Capatul lumii
Galati, Prut....Braila, Mizil
La capatul lumii?!
Sau la azil?!
De ieri si de azi
In ele traim
Pe drumuri si poduri uitate de timp
La capatul lumii
Galati, Prut...Braila, Mizil
11.05.2022 / Elblag, Poland
Pentru Ionel A (context inteles de autor si persoana careia i-a fost dedicata, scrisa in urma primirii a 4 cuvinte).
Категория: Посвящены стихи
Все стихи автора: Marius Ene
Дата публикации: 5 февраля 2023
Просмотры: 814
Стихи из этой категории
Viața omului constă într-o judecătorie
Judecătoria cea mare
pentru om.
Scoteți-l ca vinovat
spuneți că-i rău,
a greșit,a făcut multe păcate
și a blestemat prea mult.
dar cel ce e vinovat tace.
și ascultă tot răul ce e spus.
de frați,surori, părinți și rude.
și-și spune îl gândul său
În judecătoria asta eu trebuie,
să ies câștigător.
Când veni rândul celui vinovat
se gândiseră puțin și rosti
în voce tare,
să-l audă toată sala
Da e drept sunt păcătos,
și multe ori eu am greșit.
mi-a fost așa menit,
dar în genunchi îmi ceream
iertare de la Dumnezeu .
Dumnezeu să ne fie judecător,
el ne iartă păcatele
orice și pe micul copil
îl iartă că fereastra
vecinului,
a spart-o.
Autor Alina Zamurca 🤍
19.07.2024 am scris poezia
Ating trecutul.
Am incercat sa ma prefac ca uit,
aceasta este chiar in mine
Am incercat sa-l ard,sa-l rup,
trecutul tot trecut ramine.
Si poate mine poate azi,
mai indoelnic eu voi scrie
doar ca aceasta as putea sa sterg
insa trecutul tot trecut ramine.
Si voi rostogoli un an
sa nu se ruineze timpul,
Sa stiti ca eu rabdare am
Dar nu mai vreau
trecutul sama friga.
Am incercat sa ma prefac ca uit
Trecutul sa uitat spre mine
Eu ochii i-am inchis spunind
E timpul ca sa-l scot din mine.
Cuiva care a plecat
Nu mai am naivitatea unui copil,
Dar mai sper că ne vom întîlni undeva
Si toate aceste gânduri otrăvesc,
Sunt rană deschisă pe inima mea...
Nu sunt vinovată că te-am pierdut,
În viața care are un sfârșit,
Vinovată sunt că n-am știut
Să te vizitez, mai des, când ai trăit...
Eu și sora mea
Pentru Dana, de ziua ei, la 42 de ani.
Vol. "Din Viaţă"
Te ştiu din anii de demult,
Când te jucai cu mine,
În pajişti cu miros de fân
Şi-n zumzet de albine.
Ce mititei eram atunci
Dar şi ce plini de viaţã
Şi în zãvoaie şi în lunci,
Cu chef şi praf pe faţã!
Şi prin otavã şi prin fân,
Dãdeam noi fuga-fuga,
Când jocul ne era stãpân
Şi voioşia - sluga.
Nici satul nu era prea lung,
Nici Bulza prea departe;
Şi nici prea mult ca sã citim
Poveştile din carte.
Era, în fiecare zi,
Sublimã sãrbãtoare,
În liniştite preerii,
La aer şi la soare.
Pe vale sau pe Izvorel
Ne retrãgeam în tainã,
Strigând pe nume, pe cãţel
Şi-uitând prin crengi, vreo hainã...
Priveam vreo broascã, clipe lungi,
Cum sta... ziceai cã crapã!
Şi-ntotdeauna ne speriam
Când ea sãrea în apã.
Cu ac şi aţã de cusut
Voiam sã prind vreun peşte;
Şi simţãmântul din trecut
Şi azi mã urmãreşte.
A iernii hainã, o brãzdam
Cu douã tãlpi lucioase
Şi-o cucuvaie, lung striga
Pe hornul vreunei case...
