E toamnă!

Mi se pare numai mie ?...

Ziua pare a fi sălcie !...

Unde-i vraja primăverii

Sfântul rit al  învierii?

Molcom zilele se duc ,

Rătăcește un pui de cuc ,

Petrec norii plumburii !...

Primăvară când mai vii?

Scălat în ploaia de petale ,

Mă ascund în nisipul toamnei ,

Ca sub o plapumă moale 

Și în urmă înfloresc mici stropi de lumină ,

În care sufletul îș va usca trupul ,

Eu sau poate altcineva , sau poate noi toți 

Vom scrie povestea adevărată a universului .

Îl observ, îi simt chemarea,

Când i-am întânlit privirea

Stop, mi-a zis atunci gândirea,

Vreau să văd cine sunt ei ?

I-am urmărit in acea seară,

Sigur, că m-a observat

Era activ din cale afară,

Voia, să pară preocupat.

Cuminte și cu un suc în față,

Selectez muzica ce-mi place

În minte il aleg ca dansator

Mă potrivesc cu el, de parcă zbor.

Cât am fost doar spectatoare

Într-o lume creatoare de povești,

Sunt și pro, dar sunt și contra

Deslănțuirile zgomotoase, sunt prostești.

Se bea fără de măsură, fum și alte cele....

Se stimulează simțul natural, belele...

Îubirea, se transformă in desmăț

Eu, stau deoparte, n-am niciun preț.

Am luat lumea la pas ,

Am voit să o cunosc :

Nu m-am oprit în Europa ,

Nici în Asia n-am stat ...

V-am scris unde sunt

Și că vă port cu mine -n gând .

Acum cutier estul ,spre soare răsare

Mereu -s în căutare

În lumea asta mare...

Mă simt un marinar terestru

Și caut un port de acostare ,

Mereu spre soare ...

Am făcut o escală în Noua Zeilandă

Undeva în oceanul Pacific

Am dat peste Români

Plecați ca și noi  ,de nevoi ...

O să ne unim într-o Românie mică

De trădători, nu mai avem frică !

Nu te-am văzut, multă vreme,

Doar colegă,prietenă de anturaj

Nu lăsai mingea nejucată

O oboseai și tu cu mult curaj.

La școală ți se spunea, e una

Căruia, nu-i place bârfa și minciuna,

E sinceră, prietenoasă și bătăioasă,

S-o calci pe bombeu, nu se lasă.

După -bac-ne-am risipit, alt început,

Tânjeam după jocurile copilăriei noastre,

Mingea, mă chema mereu la joc,

Amintirea ta îmi aducea mereu, noroc.

Câțva ani, te-am purtat mereu în valiză

Nici măcar o fotografie, cu tine nu am,

M-am legat de fotbal, ca ștecherul de priză,

Dar, nici-o veste despre tine n-am.

M-am întors acasă, gata îndrăgostit,

Te-am găsit iubit-o, boboc îmbobocit,

Mi-a fost dor, iubito, vremea-i de cules 

Încă din copilărie, gândul te-a ales !

Ionela își amintește tot parcă toate acestea s ar fi

întâmplat mai ieri. Timpul este însă neiertător nu-i

stă nimic în cale,trece peste noi fără milă lăsând  în

urmă imagini dragi de care sunrem legați,chiar dacă

ne despart mulți de acele vremuri.Ionela își amintește

cu nostalgie de copilăria ei fericită alături de bunici,în

anii de lumină,când nici o grijă nu-i umbrea fericirea.

    Undeva la poalele unei  seculare,unde bunucul își

avea gospodăria a deschis ochii spre lumia înconjură

toare.De aici  pleacă primele amintiri,presărate cu  au

rul și argintul poveștilor fermecate pe care le  ascultam-

de la duioasa mea bunică din partea mamei.Pe o colină

dulce ,învăluită în verdeață, se profilează  căsuța albă și

cochetă,ța marginea pădurii,iar de la șoseaua paralelă cu

apa molcomă a râului, se desprinde  o alee lungă și îngus-

tă, câ să încapă șareta trasă de cei  doi bidivii cu coama stu-

foasă , de care bunicul era tare mândru.

        Adesea ,din peregrinările bunicului, care era pădurar se

întorcea cu câte un pui de cuc căzut din cuib,un pui de iepure

orfan sau chiar un pui de căprioară rănit Puiul de căprioară a

fost cel mai bun prieten al meu de joacă până în primăvară,când

bunicul i-a dat drumul în pădure,că se făcuse mare și era sănătos.

