abracadabra

În interiorul meu e o furtună, pe care nu mai știu cum s-o opresc

Melancolia zbiară, sufletul meu tună

În acel ritm al dansului zeiesc

 

Mă doare rău și pieptul îmi apasă

Devine oxigenul sursă valoroasa

Adorm încet, fără să dau de știre

S-a stins lumina, ochii și-au pierdut privirea

 

Mut este leacul și azi mă fac solistă 

Cântând o tragedie unui nenorocit artist

El stă pe scaunul electric, murdar plângînd 

Rămâne ultimul din cei care mai cânt 

 

Cum e să fii regina optimistă

Ce nu dă semne că i-a mai rămas un pic

Destramă-te de lumea pământească, aderă unei noi ideologii

Devino un măreț poet, vecine, sau poate cauza râsului unui copil

 


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: deviații engleze poezii.online abracadabra

Дата публикации: 31 декабря 2023

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 1448

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

Plouat și îndrăgostit

 

Mă aflu la fereastra casei tale

Sunt leoarcă plouat

Mi-a intrat apa chiar și în cizme

Și o mare nostalgie m-a luat

De necrezut, de neuitat…

 

Vino frumoaso cu ale tale miresme

și-mi adu viața înapoi

Ne vom simți ca în vechile basme

ca în vechile basme pline de vulpoi

vicleni și șireți de soi.

 

Așa-mi trudește imaginația

În fiecare zi, în fiecare noapte

Aici are loc emanația

De a nu-mi vedea de-a mea cale

De a nu te lăsa să scapi printre ale mele picioare.

 

Te-ai mai gândit…vrei să mă vezi un pic?

Încă sunt afară,te aștept să vii

Vrei să-ți dau un sărut mic?

Și chiar de asta n-ai să vrei

De mână îți dau voie să mă ții.

 

Și mâine e o zi,pe curând,iubito!

Aștept să mă accepți data viitoare când vin

Sper ca vei rămâne plăcut-surprinsă,

Îți las în dar o mică scrisoare, un crin

Și stiloul meu cu peniță de aur.

Еще ...

După 2 ani...

E-o noapte întunecată, flămândă de o lună plină 

Nu știu de-mi plouă-n suflet sau e vremea de afară 

Vreau să te scriu în versuri, c-o rază de lumină 

Poate așa dorul de tine, azi, nu o să doară...

 

Cât mi-e de dor, oricât aș vrea, nu pot descrie 

Îmi ești și vis, dorință arzătoare dar și chin

Ești gândul ce noaptea mă cuprinde

Într-un pahar de poezie plin...

 

Și pare că visele nu îmi mai sunt de-ajuns

Prin amintiri cu noi, gândul îmi stă ascuns

Amintiri una și una, care de care mai frumoase,

Ce dăinuiesc în suflet...de-aici nicicând nu au fost scoase!

 

Și năvălesc peste mine și nu pot să le opresc

Toate par să îmi amintească cât de mult încă îmi lipsești 

Și mă conving a nu știu câta oară, încă o dată,

Că tot ce-a fost frumos cândva, timpul nicicând nu o să șteargă!

 

Doi ani de când ne-am cunoscut, un an de când ne-am frânt,

Eu te-am păstrat în amintiri și gânduri cu dorul in brațe 

Tăcerea ta deși mă doare o port drept legământ 

C-o să ne terminăm povestea într-o altă viață...

 

Până atunci o să te scriu în tot și-n toate

Chiar de pe-acest pământ nicicând n-o să mai fim

....din tot, a mai rămas doar poza într-un sertar cu amintiri uitate,

Și dor... de vin, îmbrățișări... iluzii...un infinit...

 

 

Еще ...

Adam si Eva

Sunt doar eu

in aceasta corabie rasturnata

o eva a lumii

ce inca nu s-a trezit

din neputintele veacurilor

peste care timpul

a uitat sa treaca

in mainile mele Adam a plamadit

castelul unde nimeni nu poate sti

unde incepe si se sfarseste raiul

barbat frumos

cu tainic labirint

de sarutari amare

m-a coplesit cu doruri

pe care doar focul

vapaie a sufletului stins

mi le-a adus in cale....

Еще ...

Poza!

Pătrund pe ușa ta deschisă

Fără dorință de-a fura ceva,

Și te surprind cum lăcrimezi

Uitându-te atent la poza mea

 

Rămân un pic puțin surprins

De ce îți cade lacrima pe poză,

Când, doar tu mi-ai spus să plec

Că, te obosesc și faci nevroză

 

Da recunosc că am fost hoț

Furându-ți inima și dragostea,

Dar știu că m-ai lăsat să fur

Și-n viață să-ți devin jumatea

 

Acum tu-mi ceri ca eu să uit

Și clipa când te-am cunoscut,

Și-mi spui fără niciun regret

Că-ți sunt străin, necunoscut

 

De vrei, tu poza poți s-o rupi

În zeci și mii de bucățele,

Și-apoi în sobă să le-arunci

Să vezi cum iese fum din ele

 

Nu știu când s-a rupt lanțul

Iubirii noastre adevărate,

Și dacă-ntreb unde greșesc

Doar zici, că-s multe adunate

 

Eu cred că încă se mai poate

Din nou să-ți deschizi inima,

Să ierți, să uit, să fii soția mea

Și sufletul rănit..să-l pot reanima!

 

Еще ...

Cum ai aparut asa te-am si pierdut

Imi pare rau ca nu a fost sa fie

Imi doream ca tu sa fii ce am asteptat de mult..

Zambeam ca o nebuna cand vedeam al tau chip..

Cat a fost m-ai facut fericita

Crede-ma sau nu chiar mi-e dor de tine

LA ORA 00:20 inca sper sa vii cum ai promis

Pentru ca daca nu vii distrugi si ultima clipa de fericire..

