrecem preponderent,
Pe geam ne mai intră câte o musafiră nepoftită,
De toți și de toate fugărită,
Acum stă pe undeva pitită,
Că ea e chitită,
Pe a rămâne la mine în cameră,
Poate nici nu se mai dă dusă în această eră
Care-i va fi foarte prosperă,
Apropo, nu v-am prezentat-o, ea este doamna muscă,
Pentru care, un fenomen de actualitate este borcanul cu zacuscă,
Umblu cu degetele pe tastatură,
Pe care și ea își face veacul, doar de umplutură,
Vreau să mă pun pe cântar,
Ea se pune pe dopul sticlei cu sirop de arțar,
Vreau să merg la aprozar
Acum ea e cea ce stă pe cântar,
Mi-e și frică să o las singură acasă,
Discret, îi fac semn să iasă.
Nu a ieșit,
S-a pus pe lemnul scrijelit,
Al pantofarului,
Apoi, pe un tablou uitat de-al proprietarului.
Nu mă lăsa nici să citesc,
Dar asta, la ea e firesc,
Mă întreb, oare cu ce greșesc,
De zi trece, zi vine, ea e încă la mine, nu glumesc?
A trecut o săptămână, deja s-a aclimatizat,
Datorită confortului furnizat,
Însă, o prind când își face somnul de frumusețe,
Somnul, marea ei feblețe,
Cu o hârtie igienică o iau
Și afară eu o dau.
Te rog, nu fii la fel
(din colecția poeziilor cu rol terapeutic)
Te rog, nu fii la fel ca cei pe care i-ai ajutat, fără tine n-ar fi putut face nimic la momentul respectiv, dar, de bine ce le-a priit ajutorul dat, au ,,uitat" să-ți mulțumească;
Te rog, nu fii la fel ca cei care te judecă, neștiind, de fapt, nimic despre tine, despre povestea ta, îți știu doar numele, nu și structura ta morală ca persoană;
Te rog, nu fii la fel ca cei cărora le trebuie o explicație plauzibilă pentru orice;
Te rog, nu fii la fel ca coautorii unei cărți care și-au însușit toată munca, excluzându-te din proiectul respectiv, NU era proiectul LOR, era al VOSTRU;
Te rog, nu fii ca cei pentru care nimic nu contează pe fața pământului, important e doar lor să le iasă pasența, să își îndeplinească obiectivele la timp, fix în maniera în care au vrut, nu contează ce și cum;
Te rog, nu fii ca cei pentru care exiști doar când au nevoie de ceva, în realitate, 95% din timp, nu exiști pentru ei;
Te rog, nu fii ca acei prieteni care vin doar să ceară, mai rar, dacă nu chiar niciodată, să ofere;
Te rog, nu fii genul de persoană care să însămânțeze stres și supărare în inimile celorlalți, distrugându-i încet, dar sigur;
Te rog, nu fii genul de persoană care să treacă peste merite și eforturi depuse;
Te rog, nu fii genul care să elimini oameni doar pentru că în viziunea ta nu erau ok, în realitate, adevărul era cu totul altul;
Te rog, nu fii genul care să uite de unde a plecat, oricât de mult s-ar perfecționa pe parcurs;
Te rog, nu fii genul care crede că știe totul, viața este prea scurtă pentru a le putea afla pe toate, oricât am vrea;
Te rog, nu trece cu vederea oamenii buni pe care ți-a fost dat să-i cunoști, pentru că poate au fost ocazii cu care nu te vei mai întâlni.
Atâta timp cât mă iubești de Andra în germană
De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,
Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,
Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,
Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
În ochii tăi răsare soarele.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
Cu tine-n pat răsare soarele.
De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,
Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,
Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,
Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.
Şi când îți vine greu să vezi,
Eu sunt acolo să te luminez.
Şi când în tine nu mai crezi,
Eu sunt acolo să te motivez.
Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',
Vocea ta e o vioară în inima mea,
Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,
Ești refrenul din viaţa mea.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
În ochii tăi răsare soarele.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
Cu tine-n pat răsare soarele.
