Primele amintiri-Lecție de istorie!
continuare
Tocmai se copsese strugurii în vii ...tata a găsit un motiv să iasă din sat.
A luat un coș în mână ... hai să mergem să aducem strugurii de la via din
Dealul Mic ...ce am văzut ? un război pierdut...în retragere ...în agonie .
Am ajuns la șoseaua ce mergea la Galați și de acolo, ajungeam la vie dar
am rămas spectator crucit la ce se întâmplă.O parte din prizonierii fugari
se ascundeau prin pădure, rămăsese fără mașinni, alții își aruncau și ranițile
în speranța că va scăpa cu viață Erau prinși de biruitorii ce-i fugăreau,executați
nu de oameni de niște roboți cu ochi triști, doar că nu aveau lacrimi...Drumul
pe care se retrăgeau în scurt timp s-a umplut de obiecte aruncate, lucruri de mare
valoare, furate de pe unde au trecut, le-au cules sătenii după aceia.
La întoarcere am întânlit doi soldați , duceau un prizonier, tata imi spune -nu te uita-
apoi am auzit două focuri de armă...Pe drum am întânlit un om aproape dezbrăcat
necunoscut, obosit și vizibil flămând, îi cere să-l ajute, o luăm spre casă pe drumuri
ocolite și ajungem la noi acasă. Îl ospătează, se odihnește, caută haine uzate și îl sfătuiește
cum poate ajunge la gara ferată Fulgerești. Până acolo are de mers cam două zeci de km.
drum ferit prin pădure, apoi gara Galați. Cât au stat de vorbă am înțeles: sunt din banat,
vreau să fug acasă, din iadul acesta nu mai scap.Tata îmi zice:Ai văzut ce face războiul
din oameni? Da pentru mine a fost o lecție foarte dură. O lecție de istorie!!!!
.
Категория: Проза
Все стихи автора: T.A.D. ![]()
Дата публикации: 11 марта
Timp de citire: ~3 min.
Просмотры: 908
Другие стихотворения автора
VIS
Dragul meu pirdut în umbră
Te regăsesc numai în vis
Același glas bătut în salbe
Cu un destin ce te-a ucis.
Din umbra ta , tu strălucești
În nopțile pline de dor
Te întorci mereu n-ai , nici-o vină
În noptea mea tu faci lumină.
MĂ REVOLT !
M-am trezit cu un gând în minte...
Ce ar fi dacă ...a-și încerca
Să le spun de la obraz :
D-lor , ajunge cât a-ți furat ,
Ajunge ,cât ne-ați mințit
Lăsați locul altora
Iubitori de țară și de neam .
Fiilor noștri și ai voștri
Să nu le crape obrazul
Că nu-au țară ,că nu-au neam!...
A-ți văndut țara pe un preț de nimic .
Mă revolt ,da-s prea mic ,n-am putere
Planurile voastre să le stric!...
Cu tristețe și cu dor !
Mama Om o viață întreagă
Puilor le poartă grija;
Îi iubește ,îngrijește,
Stă mereu la căpătâi:
Boala,pica,dușmănia
Le trimite în pustiu .
Și pentru zbuciumul de-o viață ,
Când ajunge la apus,
Unde sunt copiii tineri
Să-i țină loc de toiag
Și la greaua bătrânețe
Să-i vadă lumină-n prag?
Câte mame sunt uitate
De vreme și de copii
Și câte lacrimi amare
Din izvorul ochilor
Se preling și curg îi barbă
De tristețe și de dor?
O LACRIMĂ
Sunt lacrma ce doare
Când plâng de neputință
Răpus de nepăsare,
Ucis de umilință...
EVUL ACESTA-I BOLNAV
Bolnav e pământul...
Și lumea de acum e bolnavă..
Suntem îngroziți,timpul ne aleargă
Spre marginea lumii deșarte.
Ne fură iubirea de semeni
Ne fură simțirea și mila
Iubirea de vatră.
Descătușate-s urgiile toate
Și flutură flamuri de moarte
Peste evul acesta bolnav.
Miai dă-ne Doamne o oază.
Ciudate gânduri!
Ciudate gânduri mă cuprind uneori,
Noaptea mă ține treaz, până în zori,
De mă așteptai, voiam să merg cu tine
Nu-s doar visuri, uneori, ci gânduri fine...
Un gând îndrăzneț și o vagă speranță,
Dincolo de lume în neantul nedescoperit,
Poate găsim o nouă viață, pură cutezanță
Ce omului pe Terra îi este strict oprit.
Călător prin Galaxie.....marele ideal
Să rămâi în putere, tânăr măcar o sută de ani,
Să fii imun la boli și bătrânețe
Să nu știi ce-s acele războaie,ură și nevoia de bani
Стихи про любовь
Напутственные стихи
Стихи о природе
Весенние стихи
Стихи посвящены матери
Стихи для детей
Родительский дом
Стихи для папы
Стихи про животных
Стихи о смерти
Философские стихи
Исповедальные стихи
Грустные стихи
Мотивационные стихи
Проза
Рождественские колядки
Смешные стихи
Патриотические стихи
Стихи 8 марта
Пасхальные стихи
Стихи на Новый год
Различные стихи
Мысли
Посвящены стихи
Поздравления
Стихи о дружбе
Стихи из этой категории
Viața și surprizele ei ! continuare.
Anii trec, în discuțiile mele cu părinții, le tot dau
speranțe.Deocamdată ei se descurcă încă bine cu foate. Eu
și soțul meu chiar ne dorim să ne întoarcem în țară. Hotărârea,
am comunicat-o părinților mei. Mare bucurie pe sufletele lor.
Eu cu soțul ne pregătim sufletește de plecare. Am pus
casa la vânzare, avem mobilă și diverse lucruri la vânzare.
