O sută de ani

Într-o bucățică de univers,

Numai o bucățică doar,

o bucățică,

Doarme ca un îngeraș

O superbă furnică.

Chiar eu i-am zis să meargă la somn,

Și după calculele mele, dacă acum doarme,

O să mă strecor tiptil, tiptil în brațe la ea

Să-i dau o mult prea imaginată îmbrățișare.

Ahhhh, mă întreb ce visezi,

Nu regret absolut deloc că ți-am zis să te duci la somn,

(E o minciună sfruntată 😡)

Vino înapoi că de altfel mâine dimineață o să găsești dimineața  încruntată.

Of, dar știu că e obosită, prea și-a purtat piciorușele alea peste tot prin lume…

Of bine, fie, o las să umble prin vis,

Pentru că mă tem că dacă nu doarme cum trebuie, cum o să mai poată ține ochișorii ăia ai mei deschiși.

O să fac de dragul ei acest compromis,

Dar să nu se obișnuiască, că împăcată de tot, nu-s 🥺

Somn ușor, prințesa mea,

Mai am puțin de tot până mă teleportez în visul tău și te iau pe sus

Și te port și te strâng într-una în brațe,

Și te duc pe tărâmul umbrelelor frumoase.

Acum știu că sunt ascuțite, dar poți să nu-ți faci griji,

Poți sa dormi pe mine…

Sunt moale și până te trezești o să mă joc cu părul tău și o să te mângâi, și o să te privesc exact așa cum ești,

O bucățică mică și specială de univers.

Ahhh, divină, divină

și dulce cât o amandină.

Lumea e mare,

Tu ești mică, mică,

Cam cât o furnică,

Și încep să-mi fac griji

Că eu fiind mai mare decât tine,

Tu încapi în inimă la mine,

Dar eu, îmi fac gânduri serioase,

Și am nevoie cineva să-mi zică,

Sau dă-mi o explicație științifică…

Cum este posibil să încap în inima ta mică.

Mi se pare adorabil că ești așa de mică,

Dar dacă te superi când îți spun că ești mică cât un strop,

O să spun altfel, că ți-a rămas lumea mare,

Și nici măcar nu-ți scriu poezia asta sub lentile de microscop,

Și nici măcar nu ești așa de mică,

(Ești puțin mai mare decât un atom)

O combinație între ocean și om.

Acum că am stabilit că nu ești mică

ca o furnică,

O să-ți spun că te iubesc și că ești cea mai scumpă,

Și că mâine este posibil să nu-ți pot scrie

Pentru că trebuie să-mi pierd timpul prețios la o nuntă…

(multe puncte de suspensie)

O să fie așa multe persoane frumoase…

O să stau pe lângă ele și o să danseeeeez,

Poate o să ni se atingă și mâinile din greșeală, cine știe…

Glumeeesc 🥺

Știi că hobby-ul meu preferat este să te tachinez 😈

Ce păcat că am stabilit că ești mare,

Dacă acceptai că ești mică cât o furnică,

Te luam în buzunar ca pe un fluturaș plăpând…

Dar, da, ce păcat, am stabilit că ești mare

Și o să pot să te iau cu mine numai în gând.

Văd nopțile cum sunt tot mai grele,

Văd timpul cum zboară,

(parcă trece mai repede când te gândești la el)

Văd secundele cum dau pe afară,

(…ce moment urât să am vedere!)

Dar dincolo de astea văd pe cineva

speriat ca și mine de timp și de ploi,

de lucruri care nu țin de noi,

și te ascunzi, și apoi…

eu te găsesc pentru că te ascunzi în inima mea.

Și-mi dau seama că suntem la fel în lumea asta uriașă,

doar că tu ești mai drăgălașă.

Și nici somnul nu-mi vine…

noaptea asta pare să nu aibă margine,

Și mi-e dor tare de tine

(Și sigur o să am cearcăne)

Prea mi-era gândul îngândurat cu gândurile tale,

De-a trebuit să-mi pun dorul în palme,

Dar tu ți-ai crescut de nu știu unde frânghii

Și mi-ai întins dorul până la unghii.

