IARNA

Gandurile celor cu minte,
Ar trebui sa-i alinte.
Sa se gandeasca numai la flori,
Micsunele, lalele si bujori.

Gandurile sa le trimita,
Sa le cearna printr-o sita
Mintea cu a ei gandire
Sa fie numai inflorire.

Gandurile care se adun,
Sa fie precum ramurile unui alun,
Sa se ridice  spre cer
Numai cu un gand sincer.

Gandurile sa le pazim,
Din cele rele sa nu urzim.
Domnului sa ne rugam,
Lauda sa-i strigam.

Pe uliuta satului,

Pe sub umbra nucului,

Trec in sir joianele,

Precum margaritarele.

Vin in urma lor copii,

Bucurosi urmand flacaii.

Joianele nu mai au rabdare,

Sa ajunga la pajistea cea mare.

La pasune cand ajung,

Doua dintre ele se impung.

Si privesc foarte mirate,

Cateva joiane baltate.

Iarba de pe suat,

Numai buna de mancat.

Indemnul joianelor

La masa necuvantatoarelor.

De la umbra salcamilor.
Pan, la drumul carutelor,
Se intinde o bostana
Pazita de o vadana.
 
In jurul ei trei pici
Se joaca cu un arici,
Care a iesit ditr-un tufis
Privind la ei pe furis.
 
Bostana este plina toata,
Cu pepeni cat o galeata,
Insirati pe vreji lungi
Impodobiti toti  cu dungi.
 
Vadana si cei trei  pici
Privec la pepen mai mici.
Care sunt in crestere,
Precum o intrecere
 
Bostana cu pepeni copti.
Pazita zile si nopti
Este buna de cules
Avand pepeni pe ales.
 
Plange unul dintre pici,
Incaltat cu opinci,
Vrea sa mai manance,
Un pepene dulce
 
Se alatura copilului
Si ceilalti frati ai lui
Mancand toti cu pofta
Sa aiba tui bafta.
 
Bafta si multa sanatate,
Mai buna decat toate,
Mari sa creasca,
Bostanele sa le inmulteasca.

Mos Craciun,din tara lui,

Tara si a renului,

Impreuna se gandesc,

La darurile ce ingramadesc.

Pe o sanie cu talpi late,

Cu loitrele indreptate,

Catre luna ,catre stele,

Catre casele si visele,

Copiilor din departari,

Care asteapta ganditori,

Cu ochi pe ferestre,

Sa apara dupa creste,

Mosul cu sania lui,

In urma renului,

Plina cu daruri multe,

Pentru copii de la munte.

Pentru copiii de la campie,

Care asteapta o sanie,

Sa intre in satul lor,

Pe drumul,talangilor.

Un triunghi mai mititel,
Sta infipt maricel
Pe latura unui patratel,
Sprijinit pe un isoscel.
 
Cercul se da rotund
De-a lungul unui prund.
Se opreste intr-un dreptunghi
Pe marginea unui unghi.

Curge raul repede,involburat,
Printre creste umflat.
Malurile sunt ziduri drepte,
Sprijinite intre creste.

Raul este intovarasit.
De un drum ingust,pripasit,
Printre ape si semete creste
Unde numai iarba creste.

Zgomot,vuiet, tropot,
Se aude ca un ropot.
Carol Robert cu a lui armata,
Trece falnic ,ordonta.

Sus pe inaltele creste,
Fara a prinde de veste,
Este urmarit pe furis
Din fiecare ascunzis.

Oaste mare,inarmata,
In armura invesmntata.
Cu scuturi stralucitoare,
Arcuri si sabii ucigatoare.

Oaste cu care Robert Carol,
A spus chiar parol,
Ca-l ia pe Basarb-Voda
De barba, ca pe un Voda.

Din ascunzisuri il va scoate,
Cand el v-a  socoate.
Ca in a lui mandrie,
A uitat ca-i pote fi tragedie.

Dar ca la un semn,
Dintr-un ordin demn,
De sus de pe creste,
Totol fara veste,
Peste armata ce mare,
Cade ca o daramare,
Pietre ,stanci,busteni,
Sageti trse de osteni.

Din oastea semeata,
N-a mai ramas decat ceata.
Totul este la pamant,
Si sub juramant,

Fuge Robert Carol,
Si spune din nou parol,
Ca pe aceste plaiuri ,
Sa se auda numai naiuri.

