Ispita

Undeva-n spațiul public

La fiecare ceas demonic

Prin preajmă se ivesc oamenii

Așteptând autobuzele-n stații 

Fără nicio activitate
Lipsiți și duși de creativitate
Al lor prieten digital

Îi ajută să iasă din intermediul real 

Pe când sărmana carte 
Uitată și pusă deoparte
De azi nu mai are valoare
Fiindcă nu mai e pasatoare

Astfle mințile umane

Ajungb controlate de telefoane 

Iar eminenta generație 

Va fi curând ștearsă de imaginație 

Doamne,ocrotește-o pe pisica mea,

Să nu se ducă de la stăpân și ea

Caci ieri a fost adoptată 

Pentru că într-un colț de vale statu' izolată. 

Și astăzi ea fericită 

Cu chipul tău de felină 

N-ai nevoie de odihnă 

Caci nu ești deloc ostenită ,

Dar la apus de soare 

Ghemotoc roșcat de floare 

Tu deodată ai dispărut 

Prin bezna de nevăzut 

Și necăjit,și frustrat 

Doame,nădejdea mi s-a luat

Când blajinul meu motan ,

S-a dus din nou pe maidan.

Zilele trec,timpul zboară

Anii risipiți ca o povară,

Au trecut în degrabă pe lângă mine

Pe vremea când nu eram în sine 

Și acum șed în pustietate 

Cu amintirea din trecută colectivitate.

Mă gândesc la ai mei vechi colegi

Cu care mă încăieram din motive blegi.

Patru ani la rând 

Am fost naiv să-i scot din gând, 

Când profesorii în parte, 

Și-au avut propria dreptate 

Că eu,zbanghiu și neascultător 

Deranjam orele dânșilor 

Căci de carte mă otrăveam 

Când pe dânsa o priveam

Așadar regretul murdar,

Ma afectează din zadar,

Când de zi până noapte

Ajung să sufăr de anxietate.

                          Fericire,mai esti acolo?

                         Ca de mult nu mi-ai raspuns la scrisori,

                         De cand te stiu cum era odata,

                         Frumoasa ca un luceafar de foc,

                         Ce sa faci si tu,maica?

                         Te plimbi pe unde apuci, 

                         Si din suflet mi-ai iesit, 

                        Sa cauti si tu o viata.

                         Dar te socoteam altfel,

                         Buna si distractiva ca un bufon,

                        Dar tu stai in zadar sa pierzi timpul,

                        Ca o vulpe care se clinteste de pe loc.

                        S-acum m-ai lasat singuratic,

                        Fara vreun partener de isprava,

                       Numai cu nadejdea proxima,

                       Care mi-a facut un drum din gropi.

                       Of,of,of fericire,

                       Ce ma fac eu fara tine,

                       Daca nu treci pe acasa,

                       Ma imbolnavesti,cu nadejdea,de greata.

Stau câteodată și-mi pun întrebări ,

Ce se întâmplă uneori? 

Când te maturizezi devreme ,

Și te adâncești în profunzime .

Când te adresezi oricui ,

Atunci mireasma parfumului 

Se putrezește din senin 

De la un răspuns blajin

Ochiul viitorului se sparge ,

Gura ,ca o cărare se șterge 

Mintea după gratii se retrage ,

Iar din ureche un izvor de sânge-ți curge .

De aici vine o dependență 

Care provine dintr-o influență 

Care te închide pe dinăuntru ,

Să rămâi captiv ca stingheru'.

Astfel țipetele,urletele sună 

Din adâncul inimii, ce răsună,

Când glasurile apelează la ajutor 

Din interior apasator

Dar zadarnic se întâmplă ,

Atunci când nimic nu răsuflă 

Cand totul ce-i închis se oprește 

Din cutia inimii ce ruginește .

Șaisprezece ministere,șaisprezece vampiri

Consumă din leafa poporului,

De la ordinele prim-ministrului 

O aversă mare de nemulțumiri.

El însuși la funcție 

Cu insuficientă atenție 

A sa minte necioplită 

Mai trebuie bine lustruită

Asemenea președinte mucos,

Care amestecă frazele nerespectuos.

În ale sale discursuri

Primește huiduieli cu răspunsuri.

Astfel,în țara readusă-n sărăcie 

Există numai mișelie

Cu hoția,corupția evocate 

Din adâncul istoriei însângerate. 

Cu ocazia falsificatorilor,

Populația scade-n traiul anilor

Până cei din respectivele domenii

Cedeaza cu fior în ghearele neplăcerii. 

         Ce greu a fost pentru tatăl meu, că nu mai putea să ne 

hrănească.Era anul foametei, în urma căruia oamenii mureau 

căzând din copaci unde se încumetau să urce să culeagă fructele încă 

necoapte din acea primăvară. Noi, copii nu prea înțelegeam ce se petrece, 

dar dragi noștri părinți au trăit zile de groază.S au sfătuit ce să mai vândă

pentru un ciur de mălai, pentru câțiva pumni de grâu.Mai rămăsese zestra 

mamei, toată făcută de mâna ei și o păstra pentru fete. Cele mai frumoase 

prosoape cu cusături naționale, fețe de masă cu dantelă, cuverturi, covoare 

de perete.Primăvara le scotea la aerisit și le strângea cu grijă pentru ...fete

       În primăvara lui 1946, de sf Paște , mama nu a mai avt ce vinde, să ne 

facă rochițe noi, așa cum era obiceiul, a deschis lada și a ales cele mai frumoase 

prosoape, și cum era foarte pricepută, noi fetele am avut cele mai frumoase 

rochițele.Sfârșitul toamnei și începutul lui 1947, a fost cumplit pentru părinți,

dar noi copii nu prea am simțit. Mama nu s-a văitat, nu am văzut-o plângând.

