Стихи из этой категории
Pragul de la usa
Vai, cata greutate am suportat!
Am inghitit si apa, am rezistat.
Mereu pe fata mea ai tot calcat
Si niciodata nu m-am suparat.
Acum, eu sunt afara inghetat.
Tu calci pe mine mereu si ne-ncetat;
Nu simti durerea care ma apasa,
Treci peste mine si intri-n casa.
Simt caldura cum vine pe sub usa;
Ma simt bucuros, ca o matusa
Cand copiii se zbenguie in casa
Si de griji nicidecum nu le pasa.
M-ai lovit si m-ai strivit de multe ori,
Iar usa, de cate ori mi-a dat fiori!
Cand nu se inchide, se impotriveste
Si de fiecare data ma zdreleste.
Greu tu tragi usa ca sa se inchida.
Vezi cum eu de multa apa m-am umflat,
Nu gandesti, dar uita-te in oglinda.
Te infurii si tot tragi neincetat.
Vai cate greutate am suportat!
Am inghitit si apa, am rezistat.
Dar pentru ce atat’ sa mai support?
Vine o vreme cand spui;” Nu mai pot!”
Asa ca eu va spun la toti acum;
“Fiti rezistenti si mereu un prag bun.
Nu cedati la frig si umezeala,
Stapanul pentru toti are-o socoteala”.
Vai, ce frig mi-e jumatatea de afara!
Cand in iarna grea gerul ma doboara.
Jumatatea mea din casa-mi spune:
“Stai linistit ca esti pe maini bune”
Lumea mea are chipul tău
Să fii al meu, înseamnă să-mi fii dor,
Când timpul trece greu și fără zbor,
Să-mi fii lumină-n clipa cea mai grea,
Și alin când inima nu mai vrea.
Să fii al meu, e drum fără sfârșit,
E pasul care știe ce-a iubit,
E liniștea ce-mi curge prin cuvânt,
Și glasul tău, când totul e tăcând.
Să fii al meu, nu-i vis, ci e trăire,
O clipă care naște amintire,
Un „noi” ce stă în suflet neclintit,
Și-n ochii tăi — un „da” nesfârșit.
Sfaturile unui gând
Înot printre ani
încercând să găsesc o cale
către ziua de ieri.
Îmi prind visurile
în mrejele unui mâine nedefinit.
O amintire din trecutul îndepărtat
mă cuprinde cu putere de mână.
Ar vrea să mă strecoare
în grădina mirifică a lui „Ieri”.
O iubire ce și-a găsit împlinirea
îmi mângâie inima
îndemnând-o să iubească din nou.
O deziluzie îmi smucește gândurile,
îmi insultă iubirile din trecut.
Privesc absentă la circul din mintea mea.
Un gând firav, timid,
se ascunde după un val de iubire
ce caută să-mi inunde sufletul.
Îi zâmbesc ștrengărește
pentru a-l încuraja.
Mă privește cu neîncredere,
dar nu se ferește din calea mea.
Îmi trimite idei, speranțe,
imagini ale unei posibile iubiri.
Îl cert fără convingere,
căci știu că sunt o „victimă” sigură..
Mă lasă să țip,
să îl dojenesc,
să îl resping,
știind că deja îl iubesc.
Îi cer să îmi mărturisescă
cărui iubit o să mă dăruiască.
Mă cuprinde cu drag
și mă povățuiește
să aștept, cu răbdare, în prag
până ce iubirea mă găsește.
Între orgoliu și iubire
Decât să pierd iubirea-n vânt,
Mai bine las mândria-nfrânt.
Căci sufletul ce-i plin de dor
Se stinge-n umbra unui zbor.
Un om în deșert poate spera,
Dar deșertul din suflet nu va pleca.
Mai bine să cad și să mă ridic,
Decât să rămân un suflet mic.
Iubirea nu-i joc de mărire,
E foc ce aduce sfințire.
