Un mic dar

Miros de mare,
parfumuri desființate
aruncate toate pe o parte
cutremurate, mare.

Miros de mare,
iar cerul și pământul se-mbină.
Culorile impregnează în lumină,
pești, furtuni si neclintire în uzină.
Alinare
miros de mare
iubire și teroare.

În van „nebunu”-ncearcă să se-aleagă

C-o mulțumire ori c-un zâmbet dat

Din partea-aceluia ce-l ia în șagă

Și-l scuipă pentru că-i „alienat”.

Oriunde merge-un deget îl acuză,

Pe un’ se-așază-i ocărânt că stă;

Că are una sau că n-are scuză,

E judecat că-n felul său cântă.

Și chiar de-nsingurat pe lume este,

Măcar o rațiune caldă i-e,

Când vede cum „normalul” dă de veste

Aceeași vorbă ce îl împuie:

Pe griul fad și dens de grea rumoare

Prin el aduce-o pată de culoare.

Sunt în vie culeg poama

Vreau să fac oleac' de must,

Dau ciorchini-n zdrobitoare

Umplu cana și-l degust

Anul e destul de bun

Strugurii sunt foarte dulci,

Va fi vin cu multe grade

Un pahar și-apoi te culci

Vezi culegătorii cum adună

Și își duc recolta către casă,

Bucuroși că-n timpul iernii

Vor servi un vin la masă

Nimeni nu se simte istovit

Și muncesc din greu cu drag,

Gândul fuge către sărbători

La colinzi și urători în prag

Curg căruțele spre vale

Pline cu coșuri de poamă,

Ce va fi presată-n teasc

Umplînd vase de alamă

Ce urmează-i așteptarea

Vinul să ,,lucreze" liniștit,

Doar atunci se bea o cană

Cu măsură..din lichidul limpezit!

Să fie lumină, și întunericul a sucombat

Să fie om, și plămădită e făptură

Să fie doi, și o tăcere-a amuțit

Dintr-o cutie o tristețe s-a ivit

Să fie rău unde e bine, și-a stricat

Să fie noapte între zile, și-a venit

Să fie cer, și luna stele-a invitat

Să fie umbră când plâng norii ascuțit

Să fie azi căci poate măine a plecat

Trecând prin noapte întunericul l-a luat

Să fie inimă bătând adevărat

Să fie om când o lumină a strigat

Peisagistică și terminologie specifice locurilor natale. 

Urlã lupii-n Cioaca Morii,

Urlã la Releu!

Se-nspãimântã trecãtorii,

Mã-nspãimânt şi eu!

Urlã lupii în Fundata,

Şi, urlând aşa,

Sar deodatã, gata-gata

De-a mã sfâşia!

Urlã lupii-n Câmpul-Babii

Urlã satu-ntreg;

Şi de ce se mirã şvabii,

Chiar cã nu-nţeleg!

Urlã lupii, urlã-ntruna

În Vârf la Grãdini;

Urlã cãtre cei de-ai casei

Şi-apoi la strãini!

Urlã lupii! Sigur, urle,

Cât mai pot urla!

Cã n-au cum, o veşnicie

Sã tot urle-aşa!... 

E plin pocalul cu durere,

Şi suferinţa se deşartă,

La masă stau cei cu putere,

Şi hotărăsc cui s-o împartă.

E vai şi amar de lume,

Căci judele e rău şi orb,

Iubirea devenind genune,

În ochiul său de corb.

Şi-n sufletu-i de piatră,

Dreptatea e secată,

Căci poartă-n gând şi-n faptă,

O falsă judecată.

Doar îndoieli în noi suspină,

Cât corbii-s sus pe cracă,

Şi-n hrubele făr` de lumină,

Trăim o viaţă acră.

E plin pocalul cu durere,

Şi suferinţa se deşartă,

La masă stau cei cu putere,

Şi hotărăsc cui s-o împartă.

O floare-i o prevestire,

De dragoste și iubire. 