S-a creeat oarecare tensiune. Soțul meu era cam agitat.
Îl văd că se agață de un fotoliu , până ajung el s-a prăbușit
lângă pat .Am chemat salvarea, dar nu mai era nimic de făcut...
În loc de plecare, a avut loc o înmormântare, o moarte
neprevăzută: soarta?.....destinul?.....ce-i omul?....
Doamne !.... ce greu mi-a fost....Jumătate din mine a
plecat cu el. Ce-mi rămâne de făcut? Am venit în România.
Părinții mei nu știau ce să-mi facă. A fost o vreme lungă în care
nu eram bună de nimic. Ce ași fi făcut singură?,,,străină?
Dragii mei părinți, m-au ajutat, mi-au alinat suferințele,
m-au pus iar pe picioare.În următorii ani convețuirea noastră
a fost plină de afecțiune, liniște și împăcarea sufletelor noastre.
Acum mă simțeam iar acasă, ca în copilârie, doar că sufletul
îmi era tare rănit.
Timpul trece, tata are 75 de ani. Cade victimă ,covitului.
Îl pierdem și pe el.Rămân cu mama.Nu plânge, nu se vaită, e doar
o umbră mișcătoare. Acum am grijă de sufletul ei care plânge, un plâns
interior... nu mai pleacă din curte,nu mai merge la cumpărături,dar cu
mine vorbeste foarte mult. Dar nemișcarea o slăbește și asta se vede.
Nu știu cum s-o fac să înțeleagă că are nevoie de mișcare.Draga mea mă
ascultă, dar tace.Avem o curte mare dreptunghiulară cu ieșire la strada
principală. Tata a făcut casa în fundul curții, cu gândul să fim cât mai departe
de zgomotul și praful străzi.De la casă până la poartă este o alee lungă cu flori.
Mi-a venit o idee, și am pus-o în aplicare. A dat roade...Am sunat
insistent la sonerie...mama știa că nu-s acasă. A fost nevoită să meargă să vadă ce-i.
cu un mers zorit ... s-a uitat în stânga, s-a uitat în dreapta...nimic. Așa am făcut
câteva zil, mama nu era supărată , doar surprinsă și îmi mărturisește că i-a prins
bine mișcarea- că nu mai credea că se poate mișca într-un ritm așa alert.Dacă am
văzut părerea ei, am continuat jocul.Până la urmă, mama s-a prins și m-a rugat s-o
scot șa plimbare.... cine știe ce ne mai rezervă viitorul ? Am rămas singure , suport,
una pentru alta... Mama mă întreabă uneori -ce ai să faci tu singură?-Bună întrebare.
Chiar că rămân, pustie eu, pustie casa...
Am să încerc să scriu prin ce am trecut, cred că sunt mulți ca mine, am să
mă alătur unui grup de supravețuitori, dar mai am pe Dumnezeu deasupra mea!!!!!
Ceas rezistent la apă în engleză
Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc.
Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.
La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...
Waterproof wrist watch
It is a beautiful early January morning, we are at one of the most prestigious technical high schools in Suceava county, where our distinguished English teacher, Cecilia (her last name is unknown to us) is at the bathroom. More specifically, the teachers' bathroom, in the women's section. It's a pretty rough beginning of the day after 4-5 alarms set on the phone, one for 12:30, another for 2:40, two more for her son, and one more for 4:50 in the morning. The first two were to wake her up to take antibiotics, after she had been infected with Staphylococcus aureus and I don't know how many other strains of nosocomial and Gram-positive bacteria that her son gave her from kindergarten, the last alarm was set in order to arrive on time at the station and take the bus to the high school (to those who don't know, Cecilia is a commuter with 15 years of experience in public transportation). Normally, Cecilia could have asked for a sick leave until she would start feeling better, recovering, getting more energetic, but you know her, you know how she is. She only wants Olympians, she wants everything she does to make sense, she enjoys the subject she teaches and even more than that, she wants to reform the teaching of this subject, she even tends to revolutionize and improve the act of teaching until she would bring turn it into the art of teaching. She chose to work overtime bearing in mind her poor health for she knows that this year, the Olympiad is going be held at the high school where She works as a teacher. This morning, however, Cecilia didn't really have time to take care of herself, which is why she had to go to the bathroom for the first time. All her mascara has spread, from the condensation, luckily she wipes off the excess with some wet wipes. Then, using the handkerchief, she starts blowing her nose, and the poor woman blows so hard, that the teachers in the neighbouring cabins are having fun. There is plenty of comments, such as:"Cecilia, you know, the lawnmower that I use to cut the jungle around my house makes the exact same sounds." Dear fellow teachers, show your empathy and stop making fun at Cecilia's problem, microbes circulating nowadays are no laughing matter, as they keep emerging, like mushrooms after the rain, I am left under the impression that the end of the world is coming, but this is the reality, there are ecological imbalances, pollution and bacteria emerged. And global warming helps them thrive...Anyways...Cecilia puts as much passion into blowing her nose as she does with anything else, didn't she help me with some books I needed 10000 years ago ? Certainly yes, but I want to say that inside her house you can't even see the color of the walls, the plaster or if she has any paintings on, since books are piled up to the chandelier. And this is how almost every room in the apartment looks like. I understood quite quickly that she is passionate about what she does and well done to her. It's hard to find passion in anything, anything, I really think nothing makes sense or maybe I have to keep looking until I find it.