      Ea căuta să pună ceva pe masă, era inventivă. Ne făcea terci din mălai,

tata se scula dimineață, făcea focul și pe plită ne prăjea felioare de mămăligă,

le freca cu usturoi să aivă gust. Mama, torcea și împletea numai pe alimente 

mâncare.Dacă câștiga un castron de grâu, se ducea la nenea Necula că avea 

râșniță făcea bulgur, din pod lua foi de viță la uscat,le opărea și făcea sarmale 

ce bune erau. Cu puțin mălai fermentat făcea o fertură numită -covașă-și seara 

nu ne culcam flămânzi. Într-o zi venind de la școală, mama zâmbind ne spune

        Azi avem ceva nou la masă, am auzit-o la vecini un fel de saramură, dar 

fără pește că-i înghețată balta:se fierbe apă cu sare ,cu un ardei uscat,sau mai 

puțin să nu fie ptea iute, se pune o crenguță de cimbru un pic de ulei și seamănă 

cu o saramură adevărată.

                                     -Va continua-                                         

Poezia evocã locuri şi timpuri trãite sau cunoscute de autor.

Mi-e dor de lanul meu de grâu,

Mi-e dor de fânul moale,

Mi-e dor sã mai ţin calu-n frâu,

Când el o ia la vale!...

Mi-e dor sã vãd cum cresc din nou

Rãsadul meu şi ceapa

Şi sã aud acel ecou,

Când Bunu' bate sapa!

Mi-e dor nespus sã mã mai duc

La pândã, în Fundata,

Şi sã mã urc în vârf de nuc,

Ca sã mã vadã tata.

Mi-e dor de Cornu rãcoros,

Mi-e dor de Câmpu-Babii,

Mi-e dor sã mã mai plimb pe jos,

Cu Cipri şi cu Gabi!

Mi-e dor sã stau şi sã mã mir

Cum trec pe drum, flãcãii,

Ca sã se uite ore-n şir,

La peşti, la Gura-Vãii.

                   ☆

Cumplite doruri te cuprind,

De mamã şi de tatã,

De dulcea linişte din Grind,

De satul de-altãdatã!

Te vezi aievea, peste vremi,

Plimbându-te-n grãdinã

Şi-n tine însuţi tu te temi

Cã nu au sã mai vinã...

Că semăn cu mama,cu tata

Să caut pri istorii

Rădăcinile neamului meu?

Obârșii vechi ce se adapă 

Din asunse izvoare ?

Că-s amestec din apă și lut

Că-s neam hărăzit pe vecie,

Să fiu eu Român stăpân 

Pe destin și pe a mea glie ?...

Casă părintească leagăn îngeresc

acolo doi ochi dragi duios privesc

Casă părintească ești magnet divin

unde nu aș fi, la tine revin.

Casă părintească suflet de dor plin

când ajung la tine genunchii îmi înclin

Doar pe pragul tău liniștea îmi găsesc

casă părintească, veșnic te iubesc.

Casă părintească tu ești vocea mamei care,

și acum o aud cum ne strigă la mâncare

Casă părintească cu geamuri spre drum

de acolo am pornit în viață  om bun.

Casă părintească, cuibușor de rai

inima ta bate după cânt de nai

Aici fost-am educat în spirit creștin

Casă părintească locul meu divin.

În umbra serii, intru liniștit în casă, 

o casă pustie, cu mult fungus în colțuri, 

în față se vede portretul măicuței mele frumoase. 

Un chip blând, smerit, de parcă-ar fi venit din cer, 

Mângâind cu lumina sa orice colț de dor și fier,

Și-aducând alinare ca un vechi și sfânt mister.

Privirea ei pătrunsă de lumină,

Părea dintr-o poveste fără vină.

În lumea ei, e farmec pe-alese,

Oamenii-s blânzi, iar grijile-s șterse.

Fericirea zâmbește, mereu dăinuind,

Într-un colț de paradis strălucind.

Limba noastră cea română,

Limba întregului popor

Ce își are rădăcină

Dintr-un plai nemuritor.

Un izvor fără oprire

A unui neam nemărginit

Ce nu îşi are înlocuire

Pe acest pämânt sfințit!

Dulce limbă românească:

Limba mamei, grai matern

E o limbă dumnezeiască-

Pentru un patriot etern.

Să transmitem viitoarei generații,

Și să nu uităm întâmplător

Căsuţa cu acoperiş din paie

Şi mirosul pâinii din cuptor!

Floare eternă e limba maternă

Icoană a poporului sfânt

Ce durerea mereu ţi-o alină

Si-ti presară-n suflet al ei veşmânt.

Să porți cu demnitate

Ce strămoșii au clădit,

Și cu propria-ti capacitate

Tu să ai un merit vădit.