De ce?

Iubire de fațadă, ce greu am descifrat-o,

Ascunsă sub cuvinte cu dulce-amar la gust,

În ani întregi din viață am refuzat să cred,

Că niște vorbe dulci nu au avut vreun sens..

Mi-am activat răbdarea și am crezut în vorbe,

Și tot priveam spre fapte ce nu mai apăreau,

Am tot rămas captivă în gratii de așteptări,

O colivie care se tot mărea din stări,

Din stări de așteptare, minciuni, dezamăgiri,

Frumoasele cuvinte în spate cu venin,

Ce luminau iluzii asemeni unui far,

Era aprins doar noaptea și ziua se oprea.

Și viața nu te lasă să stai captiv în tine,

Ea vine să-ți arate o altfel de iubire,

Începi să înțelegi, să rupi din toate acele gratii,

Poți zborul să ți-l iei, dar ești blocat de aripi,

Acele aripi frânte de atâtea lovituri,

Ce par atrofiate de tot ce înseamnă gând,

Privești spre libertate, ai conștiința trează,

Și tot nu poți zbura din colivia goală.

Te zbați, încerci și lupți și zborul să ți-l iei,

În jur e drumul liber, elanul cum ți-l iei?

Apar acele frici, zborul ați lua,

Și te trezești blocat în ce-i în mintea ta.

Iubirea de fațadă pe loc s-a disipat,

Când ai văzut și altfel, pe loc te-ai activat,

Oricât ai încerca să stai în cunoscut,

Te împinge și mai tare spre noul cel văzut.

De nu-ți iei zborul azi și tot amâni mereu,

Începe vântul cald și îți tot dă un semn,

Și-n frica de rămâi, apare o furtună,

Și, pe nepregătite, tu zbori din nou spre tine.

E scris și pentru mine,

E scris să mă iubesc,

E scris în cartea vieții,

E scris să mă privesc.

E scris pe filă albă,

Cu literele mari,

E scrisă bogăția,

E scrisă armonia.

E scris să îmi dau voie,

Să râd , sa plâng,să spun,

E scris ca să mă bucur

De tot ce e in jur.

E scris să mă opresc,

Și aer să respir,

E scris să tot privesc,

Apus și răsărit.

E scris să stau cu natura,

E scris să mă-nteleg,

E scris să stau departe,

De oameni ce rănesc.

E scris să tot pictez,

Cu sufletul și mână,

E scris s-astern pe file,

Cu sufletul ce simt.

E scris să mă ascult,

Să mă-nteleg in noapte,

E scris să mă trezesc,

Să-ncep o nouă carte.

E scrisă libertatea,

Să o urmez fidelă,

E scris să-mi urmez calea,

Și să mă țin de mână.

E scris să fiu iubire,

Să simt blândețea ei,

E scris să las masculul,

Să aibă rolul lui.

E scris să mă ridic,

Când cad sau mă împiedic,

E scris să pot, să vreau,

E scris să am curaj,

Din suflet sa-mi fac ,,rai,,..

Nu mă judeca iubire,

Că nu îți ofer mai mult,

Am atâta trăire in mine, 

Te protejez de ce simt acum.

Nu mă judeca iubire,

Ce simt e profund și adânc,

Pot să îți ofer ca stare,

Protecție de tot ce-am ales în al meu drum.

Nu mă judeca nici mâine,

Când fug retrasa-n apus,

Eu mă refugiez in mine,

De tine durerea-mi ascund.

Nu mă judeca iubire,

Când tac și plâng pe ascuns,

Aleg să rămân doar cu mine,

Să-mi fiu eu leacul la tot ce-a durut.

Nu mă judeca iubire,

Când la distanță de mine te țin,

O clipă să stau doar cu mine,

Spre tine să vin când râd,nu când plâng.

Tu m-ai pierdut și mă iubești,

Și asta-mi tot repeți,

Când m-ai pierdut c-ai fost absent,

Din propriile vieții.

Tu te-ai pierdut când ai murit,

In corpul ce îți este viu,

Și ai murit cate puțin,

Fidel unui destin...

Și ai rămas captiv in gânduri,

Și închisoare ți-ai creat,

Din limite și atașamente,

Ce viața ți-au dictat.

Nu m-ai pierdut..nu-ți aparțin..

Doar ți-am deschis canale,

Accesul spre o libertate

 Din propria închisoare.

Dar cum sa pleci dintr-un confort,

Pe drumul libertății...

Când ai bagaje din strămoși,

Ce-ți sunt atașamente...

E mai ușor să-nvinovatesti,

Pe lumea ce-i în jur,

Decât greșind sa te trezești,

Urmandu-ti al tău drum..

Și felul meu nonconformist,

Îți place ,dar îl judeci,

Ai vrea sa fii ca mine o zi..

Apoi alegi iluzii...

Nu știu să iubesc perfect,

Nu știu să iubesc matur,

Nu știu să caut motiv,

Pentru tot ceea ce simt.

Nu știu să îți dau răspuns la tot,

Nu știu de ce simt prea mult,

Eu iubesc copilăresc,

Și îmi place să exprim...