Aşa creşteau şi se jucau
Copiii de-altãdatã,
Cu hazul vreunui camarad
Din curtea-alãturatã.
Dar, peste toate, la un loc
Se aşternurã anii.
Şi azi ne amintim cu drag
De timpurii pãţanii.
Urmaşii noştri mititei
Ne scriu acum pereţii,
Cã ajunserãm amândoi
La jumãtatea vieţii!
Cărturarul fără nume
Mă privea, zâmbind sfios
De sub streașina plouată
Cititorul blănd ,pios
De pe bancheta izolată.
Din zori până n asfințit
Rumega zelos din carte
Fraze n șir,amănunțit ,
Animăndu le cu șoapte.
Parcă prinse rădăcină
Printre literele n scoarță,
Ce ncolțeau din el tulpină
Și l brăzdau pe față.
Și crescu pe loc statuie
Din cărturarul fără nume,
Ce din veșmantul de hârtie,
Își ticluise un renume.
Viața omului constă într-o judecătorie
Judecătoria cea mare
pentru om.
Scoteți-l ca vinovat
spuneți că-i rău,
a greșit,a făcut multe păcate
și a blestemat prea mult.
dar cel ce e vinovat tace.
și ascultă tot răul ce e spus.
de frați,surori, părinți și rude.
și-și spune îl gândul său
În judecătoria asta eu trebuie,
să ies câștigător.
Când veni rândul celui vinovat
se gândiseră puțin și rosti
în voce tare,
să-l audă toată sala
Da e drept sunt păcătos,
și multe ori eu am greșit.
mi-a fost așa menit,
dar în genunchi îmi ceream
iertare de la Dumnezeu .
Dumnezeu să ne fie judecător,
el ne iartă păcatele
orice și pe micul copil
îl iartă că fereastra
vecinului,
a spart-o.
Autor Alina Zamurca 🤍
19.07.2024 am scris poezia
Ating trecutul.
Am incercat sa ma prefac ca uit,
aceasta este chiar in mine
Am incercat sa-l ard,sa-l rup,
trecutul tot trecut ramine.
Si poate mine poate azi,
mai indoelnic eu voi scrie
doar ca aceasta as putea sa sterg
insa trecutul tot trecut ramine.
Si voi rostogoli un an
sa nu se ruineze timpul,
Sa stiti ca eu rabdare am
Dar nu mai vreau
trecutul sama friga.
Am incercat sa ma prefac ca uit
Trecutul sa uitat spre mine
Eu ochii i-am inchis spunind
E timpul ca sa-l scot din mine.
Cuiva care a plecat
Nu mai am naivitatea unui copil,
Dar mai sper că ne vom întîlni undeva
Si toate aceste gânduri otrăvesc,
Sunt rană deschisă pe inima mea...
Nu sunt vinovată că te-am pierdut,
În viața care are un sfârșit,
Vinovată sunt că n-am știut
Să te vizitez, mai des, când ai trăit...
Eu și sora mea
Pentru Dana, de ziua ei, la 42 de ani.
Vol. "Din Viaţă"
Te ştiu din anii de demult,
Când te jucai cu mine,
În pajişti cu miros de fân
Şi-n zumzet de albine.
Ce mititei eram atunci
Dar şi ce plini de viaţã
Şi în zãvoaie şi în lunci,
Cu chef şi praf pe faţã!
Şi prin otavã şi prin fân,
Dãdeam noi fuga-fuga,
Când jocul ne era stãpân
Şi voioşia - sluga.
Nici satul nu era prea lung,
Nici Bulza prea departe;
Şi nici prea mult ca sã citim
Poveştile din carte.
Era, în fiecare zi,
Sublimã sãrbãtoare,
În liniştite preerii,
La aer şi la soare.
Pe vale sau pe Izvorel
Ne retrãgeam în tainã,
Strigând pe nume, pe cãţel
Şi-uitând prin crengi, vreo hainã...
