Случайные публикации :)
Renunțare
Renunțare
A fost greu, și încă doare,
Ca un strigăt prins în nori,
Sufletul ce-l adoram
L-am pierdut printre fiori.
Am strâns clipele-n tăcere,
Le-am cusut cu fir de dor,
Dar iubirea mea curată
M-a rănit până-n izvor.
Am fost nevoită, Doamne,
Să-mi desprind inima-n două,
Să aleg tăcerea aspră
Peste sufletul ce plouă.
L-am iubit cu tot ce sunt,
Cu fărâme de lumină,
Dar destinul, crud și rece,
A făcut din vis ruină.
Acum merg pe drumuri stinse,
Fără umbra lui în spate,
Dar iubirea ce-am avut-o
Arde-n mine neuitate.
A fost greu, dar din durere
Am făcut un cer senin,
L-am lăsat să plece-n lume,
Chiar dacă mi-e dor deplin.
Incertitudini
mă așez în genunchi lângă izvor
și ating cu buzele apa
izvorul cu unde zglobii și dragoste
ești tu
setea mea n-are margini
trăiesc doar ca să mă întorc la tine
să curgi în inima mea
până se umple
viața ta coboară din piatră
și trece prin milioane de ani de curgere
tainică
are aroma primului sărut franțuzesc
de demult
și gustul sărat al lacrimii
în care înotăm
încă
împletesc șiraguri de zile și nopți
într-o pânză nesfârșită a Penelopei
în timp ce mă rog să nu sece izvorul cu dragoste
și să mă trezesc într-o zi spânzurat între un sărut franțuzesc
și o lacrimă...
Eu și cu tine
Mă cert cu lumea,
Mă cert cu mine,
Mă cert cu tine, dragul meu.
Sunt o epavă,
O nesimțită,
Ceva ce mi am dorit mereu.
Atâta zarvă,
Atâtea lacrimi,
Atât tamatam pentru nimic.
Mi e dor de tine,
Mi e dor de mine,
De cum eram noi fericiți.
As cere totul,
Totul pe tavă,
Însă știu ca nu am nimic,
Iar eu sa pierd,
Tu sa câștigi
Un stres nespus,
Un lucru mic.
De ce mă rog,
De ce mai plâng,
Când știu ca n are rost nimic?
De ce mai stai,
De ce nu pleci,
Când vezi ca totu-i chinuit?
Tu mă iubești,
Eu te urăsc,
Însă nimic pe astă lumea
Nu s ar iubi,
Nu s ar simți
La fel cum fac
Eu și cu tine.
Amorul de vară
În nopțile senine înveșmântate cu a verii sfântă visare,
Freamătul inimii nu își găsește astâmpăr sub pleoapele lunii,
Murmurul suav al unor gene poate trezi multă frământare,
Iar în ținuturile conștiinței înmuguresc florile pasiunii.
Timpul se dilată și parcă se spulberă în umbra unei clipe,
Când ochii încremenesc în fața buzelor roșii ce le săruți duios,
Atunci te poți jura că dragostea te-a luat pe ale ei sublime aripe,
Și că nu vei putea uita vreodată chipul acela de înger păcătos.
Printre degete ți se joacă însuși absolutul și nemurirea,
În acea clipă ești stăpânul a tot ce-i dumnezeiesc sub soare,
Dar tremuri înspăimântat și apoi îți îngheață privirea,
Când realizezi că totul a fost doar a verii diavolească visare.
Nu vrei
Am căzut .
Psihicul mi-e la pământ
Fără tine Sunt un tâmp
Și cât as vrea sa te urăsc
Sa te urăsc ca sa nu te mai iubesc
Sa te urăsc ca sa pot sa supraviețuiesc
Sa te urăsc ca sa nu mor cât trăiesc
După atâta amar de vreme
Sa iubesc alta persoana mi-e lene
Farmecul s-a dus
Și lumea mi-ai sedus
O întrebare am: apoi te voi lasă
Unde ti-e inima când ma vezi așa?
Știi ft bine cum eram eu înaintea ta
Știi ca lumea mea se învârtea in ambianta
Dc m-ai lăsat sa te iubesc
Știind ca nu ești in stare sa ma păstrezi?
Dc continui sa te întorci
Și asupra mea sa te repezi?
Cu ce ți-am greșit sa ma faci sa fiu așa
Când eu am vrut doar să-ți dau iubirea mea ?