           Am strigat după el ,parcă a înțeles chemarea mea ciuta s-a

întors s-a lăsat mânâiată  pe cornițele ce doar se ghiceau doar ,și

cu pași șovăitori,întorcând mereu capul , s-a pierdut în umbra pădurii

Îl rugam adesea pe bunicul ,să mă ia cu el când pleca în pădure  spe-

rând  să-mi întânlesc prietenul nu puteam crede că ne-am  despărțit-

pentru totdeauna.

            Nu pot uita nici  plecările  bunicului la pescuit,nu departe nu  de-

parte de căsuța lor ,unde râul parcă se odișnește după ce se rostogolise

din stâncă în stâncă.Apa se mișca încet parcă nehotărâtă să coboare spre

șirul de sălcii ce așteptau în vale.Acolo pe mal,cu picioarle goale în apă nu

mai  pridideam să sct peștii din undița bunicului.Eram de ajuror,adunând  păs-

trăvii care se zbăteau în mânile mele.În apă ,arsă de soare și îmbujorată ziua

părea scurtă iar bunicul își aduna sculele ,înhăma caii la căruță și ne întorceam

acasă.Drumul avea un farmec aparte:bunicul  își dădea drumul la traista  cu po-

vești.Acasă bunica ne aștepta cu bunătăți ,cum numai ea știa să facă

Albișor , căluțul cel năzdrăvan știa drumul singur, bunicul s-a prefăcut că doarme ,

ca să-mi demonstreze cum  se descurcă

            De sărbători,de Crăcin și de Paște ,bucuria  mea era și mai mare.Veneau

părinții mei de la București, încărcați cu daruri: jucării ,hăinuțe frumoase ,dulciuri.

Casa era plină de muzică și voie bună.După masă ,mama se apropia de pianul vechi

la care nu umbla nimeni în lipsa ei ,doar bunica îl ștergea de praf.

Mama , cu mânile ei albe și subțiri ,alunecau pe clape cu o febrilitate emoționantă.

Cu ochii închiși ,trăia melodia care se ridică timidă și lină ,umplând  întreaga încăpere.

Toți o ascultau cu smerenie.Acordurile ,când liniștite ,când furioase,invocau drame și

dezastre,iar mama rămânea adesea adâncită în gânduri.Pentru mine a rămas o enigmă

cât a trăit ! eram prea mică să înțeleg și bunicii nu m-au spus nimic crezând că mai

este timp suficient.Așa se face că nu știu prea multe despre părinții mei. Totuși mama

părea ca o ființă care pierduse ceva ,așteptând ceva sau pe cineva. 

                                                                 La o margine de codru,

                                                                 Doar acolo îmi e gându

                                                                 Doar acolo aș vrea să umblu,

                                                                 La o margine de codru,

                                                                Uite acolo aș vrea să cânt

                                                                Doar în zare să mă uit

                                                                După păsări să privesc,

                                                                Timpul să îl prețuiesc

                                                                Iar natura s-o iubesc 

                                                                La o margine de codru,

                                                               Uite acolo aș vrea să stau,

                                                               Timpul înapoi să-l dau

                                                               Asta este tot ce vreau

                                                               Doar acolo îmi fuge doru

                                                               La o margine de codru.

Calc pe pământul sfânt al țării

De care-s ancorat de zeci de ani,

De când mama mi-a dat un nume

Și m-adormea pe vers de..nani, nani. 

La școală am auzit cuvântul Terra

Și că aceasta e o planetă-n galaxie,

Ce se învârte ușor în jurul soarelui

După cum spuse, tova' de geografie.

Și tot atunci mi s-a sădit în minte

Grijă s-avem că ea ne este adăpost,

Și dacă nu vom ști s-o protejăm

În timp cu toții..vom plăti un cost.

Ajuns adult am început să înțeleg

Cât adevăr purta cuvântul profei,

Iar astăzi, mai mult ca niciodată

Omenirea e în preajma catastrofei.

Încă nu e târziu planeta s-o salvăm

Și pacea pe pământ să dăinuiască,

Să evităm să ne distrugem singuri

Iar cei ce vin..slova să ne-o citească!

Iubesc ploaia nebună ce vrea

Să cadă, să doară, să fie doar ea

La masa aceluiași hol ruginit,

Când nimeni nu cere răspunsul primit,

S-o vreau ca să stea !