Priveam vreo broascã, clipe lungi,
Cum sta... ziceai cã crapã!
Şi-ntotdeauna ne speriam
Când ea sãrea în apã.
Cu ac şi aţã de cusut
Voiam sã prind vreun peşte;
Şi simţãmântul din trecut
Şi azi mã urmãreşte.
A iernii hainã, o brãzdam
Cu douã tãlpi lucioase
Şi-o cucuvaie, lung striga
Pe hornul vreunei case...
Aşa creşteau şi se jucau
Copiii de-altãdatã,
Cu hazul vreunui camarad
Din curtea-alãturatã.
Dar, peste toate, la un loc
Se aşternurã anii.
Şi azi ne amintim cu drag
De timpurii pãţanii.
Urmaşii noştri mititei
Ne scriu acum pereţii,
Cã ajunserãm amândoi
La jumãtatea vieţii!
Cărturarul fără nume
Mă privea, zâmbind sfios
De sub streașina plouată
Cititorul blănd ,pios
De pe bancheta izolată.
Din zori până n asfințit
Rumega zelos din carte
Fraze n șir,amănunțit ,
Animăndu le cu șoapte.
Parcă prinse rădăcină
Printre literele n scoarță,
Ce ncolțeau din el tulpină
Și l brăzdau pe față.
Și crescu pe loc statuie
Din cărturarul fără nume,
Ce din veșmantul de hârtie,
Își ticluise un renume.
Другие стихотворения автора
Decade ..(re) (II)
Şi cum să fie alb, când noi îl înnegrim?
De false judecăți corecte
Crescute-n ani de critici, de suspin
De mari orgolii ce revin
Şi iarăsi.. tot revin
Oh, tu Mândrie! mândră rece calitate
Ce crezi că tu le poți a socoti pe toate
Eşti frate geamăn cu Orgoliul
Şi el şi tu, aievea judecați
Ca fiind superiori şi veşnici
Dar veşnic asprii, neînduplecați
Sunteți doar falşi modeşti şi binevoitori
Şi totuşi ..judecați!
Nici Soarele-n splendoarea-i rumenă de foc
Nu poate potoli asemenea potop
Potop de sete de dreptate,
Potop de ruginite creiere deşarte
De ură, de mândrie, de umilință vie
Ce te aduc să simți, să spui,
Să crezi cu patos, cu tărie
Că viaţa e doar parte din Mândrie
Deşi eşti ființă unică şi încă vie
Ce ai crescut cu demnitate pură şi lucie
În zece ani de lupte de dreptate
De compromisuri limită, forţate
Ajuns-ai să le spui pe toate
Cuvinte aspre şi grețoase
De-ar fi mai blânde ale tale
Limbă de foc, inimă de taur
De-ai şti că tot şi toate ce le judeci
Au şi din gena ta o parte
Poate ai fi mai iubitoare
Aşa cum spui că eşti de fapt
Aşa cum le pretinzi pe toate
De cauți mereu vină
De critici în surdină
De poveşteşti adesea tuturor
Că tu eşti doar lumină
Iar eu adesea întuneric copt
De crezi că astfel sunt de vină
Cum vrei să nască un nou nou
Şi-o mare nouă, pură, fragedă lumină?
Când frate ți-este ura, mândria şi orgoliul
De tot repeți aceeaşi strofă
Ți doar să-mi spui că eu,
Sunt tot acelaşi negru vis,
Sunt tot acelaşi om - neomul
Marius Ene, 27.07.2023, Brasov, Romania
Fanta
Fanta, Fanta, dulce Fanta
Esti ca o zeita acra
Si de-or pune mai mult zahar
Tot asa ii fi, tot acra
Nu esti acra ca de bors
Ci esti ca o zama chioara
Care face numa' rana
La stomace
Ca pe-acolo sta si face, zaharul
Tot ce ii place.
Poezie dedicata unui bun coleg caruia i-am reprosat mereu ca bea prea mult suc :)
Statui
Lumea-i oarbă
Din orgolii,
Dar şi surdă,
O fi modă?!