Decât să pierzi tot ce-ai iubit,
Mai bine fii cel ce-a zâmbit.
Căci omul nu-i deșert pustiu,
Ci râu ce-apasă spre târziu.
Să ierți, să crești, să dăruiești,
Așa iubirea o trăiești.
Fără upgrade
și stau prostit uitându-mă la umeri-ți goi ca la desfacerea eclipselor
cred că noi am rămas în versiunea beta
mai avem de acordat pe ici, pe colo, unele cuvinte,
unele măsuri ale clipelor
nici nu avem parole pentru next level
și-s departe de noi privirile indiscrete
suntem inseparabili noi de noi și avem o singură fobie- de upgrade
Tu ești dragostea
De vrei să fugi de mine,să mă alungi,
Îți voi rămâne-n amintiri așa de strâns
Căci dragostea ce ți-am trimis
Minciună nu-i ,îți jur....
E treaba ta ce vrei să crezi sau nu,
Eu prizonierul tău fiind,
Căci fără tine nu exist..!
Ohhh Vasilica vis frumos îmi ești,
Ori doar blestem și amăgire ,
Sper să nu fii așa...
Doar Dumnezeu e cel ce știe ce-a trimis,
Și-n calea mea ai apărut precum un vis...!
Dar ce-i un vis când dragostea există?
Și unde-i moartea când viața cântă?
Nu-i dragostea aici,acum ce-ți poartă chipul?
Nu tu ești cântul,frumosul,promisiunea,fericirea?
Pot exista eu fără toate acestea oare?
Nu tu ești dragostea care alungă durerea sau tristețea și tot ce moare?
(3 ian 2024 Vasilica dragostea mea)
Pragul de la usa
Vai, cata greutate am suportat!
Am inghitit si apa, am rezistat.
Mereu pe fata mea ai tot calcat
Si niciodata nu m-am suparat.
Acum, eu sunt afara inghetat.
Tu calci pe mine mereu si ne-ncetat;
Nu simti durerea care ma apasa,
Treci peste mine si intri-n casa.
Simt caldura cum vine pe sub usa;
Ma simt bucuros, ca o matusa
Cand copiii se zbenguie in casa
Si de griji nicidecum nu le pasa.
M-ai lovit si m-ai strivit de multe ori,
Iar usa, de cate ori mi-a dat fiori!
Cand nu se inchide, se impotriveste
Si de fiecare data ma zdreleste.
Greu tu tragi usa ca sa se inchida.
Vezi cum eu de multa apa m-am umflat,
Nu gandesti, dar uita-te in oglinda.
Te infurii si tot tragi neincetat.
Vai cate greutate am suportat!
Am inghitit si apa, am rezistat.
Dar pentru ce atat’ sa mai support?
Vine o vreme cand spui;” Nu mai pot!”
Asa ca eu va spun la toti acum;
“Fiti rezistenti si mereu un prag bun.
Nu cedati la frig si umezeala,
Stapanul pentru toti are-o socoteala”.
Vai, ce frig mi-e jumatatea de afara!
Cand in iarna grea gerul ma doboara.
Jumatatea mea din casa-mi spune:
“Stai linistit ca esti pe maini bune”
Lumea mea are chipul tău
Să fii al meu, înseamnă să-mi fii dor,
Când timpul trece greu și fără zbor,
Să-mi fii lumină-n clipa cea mai grea,
Și alin când inima nu mai vrea.
Să fii al meu, e drum fără sfârșit,
E pasul care știe ce-a iubit,
E liniștea ce-mi curge prin cuvânt,
Și glasul tău, când totul e tăcând.
Să fii al meu, nu-i vis, ci e trăire,
O clipă care naște amintire,
Un „noi” ce stă în suflet neclintit,
Și-n ochii tăi — un „da” nesfârșit.
Sfaturile unui gând
Înot printre ani
încercând să găsesc o cale
către ziua de ieri.
Îmi prind visurile
în mrejele unui mâine nedefinit.
