Aștept

Chiar astăzi vin grabnic la tine,

Așteaptă iubito nu plânge,

Pot urme de schije și sânge,

Sunt viu și încă mi-e bine.

Așteaptă iubito, așteaptă...

Mai am de urcat înc-o treaptă,

Nu-mi pasă că este prea sus,

Nu plâng când e alta în plus.

Așteaptă-mă-n fiece clipă,

Așteaptă ca în ziua dintâi,

În zbor mi-am frânt o aripă,

Nu plânge iubito...Rămâi!

Se-ntâmplă să-ți fie durere,

Mereu așteptarea eternă,

Mi-e pasul sleit de putere,

Ți-e sufletul singur în bernă.

Sub talpă am sloiuri de gheață,

Însă iubirea mă-ncalță-n patine,

Nu-mi plânge plecarea de-o viață,

Chiar astăzi vin grabnic la tine.

Fin ca si nisipul printre degete

Ai dispărut în clepsidra timpului 

Îmi cânt piesa la pianul fără clapete 

Un ultim adio piere în bătaia ritmului.

Rămâi în muzeul meu de artă

Cel mai controversat și neînțeles

Unde stoicii de marmură și de piatră 

Îmi conduc viața către un singur sens.

Iubirea mea s-o daruiesc naturii

Tablou al zeilor ce prevestesc lumea

Căci doar ei și cei aliați cu purii

Dăinuiesc etern în inimile cuiva.

Iubirea e-un trup, cu vene și sânge,

Se naște din foc, dar se-aprinde și plânge.

E piele ce simte, e puls ce tresare,

E chimia ce-n noi universuri crezare.

Când el a plecat, ceva s-a stins,

Un ritm din iubire s-a rupt, neînvins.

Dar trupul iubirii poate renaște,

Cu grija, cu timpul, cu vorbe-mpăcate.

Ce să faci să se-ntoarcă? Ascultă-l cu totul,

Să-i înțelegi pasul, dorința, complotul.

Întreabă ce-l doare, ce vise-și dorește,

Cum timpul cu tine ar vrea să-l trăiește.

Să schimbi? Nu pe tine, ci felul de-a fi,

Să-l lași să te vadă, să simtă, să știe.

Că ești nu doar flacăra, dar și adăpost,

Că nu doar iubești, ci-i ești tot ce-a fost.

Iubirea-i un organ ce pulsează tăcut,

Hrănește-l cu dor, nu-l lăsa abătut.

Cu răbdare, cu fapte, cu arta cuvântului,

Poți readuce-napoi ritmul începutului.

Tu ești poemul pe care eu încerc să-l cânt,

Sau mai degrabă un sonet de

primăvară,

Căci tu ești ciripitul rândunicilor sosite de curând,

În înflorita veselă grădină cu stupi și liliac,

Și totuși afară este toamnă...

Eu vreau să-ţi cânt al meu sonet însă tu râzi,

Și uneori preferi să verși o lacrimă amară,

Sau când te cert ca mai apoi să am regrete, îţi cânt sonete,

Poveşti de dragoste sau de amor,

Târziu în toamnă sau chiar în iarnă,

Fără să simt nici teamă sau regrete!

Nu mai contează, sunt doar poeme de iubire,

Ce se doresc mereu aprinse,

De mine sau de tine,

Distinsă doamnă fostă domnişoară,

Sau chiar a basmelor de vis copila de odinioară.

(Volumul de poezii Sonete de amor) 

Culoarea ta preferată era roșu, 

Buzele mele pentru tine erau roși 

Îți făceam obraji roși, 

Te iubeam...

Culoarea ta preferată este roșu 

Buzele mele din cauza ta sunt roși 

Obrajii mei sunt roșii, și ochii la fel. 

Te iubesc...

În astă seară mă învelesc de frig într-o speranță,

Durerea încerc să o tratez c-o aroganță 

Și chiar de vântul urlă și cerul se răscoală 

Visele-mi vreau să le scriu cu cerneală...

De-ai ști cum sună ploaia prin fumul de țigară 

Cum îmi reamintește de zilele de vară 

Când gândurile-ți erau senine despre mine

Și așteptam cu nerăbdare să stau în brațe la tine.

De-ai ști ce simt când tot apari în gândul meu

Și cum din amintiri mi-apare chipul tău 

Deși am renunțat la tot, mai simt cum încă doare

Visu-mi neîmplinit.... un vin și-o-mbrățisare.

De-ai sti cum pentru tine am înmuiat lacrimi în vin

Purtând tăcerea-ți ca o cruce în fiecare anotimp

Și deși anii îmi vor trece, tu vei rămâne,

Dorul ce îmi va curge mereu prin sânge.