Coming back to our story, Cecilia blows her nose, throws away the tissue after filling it with secretions and blood clots, and flushes. Unfortunately, along with the tissue went down the drain and that sleek, modern watch she had received from a friend for her birthday in September. It slipped off her wrist, because in his unnecessary rush (she would have been the first one to arrive anyway) she didn't press hard enough on the grip. To provide you with a bit of context, the watch has a heat-resistant bracelet, which successfully resists water, at least on the box it was written "500 ATM water resistance". The Japanese manufacturers didn't lie about the quality of the product Cecilia was wearing, a Casio G-Shock watch, a little too massive for a woman's hand, black, round dial, showing the hours with blue Arabic numerals . It resists, it is intact even today, the only issue is that through the sewerage, it had a different route and overflowed into the Suceva water, instead of accompanying her everywhere. Cecilia panics, puts an ad in the local newspaper, puts up posters all over the town with pictures of the watch, promising a reward for anyone finding it.
A month after the search began, she is informed that it has been found and asked to come and claim it. She arrives at that office, talks to the lady at the counter who gives her the watch. Cecilia doesn't really know how to react, it's her watch and yet it's like it's no longer hers. During the time it has been in the water where everything is spilled, it has acquired a military green color, she will try to remove it at home, either with tweezers, or with a nail file, or with detergent, or with whatever other cleaning products she can find . Seriously, it doesn't even look like the watch she liked so much at first...
Dor de copilărie...
Mi-e ciudat să mă gândesc la copilărie, acum, ca om mare. La fel de ciudat cum îmi părea, când eram copil, și mă gândeam la cum o sa fiu, cum o să arăt, cum o să gândesc eu ca adult. E-he!, dacă aș fi știut eu pe-atunci, pe unde o să mă poarte pașii prin lumea asta largă, pe unde o să-mi zboare gândurile, cât de departe...
... ce ecouri stranii aveam să stârnesc cu pașii mei, tulburând tăceri de catedrale vechi și înalte, sau tăceri murmurate în surdină de palate, sau valuri de topaz de mare caldă, sau de ocean adâncit în albastru...
... și cât de diferite sunt gândurile mele de-acum, față de cele pe care mi le imaginam cu mintea mea de copil de-atunci, încât, uite, acum as vrea să mă întorc către căpșorul bălai să-i zic:
- 'geaba te încrunți fără rost, copile! Umbra ta de-acum va crește nemăsurat cu timpul, încât vă atinge fără îndoială vârfurile degetelor mele de la picioare, așa, ca un val cald care îți învelește cu grijă tălpile... simți și tu? Căci doară împărțim aceeași umbră...
Dar copilul cu părul bălai și obraji bucălați, tace. Nu mă aude... se risipește în ochii mei ca un abur tremurător și subțire, și rămân iarăși singur, cu umbra mea...
Oh, cât aș vrea să pot să dau timpul înapoi, să mă întorc la umbra aceea mititică, la seninul din ochii mei de-atunci, la râsul meu cristalin de-atunci, la mâinile mele mici de-atunci, care n-aveau suficientă forță să țină timpul pe loc, dar care făceau ca norii să se risipească din calea soarelui târziu de după acele amiezi...
Mi-e dor de mine, de cel de atunci, de zgaibele de la genunchi și de râsul cu plânsul, cu lacrimi mici în colțul ochilor, pe care atunci nu le știam că sunt de fericire, de somnul adânc și netulburat de griji, de visele pe care le-am visat cândva...
În răcoarea catedralei, la umbra arcelor de piatră ce se sprijină grațios pe o pădure împietrită în coloane zvelte și înalte, în fața unui altar scânteind în aur pur, purtat pe umerii celor patru regi ai Leonului, Aragonului, Castilliei și Navarrei, se află catafalcul înveșmântat în catifea al celui mai de seamă explorator, cel care cercetând o cale nouă către Indii, avea să descopere, traversând cu curaj Oceanul, Lumea Nouă...
Apoi, sub un soare uscat și nemilos, am urcat cu greu Turnul Giraldei ce umbrește catedrala Sevillei maure... La picioarele noastre s-au rostogolit fără sfială comorile unei Lumi Noi, înfrântă de o Lume veche...
Nu pot să-mi scot din minte grandoarea mormântului lui Columb - demnă de un rege - și nici sfeșnicele din argint masiv din care izvorăsc razele zeului soare astec. La fel cum nici nu am să pot uita vreodată altarul central din aur, înalt cât un munte... scânteind în aur precum unul... bogăția unei națiuni înfrânte așezată la picioarele Los Reyes Catolicos - Ferdinand y Isabel - a căror morminte le-am văzut deasemenea dantelate din marmură albă...
M-am așezat la umbra unor portocali înfloriți și îmbătat de parfumul lor, sorbeam încet un ceai rece de roibois. Cum aș putea să uit adierea încărcată de mirosul zecilor de mirodenii care îmi fremătau plăcut nările? Nici nu mai știu cum am descoperit acea mahala antică cu magazinașe întunecoase și înghesuite unele într-altele, pașii ducându-mă într-acolo în mod aproape instinctiv, înspre cartierele cu arhitectură maură...
Și-apoi piața semicirculară de faianță, deschisă soarelui - care între timp se mai domolise nițel - umbrită în mod fericit de turlele primăriei de faianță colorată în nuanțe de galben și albastru... aici ne-am odihnit picioarele greu încercate de atâta umblet, savurând un sorbet de înghețată...
- Spune-mi, copile, ce ai visat?
- ... se făcea că am văzut mormântul celui mai mare explorator al lumii și apoi am urcat în turnul lui de aur până la soare și înapoi...
Ne-am știut atunci - cum aș fi putut? - că peste ani, visul meu avea să se împlinească lumină...