So lange wie du mich liebst
Wenn der Himmel auf dich fällt, werde ich dich beschützen,
Und es kann kommen, Baby, und die Flut, lösche nicht das Feuer in meinem Herzen,
Selbst wenn es ein Erdbeben gibt, das Ende der Welt, wissen Sie,
Solange du mich liebst, werde ich dich lieben.
Sitze neben dir,
Sitze neben dir,
Mit dir werden die Nächte schöner,
Die Sonne geht in deinen Augen auf.
Sitze neben dir,
Sitze neben dir,
Mit dir werden die Nächte schöner,
Die Sonne geht mit dir im Bett auf.
Wenn uns ein Komet treffen sollte, habe ich keine Angst, wissen Sie
Dass du sicher eine Rakete erwischst, wir werden überleben,
Selbst wenn es einen Tsunami gibt, das Ende der Welt, wissen Sie,
Solange du mich liebst, werde ich dich lieben.
Und wenn es dir schwer fällt zu sehen,
Ich bin da, um Sie aufzuklären.
Und wenn du nicht mehr an dich selbst glaubst,
Ich bin da, um Sie zu motivieren.
Tam-taca-tum-bye, komm her,
Deine Stimme ist eine Geige in meinem Herzen,
Tam-taca-tum-pa, ich würde dich summen,
Du bist der Chor meines Lebens.
Sitze neben dir,
Sitze neben dir,
Mit dir werden die Nächte schöner,
Die Sonne geht in deinen Augen auf.
Sitze neben dir,
Sitze neben dir,
Mit dir werden die Nächte schöner,
Die Sonne geht mit dir im Bett auf.
Începutul contează în spaniolă
Începutul, pe cât este de greu, pe atât este de palpitant. Porți în inima ta o gamă largă de trăiri, emoții, stări, senzații. Multe dintre ele poate prea stângaci redate, exprimate, așa este și firesc acum. Este o perioadă a formării deprinderilor, a căutării, a descoperirilor, a revelațiilor, a învățării din greșeală și eșec, clipe în care mai mult testezi, nu ești convins că vrei să continui ce ai început. Alteori știm că începe o nouă etapă a vieții, pe care o căutăm fie noi înșine, fie cei din jur.
Oricum ar fi, începutul contează, închipuiți-vă un atlet bun, care ar fi participat la diverse concursuri și nu știu ce, mai ajungea acolo dacă nu avea susținere, dacă nu ar fi avut bafta de a găsi antrenorul potrivit stilului lui de a învăța și nevoilor lui? Nu, categoric nu.
La fel, poate ne imaginăm un nume de brand, ar mai fi avut succes, ar mai fi cumpărat atâta lume de acolo dacă nu avea susținere, publicitate, promovări pe nu știu câte canale de social media? Nu, bineînțeles că nu, lumea nici nu ar fi știut de existența acelui brand.
Începutul semnifică desprinderea de ce era înainte. Poate fi planificat sau neplanificat din timp, depinde ce vrem să începem. Dacă de exemplu vrem să ne înscriem la cursuri de balet, da, ne putem planifica începutul, nici atunci nu este chiar planificabil, dacă instructoarea nu se întoarce din concediu de maternitate până la data stabilită. Dacă ne aflăm noi în concediu de maternitate, nașterea nu poate fi programată, nu putem să ne alegem luna în care vom naște, cu atât mai mult ziua, ora. Se întâmplă pe moment. Atunci atât noi, cât și copilul avem parte de un început, un nou drum pe care vom merge împreună. Contează cum dorim să își înceapă viața copilul. În calitate de părinți, putem alege de ce vrem să aibă parte copilul. Ne exprimăm iubirea doar trimițându-i bani și colete cu nu știu ce jucărie din țara în care lucrăm, dar în timpul ăsta un străin are grijă de copilul nostru? Să nu ne surprindă mai târziu faptul că între noi și copil vor exista bariere, rețineri. Lipsa de apropiere de copil și de comunicare cu acesta are impact asupra dezvoltării lui, pentru că niciodată nu s-ar fi simțit dorit de către aceștia. Doar își va aminti de părinții lui biologici, însă nu îi va recunoaște ca părinți în adevăratul sens al cuvântului.
