Dorinta

Sfârşit de partidă, fără-un şah mat,

Pionii, nebunii şi caii nu mai au loc,

Se-mpart pătrăţelele în mod diplomat,

Între iluminaţii ce participă-n joc.

Un viitor luminos abolit omenirii,

Decretat la dejun de-un guvern mondial,

Ne aduce pe toţi în pragul orbirii,

Şi ne scoate sufletul din sanctuar.

Moartea-şi aruncă măseaua stricată,

Apoi boleşte pe un pat de spital,

Coasa-i tocită de atâta viaţă luată,

Cioclii împing înc-un dric mortuar.

Sfinţi indignaţi de prezenţa divină,

Privesc melancolic spre iad,

Mântuirea pare pentru dânşii străină,

Din aura lor fulgi de lumină tot cad.

Muribunzi, admirăm imbecili şi nebuni,

În biserici se lăfăie sfintele moaşte,

Purtăm pe cap înspinate cununi,

Şi aşteptăm pe Iisus să ne-mpungă în coaste.

Amar venin mai port în cârcă,

Murdar destin mi s-a ursit,

Dar sufletul mai toarce încă,

Al vieţii fir iezit.

Nu pot s-accept drumuri închise,

Nu pot umbla pe nicăieri,

Vreau să străbat acele visuri,

Ce ascund speranţă şi mister.

Mi-e silă şi de faima ce o port,

De mersul ce mă-nţeapă în călcâie,

Mi se oferă o şansă de confort,

Dar fug ca dracul de tămâie.

Pribeag îmi e sortit să umblu,

Să vântur false idealuri,

Să îngurgitez un viitor prea sumbru,

Şi apoi să port cununi de lauri.

Cândva,lanțurile iubirii mă țineau prizonier..

Cuvinte grele mă răneau ca niște săgeți ascuțite,

Cu sufletul sângerând incercam sa mă eliberez,

Dar inima îmi făcea durerile neauzite..

Cu cearcăne negre,în nopțile adânci,

Visam la sublime iubiri netrăite..

 Dar lanțurile îmi țineau pașii în loc,

Privem ochii lui,ca de foc,

Atât de frumoși,atât de albaștrii,

Și-mi ucideam visurile răzvrătite..

pariez un pachet de țigări

și-un singur leu și două gări

că-n dimineți în care pleci

nu voi plânge zece seri;

dar când te-ntorci de doua ori

in cele zece dimineți

trupu-mi cade nevoit

caci nu-mi aminteam cum saruti

sau cum iubesti

sau cum zâmbești.

Departe sunt de ochii tăi, 
Departe sunt de tine 
Şi m-am pierdut pe undeva, 
M-am rătăcit în mine. 

M-or scoate poate-n viitor 
Să văd lumini şi soare, 
Dar astăzi, mă prefer aici - 
În lumi interioare. 

M-or scoate ochi păienjeniţi 
De-aceiaşi disperare. 
Vom căuta cu-acelaşi gând 
O cale de salvare. 

Numeroase gesturi mărunte
Mai presus de orice cuvânt,
O iubire sinceră pe care nu știu să o înapoiez.

Orice floare ți-aș aduce, ar muri,
Stelele sunt departe și nu le pot lua,
De aceea, a mea inimă vreau să ți-o dau
Și iubirea  mea stângace
Ce va trece proba timpului!

De-am fi avut noi cerul nostru

De-am fi putut liber zbura

L-am fi umplut tot cu bloc posturi

L-am împarți Si dărâm.

Soarele apune iar eu

Mă gândesc la tine draga mea,

Cu ochii plini de lacrimii

Îmi înghit în sec amarul

Zi și noapte plâng de dorul tău

Că-i plecat, iar acum inima 

Îmi geme de durere...

Întoarce-te la mine draga mea!

Depresia mi-e ca o mamă,

Atât de familiară încât prezenţa ei îmi limpezeşte mintea

Atingerea-i puternică îmi face corpul să vibreze,

Cu fiecare mângâiere

Må afund mai tare în brațele ei,

Simțindu-i căldura care mă moleşeşte,

Nevrând să mai plec din brațele-i fierbinţi

Vrând să fim una şi aceeaşi persoană.

Privitii pe oameni in ochi.
Si daca vedeti durere
Sa nu neglijam acest fapt
Aceasta omoara devreme.

Nebun, fara minti sarmanul,
le spunem noi celor tristi.
Dar asta omoara devreme
E timpul sa ne trezim.

Depresia nu e gluma
nici joaca sa te ascunzi
Privestei in ochi pe oameni
E timpul sa ii ajuti.

Stau in rand la fericirea-I oarba,

Poate-i vad și eu a-l ei preț;

Să-mi las mințile sa fiarbă

Cu apa rece, în îngheț.

Vad muritori, cu fețe triste

Ce încearcă a trăi;

Ce incearca sa existe

Într-un rand, lung de vecii.

Vad copii ce nu au minte,

Dar așteaptă împietriți.

Vad părinți ce n-au cuvinte,

De gândirea lor topiți.

Vad puștani ce sobru spera

Sa-și cunoasca Julieta.

Vad copile ce-și pusera

Gând să-și toarcă silueta.

Mai sunt oameni; mici și mari,

Oameni buni, oameni fugari;

Oameni slabi, oameni mai tari;

Unitari, rudimentari.

Inca stau la rand la fericire,

Poate vad de ce-s trimis,

Poate vad și eu iubire...

Pentru mine, e închis.

Al neființei

simplu și curat

curcubeul lăcrimează

pe sinele pierdut

între oglinzi de muguri

de lumină

magnolii înfloresc

tăcut,

cînd te iubesc

potrivnic

fără vinā