Amintire lăuntrică

Sub lumina blândei luni,

Mi-ai spus că mă iubești, odată.

Parcă ne cunoșteam de ani buni

Și nu doream să pleci, vreodată.

În nopțile reci și pustii

Priveai atent la a mea privire,

Nu te opreai din a povesti,

Iar eu, mă bucuram de a ta venire.

Însă tu ai ales altă cale, alt drum,

Pe care eu nu le mai știu acum.

Să simți că e ultima zi, și să nu poți face nimic, e o altfel de durere.

Să-ți vezi fericirea plecând spre răsăritul soarelui, știind că e ultima clipă, te destramă.

Să știi că e ultima dată când vezi acei ochi, te sfâșie.

Așa era și băiatul meu, cu al lui zâmbet rar, care nu a mai avut vreme în a mea viață... Parcă tot ce am trăit a fost un vis, din care nu am avut curajul să mă trezesc. Pe oriunde mergeam, glasuri surâdeau. La pas, timpul repede zbura. Liniștea ploii, sunetul pădurii amorțite și glasul lui, defineau fericirea. Era tot ceea ce aveam nevoie. Ceea ce nu aveam. Liniște. Parcă a fost acolo dintotdeauna, fără să-l întâlnesc. Iar când ochii noștri s-au întâlnit, pentru prima dată, în razele soarelui, am știut că el e. Era același om, din toate timpurile mele. Omul pe care l-am căutat de o viață. Omul care m-a vizitat, odată, demult în al meu vis. Omul pe care m-am rugat să-l întâlnesc cu atâta speranță... 

Și acum? Toate amintirile ce au fost? Fusesem în locuri comune, cât mai aproape, dar ne-am pierdut. Fericirea. Puteam merge oriunde, nu simțeam că timpul zboară. Puteam să aștept, știam că va veni. 

Știam că odată va veni ziua când ne vom lua rămas bun. În care doar unul va duce bagajul amintirilor eterne în spate, și pentru o viață. Demonii m-au invadat, ai unei vechi iubiri, pe care n-am curajul să o sting.

Cine era străinul de la masă? Străinul din așternuturi? Străinul din dreapta ta sau străinul al cărui glas îți răsuna în vis? Străinul pe care ți-ai dorit atât de mult să-l întâlnești, să-l ai și să te bucuri de el în astă viață?

Curând am înțeles că timpul nu așteaptă, și ceea ce nu trăim la timp, oricât de mult am vrea, nu trăim niciodată.

Așa a fost și băiatul meu, doar o zi trecătoare de vară. Pe care n-am avut curajul să o trăiesc, știind că era ultima dată.

M-am pierdut în ai tăi ochi,

Și n-am știut că era ultima oară.

Îmi răsună-n minte amintiri vechi,

Precum corzile de vioară.

Sunetul ploii amorțite

Și drumuri pustii, la pas,

De mult îmi sunt sortite,

Iar tu neschimbat ai rămas.

E prea târziu sau prea devreme

Să dai uitării unor gânduri eterne,

În nopțile în care scriai poeme

Și sperai să vină-a ta vreme?

Atâtea stele‑s pe lumea asta,

Dar eu tot pe tine te-aș vedea,

Strălucind în viața noastră,

Luminând doar calea mea.

Atâtea flori sunt în grădină,

Iar tu ai dispărut treptat,

Lăsând în sufletul meu o ruină

Ce pe veci m-a destrămat.

Atâtea inimi sunt în ogradă,

Dar vocea ta mereu îmi lipsește.

Gândul meu e strâns grămadă,

Fără tine nu răzbește.

Te-ai dus ca primăvara printre ramuri

Și stele căzătoare-n pustie.

N-am apucat să-ți dau acele daruri

Care să ne lege pe-o veșnicie.

De s-ar întoarce anii neîncetat,

Din adâncul uitatei vremi.

Să-mi fie iar pragul călcat,

Tu, copilărie să mă chemi.

Să aud păsări cântând la geam,

Iar casa plină de vorbe dese,

Să vină al meu neam,

Cu povețe multe-neînțelese.

Să vină cei plecați devreme,

Să uit că zboară acel ceas.

Care mă izbăvește de probleme.

Doamne, puțin timp a mai rămas..

Stau la masa noastră mută

Fără vin, fără povești.

Până și liniștea nu mă mai ajută,

Mă întreb, "Unde ești?"

Atâtea zile-mi sunt străine,

Și desele cântări de ploi.

Ce aș vrea să fiu ca tine,

Să nu mai fie azi niciun "amândoi"

Și când drumul tău e greu,

Să-ți amintești, cândva, de mine.

Să nu te aștepte nimeni mereu

În a ta casă cu amintiri străine...

Ma simt murdară-n ochii tăi 

Și pura-n visele cu tine;

Din ale inimii bătăi 

Te am sculptat in mine 

Esti un înger fără aripi

Ori un demon fără chip?..

M ai sedus cât ai clipi ,

Sub vraja ta și râd ,și țip. 