Din inima muntelui cazi, albă și vie,

Ca un văl lăsat din cer pe stâncă grea,

Nu ești doar apă — ești glas și curăție,

O rugă spusă lumii, fără a cere ceva.

Curgi neîncetat, speli piatra și tăcerea,

Porți doruri vechi și pași de om oprit,

În vuietul tău se-adună liniștirea,

Și muntele rămâne mai sfințit.

Vălul Miresei, cădere de lumină,

Putere blândă, adevăr curat,

La tine sufletul se pleacă singur,

Și pleacă mai ușor, mai împăcat.

Pe-un ram de frunză dezgolit

Erau la un taifas două cinteze,

Ce se plângeau cât li-i de greu

Că nu mai au unde să hiberneze.

Se-aude că va cădea zăpadă

Care se va așterne peste tot,

Și nu vom mai găsi mâncare

Nici măcar o iarbă de troscot.

Am auzit și eu dragă surată

Că gerul va fi unul năprasnic,

Și-atunci ce oare vom mânca

Că omul a uitat să fie darnic.

Acum găsim ușor ce ciuguli

Că toamna este așa bogată,

În cuib nu vom avea provizii

Că și creanga ne va fi tăiată.

De unde știi tu acest lucru

Că nici copacul n-are să fie?

Îți spun c-am auzit o vorbă

La cei ce lucră-n primărie.

Ziceau că-i multă murdărie

De la suratele noastre ciori,

Și doar când toți copaci-i taie

Acestea vor pleca în alte zări.

Atunci, hai să ne îmbrățișăm

Și-n grabă să ne luăm zborul,

Până nu va fi mult prea târziu

Când frigul va fi adus cu norul.

Așa tăifăsuiau săracele cinteze

Și grija mare pe cioc li se citea,

Că n-au nici cuib, nici ce mânca

Și doar voia Cerului...le rămânea!

Natura care aș vrea să rămana veșnică vie

Port în mine ziua  cand mă plimbam

Cu tine natură,

Cu  vorbe dulci ne răsfățam

Ne intersectam des sub bătranul castan 

Soarele ne privea și ne zambea

Iar luna își varsă privirea spre noi

Soarele și luna se îmbrățișau amandoi

Formă de salut ca doi prieteni astrali

Ca niște aștri care des ne vizitau 

Și ne vegheau nopțile întunecate

Cu un cer pustiu acoperit cu lacrimi.

Lacrima vieții se topea ca un nor fără pereche

Lumina vie ne încălzea ca o scanteie de fericire

din inima ta.

    Copacii descărnaţi de frunze,
    crucificaţi pe cer, 
    fac parte din decorul
    acestei triste tragedii...
    în care fiecare-şi joacă 
    cu mult prea bine rolul.
    Timid şi mistic cerul,
    -i-nvăluie cu totul,
    înduioşat părinte, 
    de triştii lui copii...
    
    Aripi le-ar da, să zboare
    crescând spre sânul său, 
    dar nu-i stă în putere
    căci, viaţa lui e-un chin...

Pe maluri verzi, în zori de zi,

Dunărea curge lin și dreaptă,

În raze calde de soare vii,

Curge măiastră și înțeleaptă.

În valsul său de ape pure,

Râul cântă blând în adiere,

Prin lunci de flori și izvoare,

În natură, obârșie curgătoare.

Sub cerul vast, în al său zbor,

Vulturul planează mândru,

Peste ape ce curg mereu cu dor,

Dunărea, veșnic mirară-mi gându.

În valurile ei, oglinda-i curată,

A lumii veritabile taine rare. 

În al ei fluviu, viața-i bogată,

Sub cerul liber, fără hotare.

                                                                 La o margine de codru,

                                                                 Doar acolo îmi e gându

                                                                 Doar acolo aș vrea să umblu,

                                                                 La o margine de codru,

                                                                Uite acolo aș vrea să cânt

                                                                Doar în zare să mă uit

                                                                După păsări să privesc,

                                                                Timpul să îl prețuiesc

                                                                Iar natura s-o iubesc 

                                                                La o margine de codru,

                                                               Uite acolo aș vrea să stau,

                                                               Timpul înapoi să-l dau

                                                               Asta este tot ce vreau

                                                               Doar acolo îmi fuge doru

                                                               La o margine de codru.