Un gând şi-atât...

Ai fost tu la mine-n suflet? 

Ai vrut sa treci puțin prin ea, 

Te înțeleg,  dar nu știi, 

Cat a plâns,și a îndurat. 

Ai fost tu la mine-n suflet ? 

Să-I  vezi florile ofilite ? 

Să-i vezi măcar lacrimile,

Să o vezi smucită pe toate părțile? 

Căci a ei inima era frumoasa și dansa în noapte cu visele.

Ai fost tu la mine-n suflet, 

Să vezi când avea un râset ? 

Să-i vezi totuși tristul zâmbet? 

Nu nu, ai fost, deși știu nopțile reci de pe rost.

Ai fost tu la mine-n suflet ? 

Sa știi dacă mi-am înecat lacrimile? 

Să știi dacă mai sunt peste inima buruieni? 

Să știi când n-a simțit săruturile? 

Ai fost tu la mine-n gânduri, 

Sa vezi iubirea cum se stinge?

Sau acea rugă, în plină noapte și furtună, 

Să vezi cum mi se preling lacrimile strună

În fiecare zi te aștept la părtășie,

Cu vocea tremurândă și astăzi te-am chemat,

Dar fără să îți pese nici măcar o secundă,

Spatele mi-ai întors și ai plecat!

Când am văzut că seara nu ai timp,

Și după tot zăduful erai obosit,

Am hotărât să îti veghez doar somnul,

Făr’să te deranjez măcar umpic.

Speram că  dis de dimineață,

Îți va fi dor ca să mă vezi și tu,

Și-n stația de-autouz în plină iarnă,

Te așteptam în zdrențe și tăcut!

Când ți-am zărit privirea...

Erai atât de trist copilul meu,

Cu brațele deschise către tine,

M-am avântat iubire să-ți ofer!

Dar...disprețuitor privind la mine,

    Si supărat cu ură ai strigat,

            Cerșetorule!

    Nu-mi pasă acum de tine,

Și nici dacă astăzi pâine ți-ai aflat!

N-am spus nimic, dar mi-am privit în palme,

În rănile-mi adânci ai fost săpat,

Și numele-ți în coasă-mi ți-e gravat,

Copilul meu,de aceea te-am căutat!

Și ce semnifică iubirea de fapt, o îmbrățișare caldă sau un cuțit ce te străpunge în spatele acestora?

Ce este de fapt trădarea, un scop de a învața în cine să te încrezi pe viitor sau atunci când te opui manipulării și spui "nu" pornind să-ți croiește de unul singur drumul spre propria viață?

Ei bine acestea sunt întrebări fără răspuns pentru minte mea mult prea naivă și darnică deoarece ea dinainte să observe semnele, încearcă să le creeze scuze, scuze oamenilor ce m-au rănit în tot acest timp fără nici măcar o fărâmă de milă

Recunosc că dintotdeauna am fugit ca o lașă de realitate, în schimb dorului meu i-a plăcut să-si arate suferința despuiat, nepurtând nicio mască

El mă ținea trează în toate aceste nopți fierbinți și-n toate aceste gânduri prezente în mintea mea și deși ziua râdeam și îmi petreceam tot timpul în zorii verii tinere și întreaga lumea credea că sufletul îmi înnebunește de fericire pe zi ce trece

El de fapt îmbătrânea și se stingea de la rănile interioare pe care soarele mi le ardea cu atâta asprime și mă întrebam

"De ce tu mamă?" De ce nu-ți plâng ochii când îți vezi propriul copil din pântece nedormit și însetat de decenii după alinarea unor brațe a cărui alinare ar putea fi datorită doar a unei mame

Cu siguranță că dacă erai acolo pentru mine de la început mă învățai să mă iubesc și să fiu precaută la lume că-i rea și nicăieri nu-i mai groazic decât aici pe pământ, unde oamenii fără de iubire trăiesc într-un infern, dar nici nu-i judec pentrucă dacă nu au avut parte de iubire, n-au nici ce sa ofere, doar decât ce au în a lor suflet

Înțeleg multe lucruri doar la o vârstă foarte fragedă căci această durere m-a învățat să fiu puternică și mi-a oferit înțelepciune, dar așteptarea-i mult prea lungă, iar inima mi se sfâșie

I-am înțeles pe toți, chiar au avut motive care să le susțină argumentele, dar pe mine cine va fi capabil să mă înțelega măcar odată fără de atâtea argumente care oricum sunt de prisos?

Pentru ei oricum suferința mea o simplă exagerare, dar mulți dintre ei uită că sunt o exagerare propriei lor ființe căci mimează dragostea în fiecare zi numind-o "o iubire" 

Ganduri neinsirate le simt inauntru adunate

Bucati, franturi din idealuri ce sunt neintinate

Viitorul prevazut pare de fapt unul intrerupt

O pauza lenta ce pare a fi puternic latenta 

De ce simt? daca nu pot sa ating nemurirea

Si tot ceea ce reprezinta fiinta mea si firea

Tot ce credeam ca va fi in a mea soarta 

Pare de fapt a fi doar o dorinta nepatata

O minciuna simpla in suflet insamantata   

Credeam ca timpul va dovedi ceea ce sunt

Dar totul s-a risipit in van si de fapt 

Nimic nu sunt...doar praf si ramasite

Acoperamant pentru acest pamant

O carcasa pustiita de traire si iubire   

Un suflet ce zboara o data cu adierea

Vantul ce te poarta peste varfurile inalte

Ploaia ce te curata de ganduri macinate

Soarele ce iti usuca si ultimul pacat

Un pacat de a dori sa fii liber si neintinat  

Priveste catre zorii diminetii si intreaba-te

Se merita? asta e de fapt ce te implineste

Ce te face sa zbori si nu te nimiceste?