De-nceput de primăvară, 

Și miros plăcut de-afara.

În dar când primești o floare 

Este bucurie mare.

Cine floarea nu iubește...

Răutatea îndrăgește.

Cu florile să vorbești 

Ele simt că le-ndrageati.

Duhul sfânt ma îndemnat,

Să te caut nencetat,

Credința adevărată,

De Dumnezeu arătată,

Ma-ndemnat să fie și eu,

Cu iubitul Dumnezeu,

Și să văd lucrarea ta..

Lumii-ntregi a arăta,

Dragostea ce e în tine,

De la Domnul nostru vine.

Ai făcut un lucru sfânt,

Mănăstire pe pământ..

Pe pământul Românesc,

Lucrul e Dumnezeiesc,

Vei fi pomenit mereu,

Ești iubit de Dumnezeu,

Iubite Gigi să ști,

Că RAIUL te va primi.

Mănăstirea Comanca,

E un dar, cel vei lăsa...

Pentru amintirea ta.

Domnul fie lăudat.

Mulțumim ce ne-ai lăsat.

O albină cât aleargă,

Nectarul să îl culeagă,

Să-l ducă în stupul ei,

Mierea sfântă e a ei.

O primim la cununie,

Să fim uniți pe vecie,

Să avem pace între noi,

Și să scăpăm de nevoi.

Dumnezeu el a lăsat,

Pe femeie și bărbat,

Fiind uniți ei pe vecie,

Să aibă o dragoste vie .

Preotul ne-a cuvântat,

Fie domnul lăudat.

Albina-i un lucru sfânt,

E ca omul pe pământ,

Adună întruna mereu.. 

Să-l slăvim pe Dumnezeu.

Nimic din ce omul are,

N-are dar că și Mirea,

Ea e dulce este bună...

Cu viața ar semăna.

Să iubim cu bucurie,

La Domnul să mulțumim,

Dragostea eternă fie,

Și în veci să dăruim.

Cuvântul când ni sa dat,

Fie domnul lăudat,

Prin el bunul Dumnezeu,

Ne vorbește tot mereu.

Ne învață și ne îndrumă,

Cum să avem o viață bună.

Duhul sfânt a învățat,

Pe apostoli nencetat.

Toate limbile din lume,

Bunul Dumnezeu le știe.

Trebuie să-l căutăm,

Prin cuvânt să apelăm.

Și să cerem a avea,

Toate in viața asta,

Să ne fie cum dorim,

Pe domnul să-l îndrăgim.

Doamne noi îți mulțumim,

Acest dar, noi îl dorim,

Știm că tu le faci pe toate,

Toate bune bune toate.

Tot ce noi îți cerem ție,

Cu iertare și iubire,

Ne dai toate nencetat,

Fie domnul lăudat .

Ca părinte-i important,

Să ai fiul botezat.

Din râul  Dumnezeiesc,

La botez apă primesc,

Și e sfințită de el,

Duhul de la Dumnezeu.

Îl am în sufletul meu,

Mă veghează e cu mine,

Și îmi face numai bine.

Botezul a fost lăsat,

De măritul împărat...

Și ISUS s-a botezat,

Așa cum a fost lăsat,

Cu iubire către noi,

Să ne ajute la nevoi.

De ce oare ne iubește,

Domnul, bunul Dumnezeu?

Suntem din aceeași viță,

Și ar trebui mereu,

Numai dragoste să fie,

Și să ne-ndragim mereu,

Să iertăm pe fiecare,

Ca-asa zice Dumnezeu.

El e adevăratul tată,

El cu noi este mereu.

Aveam sfânta libertate...

Să alegem ce dorim.

A te depărta înseamnă,

Să rămâi orfan mereu,

Să pierzi raiul, fericirea,

Și să fi nefericit.

Niciodată nu uita,

Totdeauna te primește,

Un tată la casa sa.

Cel mai bun lucru în lume 

Este RAIUL cel dorit,

Luptate sa-ajungi acolo,

Unde vei fi fericit.