Mașinuța galbenă
Uite, nu știu cum de mi-am amintit de asta, dar am să-ți spun o poveste din copilăria mea: Într-o bună zi, taică-meu mi-a cumpărat o mașinuță de culoare galbenă, știi din care: era o mașinuță din plastic nu mai mare decât palma mea de copil, cu roțile negre care contrastau atât de plăcut ochiului cu culoarea galbenă a caroseriei, ușile din față se deschideau lăsând loc imaginației mele pentru un pilot care o conducea în tot felul de curse sălbatice, pe pereți, mobilă, covoare, linoleum, mă rog, mai prin toate locurile posibile, ba chiar și prin aer, întrucât mașinuța mea galbenă avea capacitatea extraordinară să zboare când avea portierele din față larg deschise.
Pare-mi-se că taică-meu mi-o cumpărase de un 1 iunie, un cadou rar, așa încât poți să-ți imaginezi cât de mult o prețuiam. Apoi, mai prin toamnă, chiar cu câteva zile înainte de a începe școala, după o vară nebună pline de curse la fel de nebunești petrecute în compania jucăriei mele preferate, am plecat în vizită să-mi cunosc verii din nordul Moldovei, veri care erau de o vârstă cu mine, și pe care nu-i mai văzusem niciodată. Bineînțeles că am luat cu mine și mașinuța galbenă de care nu mă despărțisem prea des în ultimele luni de când o primisem. Ajuns acolo, la bunici, mi-am cunoscut verii, iar ei mi-au admirat mașinuța. Nu mai văzuseră niciodată în viața lor o jucărie atât de frumoasă. De fapt, cred că nu mai văzuseră niciodată în viața lor vreo jucărie adevărată.
Drept prin urmare, mașinuța mea si-a schimbat pilotul și a trecut în mâinile mici, murdare și dornice ale verilor mei care se jucau cu ea, cu schimbul, cât era ziua de lungă. Câte curse îndrăznețe a făcut mașinuța mea galbenă! A zburat prin grajd, pe la cotețul porcului, prin iarba înaltă din grădină (de fapt o pădure verde și deasă), ca mai apoi, când se lăsa seara, să se odihnească în același pat în care dormeam cu toți verii.
Apoi a venit vremea să ne întoarcem acasă, dar ce să vezi, mașinuța mea era de negăsit. Am început să plâng, dar am fost nevoit să plec doar cu promisiunea că îmi voi primi jucăria înapoi, îndată ce va fi găsită, de acolo de unde verii mei o ascunseseră de mine. Au trecut zile, apoi școala a început, apoi au trecut luni, iar eu n-am mai primit niciodată vreun răspuns la întrebarea mea de copil: "mi-a fost găsită mașinuța?" și nici măcar n-a mai fost onorată promisiunea că voi primi o alta înapoi în locul celei rămase pe veci "pierdută".
Apoi am crescut mare, am ajuns un om matur și am conștientizat la un moment dat când îmi amintisem de această întâmplare din copilăria mea, că verii mei n-au avut parte, atunci la momentul acela din viața lor, de prea multe jucării, și m-am gândit, așa ca o consolare, că jucăria mea, odată rămasă în mâinile lor, poate că le-a făcut copilăria mai senină sau poate că mai suportabilă.
Dar uite că mărturisesc acum, că simt o strângere de inimă de fiecare dată când zăresc un bolid de culoare galbenă gonind pe străzi, așa cum goneam eu cu mașinuța mea de culoare galbenă.
#copilarie, #nostalgie, #amintiri, #ShadowMan
ZIUA TUTUROR SFINȚILOR
I. Lumina tuturor Sfinților
În fiecare an, la trecerea dintre ziua de 31 octombrie și ziua de 1 noiembrie, putem privi spre sfințenie ca spre o mare lumină care nu se stinge niciodată. Este un timp al amintirii, al recunoștinței și al rugăciunii, în care ne îndreptăm gândul către toți oamenii care și-au închinat viața lui Dumnezeu și au devenit exemple de credință, iubire, răbdare și nădejde.
Sfinții nu sunt doar nume scrise în cărțile Bisericii. Ei sunt oameni care au trecut prin încercări, prin bucurii și prin suferințe, dar care au ales să rămână aproape de Dumnezeu. Unii au fost împărați, alții au fost oameni simpli. Unii au fost călugări și pustnici, alții au fost părinți de familie. Unii au fost martiri, alții mărturisitori, ierarhi, preoți, monahi sau oameni obișnuiți care au trăit cu o credință profundă.
Ziua Tuturor Sfinților ne amintește că sfințenia nu aparține unei singure epoci. Ea nu a existat doar în trecut. Sfințenia este o chemare permanentă către bine, adevăr, iubire și apropiere de Dumnezeu.
---
II. Seara de 31 octombrie – începutul sărbătorii
Când se lasă seara peste lume, iar lumina zilei începe să se retragă, poate începe în sufletul omului un timp al liniștii.
31 octombrie devine, în această celebrare simbolică, ajunul Zilei Tuturor Sfinților.
Este o seară în care oamenii sunt chemați să lase pentru câteva clipe zgomotul lumii și să privească spre cer. O lumânare aprinsă poate deveni simbolul credinței care rămâne vie chiar și atunci când în jurul nostru este întuneric.
Flacăra lumânării este mică, dar lumina ei poate fi văzută de departe. La fel este și credința: uneori pare mică și fragilă, dar poate schimba inima omului.
În această seară ne putem aminti de Sfinții Apostoli, de Sfinții Evangheliști, de marii ierarhi ai Bisericii, de mucenici, de cuvioși, de pustnici, de mărturisitori și de toți cei care au trăit în sfințenie.
Dar ne putem gândi și la acei oameni sfinți pe care istoria nu i-a consemnat în întregime.
Există oameni ale căror nume nu le cunoaștem, dar ale căror fapte de iubire au rămas înaintea lui Dumnezeu.