E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi

Deasupra la toate să ploaie pe noi,

Când stropii cei grei se dau rătăcind

De-a valma în cer și cad împietrind

Bezmetici și goi !

E ploaia pe geamuri ce cade strident,

Stau singur la geam și totuși absent

Când nimeni nu cere privirii reper,

Nu zic la nimeni, nici mie, că sper

Un soare prezent !

Mari picuri de nuntă stropesc apăsat

Cămașa de mire, Pământu-mpărat

Stă singur la masă, nuntași-s plecați,

Tomnatici și grei, de vânturi luați,

Săruturi răzbat !

De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin

Cu picurii reci mă cheamă să vin,

Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,

Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,

De crede-n destin !

I love rain

I love the crazy rain it wants

To fall, to hurt, to be only her

At the table of the same rusty hall,

When no one asks for the answer received,

I want her to stay!

It's an obsessive call to share needs

Above all let it rain on us,

When the heavy sprinkles go astray

They soar in the sky and fall stiff

Crazy and naked!

It's the rain on the windows that falls shrill,

I sit alone at the window and yet absent

When no one asks the gaze for a reference,

I don't tell anyone, not even myself, that I hope

A present sun!

Big wedding drops sprinkle hard

Groom's shirt, Earth-king

Sit alone at the table, get married and leave,

Tomnatic and heavy, taken by winds,

Kisses forge!

Even if it's raining, it's smooth

With the cold drops it calls me to come,

Above all, to tell me what he wants,

I love the crazy rain just the way it is

To believe in destiny!

Curge adânc printre stânci tăcute,

Chiar și cu trecerea vremurilor,

Cu inima plină de istorii uitate.

Poartă pe spate negura veacurilor.

Prin sate cu nume de pe vremuri,

Împarte poveștile marinarilor.

Ca un ecou venit din timpuri domnești.

Răsună în poveștile bătrânilor.

Pădurea se uită cu privire oarbă, 

Salciile își pleacă fruntea în tăcere.

Ea trece foarte repede, în grabă,

Dar totul în jurul ei o recunoaște.

Aduse de ape, străine gânduri 

Se opresc uneori pe maluri.

Câte o barcă uitată în stufuri,

Este plimbată ușor de valuri.

Când răsare luna pe cer, la Dunăre se uită,

Chiar dacă este regina stelelor din noapte,

Admiră frumusețea râului, complet mirată,

Căci există asemenea priveliști binecuvântate.

Dunăre, regina fluviilor din lumea-ntreagă,

Cu Delta, un miracol al creației lui Dumnezeu,

Ce curge atât de frumos, minunăția propagă,

Duce frumusețea și noblețea la un alt apogeu.

Aduce-ncântare a soarelui pleoapă
croită pe dealul cuprins de rugină,
din roşul sălbatic, cărări de lumină
alungă din noapte simţirea mioapă.

Vin zorii grăbiţi peste frunzele moarte,
curg picuri de rouă din crengi betejite,
mai gâdilă vântul în somn alungite
o mână de flori cu speranţe deşarte.

Pe geamul rămas cu privirea de gheaţă
curg râuri de vise dospite în zare,
sunt doinele toamnei lăsate cântare
de doruri în suflet, cuprinse de ceaţă.

Chezaşă mi-e ziua născută din noapte
şi martor mi-e vântul cu aspra-i cântare
că toamna cu toane ce astăzi apare
e zâna iubită-n iubirile-mi coapte.

Tu, toamnă târzie prin toamnele mele,
alături de-un fulger ascuns în privire,
revino şi mâine să-mi laşi în simţire
un drum de trăire cu bune şi rele.

E toamnă, e foşnet, e somn...

Copacii, pe stradă, oftează;

E tuse, e plânset, e gol...

Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,

Pe drumuri fac gesturi ciudate -

Iar frunze, de veşnicul somn,

Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,

Şi-amanţii profund mă-ntristează -

Îmi vine să râd fără sens,

Şi-i frig, şi burează.

Efterårsnerver

Det er efterår, det rasler, det er søvn...

Træerne, på gaden, sukker;

Han hoster, han græder, han er tom...

Og det er koldt, og det er tåget.

Elskere, sygere, tristere,

På vejene laver de mærkelige bevægelser -

Og forlader, fra evig søvn,

De falder tunge, våde.

Jeg bliver, og jeg går, og jeg vender tilbage,

Og elskere gør mig dybt ked af det -

Jeg får lyst til at grine meningsløst

Og det er koldt, og det er tåget.