Poate ca unii oameni is făcuți sa sufere și sa îndure totul ca a altii sa trăiască in pace
Pacea mea era in brațele tale
Da m-ai alungat fără pic de alinare
M-ai lăsat sa zac plângând Intr-o margine de drum
Și dacă te duci acum, tot acolo sunt:
In lacrimi înecată , cu inima-Ngropata
Cu capul la pământ
Căutând alinare in brațele unui trecător
Dar fără nădejde într-un viitor
Nu ma lua in seama: doar încerc să-mi îngrop amarul
Am vrut sa fim noi
Sa fim noi Versus restu
Și Sa dam peste cap universul
Dar degeaba Ca singura nu am puterea unor doi
Am căzut
Da . Am căzut
Și nu in cap sau mai știu eu unde
Doar psihicul meu e la pământ
Dincolo de trupul meu plecat spre jurământ
Voi încerca sa par tare
Chiar dacă fără tine nu mai am răsuflare
Voi încerca sa par la fel ca in trecut
Chiar dacă știu ca fără tine nu mai pot sa am un nou început
Is versuri scrise plângând
N-o sa le citești oricum
Încercând sa par cine nu sunt
O sa îngrop ce și cum am ajuns
M-ai lăsat știind in ce stare sunt
Și te-ai culcat dormind profund
Ai distrus tot și m-ai lăsat sa ma încrunt
Indiferent fata de ale mele rugi
Tu mergi inainte fara sa parcurgi
Tot ce m-ai lăsat pe mine sa înfrunt
Scriu...
Scriu pentru că tacerea-ti e prea mare
Scriu pentru gânduri ramase nerostite,
Scriu sa-mi las mintea sa-mi scape
De praful verdictelor și judecătilor tale stricte.
Scriu ca sa scap de limite impuse
Scriu sa uit de simturi ce nu vor a se estompa
Scriu incercând sa fac ordine în haosul
Ce-a ta plecare grabnica mi l-a lăsat.
Scriu poate intr-o zi ma vei surprinde
Vei reveni c-un dor pentru-a rescrie
Povestii noastre unice un alt final
Scriu uneori în amintirea unui clinchet de paha...
Scriu .. cât mai pot sa te scriu
Cu lacrimi cu zambet cu sfântă culoare
Tânjind mereu la vinu-ti mieriu
Scriu trist..alteori în palme c-un soare.
Renunțare
Renunțare
A fost greu, și încă doare,
Ca un strigăt prins în nori,
Sufletul ce-l adoram
L-am pierdut printre fiori.
Am strâns clipele-n tăcere,
Le-am cusut cu fir de dor,
Dar iubirea mea curată
M-a rănit până-n izvor.
Am fost nevoită, Doamne,
Să-mi desprind inima-n două,
Să aleg tăcerea aspră
Peste sufletul ce plouă.
L-am iubit cu tot ce sunt,
Cu fărâme de lumină,
Dar destinul, crud și rece,
A făcut din vis ruină.
Acum merg pe drumuri stinse,
Fără umbra lui în spate,
Dar iubirea ce-am avut-o
Arde-n mine neuitate.
A fost greu, dar din durere
Am făcut un cer senin,
L-am lăsat să plece-n lume,
Chiar dacă mi-e dor deplin.
Incertitudini
mă așez în genunchi lângă izvor
și ating cu buzele apa
izvorul cu unde zglobii și dragoste
ești tu
setea mea n-are margini
trăiesc doar ca să mă întorc la tine
să curgi în inima mea
până se umple
viața ta coboară din piatră
și trece prin milioane de ani de curgere
tainică
are aroma primului sărut franțuzesc
de demult
și gustul sărat al lacrimii
în care înotăm
încă
împletesc șiraguri de zile și nopți
într-o pânză nesfârșită a Penelopei
în timp ce mă rog să nu sece izvorul cu dragoste
și să mă trezesc într-o zi spânzurat între un sărut franțuzesc
și o lacrimă...
Eu și cu tine
Mă cert cu lumea,
Mă cert cu mine,
Mă cert cu tine, dragul meu.
Sunt o epavă,
O nesimțită,
Ceva ce mi am dorit mereu.
Atâta zarvă,
Atâtea lacrimi,
Atât tamatam pentru nimic.
Mi e dor de tine,
Mi e dor de mine,
De cum eram noi fericiți.
As cere totul,
Totul pe tavă,
Însă știu ca nu am nimic,
Iar eu sa pierd,
Tu sa câștigi
Un stres nespus,
Un lucru mic.
De ce mă rog,
De ce mai plâng,
Când știu ca n are rost nimic?