La polul opus, sunt părinții care aleg să rămână în țară. Ziua de mâine naște incertitudini, acest stres generat de incertitudinile, pe care singuri ni le închipuim, se revarsă asupra copilului, dacă nu știm să ne stăpânim și le lăsăm să facă ce vor. Atunci părinții devin irascibili, îi vorbesc aiurea, efectiv aiurea, copilului, din senin. Mare atenție ce îi oferim copilului în prima parte a prunciei, pentru că mintea lor este ca un burete. Absoarbe tot, fiecare cuvințel, gest, ton al vocii. Fără să își dorească, își va însuși acel început. Va prelua, stări, gânduri, impresii, atitudini. Ar fi păcat să se întâmple acest lucru. Trebuie să crească frumos din toate punctele de vedere, că degeaba l-ar fi purtat părinții prin cele mai bune școli, prin cele mai bune licee, facultatea mult visată și nu mai știu pe unde, degeaba ar ajunge înalt de 1,90, bine dezvoltat, atletic și mai nu știu cum, dacă la interior găsim un amestec de traume, ținute în sine, neconștientizate la timp, neexprimate, nevindecate. La exterior ar arăta bine, la interior însă s-ar vedea că nu s-a pus suflet în creșterea lui, pentru că i-ar lipsi fix ce ar fi mai de preț, compasiunea și omenia. Ce familie va mai întemeia și el la rândul lui? Ce generații vor rezulta din acea familie și tot așa.
Are nevoie de căldură sufletească, la fel cum și copacul, când îl plantăm, pe lângă faptul că îl udăm, avem grijă să crească drept și gros, are nevoie și de căldura soarelui pentru a se dezvolta bine din toate punctele de vedere.
Uneori începutul mai poate să însemne că ne apucăm de un sport, mersul pe bicicletă, învățăm să gătim rețete noi și așa mai departe. Mare atenție însă, dacă vă alegeți să învățați ceva ce nu se poate învăța doar privind videoclipuri pe YouTube și atât, vă trebuie instructori sau profesori pentru treaba respectivă, încercați să căutați o persoană care măcar să aibă minimumul de voință să vrea să vă înțeleagă dorința de a deprinde acea abilitate, motivația voastră intrinsecă de a deveni mai independenți din acel punct de vedere, temerile voastre, să vă sprijine acolo unde nu prea vă descurcați, să depășiți împreună piedică respectivă. În caz contrar, tot voi veți avea de suferit, tot voi vă veți umple de frustrări, de nervi că ați plătit pentru acel curs și instructorul nu are timp pentru voi, mereu îi are pe alții, mereu îi prioritizează în defavoarea voastră, cu toate că și voi ați plătit aceeași sumă de bani ca cei favorizați.
