Nenăscut

Iubita mea,

Ești lacrima din mare

Purtată de furtună în adâncuri

Ești bobul de nisip, zâmbind în soare

Și visul meu de dor

          adus de vânturi.

Iubita mea,

Ești vara cea fierbinte,

Și briza ce-mi alină sărutul sângeros

Esti cea nemuritoare,

Și totuși cea învinsă

De valurile mării, de-adâncul răcoros.

Iubita mea,

Ești noaptea cea mai lungă

Și timpul ce-mi măsoară durerea în extaz,

Ești pasărea ce poarte pe aripi disperarea

Și lacrima din mare

         lovită de-un catarg.

Viorica E.

O dulce singurătate,

Te văd prin vecinătate,

Printre gânduri pătate

De sangele vinovăției necumpătate

In societate..... 

Simt o greutate apăsătoare,

Din necesitate.... 

Mă conectez la realitate

Dintr-o varietate... 

De suflete neelucitate pline de răutate 

Din sinceritate.... 

Vreau o liniște plina de solidaritate

Pentru colectivitate.... 

Cu sufletele editate dupa celebritate

Ca moralitate... 

Renunță la orice temeritate

Nu te pierde in mulțime 

Atât timp cât ai cumpătate

Nu vezi cate suflete nestingherite

Cad prada credinței deșarte

Spre pierzanie? 

Creează-ți imunitate

Fara sa existe strop de integritate

In sufletul tău sătul de atâta răutate, 

Invidie, aronganțe, barfe si falsitate, 

Fă-ți din suflet templu

Inima să iti fie zeu

Gandirea sa iti fie rugaciune oblu

Singuratatea prietenul perpetuu, 

Iar fericirea drogu.

‘’Scrie-mi!’’ și să mă cerți plângând

Când uit să mă trezesc

când uit că-mi ești în gând …

Că te iubesc!

Aș fi dorit să-ți scriu și ție

Și să mă citești cum eu …

te scriu și te recit cu drag …

mereu!

Scrâșnesc din dinți, să mi te scot din minți …

să mă lași o clipă să respir;

Să te mint și să mă minți,

Că ne-am uitat!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

Te astept cu dor 

La a mea fereastra 

Sa privim dincolo de nor

Sa ne amintim de a noastră casa 

Sa ne lăsăm condusi 

De al amintirilor val 

Si ani cei trecuți 

Sa ii lăsăm in val

De trecutul ne-a fost greu 

Să îndrăznim să visam mereu 

Si trecutul învechit să-l inoim

Si amintiri noi sa construim 

Ohh lacrimă de dor

Ce inima mi-o frigi 

As vrea sa zbor

Spre alte galaxii

M-am înfrățit cu munții fabuloși,

Le-am mângâiat cărările virgine,

Și-am respirat prin brazii plini de nea,

Cu fulgi de-argint, în dansuri de regine.

Dar regele semeț, pe loc, s-a mâniat

Orbit de răutate s-a și cutremurat.

Pocale ucigașe de foc a aruncat:

            Și bezna s-a lăsat ...

Am sărutat și marea, regină iubitoare,

Și am plutit pe valuri în murmur de vapoare,

Și pescaruși, prieteni, m-au înălțat spre soare,

Să-l pot îmbrățișa, să-I dăruiesc o floare!

Cuprinsă de orgoliu, regina a aflat,

Nu-I drept să o întreacă, uscatul dominant,

Orașe, munți, ogoare, pe loc, a scufundat …

          Și bezna s-a lăsat …

Am colindat prin lume, să pot să înțeleg

De ce atâtea crime? de ce nu mai sunt legi?

De ce atâtea boli, dureri și suferință

Când un remediu simplu – e calea spre credință!

Și spre natura pură, cu arbori și verdeață,

Ce-aduce sănătate și dragoste de viață!

Să-nbrațisăm copacii cu patimă nebună,

Și mâine ne așteaptă – o viață mult mai bună.

Viorica E.

Pamint si azi rasare-ades
M-ai bat in geam copacii
Miscindu-ne prin univers
M- ai  rar se  fac colacii.

Sa poti opri tu vintul
Imbratisind mai des
Cu dragoste pamintul
Cel ce nu te-a respins.