O amintire din trecutul îndepărtat
mă cuprinde cu putere de mână.
Ar vrea să mă strecoare
în grădina mirifică a lui „Ieri”.
O iubire ce și-a găsit împlinirea
îmi mângâie inima
îndemnând-o să iubească din nou.
O deziluzie îmi smucește gândurile,
îmi insultă iubirile din trecut.
Privesc absentă la circul din mintea mea.
Un gând firav, timid,
se ascunde după un val de iubire
ce caută să-mi inunde sufletul.
Îi zâmbesc ștrengărește
pentru a-l încuraja.
Mă privește cu neîncredere,
dar nu se ferește din calea mea.
Îmi trimite idei, speranțe,
imagini ale unei posibile iubiri.
Îl cert fără convingere,
căci știu că sunt o „victimă” sigură..
Mă lasă să țip,
să îl dojenesc,
să îl resping,
știind că deja îl iubesc.
Îi cer să îmi mărturisescă
cărui iubit o să mă dăruiască.
Mă cuprinde cu drag
și mă povățuiește
să aștept, cu răbdare, în prag
până ce iubirea mă găsește.
Între orgoliu și iubire
Decât să pierd iubirea-n vânt,
Mai bine las mândria-nfrânt.
Căci sufletul ce-i plin de dor
Se stinge-n umbra unui zbor.
Un om în deșert poate spera,
Dar deșertul din suflet nu va pleca.
Mai bine să cad și să mă ridic,
Decât să rămân un suflet mic.
Iubirea nu-i joc de mărire,
E foc ce aduce sfințire.
Decât să pierzi tot ce-ai iubit,
Mai bine fii cel ce-a zâmbit.
Căci omul nu-i deșert pustiu,
Ci râu ce-apasă spre târziu.
Să ierți, să crești, să dăruiești,
Așa iubirea o trăiești.
Fără upgrade
și stau prostit uitându-mă la umeri-ți goi ca la desfacerea eclipselor
cred că noi am rămas în versiunea beta
mai avem de acordat pe ici, pe colo, unele cuvinte,
unele măsuri ale clipelor
nici nu avem parole pentru next level
și-s departe de noi privirile indiscrete
suntem inseparabili noi de noi și avem o singură fobie- de upgrade
Tu ești dragostea
De vrei să fugi de mine,să mă alungi,
Îți voi rămâne-n amintiri așa de strâns
Căci dragostea ce ți-am trimis
Minciună nu-i ,îți jur....
E treaba ta ce vrei să crezi sau nu,
Eu prizonierul tău fiind,
Căci fără tine nu exist..!
Ohhh Vasilica vis frumos îmi ești,
Ori doar blestem și amăgire ,
Sper să nu fii așa...
Doar Dumnezeu e cel ce știe ce-a trimis,
Și-n calea mea ai apărut precum un vis...!
Dar ce-i un vis când dragostea există?
Și unde-i moartea când viața cântă?
Nu-i dragostea aici,acum ce-ți poartă chipul?
Nu tu ești cântul,frumosul,promisiunea,fericirea?
Pot exista eu fără toate acestea oare?
Nu tu ești dragostea care alungă durerea sau tristețea și tot ce moare?
(3 ian 2024 Vasilica dragostea mea)
Другие стихотворения автора
Perdele
Am o cameră plină de perdele,
Dantele subțiri, groase ori demodate -
Toate ale mele, T
randafiri albi.. ce priveliște.
Nu le dau, nici chiar la săraci
Nici cui fără perdea la casă a rămas.
Vreau sa înot în ele
Să-mi păstrez câteva, pentru nunta mea.
Cine spune că nu pot ?
Să fiu mireasă în perdeaua mea.
Senzuală și memorabilă, iar apoi -
S-o agăț înapoi în geam ?
O pun in geam de fericire,
O desființez când sufletul mi-e zdrobit.
Îi pun înălbitor când primesc o floare,
Iar demnitatea de mi-e furată, focul s-o ardă toată.