---
III. Sfinții cunoscuți și necunoscuți
Când spunem „toți Sfinții”, nu ne referim numai la cei ale căror vieți sunt cunoscute.
Există Sfinți ale căror nume sunt cunoscute de milioane de oameni: Sfântul Apostol Petru, Sfântul Apostol Pavel, Sfântul Apostol Ioan, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Sfântul Nicolae, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Serafim de Sarov, Sfântul Serghie de Radonej, Sfântul Paisie Aghioritul și mulți alții.
Fiecare dintre ei a avut o viață diferită și o chemare diferită.
Unii au predicat Evanghelia.
Unii au apărat credința.
Unii au îngrijit bolnavi și săraci.
Unii au trăit în pustie.
Unii au fost prigoniți.
Unii au murit pentru credință.
Unii au slujit Biserica prin cuvânt și rugăciune.
Dar există și sfinți pe care noi nu îi putem numi.
Poate a existat un om simplu care a ajutat un copil flămând. Poate a existat o femeie care și-a crescut copiii cu multă iubire și credință. Poate a existat un bătrân care s-a rugat în tăcere pentru întreaga lume.
Dumnezeu cunoaște toate aceste vieți.
De aceea, această sărbătoare poate deveni și un omagiu adus sfințeniei ascunse, acelei sfințenii care nu caută aplauze și nu cere recunoaștere.
---
IV. 1 noiembrie – Ziua Tuturor Sfinților
Dimineața zilei de 1 noiembrie poate fi privită ca o dimineață a luminii.
Soarele răsare, iar omul își amintește că, după fiecare noapte, vine o nouă zi.
În această zi, gândul nostru se îndreaptă către comuniunea Sfinților și către exemplul lor de viață.
Sfinții ne învață că adevărata putere nu înseamnă să îi stăpânești pe ceilalți, ci să poți stăpâni răul din propria inimă.
Ei ne învață că adevărata bogăție nu constă numai în lucrurile pe care le avem, ci în iubirea pe care o dăruim.
Ei ne învață că adevărata victorie nu este întotdeauna victoria asupra unui dușman, ci victoria asupra urii, egoismului, mândriei și deznădejdii.
Ziua Tuturor Sfinților devine astfel o chemare către fiecare om:
Să alegem binele.
Să iubim.
Să iertăm.
Să ajutăm.
Să ne rugăm.
Să păstrăm credința.
Să nu uităm de Dumnezeu.
---
V. Sfinții ca modele pentru oameni
Fiecare Sfânt poate fi privit ca o lecție vie.
De la Apostoli învățăm curajul mărturisirii.
De la Mucenici învățăm statornicia.
De la Cuvioși învățăm rugăciunea și răbdarea.
De la Ierarhi învățăm responsabilitatea și slujirea.
De la Sfinții doctori fără de arginți învățăm să ajutăm fără să punem iubirea noastră în slujba câștigului.
De la Sfinții împărați și conducători învățăm că puterea trebuie folosită pentru dreptate și bine.
De la mamele și tații sfinți învățăm răbdarea, responsabilitatea și dragostea față de familie.
Sfinții sunt diferiți, dar au în comun aceeași orientare: apropierea de Dumnezeu și iubirea aproapelui.
---
VI. O sărbătoare a luminii
Imaginea centrală a acestei sărbători poate fi lumina.
O singură lumânare poate aprinde o altă lumânare fără să-și piardă propria lumină.
Așa poate fi și binele.
Când un om face o faptă bună, el poate inspira un alt om să facă bine. Când cineva iartă, poate învăța și pe altul să ierte. Când cineva ajută, poate naște într-o altă inimă dorința de a ajuta.
Lumina se răspândește.
De aceea, Sfinții pot fi asemănați cu niște făclii care au luminat generații întregi.
---
VII. Rugăciunea către toți Sfinții
În această zi, omul își poate ridica inima către Dumnezeu și poate spune:
„Doamne, Dumnezeul nostru, Îți mulțumim pentru toți Sfinții Tăi, cunoscuți și necunoscuți, care au mărturisit iubirea, adevărul și credința.
Ajută-ne să învățăm din viețile lor.
Dă-ne putere să facem binele, răbdare în încercări, înțelepciune în alegerile noastre și iubire față de aproapele nostru.
Păzește-ne de rău și luminează-ne mintea și sufletul.
Fă din inimile noastre loc al păcii, al credinței și al iubirii.
Iar când ne este greu, amintește-ne de exemplul celor care au mers înaintea noastră pe calea credinței.
Slavă Ție, Dumnezeule, pentru toți Sfinții Tăi. Amin.”
---
VIII. Încheierea sărbătorii
Pe măsură ce ziua de 1 noiembrie se apropie de sfârșit, lumina zilei începe din nou să scadă.
Dar mesajul sărbătorii nu se termină odată cu apusul.
Sfințenia nu este doar o amintire.
Este o chemare.
Ziua Tuturor Sfinților ne amintește că fiecare om poate face lumea puțin mai bună prin faptele sale.
Nu trebuie să fim celebri pentru a face bine.
Nu trebuie să fim bogați pentru a dărui.
Nu trebuie să fim puternici pentru a ierta.
Uneori, cea mai mare faptă poate fi o rugăciune spusă în liniște, o mână întinsă către cel aflat în nevoie, un cuvânt bun spus celui trist sau o iertare oferită din inimă.
Adevărata lumină nu face zgomot.
Ea luminează.
---
MESAJUL ZILEI TUTUROR SFINȚILOR
31 octombrie – 1 noiembrie
Ziua Tuturor Sfinților este, în această celebrare literară, o zi a luminii, a recunoștinței și a amintirii tuturor celor care au trăit în credință și iubire.
