2  

🎤 Gânduri neînșirate

Gânduri neînșirate le simt înăuntru adunate,  

Bucăți, frânturi din idealuri ce sunt neîntinate.  

Viitorul prevăzut pare de fapt unul întrerupt,  

O pauză lentă ce pare a fi puternic latentă.  

 

De ce simt, dacă nu pot să ating nemurirea  

Și tot ceea ce reprezintă ființa mea și firea?  

Tot ce credeam că va fi în a mea soartă  

Pare de fapt a fi doar o dorință nepatată,  

 

O minciună simplă în suflet însămânțată.  

Credeam că timpul va dovedi ceea ce sunt,  

Dar totul s-a risipit în van și, de fapt,  

Nimic nu sunt... doar praf și rămășițe,  

 

Acoperământ pentru acest pământ,  

O carcasa pustie de trăire și iubire.  

Un suflet ce zboară odată cu adierea,  

Vântul ce te poartă peste vârfurile înalte,  

 

Ploaia ce te curăță de gânduri măcinate,  

Soarele ce îți usucă și ultimul păcat,  

Un păcat de a dori să fii liber și neîntinat.  

 

Privește către zorii dimineții și întreabă-te:  

Merită? Asta e de fapt ce te împlinește?  

Ce te face să zbori și nu te nimicește?  

Doar tu crezi că ești cea ce are dreptul  

 

Să-și refacă trupul, să-și lepede defectul?  

Vreau, doresc, poftesc la tot ce mă învie,  

Tot ce-mi dă de știre că viața e omenie,  

Nu doar o umbră pe pământul ăsta.

 

Scopul nu s-a sfârșit, ci doar a început.  

Găsește-ți menirea, ascultă-ți răbdarea.  

Le simt pe toate cum așteaptă,  

Gândurile încet, încet mocnesc  

 

Și vor să iasă la suprafață,  

Însă răbdarea mea nu le lasă.  

Pornește și privește mai departe,  

Aprinde sufletul, nu-l adormi,  

 

Lasă-l să prindă aripi ce zboară tot mai sus,  

Către abisul nemărginit care e mai presus  

Decât poftele ce te cărmuiesc în necunoscut.

 


Категория: Мысли

Все стихи автора: voicu_elena poezii.online Gânduri neînșirate

Дата публикации: 30 октября 2023

Timp de citire: ~4 min.

Просмотры: 1347

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

🎤 From beauty comes the truth

I'd rather close my eyes,

You think I cannot see but

I only see the shadow of a tree

On my window, next to me

Time seems to be flying

While you’re watching through the mirror

It feels like there’s a barrier

And you're the puppeteer.

 

Once a tree, now a skeleton to me

Weird reactions in my mind

The desire I can't deny

Electric touches now feel empty

And I hate it, yes, I do

’Cause from beauty comes the truth

 

Two different worlds — mine and yours

Yesterday feels like a long time ago

Like you felt the wind blowing so slow

You held my heart but it was so cold,

 

Once a tree, now a skeleton to me

Weird reactions in my mind

The desire I can't deny

Electric touches now feel empty

And I hate it, yes, I do

’Cause from beauty comes the truth

 

Once the winter shutters through

You only hear the echoes of emptiness

I only see the shadow of a tree

On my window, next to me

Time keeps on flying

Imagining again, struggling the same way

And here’s how time is flying again

From branches, leaves, and flowers

Now there is nothing left but air

 

Once a tree, now a skeleton to me

Weird reactions in my mind

The desire I can't deny

Electric touches now feel empty

And I hate it, yes, I do

’Cause from beauty comes the truth

 

It feels like there’s a barrier

And you're the puppeteer....

Two different worlds — mine and yours

Close your eyes....imagine yourself somewhere else....

 

’Cause from beauty comes the truth

Еще ...

Ochii tulburi, reci

Te uiți la mine, mă privești.

Mă pierd în ochii tulburi, reci.

Tu îmi vorbești, dar nu rostești.

Nu ies cuvinte, nici povești.

 

Nu e nevoie să șoptești,

Fiindcă știu ce tu dorești.

Privirea ta e hotărâtă,

O ți pe-a mea aproape o clipă.

 

Ne înțelegem așa, tacit.

Îmi spui că ai fost fericit,

Deși ai vrea ca să zâmbești,

Nu poți, tu nu întinerești.

 

Te rog, deși eu am greșit,

Iartă-mă, dar înzecit.

Acum tu poți pleca liniștit,

Povestea ta chiar s-a sfârșit.