Nu știu nici cum o să fie,

Nu știu nici cum a inceput,

Tot ce simt, te fac sa simți,

Natural și expresiv..

Nu știu unde e finalul,

Nu știu de ziua de mâine,

Sunt prezentă acum cu tine,

Și asta este iubire.

Eu m-am pierdut in roluri

Ce nu-mi aparțineau

Doar să zâmbească oameni

In timp ce eu plângeam 

 

Și când am luat de seamă

De cât de multe sunt

Am devenit actorul 

Pierdut in propriul film

 

Apoi am derulat

Am început să șterg 

Cu ochii plini de lacrimi 

Tot ce nu  însemnăm eu..

 

Când am ajuns la mine

La propriul meu rol

Regizoru-mi dăduse

Un rol lipsit de măști - era cel principal..

O zi frumoasă am avut
O zi de patru stele
O zi plină ma durut
Inima, ce-mi cere

O bună și frumoasă stea
Ce trebuie s-apară
Să cadă iar din cer
Și ziua să dispară

Prima stea și cele două
Calea îmi vor lumina
Și a treia și a patra
Liniștea-mi lua

Vor aduce noaptea
Și ziua să dispară
Când stelele vor lumina
Noaptea cea de vară

E ca o floare care-a înflorit

Sub cer senin, dar vântul a strivit,

E-ncrederea ce-ai dat-o fără teamă,

Și-ai regăsit-o spartă-n prag de seară.

E-un drum pe care-l vezi în depărtare,

Dar pasul tău nu-l poate mai urma,

E-un vis ce pare-a fi la îndemână,

Dar dispare ca umbra-n marea grea.

E-un glas ce-ți spune că-i totul frumos,

Și dintr-o dată cade, e minciună,

Un strop de speranță stins pe jos,

Ca o iluzie ce-abia mai sună.

Dezamăgirea-i ochiul ce-a-nvățat

Să vadă adevărul, chiar amar,

Și inima, ce-n taină, s-a schimbat,

Mai înțeleaptă, dar și plină de amar.

Și totuși, în tăcerea ei rămâne,

O poartă către altceva mai bun,

Căci dezamăgirea te îndeamnă,

Să te ridici și să-nveți un nou drum.

De-ar avea oamenii tot ce își doresc

Tare bine le-ar fi

Daca-ș avea tot ce poftesc

În viața mea mare sărăcie ar fi.

Unii oameni nu sunt mulțumiți

Unii copii nu sunt primiți

Deci chiar de toți ar fi mulțumiți

Ei încă nu vor fi primiți.

Fie de l-e bine, fie de l-e rău

Fie de gânduri bune sunt în capul lor

Fie de sunt conștienți, fie de supuși

Ei tot alungați vor fi, într-un loc exclus.

Chiar de lumea ar fi plină de har,

Și dreptatea ar curge ca un râu amar,

Tot ar spune cineva „nu-i destul”,

Căci sufletul omului e sec și fără azur.

Dumnezeu, mă rog la tine, Doamne,

Să fiu cu acest băiat pe veci.

Îmi imaginezi cu el o mie:

Cum stau cu el în pat, 

îmbrățișați, cum că deja avem familie

și o mică copie de-al lui, un frumos băiat.

Îmi imaginez cum nu putem unul fără celălalt

Și cum mă ia în brațe mereu când vine-acasă.

Mă văd dansând cu el atât de relaxat

Auzindu-l spunând cât sunt de frumoasă.

Îmi imaginez în nopțile în care nu pot să adorm

Cum mă ține lângă el strâns și obrajii mi-i sărută

și cum orice gând de-al meu îl ascultă, 

Ajutându-mă intr-un final să am somn.

Mi-l imaginez cum cu al nostru copil se joacă

și că îl privește într-atât de frumos,

Cum nu poate un moment fără noi să îl petreacă,

Căci suntem pentru el un lucru atât de prețios.

Mă rog la tine, Doamne, ca aceste gânduri să devină realitate, 

Să privesc în spate la cele scrise

Și să spun că s-au împlinit toate.

Frumoasa mea, ce drum frumos ai ales

În viața ta, acum către stele pornești

O nouă carieră strălucește în fața ta

Și eu sunt mândru să te văd cum uiți de greutate.

Cu pasiune îți urmezi visul cu flacără

Și în inima mea, dragostea pentru tine e-ncreștinată

Sper că fiecare zi să-ți aducă bucurie și izbânzi

Ca tu să fii mereu fericită și împlinită.

Drumul poate fi lung și uneori anevoios,

Dar știu că vei reuși cu puterea ta,

Fiindcă iubirea mea te va purta mereu în brațe,

Chiar și când zorul se ivește în calea ta.

înainte de zori,

potecile cosmosului

străbătute-s de vârstele noastre.

 câteodata,

printre arcade de piatră,

casele deschid

 un ochi stacojiu, iscoditor către cer.

crengile trosnesc,

corbii muțesc,

numai

flăcările felinarelor zumzăie feroce-n bătaia vântului.

umbre ciudate se furișează prin curțile pustii, 

pavate cu floarea vieții.

întâlnirile noastre viitoare

demult îs acoperite 

de zăpadă.