Ori e-n tine, omul
Gena lipsei de emoții?!
Stă şi-aşteaptă, cumințică
Urmărind ce se întâmplă
Aşteptând cu nerăbdare
Să se-ntâmple o schimbare
Neştiind că-n voia sorții...
Poți să-aştepți să-nvie morții!
Si te-ntrebi cu-ngrijorare:
Ce s-a intâmplat şi când şi cum?
Şi cum oare,
De nu doare?!
Marius Ene, Elblag, Poland, 16.03.2023, 08 ²⁰
Mare mare...
Încântă-mă mare, încântă-mă cu perle
Cu valurile tale-albastre, cu valuri de mărgele
Ai soarele-n spinare și cer de gențiene
Marius Ene, Polonia, 04.04.2025
Primăvară
Primăvară
În glasul unui nou, tăcut amurg
De Martie întârziat
Se prevesteşte iar, acum
Un proaspăt soi de verde crud
De verde necălcat şi ud
Cu paşi grăbiți către lumină
Răsar de-odată ghiocei
Lăsând în urmă iarna cea deplină
Să-şi ducă iarăşi traiul ei,
În alte depărtări permise
Dar nu aici, nu lângă ei.
Vifornițele vechi suspină
Şi se retrag în alte zări
Căci vânturi noi si calde vor să vină
Să-mprăstie, s-aducă, să mențină
Mirosuri proaspete şi noi.
În crudul grai, armonios şi dulce
Vioi le cântă iarăşi ciripind
Firave păsări,
Vesele cântări, idilice fragmente,
iubitelor lor flori.
Câmpii încep a înverzi cu sete
Şi flori şi gâze şi insecte
Se-adună ca să concerteze
Adevărate simfonii măestre.
Copaci cu ramuri ațipite
Au început a se trezi
La glasul unic de copii
Râzând în hohote, cântând
Cu sufletele mari, deschise
De-a primăverii poezii!
Marius Ene, Elblag, Poland, 14⁰⁰, 22.03.2023
Demagogie
Cândva sau niciodată
E semnul lor de lene vie
E crezul lor în stare pură
E clasicul "vom face nouă"
Dar niciodată ție!
Demagogie perfidă
Și nu doar, e-atât de îmbâcsită
Am înțeles târziu și totuși devreme
La cât de amețitor de iute
Politrucii vieții risipite
Au semănat doar secetă
Valorilor, de teamă să nu vie
Să le dărâme lor imperiul
Ce astăzi, emblematic
Se zbate încă-n nepăsare vie
De ieri, de azi și vesnic mâine
Ce rasă, ce neam, nevrednic de-avuție!
Marius Ene, Polonia, 16.05.2024
Decade ..(re) (II)
Şi cum să fie alb, când noi îl înnegrim?
De false judecăți corecte
Crescute-n ani de critici, de suspin
De mari orgolii ce revin
Şi iarăsi.. tot revin
Oh, tu Mândrie! mândră rece calitate
Ce crezi că tu le poți a socoti pe toate
Eşti frate geamăn cu Orgoliul
Şi el şi tu, aievea judecați
Ca fiind superiori şi veşnici
Dar veşnic asprii, neînduplecați
Sunteți doar falşi modeşti şi binevoitori
Şi totuşi ..judecați!
Nici Soarele-n splendoarea-i rumenă de foc
Nu poate potoli asemenea potop
Potop de sete de dreptate,
Potop de ruginite creiere deşarte
De ură, de mândrie, de umilință vie
Ce te aduc să simți, să spui,
Să crezi cu patos, cu tărie
Că viaţa e doar parte din Mândrie
Deşi eşti ființă unică şi încă vie
Ce ai crescut cu demnitate pură şi lucie
În zece ani de lupte de dreptate
De compromisuri limită, forţate
Ajuns-ai să le spui pe toate
Cuvinte aspre şi grețoase
De-ar fi mai blânde ale tale
Limbă de foc, inimă de taur
De-ai şti că tot şi toate ce le judeci
Au şi din gena ta o parte
Poate ai fi mai iubitoare
Aşa cum spui că eşti de fapt
Aşa cum le pretinzi pe toate
De cauți mereu vină
De critici în surdină
De poveşteşti adesea tuturor
Că tu eşti doar lumină
Iar eu adesea întuneric copt
De crezi că astfel sunt de vină
Cum vrei să nască un nou nou
Şi-o mare nouă, pură, fragedă lumină?