Mi-e așa de dor de tine,

că ai ieșit prin mine,

Și crești așa într-una

De pot să-ți prind palma în a mea

numai din dor,

Și-ai crede că o să o sărut,

Dar de atâta drăgălășenie

ce porți,

O să ți-o mușc,

Și-o să te mănânc

Până te prind din nou

cu totul în interior,

de dor să mă refac,

Să vedem dacă într-adevăr

dragostea trece prin stomac.

Și dacă iar o să ieși prin mine

Și o să-mi crești din nou până la unghii,

sau chiar mai departe de ele,

O să te mănânc iar,

Dar mai întâi îți mănânc urechile.

Și dacă iar crești și mai mult și mai mult,

O să-ți mănânc mai întâi ochii,

Să nu mai vezi unde unghiile îmi sunt.

Mi-ai lipsit o tonă aseară 🥺,

Și când am ajuns acasă în zori,

Înainte să mă pun la somn…

De atâta dor cât am adunat,

M-am uitat mai întâi la o poză cu tine

și l-am mai alinat,

Iar apoi m-am culcat.

Când e vorba de tine,

Inima mea e fragilă și măruntă,

Și trebuie să-ți mai spun ceva…

(așează-te înainte și nu te enerva)

Trebuie să mai merg la o nuntă 😬

(Glumesc 😈)

Noapte bună, prințesă 🐥!

Probabil că acum,

în aerul serii de vară,

stai întinsă în pat

obosită sau gânditoare,

și te gândești hmm…

lasă-mă să-mi asum,

poate la filosofii de viață,

poate la ziua de mâine,

poate spui în gând o rugăciune…

Și acum probabil te întrebi,

oare la ce mă gândesc eu,

în aerul serii de vară…

nu mă gândesc la filosofii…

mă gândesc la cum să te cert mai aspru

că nu dormi…

Dacă ai fi aici lângă mine

în această seară,

ai adormi într-o secundă în brațele mele,

în timp ce te mângâi pe spate,

și după ce ai adormi,

ți-aș da părul de pe frunte la o parte,

să-ți dau un pupic și să te alint,

pentru că, părerea mea este

că oamenii cei mai serioși și pragmatici,

(cu apucături militare 😈)

trebuie să fie iubiți cel mai tare.

Dar desigur, pe lângă seriozitate

si militărie,

aceste persoane au chip de prințese,

știu că sunt prințese și în povești, dintre cele mai cele,

însă prințesa mea e mult mai frumoasă și inteligentă decât ele.

(cred că te-ai prins deja că mai am un pic și mor de dor,

deci nu o să-ți mai zic că-mi lipsești…

Noapte bună, micule dictator! 😈)

Când noaptea se scurge pe străzi adormite,

Iar stelele de pe cer ușor, ușor dispar,

Mă întreb ce poate fi mai rău decât un vis fără tine…

Două vise fără tine, normal.

Eu stau la fereastră cu gândul la tine,

Și încerc să te compun dintr-un vis,

Apari cu privirea ta profundă, senină,

Și mă întrebi cu o dulce și blândă uimire,

Cât de mult te iubesc… și-mi zâmbești jucăuș,

Ți-aș putea răspunde în milioane de moduri,

Dar niciunul, promit, nu ar fi de ajuns.

(Tot dialogând cu tine din vis, mă prind cu ambele mâini de piept, respirând sacadat, cu o privire pierdută...)

- Mă înțeapă inima de dor, cât mai am de trăit?!

O zi? Două? Un minut? O secundă?

Gata, simt cum mă sting… ce boală…

Și te rog, să nu cumva să-mi arăți partea plină a paharului…

Vreau să mă înec în cea goală!

Când briza incertitudinii îmi mângâie fruntea

Când simt că drumul l-am rătăcit 

Privesc către cer și chiar zarea 

Suav îmi dezvăluie calea. 

Când tonurile de gri mă năpădesc 

Când parcă somnul nu-l găsesc

Valul dulceag mă învăluie

Și o speranță nouă îmi dăruie.

Când distanța mi se pare infinită

Când timpul e dușmanul meu tăcut

Îmi amintesc cum un vis s-a născut 

Dintr-un surâs și o privire discretă.

Când nu îndrăzneam să cer o șansă 

Când visul îmi părea interzis 

M-ai luat pe sus ca o avalanșă 

Și fericirea din nou m-a cuprins.