 

Atâta amar de suferință,

Urmează a ta pocăință

Еще ...

🎤 Arde...nu-l pot stinge.

De ce simt sufletul încurcat?

Și niciodată nu pot să-l desfac?  

Arde, arde, nu-l pot stinge, (nu-l pot stinge)

Nimic nu mă poate atinge. (nu mă poate atinge)

Nu suport nicio privire,  

Nu aștept multă iubire.  

Vreau un sanctuar să am  

Și din cerc să nu dispar.  

Refren:

Arde, arde, nu-l pot stinge, nu-l pot stinge

Nimic nu mă poate atinge, nu mă poate atinge

Cât timp voi îmi dați târcoale,  

Nu ascult cuvinte goale.  

Cât voi spuneți zgomote,  

Nu privesc trupurile.  

Dați-mi pace! Nu vă văd!  

Stau în cerc și contemplez  

Liniștea ce o găsesc  

Şi eu vreau să o păstrez

O țin strâns la pieptul meu

Apă limpede și clară,

Seninătatea cea amară!

Refren:

Arde, arde, nu-l pot stinge, nu-l pot stinge

Nimic nu mă poate atinge, nu mă poate atinge. Arde, arde, nu-l pot stinge, nu-l pot stinge

Nimic nu mă poate atinge, nu mă poate atinge

Еще ...

🎤 Exista

Eu știu că și tu știi, dar nu vrei să știi.  

Eu știu ce gândești și tu o știi.  

Știi că nu are durată, dar tot te ții  

De forța mea interioară.  

Ca un magnet sustragi  

Și ultima mea suflare  

Înainte de a mă lăsa pradă  

Chemării cerului cel mare.  

 

Aș aluneca așa de lin,  

M-aș lăsa în bătaia vântului,  

Aș întinde brațele, aș închide ochii,  

Aș asculta cum sunetul apare,  

Cum se simte adierea dulce  

A libertății ce o poți atinge.  

 

Și atunci realizezi și-ți dai seama  

Că totul nu a fost în van,  

Totul nu s-a năruit, nici nu s-a sfârșit,  

Nu a fost doar un plan țicnit  

De a sta cuminte și smerit,  

Cât timp va fi necesar,  

Până gustul cel amar  

Dispare și nu a fost în zadar.  

 

Acum mă predau, privește!  

Îmi dau aripile jos și sar.  

Nu am nevoie de tine să mă prinzi,  

Căci asta ar însemna închisoare,  

Iar eu, la libertate, am chemare.  

 

Să nu tresari când sar, să nu clipesti,  

Să nu mă prinzi, am spus!  

Plutesc, mă vezi? Nu-ți cer nimic,  

Îți resping ajutorul!  

 

Arunc corsetul și pot respira  

Pentru prima oară,  

Mai mult de un deceniu  

Fără tine în preajma mea.  

 

Crezi că nu voi reuși?  

Nu mai e treaba ta să afli.  

Așa că sar și mă arunc,

Ramuri mă prind și mă lasă  

Ușor să cad pe acest pământ.  

 

Ating ușor nisipul și iarba,  

Miros frunzele și creanga.  

Natura mă primește  

Și nu mă izgoneste.  

 

Acasă! Ești acasă!  

Asta-mi șoptește pădurea.  

Lasă-te pe spate și adulmecă,  

Ce simți în aer?  

Simt? Da! Simt!  

Ce? Răspunde ușor!  

 

FERICIREA! O pierdusem!  

Am crezut că m-a abandonat,  

Într-un colț că m-a uitat!  

Doamne... iar m-am înșelat!  

Sufletul tu mi l-ai redat!  

 

Eu nu sunt om, ci sunt pământ!  

Trupul, sufletul și vocea  

Se contopesc cu spiritul  

Ce dăinuie în preajma  

Naturii veșnic nemuritoare!  

 

Asta sunt eu, de fapt...  

Nemuritoare!  

 

 

Еще ...

🎤 De-ai ști, draga mea...

De-ai ști, draga mea... doar dacă ai ști...  

Cine și ce ești tu cu adevărat...

 

Refren:  

Zilnic duc grija unei noi lupte...  

Uneori câștig, alteori adorm înfrântă.  

De-ai ști... că nu sunt eroul negativ.  

Încerc și încă dau greș... vreau să fii gata,  

Când cu al tău piept în lume tu cobori.  

De-ai ști, draga mea... că ești nestemata mea,  

Tot ce-mi doresc e gardul să-l păstrez.  

Nu vreau să-l dobori, să pleci în alte zări...  

De-ai ști, draga mea...