Este ziua în care ne amintim că există oameni care au ales să transforme suferința în răbdare, încercarea în credință, puterea în slujire și iubirea în faptă.
Să ne amintim de Sfinți.
Să le citim viețile.
Să le urmăm exemplele.
Să facem bine.
Să iubim.
Să iertăm.
Să ne rugăm.
Și mai ales, să păstrăm lumina credinței în inimile noastre.
„Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.”
— Matei 5, 8
---
Cuvânt final
Fie ca această zi să fie asemenea unei mari catedrale de lumină, în care fiecare lumânare să amintească de un Sfânt, fiecare rugăciune să fie un semn de iubire, iar fiecare faptă bună să devină o mică rază care luminează lumea.
Să-i cinstim pe toți Sfinții nu numai prin cuvinte, ci și prin viața noastră.
Pentru că cea mai frumoasă formă de a ne aminti de sfințenie este să încercăm să trăim în adevăr, iubire, credință, milă și pace.
Slavă lui Dumnezeu pentru toți Sfinții Săi!
31 octombrie – 1 noiembrie
Ziua Tuturor Sfinților
Autor: Cristian Diaconița. DESCRIEREA SĂRBĂTORII
ZIUA TUTUROR SFINȚILOR
31 octombrie – 1 noiembrie
Creată și dedicată de Cristian Diaconița în cinstea tuturor Sfinților, cunoscuți și necunoscuți
„O zi a luminii, a credinței, a iubirii și a recunoștinței.”
„Ziua Tuturor Sfinților” este o sărbătoare comemorativă și simbolică creată de Cristian Diaconița, în cinstea tuturor Sfinților lui Dumnezeu, cunoscuți și necunoscuți, din toate vremurile și din toate locurile.
Sărbătoarea este așezată în mod simbolic în perioada 31 octombrie – 1 noiembrie, ca un timp dedicat amintirii, cinstirii și meditării asupra vieților Sfinților și asupra valorilor pe care aceștia le-au mărturisit: credința, iubirea, pacea, răbdarea, iertarea, milostenia, curajul și nădejdea în Dumnezeu.
Această sărbătoare pornește de la dorința de a aduce într-un singur moment de comemorare gândul către întreaga mulțime a Sfinților: Apostoli, Evangheliști, Mucenici, Ierarhi, Cuvioși, Mărturisitori, Pustnici și toți oamenii care au trăit în sfințenie, inclusiv cei ale căror nume nu sunt cunoscute de oameni.
Ziua Tuturor Sfinților este imaginată ca o mare sărbătoare a luminii. Lumina devine simbolul credinței care biruie întunericul, al binelui care învinge răul și al speranței care rămâne vie în sufletul omului.
În seara de 31 octombrie, începutul simbolic al sărbătorii poate fi marcat prin rugăciune, aprinderea unei lumânări și amintirea Sfinților. Lumina mică a unei lumânări reprezintă, în această sărbătoare, lumina pe care fiecare om o poate păstra în suflet și pe care o poate transmite mai departe prin fapte bune.
În ziua de 1 noiembrie, sărbătoarea ajunge la momentul său central: cinstirea și pomenirea tuturor Sfinților. Este un timp pentru a le cunoaște viețile, pentru a le urma exemplele și pentru a ne întreba cum putem deveni noi înșine oameni mai buni.
Sărbătoarea nu este dedicată doar Sfinților celebri și cunoscuți. Ea îi cuprinde simbolic și pe Sfinții necunoscuți oamenilor, pe cei ale căror vieți au rămas ascunse istoriei, dar care au trăit în credință, iubire și apropiere de Dumnezeu.
Prin această sărbătoare, Cristian Diaconița dorește să transmită un mesaj simplu și puternic:
Să nu uităm niciodată oamenii care au trăit pentru bine, pentru adevăr, pentru iubire și pentru Dumnezeu.
Ziua Tuturor Sfinților devine astfel nu doar o zi a amintirii, ci și o chemare la faptă bună. Fiecare om poate aprinde o lumină printr-un gest de iubire, printr-un cuvânt bun, prin iertare, prin ajutorarea celui aflat în nevoie și prin păstrarea credinței.
Această sărbătoare reprezintă, în viziunea autorului, o punte simbolică între cer și pământ, între memoria Sfinților și viața oamenilor de astăzi.
Ea ne amintește că sfințenia nu trebuie privită doar ca o realitate îndepărtată, ci și ca un ideal al vieții: să devenim mai buni, mai milostivi, mai răbdători, mai iubitori și mai apropiați de Dumnezeu.
Deviza sărbătorii
„Cinstim toți Sfinții, păstrăm lumina credinței și ducem binele mai departe.”
Simbolul sărbătorii
Lumina unei lumânări – simbol al credinței, al speranței și al vieții duhovnicești.
Mesajul sărbătorii
„Pentru toți Sfinții cunoscuți și necunoscuți, pentru toți cei care au mărturisit credința prin viața lor și pentru toți cei care au făcut binele în tăcere: această zi este închinată memoriei lor și exemplului lor.”
31 octombrie – 1 noiembrie
ZIUA TUTUROR SFINȚILOR
O sărbătoare creată în cinstea tuturor Sfinților.[30 OCTOMBRIE – ZIUA PREGĂTIRII
30 octombrie este ziua pregătirii pentru sărbătoarea Tuturor Sfinților.
În această zi, oamenii se pregătesc sufletește pentru a-i cinsti și comemora pe toți Sfinții. Este un timp al liniștii, al rugăciunii și al gândului îndreptat către Dumnezeu și către toți Sfinții].[În această zi poate fi rostit din nou „Lumina Sfinților”, ca o mărturisire poetică a recunoștinței față de toți Sfinții.