Când frate ți-este ura, mândria şi orgoliul
De tot repeți aceeaşi strofă
Ți doar să-mi spui că eu,
Sunt tot acelaşi negru vis,
Sunt tot acelaşi om - neomul
Marius Ene, 27.07.2023, Brasov, Romania
Fanta
Fanta, Fanta, dulce Fanta
Esti ca o zeita acra
Si de-or pune mai mult zahar
Tot asa ii fi, tot acra
Nu esti acra ca de bors
Ci esti ca o zama chioara
Care face numa' rana
La stomace
Ca pe-acolo sta si face, zaharul
Tot ce ii place.
Poezie dedicata unui bun coleg caruia i-am reprosat mereu ca bea prea mult suc :)
Statui
Lumea-i oarbă
Din orgolii,
Dar şi surdă,
O fi modă?!
Ori e-n tine, omul
Gena lipsei de emoții?!
Stă şi-aşteaptă, cumințică
Urmărind ce se întâmplă
Aşteptând cu nerăbdare
Să se-ntâmple o schimbare
Neştiind că-n voia sorții...
Poți să-aştepți să-nvie morții!
Si te-ntrebi cu-ngrijorare:
Ce s-a intâmplat şi când şi cum?
Şi cum oare,
De nu doare?!
Marius Ene, Elblag, Poland, 16.03.2023, 08 ²⁰
Mare mare...
Încântă-mă mare, încântă-mă cu perle
Cu valurile tale-albastre, cu valuri de mărgele
Ai soarele-n spinare și cer de gențiene
Marius Ene, Polonia, 04.04.2025
Primăvară
Primăvară
În glasul unui nou, tăcut amurg
De Martie întârziat
Se prevesteşte iar, acum
Un proaspăt soi de verde crud
De verde necălcat şi ud
Cu paşi grăbiți către lumină
Răsar de-odată ghiocei
Lăsând în urmă iarna cea deplină
Să-şi ducă iarăşi traiul ei,
În alte depărtări permise
Dar nu aici, nu lângă ei.
Vifornițele vechi suspină
Şi se retrag în alte zări
Căci vânturi noi si calde vor să vină
Să-mprăstie, s-aducă, să mențină
Mirosuri proaspete şi noi.
În crudul grai, armonios şi dulce
Vioi le cântă iarăşi ciripind
Firave păsări,
Vesele cântări, idilice fragmente,
iubitelor lor flori.
Câmpii încep a înverzi cu sete
Şi flori şi gâze şi insecte
Se-adună ca să concerteze
Adevărate simfonii măestre.
Copaci cu ramuri ațipite
Au început a se trezi
La glasul unic de copii
Râzând în hohote, cântând
Cu sufletele mari, deschise
De-a primăverii poezii!
Marius Ene, Elblag, Poland, 14⁰⁰, 22.03.2023
Demagogie
Cândva sau niciodată
E semnul lor de lene vie
E crezul lor în stare pură
E clasicul "vom face nouă"
Dar niciodată ție!
Demagogie perfidă
Și nu doar, e-atât de îmbâcsită
Am înțeles târziu și totuși devreme
La cât de amețitor de iute
Politrucii vieții risipite
Au semănat doar secetă
Valorilor, de teamă să nu vie
Să le dărâme lor imperiul
Ce astăzi, emblematic
Se zbate încă-n nepăsare vie
De ieri, de azi și vesnic mâine
Ce rasă, ce neam, nevrednic de-avuție!
Marius Ene, Polonia, 16.05.2024