Tot aș rămâne cu rămășițe de perdele.
Le așez și la terasă,
Unde-mi fumez țigara singură -
Dar nu așa ; eu și cu perdeaua mea.
Ea, nu eu
Oare tanjesc asa mult după iubirea încât sa nu am somn?
De ce ma supar când nu răspunzi la telefon?
Cred în iubire chiar dacă-n ea m am rătăcit
Aștept sa mi vina bucuria, sa rad la nesfârșit
Tânjesc după o alinare
O iubire ce-mi poate deschide ochii
Dar nu sunt deloc tare
Asa ca ma las în voia sortii
Aștept, dar pare ca-i departe
Destinul e scris într o carte
Și de ar fi sa mor fără-o pagina sa citesc
As vrea măcar în ochii tai sa ma rătăcesc
Sa găsesc cărarea spre inima ta
Sa bat ușor, și sa ma lași sa intru-n ea
Dar se pare ca aceasta casa mai e locuita
De o fata ce-ti lasa privirea umbrita
E închisa intr-o camera frumoasa
Amenajata chiar de mana voastră
Însă de la atâta amar și suspin
Casa s a cutremurat puțin
As putea s-o reconstruiesc
Dar trebuie sa ma lasi sa întru
Pe ea în camera sa n-o găsesc
Ar distruge ce am muncit eu înăuntru
Ți distrus munca ta de ani
Ai cladit-o cu manuta ta
Și n-a fost investiție în bani
Ai Invest doar cu iubirea
Lasă ma sa îți arat cum arata fericirea
As vrea sa ți vad zâmbind privirea
Și sa razi cu mine mai mult decât cu ea
Sa te fac sa zâmbești cum ea trebuia
Dar ți e greu sa crezi ca nu te iubeste
Inima ta doar pe ea o dorește
Și-o ți strâns în palmele tale
De frica sa nu-ți lase o rana mare
Iar eu sunt doar o frimitura lăsată pe masa
Ea e pâinea ce costa la baza
Dar naiva cred ca te voi avea
Dar știu ca asta-i doar în mintea mea
Sunt doar un pansament ce-apasă pe rana
Dar ea a avut cuțitul de te-a injugiat
Te comporți de parca-as fi vreo fana
Dar nu e vina mea pentru ce s a întâmplat
Încă n ai realizat,
ești asa perfect încât mă doare
Căci oricât as încerca
Nu vezi în mine nici umpic din ce ea are.
Cinci pàcate
Oamenii, ce inutili cu toții,
Când îi cauți fac pe morții.
Oamenii, ce proști grămadă,
Când să te ajute te îngroapă.
Oamenii, egoiști fără egal
Cu toții te bagă-ntrun calvar.
Oamenii, ipocriți fără de seamăn,
Râd ca ciob de oală spartă.
Oamenii, trădători ca Brutus,
Te dau jos de unde-ai ajuns.
Patentul udat de iubire...
Se întâmpla de dimineață, eu beam cafeaua la fereastră
Când a sunat telefonul.
Vocea ta îmi părea o soaptă ce mă învăluie și mă tăvălește
Prin undele nevăzute ale imaginației 5G…
Problema era spinoasă, dar tot insistam, mai alert, mai monoton
când îți păream Superman
când îmi păreai Pamela Anderson.
N-am mai stat la taclale,
mi-am luat halatul din dotare și am început să scotocesc printre apartamentele din bloc
apartamentul tau rece de tot.
Când mi-ai deschis, erai într-un halat de casă,
erai frumoasă, frumoasă și grasă,
cu părul vâlvoi, cum e dragostea dintre noi
eu eram cu halatul cel bun
voiam să te impresionez…
Mi-ai arătat caloriferul, am scos patentul și cheia franceză
și parcă simțeam cum se declanșează
căldura în casă.
O iubire mecanică, o iubire de gheață era relația noastră.