De senzații tari flamand 

Din raiul simțului divin

M -arunci în hăul fără fund,

Sa am parte și de chin..

Eu sunt orbită de iubire 

Și ma las în voia sorții. 

Ai pus pe mine stăpânire, 

Răvășindu-ma-n emoții. 

Eu te cred totuși un înger,

Deghizat subit in demon;

Recunoaște și fii sincer, 

Ca suntem un unison .

Oare

E drept cea ce simt 

Doare

Din ce în ce mai tare

Si azi mă întreb 

Oare,cine sunt eu?

Un străin care nu stie sa fie el

Cu frici si regrete

Ca si azi mă întreb 

De ce am dat cu piciorul la tot

Te vad peste tot

Ca tu fată cu buze rare 

Si prin gânduri îmi dai chemare 

Te caut prin orice ochii 

Dar nici măcar cei mai frumoși ochii din lume 

Nu fac ca ai tai

Oare,îți amintești de ce oare?

Eu stiu de ce,dar uite ca si azi 

Încă doare 

Iubesc dar cu chemare

Rece dar buzele calde

Simt ca cedez dar cum ai făcut-o si tu

In liniștea dulce de câmpie 

Unde nu te vede nimeni 

Unde e o liniște profundă, oare

Îți amintești de ce oare

Planuri duse pe apa rece de lac

Unde ,poate undeva se vor întoarce 

Cu o apă caldă si un val mare de răcoare 

Unde nimeni nu ne vedem

Dar uite fată dragă

Ca si azi,doare

Va durea mereu

Oare de ce? Ca te-am iubit prea tare

Val de îngerii ce mă acoperă 

Sa fiu tare,ca eu naivă fată 

Nam stiu cum ,sa îți fiu pură soartă 

Ca regret ,ca nu ți-am dat chemare

Si eu încă te iubesc 

De asta încă doare

Si da,încă va durea

Prin sânge dulce de moarte 

Prin oase rece de iarnă 

Ca inima mi-sa înghețat

Dar flacără ce e oare

Se aprinde, prin fur copac

Cand te văd si iti aud voace dulce de vară 

Unde totul e cald si fierbinte 

Dar uite oare

Ca doare, din ce in ce mai tare

Lasa ma sa ti strig numele

Sau macar sa l insemnez

Pe o foaie inlacrimata

Pe care inca sangerez

Lasa ma sa vin candva

Sa te prind de a ta mana

Sau macar s apar in vis

Pe capul meu cu o cununa

Imbracata in cristale

Si n ai mei ochi albe petale

Sa cad usor pe al tau brat

Sa zabovesc macar un ceas

Măi prințesă mică,

doar nu credeai că nu-ți scriu…

da știu,

uneori mai adorm,

dar când mă trezesc

tot eu mor de dor,

și nu un dor oarecare,

imaginează-ți o floare

de la tulpină,

(o floarea soarelui 🥺)

dorul meu e mult mai mare de atât,

e cât o rădăcină.

Nimeni nu bănuiește

că sub ochiul cuiva închis,

este o persoană care și-ar dori

să știe cum să se întoarcă din vis,

la o prințesă care stă ea seara

mititică împreună cu luna,

(mă topesc numai când mă gândesc)

cu stelele, și mă așteaptă să apar,

și când vede că nu vin,

cred că în loc de lună,

vede un șlap.

(pe care să mi-l arunce în cap)

Și e okay dacă este șlapul ei,

îl accept,

dar dacă gândește vreodată

ceva negativ despre ea,

s-ar putea să facă și ea cunoștință

cu luna mea 😡

O să plec de aici în curând,

și i să-mi caut altceva pe parcurs,

sper eu cu folos,

pentru că unul din motivele

pentru care am încercat,

a fost să-ți demonstrez

că pot să fiu și un om serios 🥺

ceea ce e destul de greu de făcut,

mai ales când te visez cu ochii deschiși

(dacă se mai repetă,

o să trebuiască să deschid o anchetă)

Noapte bună, 🐥

te iubesc mult, mult, mult de tot…

Și nu mai am stare până să te văd 🥺

Visul mi l-am trăit 

Când cu tine m-am unit

Vreau să te întreb

Îți place cum ne-am gospodărit?

Azi îmi par toate frumoase,

Că-s probleme, nici nu-mi pasă

Azi sufletu-mi este cald și plin

Azi, numai idei bune-mi vin.

Ochii tăi mă privesc cu drag,

Când mă găsesc seara în prag,

Și în inimă a înflorit

Un dor ce s-a înplinit.

Azi suntem la casa noastră,

Muncim cu spor și drag,

Am pus mușcate în geam

Ce mire drag și harnic am.

Pe cerul tăcut al minții mele,
O umbră se strecoară, se ascunde,
Iar gândurile se sting ca niște stele,
Căutând răspunsuri în întuneric, să răsunde.

Timpul se curbează, dar nu cedează,
Și sufletul meu rămâne captiv,
Într-o tăcere care nu mai vorbește,
Într-un loc unde cuvintele nu sunt vii.