Iubita mea

Ești departe și ai asupra mea

O putere imensă 

Mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Ce șansă că te-am cunoscut

Nu mai credeam în iubire de mult.

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând 

Fericirea pe care-o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț să iubesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț sa iubesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Uneori fără tine

Drumul e greu

Aș vrea să fii cu mine,

Cu mine mereu.

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Vakrere

Du er langt unna og du har meg

En enorm kraft

Jeg våkner smilende hver dag

For en sjanse til å ha møtt deg

Jeg trodde ikke på kjærlighet på lenge.

Jeg ønsker å bli i din kjærlige verden

Jeg har aldri vært så forelsket før

Lykken jeg mottar

Jeg vil bare leve det med deg

Med deg lærer jeg å elske.

Du ser meg

vakrere enn jeg aner

du får meg til å føle

At jeg er verdens sentrum

Og du lindrer meg, du lindrer meg, du lindrer meg

Med søte ord

Hjertet mitt vil ikke lyve for henne

Han vil ikke at du skal glemme det.

Jeg ønsker å bli i din kjærlige verden

Å våkne smilende hver dag

Lykken jeg mottar

Jeg vil bare leve det med deg

Med deg lærer jeg å elske.

Du ser meg

vakrere enn jeg aner

du får meg til å føle

At jeg er verdens sentrum

Og du lindrer meg, du lindrer meg, du lindrer meg

Med søte ord

Hjertet mitt vil ikke lyve for henne

Han vil ikke at du skal glemme det.

Noen ganger uten deg

Veien er hard

Jeg vil at du skal være med meg,

Alltid med meg.

Lykken jeg mottar

Jeg vil bare leve det med deg.

Du ser meg

vakrere enn jeg aner

du får meg til å føle

At jeg er verdens sentrum

Og du lindrer meg, du lindrer meg, du lindrer meg

Med søte ord

Hjertet mitt vil ikke lyve for henne

Han vil ikke at du skal glemme det.

Te-am iubit ,o stiu prea bine -

Dar de ce , nu pot să spun .

N-avem aer fără tine ,

Nici gândurile să le adun .

Au fost zile fericite ,

Cand credeam că mă-înțelegi 

Și-ai să poți să-mi fii alături ,

Alte flori să nu culegi .

                           T.A.D.

Tăcerea mea acum să-ți spună

cât de multe ți-aș fi spus,

Și un gând de-al meu să îți rămână

unde dorul te-a ajuns.

Când vei fi singură să mă citești

mișunând prin inimioara ta,

Și prin timp să mă privești…

să mă vezi curgând prin ea.

(autor: Aurel Alexandru Donciu / Volum: Cub de gheață, Editura Etnous, Brasov, 2020. ISBN: 978-606-712-760-7 )

Cred că am fost greșit înțeles.

Dreapta socotință și virtutea

Nu mi-au fost niciodată prietene.

Eu nu voiam altceva decât să vagabondez,

Printre vulcani extatici cu creste împietrite;

Întins pe capota unei rable, să fumez o pruncucigașă,

Ca tigrii bengali sau ca avalanșele,

Să trăiesc în pustiu, rănind cu picioarele mele,

Depărtările, până la carne.

Luna lui Lorca sau o femeie neagră,

Să fie cafeaua tare cu care adorm

În zațul zilei, când milioane de ochi

Mă privesc pentru totdeauna. 

N-am plănuit nimic din toate acestea.

Tu nu știi că versul scris

E un far aprins în zare,

O lumină-n cer deschis

Ce în noapte dă răbdare?

Poezia-i stea ce-nvie

Dorul blând ce ne alină,

Scut fragil de armonie

Pentru inimi ce suspină.

Ea răsare să ne-mbrace

Cu iubire și visare,

Să ne țină-n brațe, pace,

Până-n vara viitoare.

În noaptea grea, când pașii-mi tac,

Mi-e glasul spulberat pe prag,

Aș vrea să bat, dar mâna-mi moare,

Pe clanța ușii cu zăvoare.

Tu cânți, iar cântecul e stins,

În mine, totu-i necuprins,

Iar timpul, ca un hoț tăcut,

A spulberat iubirea ce-am avut.

Dar te păstrez, în inimă, în sânge,

Chiar de tăcerea ta mă frânge,

Căci dacă plâng, și dacă scriu,

E fiindcă-mi este amorul viu.

Dar fiecare vers pe care-l nasc,

Tu, mi-l strivești ca pe un vreasc,

Eu însă-l port, cum port durerea,

Și suspinând păstrez tăcerea...

Rămân, femeie, al tău mister,

Voi fi în el, fereastra către cer,

Și-n ochii tăi, când caută spre stele,

Vor plânge numai lacrimile mele.

Așa a fost cindva in lume

Eram copil prea multe nu știam

Iubirea între oameni nu-i minune

Ea ne-a fost dată s-o prețuim in veac.

La ce folos ea ne-a fost dată

Noi nu mai suntem ce am fost

Ne prea urîm in astă viața

Fără folos și fără rost.

Și ce frumos era odată

Copil eram prea multe nu știam

O vorba buna,calda, prietenoasa

Le intilneai la fiecare pas.

Anii s-au dus,minciuna e in floare

Și răutatea e pe primul loc

Iar omul bun e drept, te doare

Valoarea lui e la gunoi.

Tristețea parcă mă apasă

Lacrimile curg pe fața mea

Și mă întreb ce-o fi odată

De generațiile ce vor urma.

Timisoara

Cristian

Mircea Barbura

30.01.2021

A venit seara

Frumoasă ca marea

Cînd o privești.

Liniștită seara

Liniștită tare 

Cînd o asculți.

S-așeaza întuneric

Devine coleric

Pe străzi

le pustii.

Ne-am închis în noi 

Și ușa am inchis-o

Privim șiret o umbră

Dar ea ne aparține

Parca am vrea sa spunem

Că am vrea iubire

Dar glasu-i sărăcit

De prea multă mâhnire.

De mult prea mult orgoliu

Și din prea multă bogăție

O sa murim săraci

Cu sufletul pătat

Ca-n viața asta tristă

Nevoia ne îmbie

Ușa sa o închidem

Dar e păcat, păcat.

In suflet eu te port iubito

Ești fericirea din castel

Ești roua de pe frunze toamna

Ești albul iarna sus in tei.

Zimbetul tău m-ambată iară 

Inebunesc privind la el

Și fără să clipesc m-apropii

Că sa ador mirosul tău.

Ești pentru mine o comoară 

O nestemată dulce vie

Din cer tu ai venit la mine

Eu te iubesc la nebunie.

Privesc în jurul meu mergind 

Pe strada mare, suspinînd

Cînd văd o lume mare de nebuni

Ma-ntreb în gînd, e adevărat

Că lumea asta s-a stricat?

Nu-i de mirare ce trăim

O sa primim cu ce plătim

Plătim cu bune ne va fi bine

Plătim cu rău ne va fi greu.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu

Că-mi dă putere cînd mi-e greu

Dar și îl rog că să mă ierte

Cînd mai greșesc, e omenește.

Incerc sa fiu și bun și drept

Și să plătesc cit mai corect

Că vreau doar bine să îmi fie

Nebun i

n lume nu-i domnie.

E ziua ta femeie

E primăvara ta

Tu este cea mai frumoasă 

Și tot ce va urma.

Și fiecare clipă din fiecare ceas

E o mare de iubire

Dragoste și extaz.