IMNUL SĂRBĂTORII
LUMINA SFINȚILOR
de Cristian Diaconița
Poem care poate fi rostit în fiecare zi a sărbătorii: 30 octombrie, 31 octombrie și 1 noiembrie
1.
Astăzi se adună în lumină curată,
Toți Sfinții cerești în slavă bogată.
Rugă și cânt răsună în noi,
Doamne, spre Tine ne întoarcem cu roi.
2.
Prin jertfa lor sfântă, prin lacrimi și dor,
Au scris pe pământ iubirea în zbor.
Cu sânge și har au sfințit căi grele,
Purtând crucea vieții cu inimă aleasă.
3.
Departe-n lumină, acum se încunună,
Îngeri și Sfinții în cânt se adună.
Ei strălucesc ca stelele clare,
Purtându-ne în taină prin vremi trecătoare.
4.
În lupte aprinse, în chin și durere,
Au stat mărturie la sfânta putere.
Și-n slava cea veșnică, Sfinții veghează,
Cu milă divină pe toți ne înconjoară.
5.
Din câmpuri de sânge, din temniți pustii,
Au răsărit flori de sfințenie vii.
În numele Crucii au mers până în sfârșit,
Cununa vieții primind în zenit.
6.
O, Doamne, prin Sfinți ne întărește cărarea,
În inimă pune lumina, răbdarea.
Prin ei să cunoaștem al Tău chip curat,
Izvor nesecat de har minunat.
7.
O, Sfinților, frați din Împărăție,
Aduceți pe lume a voastră solie:
De pace, de dragoste, de dăruire,
De jertfă curată și de mântuire.
8.
În noaptea cea grea când sufletul este slab,
Voi, Sfinți, ne purtați pe drumul cu har.
Ne sunteți pildă și sprijin mereu,
Slujind în credință pe Bunul Dumnezeu.
9.
Cu inimă vie, cu glas rugător,
Cinstim azi pe Sfinți în cânt înălțător.
Ei sunt comoara Bisericii sfinte,
Ce strălucește prin veacuri înainte.
10.
Slăvit fie Domnul ce Sfinți a chemat,
Și în slava Sa mare pe toți i-a așezat.
Prin ei să trăim în credință și dor,
Spre veșnica pace din sfântul Tău cort.
Amin.
ROSTIREA IMNULUI
„Lumina Sfinților” este parte integrantă din concepția literară a acestei sărbători și poate fi rostită în fiecare dintre cele trei zile:
🕯️ 30 octombrie – în timpul pregătirii sufletești;
🕯️ 31 octombrie – în ajunul sărbătorii;
🕯️ 1 noiembrie – în ziua dedicată tuturor Sfinților.
Poemul poate fi citit o singură dată sau de mai multe ori, în funcție de dorința celui care participă la celebrarea simbolică.
Prin repetarea lui în cele trei zile, „Lumina Sfinților” devine glasul poetic al sărbătorii și un simbol al luminii credinței care unește cele trei momente: pregătirea, ajunul și sărbătoarea].
Cristian Diaconița
Surprizele din apartamentul nou în spaniolă
După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament.
Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.
Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă.
Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane.
Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme.
Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.
Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.
Las sorpresas en el nuevo apartamento
Después de mudarse al nuevo departamento, más precisamente llevándose todas sus pertenencias, Cecilia comenzó a descubrir cosas cada vez más antinaturales. Por ejemplo, estaba moviendo muebles y en un momento escuchó un crujido en la pared. Intrigada, Cecilia golpeó un poco la pared con su uña, el yeso se desprendió en un segundo, dejando al descubierto un hermoso agujero en la pared. Por eso, nuestros trabajadores y dedicados constructores cubren los agujeros con cinta transparente sobre la cual aplican cal. Sería cuanto menos extraño, también deberíamos decir que es un trabajo realizado únicamente por los ojos del mundo. En caso de terremotos o algo así, ¿qué hacemos con esos muros? Caen sobre los inquilinos antes de que puedan escapar del apartamento.
Luego, quiso llevar los paños al baño, en el baño qué más pudo encontrar, un sándwich doble de Cheeseburger, olvidado allí durante un mes, pero en casi perfecto estado. Ya no es comestible, pero tiene una pinta increíble. También hay envases de cordon bleu, tarta de manzana de Hornbach, jamón austriaco (el jamón más sabroso para los constructores), salchichas Martinel, parece que la gente prefiere la calidad alemana en los alimentos que come, es solo una observación.
Pero estos ingenieros de obra tienen un poco de sueño, porque olvidaron sus portaminas, cuadernos, no sé cuántos bolígrafos en la casa. A Cecilia le viene bien, le servirá mucho poner notas de cuarto y segundo, porque es lo único que le permite el corazón. Quien consiga sacar un siete en sus exámenes realmente sabe algo de inglés. Pero no cree que sea difícil, cree que el esfuerzo debe venir de ambas direcciones, no sólo que una dé y la otra reciba. Además, cree que facilita muy bien el aprendizaje, pero está un poco insegura de esta habilidad suya, quiere convencerse leyendo los exámenes de los niños. Parece frío, pero en su interior se esconde un corazón cálido, sensible e incluso infantil. Por demasiadas ganas de ser niña, no se enfada, incluso se ríe cuando ve la mesa del salón, la misma vieja mesa del apartamento de sus abuelos. Qué garabateada, dibujada con crayones, lápices de colores y acuarelas permaneció desde que su hijo tenía entre 2 y 3 años. Cuando desempaqueta, ve sus libros para colorear de años anteriores, ve con qué torpe pero adorablemente coloreó cada personaje, cada casa, cada detalle de las imágenes, y lo bien que llegó a colorear a lo largo del camino. Tampoco deja de lado las tarjetas con mensajes, que recibió cuando era mayor, hace unos 5 años. Había frases que debería haber completado, como por ejemplo: "Si tuviera una flor, se la daría...", Si tuviera que agradecer a mi madre, lo haría porque..." textos breves de gratitud, un regalo de Navidad de una tía.
