Nemuritor

Ai fost precisă draga mea,

La fel ca un cuțit înfipt în splină,

Şi nu doar rana mă durea,

Ci faptul c-am avut și eu o vină.

O vină, dacă ar fi însemna,

Iubirea mea profundă și senină,

Și lasă-mă să-ți spun ceva,

Eu te-aș iubi de mi-ai purta aceeași vină.

Ai fost precisă draga mea,

La fel ca un călău din evul mediu,

Și nu tăișul bardei mă durea,

Ci vina mea aflată sub asediu.

Și vreau să-ți spun că acea vină,

E oarba dragoste, un ritual tabu,

Iar orb fiind, eu am văzut lumină,

Şi te-aș iubi dacă-ai orbi și tu…

Eu nu mi-am tras încă săgeata,

Și n-am nici bardă, nici cuțit,

Purced la braț acum cu soarta,

Şi-s vinovat… că te-am iubit!

O! stea frumoasa de pe cer 

Ce-mi lumoinezi privirea, 

As vrea la mine ca sa vii, sper.

Ca sa-ti arat iubira.

Cand privesc seara pe cer,

Pe-o stea as darui-o,

Persoanrei care o iubesc,

Pe care as iubi-o 

                                             Autor:  Popa Eugen 

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était le temps des « je t'aime »

Nous deux on vivait heureux dans nos rêves

C'était le temps des « je t'aime »

Et puis j'ai voulu voler de mes ailes

Je voulais vivre d'autres amours

D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »

Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était vouloir et connaître

Tout de la vie, trop vite peut-être

C'était découvrir la vie

Avec ses peines, ses joies, ses folies

Je voulais vivre comme le temps

Suivre mes heures, vivre au présent

Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.

Tilgi meg for dette barnslige innfall

Tilgi meg, kom tilbake til meg som før

Jeg elsker deg for mye, og jeg kan ikke leve uten deg

Tilgi meg for dette barnslige innfall

Tilgi meg, kom tilbake til meg som før

Jeg elsker deg for mye, og jeg kan ikke leve uten deg

Det var tiden for "Jeg elsker deg"

Vi to levde lykkelige i drømmene våre

Det var tiden for "Jeg elsker deg"

Og så ville jeg fly med vingene

Jeg ønsket å oppleve andre kjærligheter

Andre "jeg elsker deg", andre "alltid"

Men det er deg jeg drømte om om natten min kjære

Tilgi meg for dette barnslige innfall

Tilgi meg, kom tilbake til meg som før

Jeg elsker deg for mye, og jeg kan ikke leve uten deg

Det var å ville og vite

Alt i livet, kanskje for raskt

Det var å oppdage livet

Med sine sorger, sine gleder, sin galskap

Jeg ønsket å leve som tiden

Følg timene mine, lev i nuet

Jo mer jeg levde, jo mer elsket jeg deg ømt

Tilgi meg for dette barnslige innfall

Tilgi meg, kom tilbake til meg som før

Jeg elsker deg for mye, og jeg kan ikke leve uten deg.

Mă uit pe fereastră

Sperând c-ai să vii.

Și floarea din glastră

Cu noi vrea să fii.

M-aș duce de-acasă,

M-aș duce-n pustii,

Căci toate din casă

Tânjesc ca să vii.

Privesc pe fereastră

Sfârșitul de an

Și floarea din glastră

Privește în van.

Când toate din casă

Tânjesc ca să vii

M-aș duce de-acasă

M-aș duce-n pustii!

Scumpei mele soții Valeria, 30 Decembrie 2022, ora 05:30

În ziua unei februarii atât de friguroase...

Încât îi era greu frigului să nu îți intre în oase...

Între o mare de crizanteme, 

În mijlocul tuturor, indiferent de vreme, 

O mică tulpină care de când se stabilise, 

Stătea nemișcată, cu florile închise.

Ascunsă de lume ca o stea de dimineață, 

Iar la atingere, rece ca de gheață.

Un violet puternic și închis o cuprindea, 

Ca nimeni să nu o poată vedea.

Nu o mai observase nimeni înflorind.

Dar dorind grația ei să surprind, 

În genunchi rapid m-am pus, 

Și din greșeală la întuneric locul ei l-am expus.

Chiar atunci, de nicăieri, 

Din pricina acestei apropieri, 

Înflorește chiar în fața mea un mu-gur.

Galben în mijloc și violet împre-jur.

Cea mai frumoasă floare, 

De cea mai extraordinară culoare, 

De decenii nemaivăzută de popoare, 

Singură în lume, uitată chiar și de soare.

Dar nu vreau a te îngrijora...

Secretul tău nu am să divulg...

Și nu aș putea eu vreodată să te smulg, 

Din pământul tău, din casa ta.

Eu pur și simplu am crezut că poate, 

Ți-as putea iubii toate petalele și toate florile, 

Dar cum aș putea? Să îți ignor erorile?

Când tu nu ți-ai înfipt adânc rădăcinile, 

Și nu ți-ai crescut toate tulipinile...

...O să îți iau doar câteva fructe, din cele cultivate.

Le-am ridicat și din ele am mușcat, 

Un gust dulceag mi-a amintit de tot felul de momente...

Și o senzație de neexplicat m-a atacat, 

La nivel elementar, un quasar, de emoții și sentimente.

Starea nu mi-a stat pe loc, pupilele mi s-au dilatat, 

O clipă mai târziu, de lume am uitat.