La fel și la orele care se țin la școală, există teoria inteligențelor multiple conform căreia ar exista 9 tipuri de inteligență. Nu știu de ce unii profesori încă mai cred că elevii lor trebuie obligatoriu să fie buni la obiectul lor. Dacă alege să îl umilească public în fața clasei pentru cât de puțină matematică știe, atunci corect ar fi ca tot el, după ora respectivă, să îl finanțeze, să îi dea bani să poată merge la ședințe de terapie, să se vindece de teama de eșec, anxietate dătătoare de sângerări nazale, greață, amețeli, tulburări de somn și de ritm cardiac. Dacă nu este bun la matematică, nu este absolut nicio problemă, poate este o fire mai expresivă, mai bună la pictură, la instrumente de percuție, la limbi, la sport, la alte materii. Nicidecum nu ar fi corect să îi punem eticheta că nu poate să facă nimic, că oricum nu ar ști și nu ar înțelege, că nu se mai poate face nimic pentru el și cu el, că nu va ajunge nimic în viață și tot felul de scenarii de genul acesta. Orice om este unic, are propriile lui calități ce trebuie exersate, lucrate, cizelate. Asta ar trebui să facă părinții și profesorii care au această gândire învechită cum că dacă nu poate să învețe matematică, atunci nu poate să facă nimic. De curiozitate, absolvenții facultății de matematică se simt mulțumiți după ce o termină, câți chiar ajung să profeseze cu matematică când calea spre a deveni ce și-au dorit este presărată cu piedici la tot pasul și nici meritele și cunoașterea nu mai contează? Când dintr-o listă de 10 criterii, nu a corespuns doar unuia, în rest le avea pe toate și nu a mai fost primit? Ce sens are să le impunem să meargă pe o cale pe care nu ar mai merge nici cei ce iubesc matematica? Lăsați copiii, cursanții, învățăceii de toate felurile să își aleagă singuri calea, oricât de mult sau oricât de puțin li s-ar potrivi! Nu vă puneți în pielea altor persoane crezând că le cunoașteți mai bine, că intuiți ce își doresc, spre ce aspiră. Greșelile făcute pe cont propriu sunt mult mai simplu de corectat, decât cele făcute că te-au sfătuit alții să greșești.
Depinde de la caz la caz, dacă e un copil mai docil va acceptat situația și va încerca să îi facă față, cu toate că va fi depresiv, neîmpăcat cu el însuși, plin de furie și va acumula frustrări ascunse. Dacă vorbim însă de o fire mai care nu se supune, care vrea să fie independentă în propriile decizii și preferințe, atunci riscăm să ajungem la o rată tot mai mare a abandonului școlar. Ar considera că de ce să mai meargă la acea clasă de mate-info, când oricum nu se regăsește în nimic din ce se discută acolo, mai nimic nu i se aplică și nu i se potrivește. De aceea, se recomandă ca părinții să își înțeleagă copiii și să i susțină în fiecare etapă mai importantă a vieții.
Chiar dacă m-am axat pe aspecte mai puțin plăcute, ele fac parte din realitatea fiecărui început, la urma urmei, începutul este cel mai complicat. Pe parcurs, lucrurile se mai simplifică, se mai fluidizează, și totul devine o experiență mult mai demnă de a fi trăită, experimentată și simțită. Bineînțeles că persoanele întâlnite în fiecare etapă a vieții oricărei persoane tinere au și ele meritele lor.
Să le mulțumim așadar, părinților noștri care ne-au oferit sprijin atât cât s-a putut, până la o anumită vârstă ne-au oferit posibilități, haine, accesorii, gadget-uri și toate acelea, ne-au hrănit, atât cu mâncare, cât și cu sentimente pozitive, că ne-au dat o pastilă, că ne-au bandajat rănile după fiecare căzătură, că ne alinau depresia când credeam că nu mai are rost, că au avut răbdarea să ne studieze, să ne analizeze și să ne spună ce ni s-ar potrivi mai mult în majoritatea situațiilor, că ne-au plimbat prin parcuri, pe la galerii de artă, gelaterii și cofetării, că ne-au cultivat niște gusturi în materie de muzică și arte plastice, că ne-au dat primele instrucțiuni, primul manual de utilizare al vieții.
Le mulțumim și educatorilor, învățătorilor și profesorilor, că și ei au petrecut o bună parte a timpului alături de noi, și ei poate au trăit ce trăiam și noi, emoțiile examenelor nu erau doar ale noastre, erau și ale lor. Apreciem fiecare gând bun, fiecare dată când ne lăsau să plecăm de la ore dacă nu ne simțeam bine, când ne-au corectat, când ne-au trimis cu forța la nu știu ce concurs, când ne-au explicat, când silabiseam, citeam alături de ei, când ne-au învățat lucruri noi, când au schimbat destine, când au adus sens în viețile noastre, când ne-au ajutat să ne gestionăm timpul mai bine, să nu mai fim atât de împrăștiați cum eram.
Mulțumiri din adâncul inimii pentru oricine ne-a ajutat să evoluăm, să trecem prin schimbări benefice, ne-a luat sub aripa protectoare.