Ti-ai aprins suav o țigară,
caloriferul șuiera ca la gară
și, rând pe rând, element cu element, am redeschis fluxul de căldură,
iar tot universul meu devenea acum al tău.
Ți-ai lăsat lângă pat halatul, la fel și eu, am lasat și ochelarii
Deja te vedeam mai bine, frumoasă, înaltă,
Precum fecioara, curată.
Mi-ai zis satisfăcută:„ Vai, domnule!”,
ți-am răspuns: „Măi, doamnă!”…
N-a fost nevoie de mai mult, te-ai aplecat să-mi ridici patentul ud
și mi-am amintit de Marcu, amicul meu care e arcaș de fel
și care ți-a strecurat în sân câteva săgețele
cu numele meu scris pe ele,
dar pentru că n-aveai banii la tine, mi-ai zis să mai vin și mâine,
fără să-mi dai vreun indiciu, un număr, un viciu,
măcar o țigară fumată de gura-ți suavă…
De-atunci tot umblu besmetic
prin blocul nostru excentric
să te caut, să te găsesc
așa cum te-am văzut prima dată
înaltă, frumoasă, întoarsă…
Te caut, o...soare!
Frumosule soare
Iartă-mă pentru vânt
Iartă-mă pentru întuneric
Iartă-mă pentru ploi
Mi-e dor de tine , soare!
Mi-e dor de a ta lumină
Încerc să te caut
Dar nici nu te-aud
Și mă caut și pe mine
In întuneric mă simt
Iarna-mi înțeapă fața
Și lumina n-o mai simt
Ai rămas o amintire
O lumină atât de pustie ,
Inimă tremurândă
Te aștept pân' se usucă
Medussa
Perdele
Am o cameră plină de perdele,
Dantele subțiri, groase ori demodate -
Toate ale mele, T
randafiri albi.. ce priveliște.
Nu le dau, nici chiar la săraci
Nici cui fără perdea la casă a rămas.
Vreau sa înot în ele
Să-mi păstrez câteva, pentru nunta mea.
Cine spune că nu pot ?
Să fiu mireasă în perdeaua mea.
Senzuală și memorabilă, iar apoi -
S-o agăț înapoi în geam ?
O pun in geam de fericire,
O desființez când sufletul mi-e zdrobit.
Îi pun înălbitor când primesc o floare,
Iar demnitatea de mi-e furată, focul s-o ardă toată.
Tot aș rămâne cu rămășițe de perdele.
Le așez și la terasă,
Unde-mi fumez țigara singură -
Dar nu așa ; eu și cu perdeaua mea.
Ea, nu eu
Oare tanjesc asa mult după iubirea încât sa nu am somn?
De ce ma supar când nu răspunzi la telefon?
Cred în iubire chiar dacă-n ea m am rătăcit
Aștept sa mi vina bucuria, sa rad la nesfârșit
Tânjesc după o alinare
O iubire ce-mi poate deschide ochii
Dar nu sunt deloc tare
Asa ca ma las în voia sortii
Aștept, dar pare ca-i departe
Destinul e scris într o carte
Și de ar fi sa mor fără-o pagina sa citesc
As vrea măcar în ochii tai sa ma rătăcesc
Sa găsesc cărarea spre inima ta
Sa bat ușor, și sa ma lași sa intru-n ea
Dar se pare ca aceasta casa mai e locuita
De o fata ce-ti lasa privirea umbrita
E închisa intr-o camera frumoasa
Amenajata chiar de mana voastră
Însă de la atâta amar și suspin
Casa s a cutremurat puțin
As putea s-o reconstruiesc
Dar trebuie sa ma lasi sa întru
Pe ea în camera sa n-o găsesc
Ar distruge ce am muncit eu înăuntru
Ți distrus munca ta de ani
Ai cladit-o cu manuta ta
Și n-a fost investiție în bani
Ai Invest doar cu iubirea
Lasă ma sa îți arat cum arata fericirea
As vrea sa ți vad zâmbind privirea
Și sa razi cu mine mai mult decât cu ea
Sa te fac sa zâmbești cum ea trebuia
Dar ți e greu sa crezi ca nu te iubeste
Inima ta doar pe ea o dorește
Și-o ți strâns în palmele tale
De frica sa nu-ți lase o rana mare
Iar eu sunt doar o frimitura lăsată pe masa
Ea e pâinea ce costa la baza
Dar naiva cred ca te voi avea
Dar știu ca asta-i doar în mintea mea
Sunt doar un pansament ce-apasă pe rana
Dar ea a avut cuțitul de te-a injugiat
Te comporți de parca-as fi vreo fana
Dar nu e vina mea pentru ce s a întâmplat
Încă n ai realizat,
ești asa perfect încât mă doare
Căci oricât as încerca
Nu vezi în mine nici umpic din ce ea are.
