24 octombrie

umbra mea dispăruse, vai, deodată
(se dizintegrase nevăzută ca un atom)
degeaba strigasem şi bătusem din poartă
în poartă
nimeni nu văzuse pe-acolo vreo umbră
umblând fără om

bătrânii spuneau că umbrele-şi însoţeau
trupurile în peregrinările lor
( încoresetate de-o voinţă supremă )
dar umbra mea fugise chiar înainte să mor!
şi-atunci, mă întreb, cum naiba să ies
din această stânjenitoare dilemă?

simplu, fără să priveşti înapoi
( îi auzii glasu-n urechi cum mă scurmă )
dacă am încăput, iubitule, într-o inimă
amândoi
de ce n-am încăpea tot așa… într-o umbră?

Din când în când,

Cuprinsă de un dor adânc,

Ucigător, sfâșietor,

 Te strig,

Te chem să-mi vii în gând

Și te păstrez acolo, 

Până când îmi trece un pic.

Apoi, încerc să mă ridic,

 Mai fac un pas

Înspre abis

Dar...

Îmi apari din nou in vis,

Te prind de mână și mă-nalț

Mai sus de nori,

 Pierzându-mă într-un sărut

Nemuritor...

Mi-am ridicat încet a mi-a privire

Și mi-am gasit puterea să zâmbesc

M-am înecat în lacrimi dar ti-am purtat iubire

Și brusc mi-ai spus direct să mă opresc.

Chiar de e zbucium între noi

Și pare ca n-a fost nimic.

M-am regasit de mii de ori.

Și risc de nu mai pierd nimic.

Eu n-am putut să mă desprind de tine.

Chiar de era atata de firesc

Plecând am rupt tot ceam  iubit în tine.

Acum sunt fericită,multumesc.

Vin negru pentru nopțile albe,

Flori roz pentru zilele negre,

Lumina stelelor pentru tenebre,

Să-mi fie mereu toate salbe.

Natura toată să-mi inspire

Un gând născut în conștiință,

Oferit de suflet ca dorință

De multe drumuri fără oprire.

Să dăruiești mereu cu prietenie,

O picătură din iubirea magică,

Cu care să înalți în viața pașnică

O fântână a bucuriei și de armonie.

Toamnă cu roade bogată

În ton galben auriu

Ucizi  florile toate

Și încă tot ce mai e viu...

Vii cu brumă și cu ceață

Pomii frunza-și sctură,

Vânt năuc te ține-n brațe,

Negre ciori se bucură.!

Mă trezesc dint-un vis învolburat

Că sunt un mare împărat

Și că-mi pot permite chiar

Să împart,darurii tuturor

Celor ce muncesc cu spor.

Să aduc bucurii în țară

Și  dreptate și iubire

Și puțină fericire

Dar știu prea bine

Ecurată utopie

Când apun stelele ea îmi vorbește

Printre lacrimi de suspine îi las glas

Știu…, îi zic în șoaptă să n-audă nimeni

Nu mă pot ascunde , căci sunt de sticlă

Prin ochii ei , îi strălucește fața …

Îmi zâmbește dar cu lacrimi

Știe ce mă apasă , nu pot să i mint ochii

Căci doar ei îi pot spune de săgeata

Ce-mi străpunge sufletul în noapte

Și de fumul sumbru ce mă îneacă

Luna e roșie și arzătoare căci

Prin vene curge-un sânge otrăvit

Ce-mi îmbată abisul făcut franjuri

De-un cuțit subtil ce-mi stă la gât

Otrava ruinand tot ce am simțit vreodată

Poate nu știu să iubesc sau să ofer

Iubirea ca o molimă, de care m-am lipsit

Cum să ofer o întreagă iubire , când eu

Nu sunt decât pe jumate

Ce caut aici ? când toți sunt în același timp

Dar eu nu simt că aparțin lumii

Diferit de creațiile naturii

Care știu să iubească și sunt iubiți

Iubirea ce-o simt e rece ca un foc stins

Căldura de care vorbesc ei, ca un val ce te îmbată

Dar pe mine nu, doar mă sufocă

Vreau liniștea ce-mi răsună în extremitate

Să-mi înec toate aspirațiile, ceva ce n-ar fi trebuit

Să-ndrăznec să visez, e greșit să îți dorești

Mai mult decât ai, e prea târziu să mă mai trezesc

Somnul din care nu mă voi mai trezii

Sunt salvat de ce numesc viețile iubire….

La revedere, dar niciodată pe curând,

Ascultă-mi șoaptele, dar e prea târziu

Mi-e greu să înțeleg ce s-a pierdut,

Dar el trece, și eu rămân rece.

La revedere, dar niciodată nu voi uita,

Miros a dor, a amintiri ce nu pot să le las

Ce s-a stins și ce nu mai există

Un trup ce se rupe, dar nu vrea să se piardă.

La revedere, dar niciodată nu va fi sfârșit,

Și totuși, tu rămâi un gol imens…

Simt un miros a dor în fiecare colț,

Am exagerat când am crezut în timp.

La revedere, dar rămâi în fiecare gând

Am fost prea puțin pentru iubirea ce-o căutai,

Sper să găsești ce nu ți-am oferit,

În locul tău, doar golul mă înconjoară.

La revedere, dar cu sufletul greu,

Am fost prea puțin, prea fragilă pentru tine

Chiar dacă îmi doresc să fi fost altfel,

Tu ai plecat, iar eu rămân cu amintirea noastră.

Ai zis ,,promit” , ai zis… mă arunc   

Pe drumuri prăfuite, în inimă un gol adânc.

Dragostea noastră, am crezut că o să-și revină,

Acum e doar o umbră, o cădere în surdină.

Aripi rupte, încercând să zboare,

Dar frica le ține, aluzii clare

Ai plecat , fără a-mi lua la revedere

Și eu rămân aici, cu dor și durere.

Golul de tine mă sufocă în noapte,

Îmi răsună-n cap doar șoapte,

Dragostea mă arde, pupila mi-e diluată ,

Te am în minte, ca o amintire fixată.

Nu ești genul meu , nu sunt genul tău

Dar când suntem separați e mai rău

Să îți spun că ești totul meu ? , e tupeu

Tu îmi dai aripile alea pân’ la cer, zău

Zeu îmi ești , iar eu ție îți sunt aleasă

Floare ca un corp aprins, de tine culeasă

Dintr-o movilă plină de buruieni

Cuprinsă într-un tablou de păienjeni

În refugiu față de tine și lume

Vântul șuieră în fața ta și-ți spune

Că îți sunt datoare să te iubesc

Și când stelele se unesc

Îmi e dor de iubirea ei pe sufletul meu

Parca tot ce simt acum e un clișeu

Ea era acolo mereu

Pentru mine ca un trofeu

Poate n am apreciat destul

Și mi-a pasat doar ce spun restul

Acum, când nu mai e aici

Nu mai văd nimic decât inamici

In jurul meu , totul era despre ea

Și parca lumea a devenit rea

De când a plecat , nu știu

Nu mai pot nici sa scriu

Parcă cuvintele mele au amuțit

Limba mi-a fost tăiată cu un cuțit

As da orice sa se întoarcă înapoi

Și sa pot iubi pentru ea mai apoi