De ce mai stai,
De ce nu pleci,
Când vezi ca totu-i chinuit?
Tu mă iubești,
Eu te urăsc,
Însă nimic pe astă lumea
Nu s ar iubi,
Nu s ar simți
La fel cum fac
Eu și cu tine.
Amorul de vară
În nopțile senine înveșmântate cu a verii sfântă visare,
Freamătul inimii nu își găsește astâmpăr sub pleoapele lunii,
Murmurul suav al unor gene poate trezi multă frământare,
Iar în ținuturile conștiinței înmuguresc florile pasiunii.
Timpul se dilată și parcă se spulberă în umbra unei clipe,
Când ochii încremenesc în fața buzelor roșii ce le săruți duios,
Atunci te poți jura că dragostea te-a luat pe ale ei sublime aripe,
Și că nu vei putea uita vreodată chipul acela de înger păcătos.
Printre degete ți se joacă însuși absolutul și nemurirea,
În acea clipă ești stăpânul a tot ce-i dumnezeiesc sub soare,
Dar tremuri înspăimântat și apoi îți îngheață privirea,
Când realizezi că totul a fost doar a verii diavolească visare.
Nu vrei
Am căzut .
Psihicul mi-e la pământ
Fără tine Sunt un tâmp
Și cât as vrea sa te urăsc
Sa te urăsc ca sa nu te mai iubesc
Sa te urăsc ca sa pot sa supraviețuiesc
Sa te urăsc ca sa nu mor cât trăiesc
După atâta amar de vreme
Sa iubesc alta persoana mi-e lene
Farmecul s-a dus
Și lumea mi-ai sedus
O întrebare am: apoi te voi lasă
Unde ti-e inima când ma vezi așa?
Știi ft bine cum eram eu înaintea ta
Știi ca lumea mea se învârtea in ambianta
Dc m-ai lăsat sa te iubesc
Știind ca nu ești in stare sa ma păstrezi?
Dc continui sa te întorci
Și asupra mea sa te repezi?
Cu ce ți-am greșit sa ma faci sa fiu așa
Când eu am vrut doar să-ți dau iubirea mea ?
Poate ca unii oameni is făcuți sa sufere și sa îndure totul ca a altii sa trăiască in pace
Pacea mea era in brațele tale
Da m-ai alungat fără pic de alinare
M-ai lăsat sa zac plângând Intr-o margine de drum
Și dacă te duci acum, tot acolo sunt:
In lacrimi înecată , cu inima-Ngropata
Cu capul la pământ
Căutând alinare in brațele unui trecător
Dar fără nădejde într-un viitor
Nu ma lua in seama: doar încerc să-mi îngrop amarul
Am vrut sa fim noi
Sa fim noi Versus restu
Și Sa dam peste cap universul
Dar degeaba Ca singura nu am puterea unor doi
Am căzut
Da . Am căzut
Și nu in cap sau mai știu eu unde
Doar psihicul meu e la pământ
Dincolo de trupul meu plecat spre jurământ
Voi încerca sa par tare
Chiar dacă fără tine nu mai am răsuflare
Voi încerca sa par la fel ca in trecut
Chiar dacă știu ca fără tine nu mai pot sa am un nou început
Is versuri scrise plângând
N-o sa le citești oricum
Încercând sa par cine nu sunt
O sa îngrop ce și cum am ajuns
M-ai lăsat știind in ce stare sunt
Și te-ai culcat dormind profund
Ai distrus tot și m-ai lăsat sa ma încrunt
Indiferent fata de ale mele rugi
Tu mergi inainte fara sa parcurgi
Tot ce m-ai lăsat pe mine sa înfrunt
Scriu...
Scriu pentru că tacerea-ti e prea mare
Scriu pentru gânduri ramase nerostite,
Scriu sa-mi las mintea sa-mi scape
De praful verdictelor și judecătilor tale stricte.
Scriu ca sa scap de limite impuse
Scriu sa uit de simturi ce nu vor a se estompa
Scriu incercând sa fac ordine în haosul
Ce-a ta plecare grabnica mi l-a lăsat.
Scriu poate intr-o zi ma vei surprinde
Vei reveni c-un dor pentru-a rescrie
Povestii noastre unice un alt final
Scriu uneori în amintirea unui clinchet de paha...
Scriu .. cât mai pot sa te scriu
Cu lacrimi cu zambet cu sfântă culoare
Tânjind mereu la vinu-ti mieriu
Scriu trist..alteori în palme c-un soare.