Doar tu crezi ca esti cea ce are dreptul?

Sa isi refaca trupul sa-si lepede defectul? 

Vreau, doresc, poftesc la tot ce ma invie

Tot ce-mi da de stire ca viata e omenie

Nu doar o umbra pe pamantul asta

Scopul nu s-a sfarsit ci doar a inceput

Gaseste-ti menirea asculta-ti rabdarea  

Le simt pe toate cum asteapta

Gandurile incet , incet mocnesc 

Si vor sa iasa la suprafata

Insa rabdarea mea nu le lasa 

Porneste si priveste mai departe

Aprinde sufletul nu-l adormi

Lasa-l sa prinda aripi ce zboara tot mai sus

Catre abisul nemarginit care e mai presus

Decat poftele ce te carmuiesc in necunoscut

Sunt un câine oarecare,

Vreau să mă hrănești!

N-am nevoie de motive,

Doar să mă iubești.

Mai ții minte când alergam

În urma ta, după sanie?

Parcă a fost ieri...

Nu eram legat de o funie,

Și nici de ale tale dureri.

Amintește-ți cum eu îți eram

Buna dispoziție,

Când aveai o zi mai grea!

Că am fost acolo, pe poziție,

Când lumea părea rea.

Mai știi ce mi-ai promis?

Unde ai fost când am avut nevoie de ajutor?

„O să am grijă de tine!”

Acum tu nu vezi că mor?

Nu te judec, ai necazuri,

Deci poate că e mai bine că te-am părăsit!

Nu înțelegi că erai totul pentru mine?

Și ai să fii până la sfârșit?

Chiar dacă m-ai dezamăgit,

Încă am încredere în tine!

Însă nu ai reușit!

Tu ai vrut să mă păstrezi...

Eu,am vrut să fiu iubit...

Astăzi te-am scutit de o grijă,

Dar să știi că îmi lipsești!

Fără tine n-am putut

Să rămân, să mă trezești!

Voiam să te mai văd odată,

Să m-alinți ca pe ai tăi!

Să sar mereu când nu ți convine

Și să-ți fac doar vânătăi.

Să nu uiți că am fost devotat!

Ține-mă în brațe veșnic!

Și să știi, nu-s supărat!

Pentru tine, sunt războinic.

Ce părere ai că pentru alții am fost doar un câine?

Pentru tine ce am fost?

Doar un paznic de folos?

Un prieten zgomotos?

Sau un suflet fără rost?

Am îmbătrânit cu gândul că o să te văd împlinit!

Dar să știi că prezența mea încă n-a murit!

O să fiu cu tine să te văd fericit!

Viața mea a fost un dar,

Pentru tine, m-am jertfit.

Etern în memoria ta, Bleky!

Nu mai pot iubi pe nimeni 

Ce sa știi? 

Că te-am iubit puțin mai diferit. 

Tu iartă-mă ca nu am putut să-ți fiu 

Să-mi fi... 

Iartă-mă că acum sunt mai distanta 

Rece

Nu știam că dragostea din mine va trece... 

Și-n suflet  sunt doar mici firimituri de tine, 

În schimb, am risipit lacrimi și-o mie.

Viața unui om este ca un film

De groază, de romanță,

De comedie, de tragedie,

Însă viața bate filmul.

Ți s-a-ntâmplat vreodată să te uiți la un film

Şi apoi involuntar să-l compari cu realitatea?

Dacă da, e un semn bun

Pentru că sunt inspirate din clipe trăite.

Întreabă pe oricine vezi pe stradă

Şi-ai să vezi că umbra lui

Duce-n spate o povară anume,

Chiar dacă-i mai grea sau mai uşoară.

Viața bate filmul

Aşa că lasă-n spate tot răul trăit,

Chiar dacă ai suferit,

Pentru că orice film are şi un sfârşit!

Te-am visat aseară-ntr-un vis

Ce părea a nu se mai termina niciodată,

Ne plimbam printr-o pădure de vis

Ce părea a fi cea mai minunată vreodată.

M-ai cuprins uşor de mână,

Fără a-mi da seama la-nceput,

Am simțit trecând pe lângă mine-o lună,

Fără a mă gândi că a fost doar un moment scurt.

Şi uite-aşa, o iubire nemaisimțită s-a născut

În sufletele noastre arzătoare

Şi uite-aşa, inima ta dăruită mi-e scut

În viața asta neiertătoare.

Limba ta e prețioasă, este tot ce ai mai scump

Limba nu-i doar ajutorul ce te ajută să grăieşti.

Unii acceptă, alții neagă

Însă rădăcinile spun clar

Că fac parte din poporul de atâta vreme amar.

Unii vor, alții refuză

Să fie catalogați români,

Însă acest lucru se vede

Atunci când limba vorbeşte.

Unii simt ceva în suflet

Atunci când imnul se cântă,

Alții doar aud un sunet

Ce nu pare să îi mişte.

Totuşi, la finalul zilei,

Când tu stai şi te gândeşti,

Îți dai seama că acasă

Te aşteaptă tot ce eşti şi ce iubeşti.