Bellos recuerdos, pero las sorpresas en el departamento no paran, continúan. El suelo de parquet cruje cada vez que Cecilia lo pisa. Con notas musicales similares, las puertas también crujen al abrirlas. Los cajones se caen de la mesa de noche, la única mesa de noche en su dormitorio. ¿Qué podemos decir de la habitación del niño? Todas las cajas en las que guardan sus juguetes están apretadas unas sobre otras y además hace un frío indescriptible. En todas las habitaciones la temperatura es media, sólo en la habitación del hijo hace un frío insoportable. La ventana era de doble acristalamiento, pero no estaba bien fijada, además falta una capa de aislamiento térmico.
Cecilia alertó, ¿qué hará con su hijo que de todos modos sigue teniendo sinusitis y tiene que lidiar con su nariz con bastante frecuencia, porque se parece a ella? Ordenó que usara una bata de baño con capucha todo el tiempo, incluso para dormir.
La lámpara de techo también da una luz de discoteca, porque siempre parpadea, es un poco molesta para escribir, leer o cortarse las uñas de los pies, pero como luz de habitación, por ahora, está bien. En el futuro, comprará una lámpara de araña con una luz más fría porque tiene un uniforme color cereza y no le gusta cómo se ve la cereza con luz amarilla. A él le gusta el morado, por otro lado, y si la luz es azul, el uniforme se verá morado, lo cual le parecería fascinante, que sería un uniforme mucho más interesante, visualmente agradable que el que había estado acostumbrado durante tanto tiempo. largos años.
Resumiendo todo lo que los constrictores lograron hacer hasta el momento en que Cecilia fue trasladada al departamento, hubo muchas sorpresas, barro en el piso de cada habitación, restos de comida, objetos olvidados, pero es un departamento habitable, hace bastante calor, en algunas habitaciones funciona la tv, el refrigerador, el internet, y esperemos que sigan funcionando, esto no ha terminado, como en noviembre sopla el viento, todo se estropea, y los inquilinos que lo tienen averiado tienen la culpa porque los cables son viejos, que son termosensibles, que son un montón de detalles técnicos que nos dan vergüenza, no tienen sentido, nos complican la vida, y sería importante tener acceso a todo siempre y cuando paguen el total precio, no la mitad o un cuarto. ¿Por qué el niño debería sacar malas notas porque no terminó su ensayo de bachillerato hasta las dos de la mañana, por qué debería tener comida estropeada en el refrigerador, porque la electricidad no es constante, la comida en el refrigerador se toma y apesta, el ¿El niño lo come y luego lo necesita de exenciones de la escuela o de meditaciones que no puede presentarse en el estado en que se encuentra? ¿Por qué debería tener que recuperar esas horas? ¿Se lo perdieron a propósito? ¿No hizo intencionalmente lo que otros esperaban que hiciera o no tenía manera? Sí, mejor díganos quién busca juzgar a otros que no lo han hecho. Hoy en día no tener es igual a no poder.
Son pocos los que realmente pueden comprender, sentarse y analizar situaciones. Los que no tienen deben tener las mismas oportunidades para todo que los que tienen. Esto no debería convertirse en un obstáculo. Si quiere dar ingreso a biología y su internet falla, ¿cómo podrá consultar tratados especializados? Los padres deben cuidar de la necesidad de conocimiento y realización del niño. Cuídense los padres, ese no es el problema. El problema comienza con quién sabía tan bien cómo configurar todo en primer lugar. Cecilia, si te preocupa el futuro de tu hijo, quítale algunas excusas (que se disculpa, se acusa), explicaciones "demasiado simples tal vez" no digeridas por nadie, que acabará dando años y años después. Hazle un favor y trasládalo a una ciudad con más posibilidades, no dejes que se quede atrapado en situaciones de las que acabará arrepintiéndose en algún momento.
Поддержите Poezii Online
Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.
Литературные новости, стихи и культурные события прямо на твоём телефоне.
Подписаться на канал
Reformare
Gabriel Nicoara
18 ноября
Ce ai zis e rau, chiar oribil, tragic, da-i zis-o bine
Ploaia trăiește
Gabriel Nicoara
18 ноября
Frumos. Dar poate iti controlezi uneori, char daca rar, inima folosindu-ti caputu
Nu pot să te uit
Gabriel Trofin
18 ноября
Multumesc frumos! Ma bucur daca ti-a placut....
Nu pot să te uit
anca_nistor
17 ноября
Superbe versuri, intensă trăire!
Nu căuta la oameni
Gabriel Trofin
12 ноября
Mulțumesc frumos! Este într-adevăr așa cum ați spus...
Nu căuta la oameni
Silvia Mihalachi
12 ноября
,,NU CĂUTA LA OAMENI,, pentru mine, un cititor, nu este numai o superbă, superbă poezie, ea este și un bun sfătuitor a cărui sfaturi merită ,, pe t...
✨ Poeme din suflet pentru suflete
Deea
10 ноября
Mulțumesc
Sa nu mai doară...
un-pahar-de-poezie
10 ноября
Multumesc si eu ❤️🙏
Sa nu mai doară...
Alexandra-M
10 ноября
M-am regǎsit în versurile tale, mulțumesc pentru emoție
✨ Poeme din suflet pentru suflete
un-pahar-de-poezie
9 ноября
Bine scris!🤗