El comienzo importa
El comienzo, tan duro como apasionante. Llevas en tu corazón una amplia gama de experiencias, emociones, estados de ánimo, sensaciones. Muchos de ellos tal vez estén demasiado torpemente expresados, como es ahora. Es un período de formación de habilidades, de búsqueda, de descubrimientos, de revelaciones, de aprendizaje de los errores y fracasos, momentos en los que te pruebas más, no estás convencido de querer continuar con lo que empezaste. Otras veces sabemos que comienza una nueva etapa de la vida, que buscamos ya sea para nosotros mismos o para quienes nos rodean.
Sea como fuere, el comienzo cuenta, imagínense un buen deportista, que hubiera participado en varias competiciones y no sé qué, aún así llegaría si no tuviera apoyo, si no tuviera la ¿Tuerte para encontrar el entrenador adecuado a su estilo de aprendizaje y a sus necesidades? No absolutamente no.
De la misma manera, tal vez nos imaginamos una marca, ¿habría tenido éxito, habría comprado tanta gente allí si no tuviera soporte, publicidad, promociones en no sé cuántos canales de redes sociales? No, por supuesto que no, el mundo ni siquiera sabría que existe esa marca.
El comienzo significa el desapego de lo que era antes. Se puede planificar o no planificar con antelación, depende de lo que queramos empezar. Si, por ejemplo, queremos apuntarnos a clases de ballet, sí, podemos planificar el inicio, aun así no es realmente planificable, si la instructora no regresa de la baja por maternidad en la fecha prevista. Si estamos de baja por maternidad no se puede programar el parto, no podemos elegir el mes en el que daremos a luz y mucho menos el día, la hora. Sucede momentáneamente. Entonces tanto nosotros como el niño tenemos un comienzo, un nuevo camino que recorreremos juntos. Importa cómo queremos que el niño comience su vida. Como padres, podemos elegir lo que queremos que tenga el niño. Sólo le expresamos nuestro amor enviándole dinero y paquetes de no sé qué juguete del país en el que trabajamos, pero mientras tanto ¿un desconocido cuida de nuestro hijo? No nos sorprenda que luego haya barreras, restricciones entre nosotros y el niño. La falta de cercanía con el niño y de comunicación con él repercute en su desarrollo, porque nunca se habría sentido querido por ellos. Sólo recordará a sus padres biológicos, pero no los reconocerá como padres en el verdadero sentido de la palabra.
En el polo opuesto están los padres que optan por quedarse en el país. El mañana da origen a las incertidumbres, este estrés generado por las incertidumbres, que nosotros mismos imaginamos, repercute en el niño, si no sabemos controlarnos y dejarle hacer lo que quiera. Entonces los padres se vuelven irascibles, le dicen tonterías, efectivamente tonterías, al niño, de la nada. Prestamos mucha atención al niño en la primera parte de la infancia, porque su mente es como una esponja. Absorbe todo, cada palabra, gesto, tono de voz. De mala gana se apropiará de ese comienzo. Se apoderará de estados de ánimo, pensamientos, impresiones, actitudes. Sería una pena que esto sucediera. Debe crecer maravillosamente desde todos los puntos de vista, porque sus padres lo habrían llevado por las mejores escuelas, por las mejores escuelas secundarias, por la tan soñada universidad y no sé dónde, sería en vano que Llegaría a medir 1,90, bien desarrollado, atlético y no sé cómo, si en nuestro interior encontramos una mezcla de traumas, guardados en nosotros, no realizados en el tiempo, no expresados, no curados. Por fuera se vería bien, pero por dentro se vería que ningún alma fue puesta en su crecimiento, porque definitivamente carecería de lo que sería más valioso, la compasión y la humanidad. ¿Qué familia encontrará a su vez? Qué generaciones resultarán de esa familia y así sucesivamente.
Necesita el calor del alma, al igual que el árbol, cuando lo plantamos, además de regarlo, procuramos que crezca recto y espeso, también necesita el calor del sol para desarrollarse bien en todos los sentidos.
