Pe cărarea noastră azi,
Trec pași din alte vremuri,
Ce ridică praful misterului din brazi,
Și a ciripitului de păsări de pe ramuri.
Pasi noi în prietenia timpului,
Reflecții de gând, de zbor și de iubire,
Sunt strecurate azi în adierea vântului,
Dând aripi și putere de visare.
La fel, clipa vie se desprinde
Din lumina artificiilor nocturne,
Plutește spre umbra noastră, o cuprinde,
Concretul timpului să curme.
Într-un trecut ca într-o casă milenară,
Pășind prin camere, cu grijă eu privesc,
Atent la exponate, și gândesc,
Ce minunată imagine, ce clară!
Stau vechi icoane pe pereți
Alături de podoabe în lumină gravă
Precum apa de gheață timpul separă vieți
Clipocind înțelesuri în prezența-mi firavă.
Astfel, privind fragmente de eternități,
Văd măreția ce mă înconjoară:
Înzăpezite vârfuri către munți,
O rază strălucitoare și o apă pură.
Cu fiecare clipă azi impletim eternul
Un labirint de căi ce au comun doar drumul,
Regăsindu-i pe cei ce azi nu mai sunt
Renăscând clipele ce dorm adânc, sub pământ.
Urmăm eternitatea care cu noi se prelungește
Deslușim vechi căi ce labirintul întregește
Reînviem o lume ce făgaș și-a căutat
Și în căutările noastre a sperat.
În același fel, noi am găsit-o pe aceeași cale,
Dorind să legăm iubiri atemporale,
Înscrise în zări, în puritatea muntelui,
A ploii, a gheții și a luminii soarelui.
Și ei la vremea lor, aceleași vârfuri căutau
Poate în alt context al timpului ce-a fost,
Comori de inspirație, prin gânduri ei clădeau
O bucurie, o casă sau un rost.
Ca dizolvând prezentul în elementele sublime
Să ne întâlnim acum cu cei ce nu mai sunt.
Iubind ce a fost sau este, cântând ceea ce vine
Ca să pășim neîncetat pe un nou drum în labirint.