Cinci pàcate
Oamenii, ce inutili cu toții,
Când îi cauți fac pe morții.
Oamenii, ce proști grămadă,
Când să te ajute te îngroapă.
Oamenii, egoiști fără egal
Cu toții te bagă-ntrun calvar.
Oamenii, ipocriți fără de seamăn,
Râd ca ciob de oală spartă.
Oamenii, trădători ca Brutus,
Te dau jos de unde-ai ajuns.
Patentul udat de iubire...
Se întâmpla de dimineață, eu beam cafeaua la fereastră
Când a sunat telefonul.
Vocea ta îmi părea o soaptă ce mă învăluie și mă tăvălește
Prin undele nevăzute ale imaginației 5G…
Problema era spinoasă, dar tot insistam, mai alert, mai monoton
când îți păream Superman
când îmi păreai Pamela Anderson.
N-am mai stat la taclale,
mi-am luat halatul din dotare și am început să scotocesc printre apartamentele din bloc
apartamentul tau rece de tot.
Când mi-ai deschis, erai într-un halat de casă,
erai frumoasă, frumoasă și grasă,
cu părul vâlvoi, cum e dragostea dintre noi
eu eram cu halatul cel bun
voiam să te impresionez…
Mi-ai arătat caloriferul, am scos patentul și cheia franceză
și parcă simțeam cum se declanșează
căldura în casă.
O iubire mecanică, o iubire de gheață era relația noastră.
Ti-ai aprins suav o țigară,
caloriferul șuiera ca la gară
și, rând pe rând, element cu element, am redeschis fluxul de căldură,
iar tot universul meu devenea acum al tău.
Ți-ai lăsat lângă pat halatul, la fel și eu, am lasat și ochelarii
Deja te vedeam mai bine, frumoasă, înaltă,
Precum fecioara, curată.
Mi-ai zis satisfăcută:„ Vai, domnule!”,
ți-am răspuns: „Măi, doamnă!”…
N-a fost nevoie de mai mult, te-ai aplecat să-mi ridici patentul ud
și mi-am amintit de Marcu, amicul meu care e arcaș de fel
și care ți-a strecurat în sân câteva săgețele
cu numele meu scris pe ele,
dar pentru că n-aveai banii la tine, mi-ai zis să mai vin și mâine,
fără să-mi dai vreun indiciu, un număr, un viciu,
măcar o țigară fumată de gura-ți suavă…
De-atunci tot umblu besmetic
prin blocul nostru excentric
să te caut, să te găsesc
așa cum te-am văzut prima dată
înaltă, frumoasă, întoarsă…
Te caut, o...soare!
Frumosule soare
Iartă-mă pentru vânt
Iartă-mă pentru întuneric
Iartă-mă pentru ploi
Mi-e dor de tine , soare!
Mi-e dor de a ta lumină
Încerc să te caut
Dar nici nu te-aud
Și mă caut și pe mine
In întuneric mă simt
Iarna-mi înțeapă fața
Și lumina n-o mai simt
Ai rămas o amintire
O lumină atât de pustie ,
Inimă tremurândă
Te aștept pân' se usucă
Medussa