A veces el comienzo puede significar practicar algún deporte, andar en bicicleta, aprender a cocinar nuevas recetas, etc. Pero ojo, si eliges aprender algo que no se puede aprender solo viendo videos de YouTube y listo, necesitas instructores o profesores para ese trabajo, intenta buscar una persona que al menos tenga la mínima disposición para querer. entender tu deseo de aprender esa habilidad, tu motivación intrínseca para volverte más independiente desde ese punto de vista, tus miedos, para apoyarte donde no lo logras del todo, para superar ese obstáculo juntos. De lo contrario tu también sufrirás, también te llenarás de frustraciones, de nervios que pagaste por ese curso y el instructor no tiene tiempo para ti, siempre tiene otros, siempre los prioriza en tu contra, con todo eso tú también pagaste. la misma cantidad de dinero que los favorecidos.
Al igual que en las clases escolares, existe la teoría de las inteligencias múltiples, según la cual existen 9 tipos de inteligencia. No sé por qué algunos profesores todavía piensan que sus alumnos deben ser buenos en su materia. Si elige humillarlo públicamente frente a la clase por lo poco que sabe de matemáticas, entonces sería justo que, después de esa clase, lo financie, le dé dinero para ir a sesiones de terapia, para que se cure de su miedo. de fracaso, ansiedad que provoca hemorragias nasales, náuseas, mareos, alteraciones del sueño y del ritmo cardíaco. Si no es bueno en matemáticas, no hay ningún problema, tal vez sea más expresivo, mejor en pintura, percusión, idiomas, deportes, otras materias. No sería de ninguna manera justo etiquetarlo como que no puede hacer nada, que de todos modos no sabría y no entendería, que nada se puede hacer por él y con él, que nada significará nada en la vida. y todo tipo de escenarios como este. Cada hombre es único, tiene sus propias cualidades que hay que practicar, trabajar y perfeccionar. Eso es lo que deberían hacer los padres y profesores que tienen esa idea anticuada de que si no pueden aprender matemáticas, entonces no podrán hacer nada. Por curiosidad, los egresados de la facultad de matemáticas se sienten satisfechos al terminarla, ¿cuántos realmente terminan enseñando matemáticas cuando el camino para llegar a ser lo que querían está plagado de obstáculos a cada paso, e incluso los méritos y conocimientos ya no importan? ¿Cuando de una lista de 10 criterios no cumplió solo con uno, de lo contrario los tenía todos y nunca fue aceptado? ¿Qué sentido tiene obligarlos a seguir un camino que ni siquiera aquellos que aman las matemáticas seguirían? ¡Dejemos que los niños, los estudiantes, los estudiantes de todo tipo elijan su propio camino, por mucho o poco que les convenga! No te pongas en el lugar de los demás pensando que los conoces mejor, que intuyes qué quieren, a qué aspiran. Los errores cometidos por uno mismo son mucho más fáciles de corregir que los cometidos porque otros le aconsejaron que cometiera un error.
Depende del caso, si es un niño más dócil aceptará la situación e intentará afrontarla, aunque estará deprimido, no en paz consigo mismo, lleno de ira y acumulará frustraciones ocultas. Pero si hablamos de una naturaleza que no obedece, que quiere ser independiente en sus propias decisiones y preferencias, entonces corremos el riesgo de alcanzar una tasa creciente de abandono escolar. Él consideraría que para qué ir a esa clase de información sobre compañeros, cuando de todos modos no se encuentra en nada de lo que se discute allí, nada se aplica a él y no le conviene. Por eso se recomienda que los padres comprendan a sus hijos y los apoyen en cada etapa importante de la vida.
Aunque me centré en los aspectos menos agradables, son parte de la realidad de todo comienzo, al fin y al cabo el comienzo es el más complicado. En el camino, las cosas se vuelven más simples, más fluidas, y todo se convierte en una experiencia mucho más digna de ser vivida, experimentada y sentida. Por supuesto, las personas que se encuentran en cada etapa de la vida de cualquier joven tienen sus méritos.