Еще ...

Lumina De La Dunăre

1.

La Dunăre, într-o seară,

Când cerul se-aprindea ușor,

Vlad cobora din România,

Cu dor de drum și viitor.

 

2.

Iar peste ape, în Serbia,

Ana privea spre cer senin,

Și-o rază albă, strălucită,

Se cobora din cer divin.

 

3.

În vis, amândoi vedeau o cruce,

O biserică pe-un deal,

Și auzeau o tainică chemare:

„Porniți pe-un drum fără egal.”

 

4.

Când Vlad în Serbia ajunse,

Pe Ana o întâlni,

Iar două inimi, fără veste,

În clipa aceea se uniră.

 

5.

Două cruci vechi atunci găsiră,

Din lemn, cu semne pe-amândouă,

Și când aproape le-au adus,

O lumină se aprinse-n ele nouă.

 

6.

Porniră împreună-n taină,

Prin sate, munți și prin cetăți,

Căutând un vechi manuscris

Și adevărul din vremuri îndepărtate.

 

7.

Prin Serbia au mers cu teamă,

Prin codri reci și drumuri grele,

Dar Ana nu mai era singură,

Iar Vlad veghea mereu asupra ei.

 

8.

La Dunăre s-au oprit o vreme,

Privind cum apa curge lin,

Și Vlad i-a spus: „Mă bucur mult

Că te-am întâlnit pe-acest pământ divin.”

 

9.

În Bulgaria-au găsit o taină,

O biserică și-un turn bătrân,

O cheie ascunsă printre pietre,

Sub semnul crucii, de demult și sfânt.

 

10.

Prin Grecia au urcat spre munte,

Pe ploi și vânt, pe drum pustiu,

Dar mâna Anei era-ntr-a lui,

Și împreună mergeau mereu.

 

11.

În mănăstire-un călugăr

Le-a spus cu glasul liniștit:

„Comoara nu-i puterea lumii,

Ci sufletul de Dumnezeu iubit.”

 

12.

În Muntenegru, printre stânci,

Au găsit o poartă de piatră,

Iar cheia le-a deschis o taină

Ce le schimba viața toată.

 

13.

Apoi spre Italia plecară,

Pe drumuri lungi și necunoscute,

Unde-un cavaler fără nume

Păstra povești demult pierdute.

 

14.

Dar omul ce-i urmărea-ntruna

Avea un dor ascuns în el:

Își căuta demult părintele

Și adevărul despre el.

 

15.

Mihail le-a spus povestea tristă,

Iar Vlad și Ana l-au primit,

Nu ca pe-un dușman în calea lor,

Ci ca pe-un om ce-a fost rănit.

 

16.

Și astfel trei porniră-n lume,

Cu șase taine înaintea lor,

Cu rugăciune și-adevăr,

Cu nădejde și cu dor.

 

17.

Prin Franța au găsit castelul

Ascuns în ceață și-n mister,

Iar oglinzile le-au arătat

Dorințe ascunse-n sufletul lor.

 

18.

Vlad a ales să nu se teamă,

Ana iubirea a ales,

Iar amândoi au înțeles

Că adevărul îi călăuzește.

 

19.

Acolo-a șasea cheie-o găsiră,

Cu scrisul tatălui lui Mihail,

Și pentru prima dată-n suflet

Speranța străluci în mod senin.

 

20.

Spre România se-ntoarseră,

La Dunărea de la-nceput,

Căci drumul lor acolo-n lume

Cu-o întâlnire a început.

 

21.

Într-o peșteră adâncă,

Sub malul Dunării bătrân,

Găsiră ultima taină,

Ascunsă de-un trecut străbun.

 

22.

Șapte chei atunci uniră,

Credință, dragoste și har,

Iertare, nădejde, adevăr,

Curaj și jertfă, toate-n dar.

 

23.

Și poarta cea de piatră mare

În fața lor s-a deschis ușor,

Dar n-au găsit comori lumești,

Ci taina dragostei din dor.

 

24.

Mihail și-a găsit puterea

Să ierte tot ce l-a durut,

Iar omul ce fusese dușman

Spre calea binelui s-a dus.

 

25.

Vlad și Ana, împreună,

Au înțeles atunci deplin

Că iubirea care-i unește

Nu poate fi învinsă de destin.

 

26.

Au rămas în România,

Sub cerul nostru luminos,

Și-au ridicat o casă simplă,

Cu Dumnezeu și cu Hristos.

 

27.

Și primul fiu le-a fost Mircea,

Cu ochii plini de curiozitate,

El asculta povești de-odinioară

Despre călătorii și cetăți uitate.

 

28.

Apoi veni și Alex,

Cu hărți desenate zi de zi,

Și întreba despre ținuturi

Și drumurile ce-i vor uni.

 

29.

Iar cel de-al treilea, Constantin,

Umplu casa cu bucurie,

Și-n brațele părinților săi

Crescu în pace și iubire vie.

 

30.

Cinci suflete mergeau la Dunăre,

Când soarele cobora ușor,

Mircea, Alex, Constantin,

Cu Vlad și Ana lângă dor.

 

31.

„Aici ne-am întâlnit odată”,

Spuse Ana cu glas lin,

Iar Vlad privea spre apa mare:

„Aici începu al nostru destin.”

 

32.

Nu aurul fusese comoara,

Nici cheile din vremi străbuni,

Ci dragostea ce-i ținea aproape,

Credința și cei trei fii ai lor.

 

33.

Iar peste Dunăre, în seară,

O lumină se ridică-n zbor,

Vlad, Ana, Mircea, Alex, Constantin —

O familie unită prin iubire și Dumnezeu.

 

SFÂRȘIT

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