Despărțire!

Hrăniți-mi florile de pe mormânt 

Cu sânge, ce lacrimi

Au fost cândva ,

Răni adânci de acid,

Săpat-au pielea mea.

Înfigeți crucea printre oase,

Le aud trosnind voioase, 

Lemnul ei să putrezească, 

Păcatele să-mi pedepsească. 

Lăsați mormântul dezgolit,

Văzut și ocolit,

Rătăcit să fiu de javre,

Numele uitat de oameni. 

Vezi stânca asta atârnând peste abis?

Stând nemișcată-n ceață și furtună...?

Vine o vreme când, parcă-n adins,

Adoarme făr-a spune ,,noapte bună".

O simți îndepărtându-se încet,

De timp, și așteptarea altei dimineți,

Și ce-a fost rău și strâmb, acum e drept,

Cei care n-au știut, acum sunt înțelepți.

E piatra asta lacrimă și cântec...

De leagăn atârnând peste abis,

Ca un copil dormind în pântec,

Râzând, plângând, trăind în vis.

Și poate dincolo de șoapte,

De vorbe omenești rostite la durere,

Tu mamă știi cât sunt de-aproape,

Acele clipe smulse din tăcere...

Când ne vom regăsi cumva în zori,

Senini, zâmbind... căci noaptea a trecut,

Pe stânci va crește iarbă, flori,

Orice sfârșit e doar un început.

Şi merg încet acum pe stradă,
Cu moartea mă întâlnesc în grabă.
Mă ia în braţe, mă sărută,
La ea în mormânt vrea să mă ducă.

Şi nu mie frică să o întâlnesc,
Ba chiar cu ea acum vorbesc.
Ea e frumoasă îmbrăcată,
Aşa cum mi-am imaginat odată.

Aş vrea cu ea ca să mă însor,
Atunci eu când o fii să mor.
Iar naşi eu prieteni am să îi pun,
Tocmai pe ăia ai mai buni.

Şi nuntă mare am să fac,
Aşa cum moartei îi e pe plac.
Iar muzică vă răsuna în cavou,
Că voi fii ginere din nou.

Şii îi voi avea drept pe nuntaşi,
Prietenii buni, părinţi şi fraţi.
Şi îi voi aşeza pe toţi la masă,
Ca să se ospăteze ca acasă.

Iar la final cu toţi să mi dee darul,
Şi eu să uit atunci amarul.
Căci viaţa asta îi de rahat,
Acolo unde pe pământ am stat !

Vicii pe mină,

Lacrimi pe pat, 

Viața nui dulce 

Țin în mine și tac 

Tristețe în suflet, 

Cuțite piaproape,

Ma concentrez 

Închid ochii și moarte 

De ce să m-apuc?

Și ce să mai fac?

Ce va fi înainte ?

Mă retrag eu și tac,

Dar acum nu mii frică 

De spaimă nu mor 

Căci ultima clipă 

Se trăiește ușor. 

Trag de porți și se deschid greoi,

Câini bătrâni lătrând pustiul,

De-amintiri și plâns eu mă-ncovoi

C-am rămas doar eu "fiul". 

Te-ai dus și tu cu ceilalți doi,

Ai uitat de toți, de noi, 

Cei ce-ți plâng pe urmă roi

Căci n-ai să te-ntorci înapoi. 

Am râs cu tine, cât am stat

Nici o vorbă n-ai suflat.

Ochii împăcat ți-ai închis, 

Zâmbetul-ți trădează un vis. 

Am blestemat tradiții vechi

Și crucea eu am purtat-o la priveghi.

Toți se grăbeau pe lângă mine,

Dar crucea tot în față vine. 

Clipa-n care te-am atins

Toată viața-n mine s-a stins,

Chinul tău de ani strâns 

S-a eliberat prin al meu plâns. 

Am înălțat crucea la cer

Și-a căzut grea ca un fier

Trăgându-mă-n genunchi sub ea,

Arătându-mi cum te scapă-n groapă, 

Slăbind, mai mult ea mă ținea. 

Simțeam cum pe mine mă sapă, 

Victimă a prietenei Morți, 

Să te uite, să nu plângă toți, 

Ci doar eu, singur și sfânt,

Să astup al tău mormânt. 

Am plâns cum n-am crezut vreodată, 

Că până și Moartea s-a ascuns furioasă

Crezând c-a mea dragoste-i trădată 

Și n-am s-o mai vreau mireasă. 

Dar mai bine așa i-a fost,

Decât să chinuie fără rost... 

Poarta-n urmă îi se închide,

Ea încă speră că mai vine...

Din cer cad picături de apă

Pe care toți le așteptăm,

Este o mare binecuvântare

Dar nu știu dacă o merităm

Suntem atât de plini de ură

Și am uitat să dăruim iubire,

În jur este multă minciună

Dar toți sperăm la mântuire

Ne ducem zilnic la biserici

Și ne rugăm la Domnul Sfânt,

Dar amânăm să facem fapte

Cât mai trăim pe-acest pământ

Pe mulți ne doare adevărul

Când cineva ni-l spune-n față,

Îl dușmănim pentru-ndrăzneală

Și mai apoi îl ținem la distanță

Ne vine tare greu ca să iertăm

Pe cei ce fără vină ne-au rănit,

Cu ușurință acuzăm și judecăm

De parcă niciodată n-am greșit

Iată de ce mă-ntreb de merităm

Să cadă peste noi picuri de apă,

Dar cine-s eu să judec, când știu

Că-n groapă cade..cel ce sapă!