 

Refren:  

De-ai ști, draga mea... doar dacă ai ști...  

Cine și ce ești tu cu adevărat...  

Zilnic duc grija unei noi lupte...  

Uneori câștig, alteori adorm înfrântă.  

De-ai ști... că nu sunt eroul negativ.

 

Dacă și tu ai ceda... să nu-ți mai critici inima,  

Dacă și tu ai înceta... să nu vezi ce eu văd.  

De-ai ști, draga mea, ce mult însemni,  

Ce mult contezi pentru mine – ești aer, apă...  

Ești natura.  

De-ai ști tu, draga mea... că tu ești viața mea.

 

Refren (x2):  

De-ai ști, draga mea... doar dacă ai ști...

Cine și ce ești tu cu adevărat...  

Zilnic duc grija unei noi lupte...  

Uneori câștig, alteori adorm înfrântă.  

De-ai ști... că nu sunt eroul negativ.

 

Orice ceartă am purta, tu vei fi mândria mea.  

Cât de greu pare a fi, în timp se va risipi.  

De-ai ști, draga mea copilă, cum îmi legeni inima.  

De-ai ști, draga mea, ești parte din carnea mea.

 

Refren final:  

De-ai ști, draga mea... doar dacă ai ști...  

Cine și ce ești tu cu adevărat...  

Zilnic duc grija unei noi lupte...  

Uneori câștig, alteori adorm înfrântă.  

De-ai ști... că nu sunt eroul negativ.

Еще ...

🎤 În liniştea din casă

În liniştea din casă  

Se-aude gălăgie,  

Tot suflul ce se zbate  

Parcă-i pură poezie, pură poezie.

 

Refren

E singurul moment în care  

Visez că sunt un oarecare,  

Că nu dau socoteală azi,  

Mă plimb pribeag prin vise,  

Dar fericit şi mult mai împlinit.

 

În liniştea din casă  

Se-aude gălăgie,  

Nu e însă nimeni,  

Doar eu şi a mea trăire, a mea trăire.

 

Refren

E singurul moment în care  

Visez că sunt un oarecare,  

Că nu dau socoteală azi,  

Mă plimb pribeag prin vise,  

Dar fericit şi mult mai împlinit, mai împlinit.

 

Paharul încă-i plin cu vin,  

Torn amintiri ce tot revin  

Şi sper că, încet sorbind,  

Dispar şi cele cu venin, cu venin.

 

La fund rămâne amărăciunea,  

Durerea se zbate ca peştele la mal,  

Vrea să-mi tulbure gândirea,  

Să-mi zguduie trăirea, trăirea.

 

În liniştea din casă  

Se-aude gălăgie,  

Tot suflul ce se zbate  

Parcă-i pură poezie, pură poezie.

 

Refren 

E singurul moment în care  

Visez că sunt un oarecare,

Că nu dau socoteală azi,  

Mă plimb pribeag prin vise,  

Dar fericit şi mult mai împlinit, mult mai împlinit.

Еще ...

Стихи из этой категории

Amintiri

A fost frumos ....

Dar scurt ...

Nu a fost sa fie ...

Gresisem eu ...asa a fost sa fie

In viata totu-i trecator...

Si ne va trece... poate...

Eu sunt pe un drum ...

Tu pe alt drum ...

Nimic nu se intoarce....

Esti idealul de barbat ...

Cuminte, educat ...

Te-a atras cindva la mine

Sufletul meu intunecat...

Mi-ai daruit lumina..

 O voi pastra mereu ....

Credeam ca toti barbati-s dobitoci

Acum nu cred la fel....

Desi-s pi-un drum mai greu acum si cu dificultate..

. Te simt aici ... in gind...

La greu cerindu-ti sfatul...

Cind vei vedea acest mesaj ...

De-l vei vedea vreodata...

sa stii .. cu gindul meu ...

Voi fi mereu aproape....

Iti doresc in calea ta ...

Sa ai parte de iubire ....

Sa te iubeasca cineva ....

cum mai iubit pe mine...

Еще ...

Viata adevărată

Of,Elif Elif

Toti tânjesc dupa tine

Dar niciunul nu iti stie de bine

Asa cum altii știu de tine

 

Toti te vor,dar putini te au

Dar ei nu stiu

Ca tu esti cea care a dat naștere clasei

 

Și-n versul meu ce va trăi

Sigur ma voi iubi

Pentru ca stiu

Ce va fi

(Viata adevărată, de însuși Pavel Eminescu)

Еще ...