La floarea mea frumoasă am revenit...

Am văzut ceva așa de nemaipomenit, 

Nu eram sigur dacă nu înebuneam...

Un zâmbet de la o femeie care parcă știa că veneam...

M-a luat de braț și încet vals am dansat.

Xenophil cum sunt, în brațele ei m-am lăsat.

Avea o rochie purpurie și ochii îi sclipeau de bucurie, 

Nu mai putea singurătatea pe ea a o descrie...

Tot am încercat să o întreb cum o cheamă.

Inima mea a început să geamă...

Când mi-a spus că mă iubește, 

Și că din pricina mea, ea trăiește, 

A găsit unde să se împlinească, 

Unde să se stabilească, 

Și cum noua viață să își pornească.

Îi pare rău totuși că din pricina ei, 

Eu mult nu am și viața am să mi-o închei...

Inima rapid a început să îmi bată, 

Ea la mine s-a uitat, cu o expresie întristată

„Totul va fi okay, Andrei.”

Mă apucă de gât și îmi oferă un ultim sărut...

Pe jos am căzut după ce să respir nu am mai putut.

Astăzi am condus-o pe cea care te iubea

Pe ultimul nostru drum

Luminat de felinare,ce slabe lumini…

Am condus-o in gară ca apoi

Cu ochii înlăcrimați i-am spus

Întoarce-ți obrazul și fii gata,

Viața o să-ți arate câte s-au întamplat

În timp ce tu visai la el,iar el…la cer.

Cu glasul tremurat și ochii înlăcrimați

A urcat în trenul 04, linia 3,

Cu șireturile desfăcute a pășit

Și odata cu ea a fugit și iubirea…

Împiedicată iubire,de tine învinsă

În a noastră luptă continuă!

Iar eu, eu încă am ramas în gară

Eu încă o aștept să se întoarcă,

Pe cea cu inima de sticlă și ochii pierduți,

Pe fata ce a avut curajul să lase trecutul in urmă

Aruncându-se în valurile iubirii,

Tumultuoase ca un trecut pierdut.

Te știu dintr-o vară fierbinte,

fugară

Și de atunci te caut,

Seară de seară

Așteptând să apari, 

cu ploaia, pe-un nor,

Pe pleoapele mele 

să așezi ușor

Amintiri ancestrale,

Picuri de dor...

Te știu din povești,

nescrise, nespuse,

din pagini de carte,

din gânduri ascunse

 pierdute-n eter,

Din vise deșarte

 Privind către cer,

Așteptând să răsari

Cu Luna în noapte

Luceafărul meu pierdut printre șoapte...

                           CB

Ai prins din zbor

Tu vajnic răpitor,

O pasăre rănita, lovită de furtună,

Cu aripile frânte

Ce-și caută refugiul

In cuibul de lumină.

Și-ai reușit atât de bine

Să mă înalți pe culmile iubirii

Pentru ca imediat apoi să mă arunci

În negura uitării.

M-ai învârtit în ritm frenetic

Prin viață printre oameni

Și flori albe cu parfum de dor,

Ca într-un carusel amețitor.

Și pentru-o clipă ai făcut

Din visul meu o viață,

Din viața mea un vis.

Dar vezi tu? 

Încet, luminile s-au stins,

Eu am rămas să mă învârt amețitor

Prin viață, printre oameni

Și flori  cu parfum de dor,

Până când caruselul s-a oprit.

Azi plec.

Am insistat și m-am luptat

Cu mori de vânt,

Dar ce păcat...m-ai ignorat...

Așa că, plec...

M-am hotărât, nu are rost

să mai încerc. 

Mai fac un pas, iar mă opresc.

Aș vrea să plec...

Dar ochii tăi mă țintuiesc.

Tu îmi zâmbești,

Eu mă topesc .

Jocul acesta nebunesc

Ma tine-n loc, mă-nvârt în cerc

Și uite-așa, mai stau și azi,

Încă nu plec...

Timpul s-a oprit în loc, când te-am zărit,

Când ai intrat neanunțat în viața mea

Și-ai devenit

Miracolul mult așteptat, dorit...

Navigam amândoi, aruncați de furtună

În valurile mării nimănui,

Zburam printre nori negrii, sau de vreme bună,

Ne rătăceam printre stele, alergând spre Lună.

Apoi, noaptea s-a așternut

Când brusc și dintr-o dată te-am pierdut,

Când printre valurile mării nimănui

Ai dispărut...

Dar... nu am renunțat, n-am disperat,

Te-am căutat și pe un țărm de mare te-am găsit!

Acum, Tu lasă-te de pescăruși călăuzit,

Revino, fii eroul, salvatorul meu.

Și azi și mâine și mereu,

Să navigăm pe marea nimănui,

Și să-nvățăm iar lecția iubirii-n doi,

Ce-alungă noaptea, întunericul din noi...

Visez adeseori,

Că ploaia,

Mi te aduce înapoi

Și-atunci aștept cu-nfrigurare

Să plouă iar,

Poate apari…

Uneori, visez

Că ești o stea-ntre stele,

Însuși Luceafărul

Pe cerul vieții mele,

Și-aștept să vină noaptea iar,

Tu să apari.

Alteori, visez c-aștept

Pe-un țărm de mare,

Din valuri să răsari

Precum măretul Soare

Să mă mângâie razele tale,,

Dacă apari…

CB

                 CB