Îmi place lumina Soarelui apune,

Și când se-ascunde după munte,

Și cum Luna pe cer se-aprinde,

Dorind cu noaptea să se-nfrunte

Simt bucurie când vine dimineața,

Și noaptea se retrage la culcare,

Să văd din nou cum Soarele răsare,

Și cum pământul prinde culoare

Tot timpul aș dori ca Soarele și Luna,

Pe Cer să strălucească împreună,

Să nu mai fie noapte și doar zi,

Și lumea să devină, un pic mai bună

Acum eu înteleg că după munte,

Soarele nu e ascuns și e cu Luna,

Putere-i dă să lumineze-n noapte,

Frați buni ei rămânând..întruna...

Ea sora luminată, El strălucitul..frate!

Am prins o rază de lumină

Pe care vreau să o primești,

Să-ți lumineze în întuneric

Și calea s-o găsești să ieși

Aș vrea să-ți mângâi inima

Cu sentimente de iubire,

Dar te-ai închis în carapace

Și te-ai legat cu mii de fire

Nu știu cum să ajung la tine

Să-ți răscolesc vreo amintire,

De când eram îndrăgostiți

Și mă visam să-ți devin mire

Prea repede ne-am depărtat

Fără s-avem motiv întemeiat,

Prada-m căzut la bârfa lumii

Și tot ce-a fost s-a destrămat

Suntem ca doi necunoscuți

Ce nu-și răspund la telefon,

Iar mulți cu răutate-mi spun

Că din iubit am devenit bufon

Mă rog s-avem înțelepciune

Și mâna să ne-o întindem iar,

Pe care să ne punem verighete

Și să scăpăm de-al nost' amar!

Privește draga mea la ram

La muguri și la floarea lor,

Cât de frumos este copacul

Tabloul viu, în fața ochilor

Și de te uiți tu mai atent

Poți admira dansul albinei,

Ce florii-i fură tot nectarul

Din zori pân' la finalul zilei

Iar printre frunze poți zări

Cum păsări își fac cuiburi,

Și-ai să distingi din ciripit

Gama Major pusă pe triluri

Așa că te invit la o plimbare

De mână să ne ținem strâns,

Să vezi petalele cum zboară

Și cum pământul totu-i nins

Pe-alei îți voi șopti prin vers

Cuvinte dulci și pline de iubire,

Și din copaci flori îți voi dărui

Ca semn de-aleasă prețuire

Pe banca ninsă ne vom așeza

Să-ți zic câte-n lună și-n stele

Și-am să mă întind în poala ta

Să uit că am avut și clipe grele

Când seara ne va trimite-acasă

Vom lua cu noi povestea noastră,

Ca peste timp s-avem ce povesti

La o cafea, ghicită...la fereastră!

E minunat să fii îndrăgostit,

Și darul fericirii să îl primești,

De la ființa pentru care-ai suferit,

Și ai sperat că într-o zi o întâlnești

În ochii tăi, ea n-are asemănare,

Și nici vreun grad de comparare,

E ca un astru ce pe cer răsare,

Și îți trimite lumină de la soare

Să lupți pentru iubirea ce-ai visat,

E mersul vieții și chiar un sacrificiu,

Iar in final de poti să spui.. a meritat,

Înseamnă ca-i trecut orice supliciu

Cât de frumoasă e dragostea adevărată,

Când întâlnești în viață ființa potrivită,

Cu care să pășești alături pe calea dreaptă,

Și să trăiești iubirea..ce poate fi povestită!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Cred că visez sau poate nu

La anii ce repede-au trecut,

La amintirile din facultate

Unde pe tine te-am cunoscut

Era o zi de toamnă

Pe care n-o s-o uit,

Că mi-ai ieșit în cale

Și m-am îndrăgostit

Și greul a-nceput

Cum pot să-i spun,

Că inima îmi zice

Cu ea să mă cunun

Dar pân' la cununie

Era o cale lungă,

Întâi s-ajung la ea

Și nu cumva să fugă

Curaj eu mi-am făcut

Să o invit la o plimbare,

Și fără a primi răspuns

Șiret i-am oferit o floare

O văd cât s-a mirat

De îndrăzneala mea,

Și cum m-a refuzat

Și mi-a întins floarea

Pe loc m-am rușinat

Și scuze mi-am cerut,

Capul mi-am înclinat

În semn de bun salut

Atunci vă spun că am trăit

O foarte mare dezamăgire,

Și trist pe loc eu am simțit

Că totu-a fost doar amăgire

Dar cum pe lume este-o soartă

În care eu tot timpul am crezut,

Când s-a făcut anul de studiu

Noi împreună, în grupă, am căzut

De-aici n-au fost prea multe piedici

Până ce noi prieteni buni am devenit,

Și nici să facem vreun efort prea mare

Să ne trezim unul de altul..îndrăgostit

Anii s-au perindat cu multe încercări

Cu bune, rele, bucurii și chiar regrete,

Până ce anul cinci a dat verdictul

E timpul pentru voi...la verighete!