Ochii de cristale

M-am torturat cu gânduri dure,

În care m-am pierdut ca printre dune,

Fiind un trecător străin din lume,

Trecută pe lista celor bune.

Dar sub această mare plânsă,

Cu insule de nori cuprinse,

Am văzut cum fulgi de nea schițau

Piruete sub lumina slabă.

Și iată, mi-am amintit de tine,

Un zâmbet îți pălea ușor, în fine,

Pe buze roșii, rotunjite,

Care încă mi-au rămas întipărite.

Neobișnuit

de blând

timpul

astăzi cere

nimic de la mine

Știu tată că nu m-auzi..

Că ești trist si-ndepartat..

Totusi,tată in zori de zi,

Sa ști ca eu nu te-am uitat.

Mă uit tată la copii,

Cum se joaca cu părinții

Cum zâmbesc si sunt iubiți 

Tu tată,nu ești aici..

Ma doare tată,dorul tău

Ma doare ca nu m-auzi 

Tată,si eu sunt copilul tău,

Dar tu,nu vrei să m-auzi..

Eu tată,am obosit..

Să te scriu și să te caut..

Aștept tată,un răspuns,

Chiar dacă nu e de ajuns.

Toate poartă numele tau... renglotă,

Toate poartă chipul și ochii tăi abis,

Toate poartă zâmbetul și râsul tău rană,

Toate poartă pielea și corpul tău interzis,

Toate poartă hainele și aroma ta vrajă,

Dar,numai tu ai gust de paradis...

Încerc să-mi strâng gândurile

Să nu-mi mai răscolească amintirile

Și gândurile mele se sting rănite

Căci de-o viață-s împresurate de regrete

Căci doar o umbră-i viața mea

Pe lîngă fericirile, pierdute cândva

Îmi pun capul frânt pe pernă

Și mă trezesc într-un deșert pustiu

De departe zăresc, o altă persoană

Înapoia sa cresc flori perpetuu

Avea mâinile grav rănite

Și coasta sa era stăpunsă

Îmbrăcat în haină împărătească

Citeam pe chipul său bunătate

Acum aud râuri și cascade

Glasuri de păsări și de animale

Iar lângă mine, o junglă șade

Cu mii de arome ce îmi inundă nările

Dacă iei cuvinte toate, din poeme

Sunt prea palide, sărace să exprime

Cât de mult te iubesc pe tine

O dragoste ce nicicând nu apune

Ce întrece a oceanelor adâncime

Deschide ușs, să vin la tine

Că ci tot bat, bat de-o veșnicie

Ai putea înțelege tu harul ?

E iubirea sa de neconceput

Hristos a băut tot paharul

S-o putem lua noi de la-nceput

Mereu mă copleșește dragostea Domnului!

Nici zidul gros al păcatului

Nu ne poate despărții de ea

Te laud, căci nemărginită-i îndurarea ta

M-am prăbușit la piciorul lui

Grăbindu-mă să îmi cer iertare

Lacrimi scumpe răsăreau din ochii

Căci păcătuisem fără-ncetare

Fără prezența ta Doamne

Mi se topesc oasele de dor

Inima îmi crapă de durere

Mă descarc și nu am încărcător

Fără iubirea ta Doamne

M-aș ofili încet ca o floare

Tăiată și pusă la soare

Ajung să-mi pierd ultima culoare

Și îmi îngheața apa-n vene

Până când sufletul meu moare.

Intr-o zi cand m-am trezit,

Un mesaj eu am primit,

Si in el scria asa: -Imi pare rau, dar nu mai putem continua! 

Eu am inceput sa plang , 

De inima sa ma sting.

Voiam sa plec cat mai departe,

Dar inima mea,

Doar langa a ta bate .

Iubirea ta este elixirul vieții mele

Imi curge din artere în arteriole și vene

Se scurge în atriu, trece de o valvă

Îmi bate inima ta în palmă.

Îngerul meu a fost ales de Dumnezeu,
În ziua în care mi-am tras prima răsuflare.
A stat acolo lângă mine, un mic trofeu.
La un pas depărtare.