Când pun seara capul pe pernă 

Nu am toate răspunsurile dar e in regulă. 

Nu stiu cum sa merg mai departe

C-o inimă rănită ce încă mai bate.

Când pun seara capul pe pernă 

Iluzii în bezna din jur se aprind

Dorul de tine îmi picură în carte

Făcând risipă de poezii și cuvânt.

Când pun seara capul pe pernă 

Scriu versul clipei ce mi-ai dat

Să mai simt printre rânduri adierea

Parfumului de fericire ce-mi curgea în pahar.

Când pun seara capul pe pernă 

Tăcerea din jur o prefac în cuvinte

Le aștern pe-o margine de dor

Și le trimit cu vântul... să te alinte...

Soțul meu,egal nu are și este perfect

Chiar de aș știi că are,nu ii văd nici un defect 

Și mă simt norocoasă că îl am lângă mine,

Mă iubește,îl iubesc și ne este bine.

Cel ce iubește în viață cu adevărat,

Este fericit lângă femeia cu care s-a-nsurat

Și prețuiește orice lucru fie cât de mic,

O iubește,o ia în brațe și îi dă un pupic.

Iar ia se simte apreciată și este mulțumită,

Lângă bărbatul potrivit,ia știe că-i iubită.

Mă-nchin la Tine Sfinte Doamne

Dimineața când ochii îi deschid,

Și mulțumesc prin a mea gură

În timp ce lumânarea o aprind. 

Simt, că Tu ești alinarea mea

Și protector pe ăst pământ,

Prin rugă cer să mă primești

Sub sfântul Tău..acoperământ. 

În Tine cred pân' la mormânt

Și știu că am rămas fiul iubit,

Prin tot ce Tu reverși pe mine

De când pe Tine...te-am găsit. 

Tu-mi ești și casă și speranța

De-a trece peste încercări

Tu-mi ești prietenul adevărat

Și-al meu răspuns la întrebări. 

Cu Tine, zi de zi pășesc în viață

Și frică n-am de nimeni și nimic,

Că Tu-mi arăți calea spre biruință

Și mâna mi-o întinzi să mă ridic. 

Cum aș putea vreodat' uita de Tine

Și Numele în rugă să nu-l rostesc,

Când iubirea Ta, eu, zilnic o primesc

Așa, că azi și mâine,Ție, îți mulțumesc!

Te-aștept, iubito, zi de zi,

cu dorul greu ce nu mai moare,

în gândul meu tu încă vii,

chiar dacă taci, chiar dacă doare.

Mi-e dor de ochii tăi senini,

ca două ceruri fără nor,

și nopțile-mi devin lumini

când te visez ușor, ușor.

Te port în suflet ca pe-o stea,

lumina mea din întuneric,

și tot ce am în viața mea

e dorul tău... adânc ,puternic.

N-aș crede nici în mii de ploi

că tu m-ai fi lăsat vreodată.

Te simt aproape, printre noi,

chiar dacă ești departe, fată.

Și te iubesc cum nu știu mulți:

cu rugă-n piept și pași tăcuți.

Cu lacrimi calde, cu răbdare,

cu tot ce-n inimi nu dispare.

Și-oricât va fi să nu te știu,

nici timpul nu mă poate frânge.

Te-aștept cu brațele pustii...

dar dragostea din mine plânge.

Te-aștept cu gândul ne-ncetat,

cu sufletul în rugi plecate,

căci știu: iubirea n-a plecat,

doar s-a retras, puțin, în spate.

N-ai cum să fi uitat de noi,

căci ce-am simțit n-a fost de-o zi.

Ai fost lumina dintre ploi,

și steaua mea, și zori târzii.

Mi-e dor de glasul tău curat,

de râsul cald, de liniștire.

Mi-e dor de ochii de păcat

cu cer albastru și iubire.

Și nu te judec că-ai tăcut —

eu știu că n-ai plecat cu ură.

Poate-ai căzut, sau ai pierdut

o parte-n lupta cea mai dură.

Dar te iubesc cum nimeni nu-i

în stare azi să mai iubească:

Mi aș bate inima -ntr -un cui

Ca ochii tăi să o citească...

Și-aș sta o viață să te-aștept,

Sa vi la mine-n pași de lună

să fim acolo unde drept

iubirea nu mai e nebună.