Entonces agradezcamos a nuestros padres que nos apoyaron en lo que pudieron, hasta cierta edad nos dieron oportunidades, ropa, accesorios, gadgets y todo eso, nos alimentaron, tanto con comida como con sentimientos positivos, que nos dieron. una pastilla, que nos vendaron las heridas después de cada caída, que aliviaron nuestra depresión cuando pensábamos que era inútil, que tuvieron la paciencia de estudiarnos, analizarnos y decirnos qué nos convenía mejor en la mayoría de las situaciones, que caminaron nos llevaron por parques, galerías de arte, heladerías y confiterías, que cultivaron algunos gustos en música y bellas artes, que nos dieron las primeras instrucciones, el primer manual de instrucciones de la vida.
Agradecemos también a los educadores, maestros y profesores, porque ellos también pasaron buena parte del tiempo con nosotros, y pueden haber vivido lo que nosotros vivimos, las emociones de los exámenes no fueron solo nuestras, también fueron de ellos. Agradecemos cada buen pensamiento, cada vez que nos dejaban salir de clase si no nos sentíamos bien, cuando nos corregían, cuando nos obligaban a no sé qué competencia, cuando nos explicaban, cuando deletreábamos, leíamos. con ellos, cuando nos enseñaron cosas nuevas, cuando cambiaron destinos, cuando dieron sentido a nuestras vidas, cuando nos ayudaron a administrar mejor nuestro tiempo, a dejar de estar tan dispersos como estábamos.
Gracias desde el fondo de nuestro corazón a todos los que nos ayudaron a evolucionar, a pasar por cambios beneficiosos y a tomarnos bajo su ala protectora.
Corabie în olandeză
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Zeilboot
Beste zeilboot, je zweeft in de schijnbaar eindeloze oceaan,
Naar welke continenten ga jij deze keer weer,
Wat staat je te wachten op je volgende bestemming?
Zeilboot, zeilboot...
Waarom heb je me niet verteld dat je zo van zeilen houdt?
Waarom heb je mij niet gewaarschuwd?
Waarom heb je, door je even de rug toe te keren, de haven verlaten?
Hoe kan ik wennen aan de leegte die je bij mij achterliet?
Hoe ga ik het vullen?
Zeilboot, zeilboot...
Je was zo licht als een mus,
Ik hoop dat je gelukkiger terugkomt dan waar je heen ging,
Ik besef dat je moest gaan
Zo voelde jij je
Dat dacht je.
We hadden je zo goed gebouwd, van hout, het roer, het dek,
Uit diverse zeilplaten,
Ik heb zelfs je anker vastgemaakt,
Ik weet dat het niet gemakkelijk voor je zal zijn,
De oceaan heeft zijn grillen,
Je weet niet wat je kunt verwachten,
Als het opgewonden raakt en je alle kanten op schudt,
Hij neemt je alleen mee op de routes die voor hem beter toegankelijk zijn,
Als het moeilijk voor je zal zijn, als je het gevoel hebt dat je niet meer overeind kunt blijven,
Kijk alstublieft naar beneden, zie het anker bevestigd,
Denk dat je van ver, zelfs duizenden kilometers verderop,
Ik waak over je, ik heb je in mijn hart,
Het is alleen dat je niet meer bij mij in de buurt bent om je te laten zien,
Echt, hoeveel onze verbinding betekende,
(Op argumentatieve toon)
Voel je goed, laat los, vergeet wie je heeft gemaakt,
Binnen twee weken kwamen we niet eens in de buurt,
Als jij dat vindt, is het jouw keuze...
Weet gewoon dat ik om je geef, daarom heb ik je zo goed gebouwd
Als laatste bemoediging zeg ik je: 'Je moet je niet laten intimideren door de stormen die je tegenkomt als je de oceaan oversteekt. Vergeet niet dat na de storm goed weer komt.'
Het zeilboot: "Wat zou jij doen? Mag ik niet één dag in Rio de Janeiro blijven? Eén dag maar, dat is alles wat ik wil, en dan kom ik bij je terug, dat beloof ik!"