Îngerul meu, s-a uitat la mine doar odată și m-a iubit deodată nespus,
Cu o dragoste neimaginată,
De parcă eram cel mai frumos apus.

Îngerul meu, a rămas lângă mine
Ca o călăuză a luminii divine,
Chiar dacă m-ai uitam uneori spre a mea rușine.
Să onorez dulcea dragoste creștine.

Apoi, l-am întâlnit pe el și brusc am înțeles,
Dulce al meu pecetluit destin.
De ce la fiecare succes,
Exista si un deces.

Sucessul a fost că l-am întâlnit.
Dar imediat și decesul a survenit.
Deoarece îngerul meu păzitor nu mai era.
Luase cu el și căldura.

Până el m-a luat în brațe,
Am crezut în van,
Că acel mic trofeu,
Era ce mi-am dorit mereu.

După aceea am relizat.
Nu mă părăsise îngerul meu.
Te-am strâns în brațe și te-am sărutat,
Plănuind să fac asta de acum încolo mereu.

Pentru că am relizat că tu ești îngerul și trofeul meu.

Eu te iubesc. Și poate asta-i vina

 Pe care n-am s-o pot plăti vreodată,

 Că ți-am adus în palme toată lumina

 Și tu mi-ai dat în schimb o noapte-ndelungată.

Ți-am dat din mine fără să măsor,

 Ți-am dat și ce nu mai aveam de dat,

 Ți-am pus la picioare tot al meu amor,

 Iar tu, încet, din mine m-ai luat.

Nu știu ce faci cu sufletul pe care

 Ți l-am lăsat cândva în mâna ta,

 Dar știu că de când te iubesc mă doare

 Și partea mea care te poate blestema.

Căci tu ești blestemul meu — și nu fiindcă

 Mi-ai făcut rău mai mult decât puteai,

 Ci fiindcă, după tot ce mi-ai făcut, încă

 Îmi vine să te-ntreb: „De ce plecai?”

Eu îți dau dragoste, tu-mi dai tăcere,

 Eu vin spre tine, tu te-ndepărtezi,

 Eu îți dau suflet, tu-mi dai durere,

 Și tot eu tremur când te văd că pleci.

Ce om blestemat poate să mai creadă

 Că mâna care-l taie îl va vindeca?

 Eu. Eu sunt nebunul care încă speră

 Că într-o zi vei ști ce-ai avut în palma ta.

Și nu te urăsc. Asta-i nenorocirea.

 De-aș ști să te urăsc, aș fi salvat.

 Dar te iubesc cu toată disperarea

 Cu care un om se-agață de-un păcat.

Tu ești blestemul care mă mai ține,

 Deși mă doare fiecare legământ.

 Și poate n-am să scap vreodată de tine,

 Că te-am sădit prea adânc în pământ.

Iar dacă Dumnezeu mă va întreba

 De ce-am rămas când trebuia să plec,

 N-am să dau vina pe iubirea mea,

 Am să-i spun doar atât:

„Când iubești pe cineva cu adevărat,

îți dorești ca acea persoană să fie fericită,

chiar și când nu ești tu sursa fericirii ei.”

Scriu pentru că tacerea-ti e prea mare

Scriu pentru gânduri ramase nerostite,

Scriu sa-mi las mintea sa-mi scape

De praful verdictelor și judecătilor tale stricte.

Scriu ca sa scap de limite impuse

Scriu sa uit de simturi ce nu vor a se estompa

Scriu incercând sa fac ordine în haosul

Ce-a ta plecare grabnica mi l-a lăsat.

Scriu poate intr-o zi ma vei surprinde

Vei reveni c-un dor pentru-a rescrie

Povestii noastre unice un alt final

Scriu uneori în amintirea unui clinchet de paha...

Scriu .. cât mai pot sa te scriu

Cu lacrimi cu zambet cu sfântă culoare

Tânjind mereu la vinu-ti mieriu

Scriu trist..alteori în palme c-un soare. 

Ţine-mă în braţe până devenim nemuritori,

Ţine-mă o eternitate până zori

Ţine-mă de mână astfel fără tine mor;