Jurnal

Mâinile imi sunt prea calde

ca sa ma simt in viața,
Si spiritele nu ma încălzesc

prin rece furtuna.

Ceata imi cere mâna,

drumului sa-i fiu de soata,
Iar noaptea se apropie de

firea-mi prea nocturna.

 

 

Sufletul caută aer rece,

dulce acrișor!
Sa fie acru ca si inima-mi neagră.
Pasul imi e lin,

trupul il simt ușor.
Tot ce am trăit pana

acum se leagă.

 

 

Drumul e ud,ploua rece

si melancolic,
Dragostea a îngheatat,

focul e lichid!
Lichiorul e dulce in culori

de alcoholic,
Vântul încă bate in

aerul prea morbid.

 

 

Umbra mi se conturează

lasciv si întunecat,
Vocea mi se iubește in

poezii de amor.
Ma apropiu de viața intr-un

decor parca trucat,
Solitudinea e o stare

rece de ador.

 

 

Las totul in urma si

pasesc in balta,
Apa cerului ma poarta pe un

timp cu nor frumos,
Ma duc cu mine ca nu

o sa găsesc o altă,
Ma doresc cu trup si suflet,

nu vreau mai voluptuos.

 

 

Teleport prin timp si

lichior la fel de dulce,
Pe tărâmul morților picura

ploaie parca de lacrimi.
Pe buzele-mi sângerii

sarutul unui duce.
Trecutul face parte iubirii

si unor patimi.

 

 

Sentiment adolescentin

imi paste in suflet,
Ma plimb prin ierarhia

sufletelor căzute.
Pe lumea asta bizara uit

sa am triplet,
Uit si de timpurile

negre ce sunt făcute.

 

 

Sunt doar eu si dragostea

mea eterna,
Imi fac si cadou o matura

care e a mea!
In lumea mea nu e moale

nici o perna,
Totul e rece si îngheață,

când vrea e rea.

 

 

Deschid si cărți sa-mi spună

ce am pe suflet,
Dar eu deja știu,gândisem inainte!

Nu voi sa continui sa scriu si antet,

E liniște pe tărâmurile

prea sfinte...

 

 

 

 

Еще ...

Bătrânul

În liniștea nopții cobor pe pământ ma uit în zare și vad un cuvânt, 

Rostit de un biet bătrân cu puține cuvinte așezate pe rând, 

Ma opresc și ma așez blând când din neant apare zburând, 

O lumina ca soarele arzând,

Deodată se oprește timpul și spun unde i bătrânul ce-l văzusem plângând. 

Еще ...

Oamenii

Oamenii cele mai nemiloase ființe de pe pământ

Se judecă și se bagă unii pe alții în mormânt

Pentru a lua faimă,teritoriu,avere,

Sunt flămânzi după putere

 

Copleșiți de sentimente și emoții,

Se uită doar la ei,hoții

Violența îi ajută să se definească.

Din ei o dorință începe sa râvnească

 

Niciun pic de empatie în inima lor

Nu se gândesc la viitor

Se uită la orice greșeală,

Se plâng că au o viață amară.

 

Bunătatea pe om îl părăsește 

Invidia în ură crește

Viciu după viciu apare

Virtutea parcă dispare

 

Din cauza lor pământul moare,

Din cauza lor lumea dispare.

Mie,mi-e rușine să fiu om

Dar ție dragule cititor?

Еще ...

Nebulozități

toată ziua se învârtise în jurul grădinii cu meri înfloriți

 

e fratele meu vitreg. mâine face o sută de ani

 

și e mai mic decât mine

nu știu cum s-a întâmplat

el s-a născut când eu împlinisem douăzeci de ani

iar de atunci n-a părăsit niciodată Pământul

eu am mai umblu cu capul prin nori

dar tot ar trebui să fiu mai bătrân decât dânsul

pesemne că și-a băgat coada între noi timpul

altfel nu-mi explic

i-am cupărat de ziua lui o pasăre colibri

o „pasăre muscă”

( pe etichetă scria Archilochus colubris

cum îi plăcea lui!)

 toata viața a omorât păsări

încercând să pătrundă misterele fascinante ale evoluției

i se trăgea de la prima lecție de anatomie

acum este ornitolog la Grădina zoologică a orașului

știe aproape totul despre păsări

mănâncă păsări la micul dejun

iar în amurg trage cu praștia după grauri

.

nici nu știu cum să-i spun la aniversarea aceasta

rotundă:

„la mulți ani”

ar semăna cu o glumă proastă

„ gata!”

nici atât

ar putea crede că-i doresc moartea…

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