Suflă vântul...
Vântul suflă, urlă,smulge
Cu furie oarbă de jivină,
Răscolește -n jur și frânge
Arbuști de la rădăcină.
Ridică -n sus brațele moi,
Se -nvarte -n cerc , în salturi,
Lăsând pomii reci și goi,
Împrăștiați pe asfalturi.
Bulgări de țărână scuipă,
Bate -n de față și din spate,
Pișca obrazu-n pripă,
Mușcă din buzele crăpate..
Pufăie prin păr și piele,
Spumegă pe ape line,
Tulbură bolta de stele,
Moțăind printre ruine..
Până ziua de mâine,
Când cu pașii de felină
Spre meleaguri străine,
Se depărtase în surdină...
Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: Keller Gabriela
Data postării: 26 decembrie 2024
Vizualizări: 260
Poezii din aceiaşi categorie
Cine sunt ?
Eu sunt tăcerea care strigă în ramuri,
Un dor învelit în cuvinte de fum,
Un fluture prins între două oftaturi
Și-un vers care plânge sub cerul postum.
Vin dintr-un sat cu tăceri adâncite,
Cu drumuri ce poartă miros de pământ,
Dar-n inima mea cresc păduri infinite
Și mări unde sufletul cântă și-i frânt.
Scriu despre umbre, dureri și lumină,
Despre lupta ce-n mine arde mereu,
Despre lacrimi ce curg fără vină,
Despre oameni, iubire... și Dumnezeu.
Poezia mea nu e joc, e chemare,
E sângele cald pe hârtie căzut,
E rana ce, arsă, devine culoare
Și glasul meu viu, când alții-au tăcut.
În fiecare cuvânt e o parte din mine,
În fiecare video – ochiul meu mut,
Font caligrafic, naturi melancoline –
Tot ce-am simțit, în tăcere-am făcut.
Și dacă te-ntrebi cine sunt, ce visez,
Sunt "Mică poetă" ... Eu ard, și creez.
La cules mere!
Am mers acasă să culeg mere
Până nu vine frigul cu zăpadă,
Să le adun pe toate în panere
Pe jos n-aș vrea nimic să cadă.
Pe ramuri atârnă destule fructe
Chiar dacă anul a fost secetos,
De rod văd multe ramuri rupte
Iar vântul le-a doborât pe jos.
S-ajung la ele mă urc pe scară
Și-n mână am găleată și cârlig,
Ramul îl trag ușor să nu se rupă
Adun și-apoi un ajutor îmi strig.
Mâna de lucru e foarte scumpă
Iar uneori treaba-i de mântuială,
Așa că mă ajut cu-a mea soție
Și mai scăpăm puțin de cheltuială.
Nimic nu este greu când ai plăcere
Și vrei cămara plină pentru iarnă,
Să guști un fruct și poate-o țuică
Când ceru-ncepe fulgi să..cearnă!
Iarna de Stela Enache în daneză
Iarna
--- 1 ---
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
--- 2 ---
Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
Vinter
--- 1 ---
Fra luften sigter den frygtelige vinter skyerne af sne,
Lange omrejsende trojanske heste samlet i en bunke på himlen;
Flager flyver, svæver i luften som en sværm af hvide sommerfugle,
Spreder kuldegysninger på landets blege skuldre.
Det sner om dagen, det sner om natten, det sner igen om morgenen!
Med en sølvkæde klæder det stolte land sig;
Den runde, blege sol er varslet blandt skyerne
Som en drøm om ungdom blandt årene, der gik.
--- R ---
Det er helt hvidt på markerne, på bakkerne, rundt omkring, i det fjerne,
Som hvide spøgelser forsvinder de spændte popper i smørret,
Og på den øde strækning, uden spor, uden vej,
Du kan se de tabte landsbyer under de hvide røgskyer.
--- 2 ---
Men sneen stopper, skyerne flygter, den ønskede sol
Det skinner og fjerner havet af sne.
Her er en let slæde, der går over dalene...
Ranglen lød i den muntre luft.
--- R ---
Det er helt hvidt på markerne, på bakkerne, rundt omkring, i det fjerne,
Som hvide spøgelser forsvinder de spændte popper i smørret,
Og på den øde strækning, uden spor, uden vej,
Du kan se de tabte landsbyer under de hvide røgskyer.
Împăcare
Toamna așteaptă vara să se stingă,
Căldura soarelui mai vrea să mă atingă.
Indiferentă sunt de ce nu e în mine,
Nu-mi mai doresc să fie ce-mi convine.
Nimic, ca acceptarea, nu mă mai odihnește
Sunt recunoscătoare în tot ce mă privește,
Știu mai dinainte că toate-au noimă-n ele
Și nu mai despic firul, nu scot praful din stele.
Irina Anghel, București.
E toamnă...
E ceaţă, e frig, nu se vede,
Pământul e orb iar ceru-i pustiu,
Toamna înspre mine purcede,
Şi mă-mbracă în costum argintiu.
Plouă, doar plouă întruna,
Pasărea în cuib stă amorţită,
Iar eu îmbrăţişat sunt cu Luna,
Şi gândesc întomnat la iubită.
Coşuri de case încet înviază,
Expiră un fum negricios,
E frig şi cred că-i amiază,
Căci toamna-mi pătrunde în os.
E ceaţă, e frig, nu e verde,
Soarele stă ascuns după nori,
Ochiul peste câmp mi se pierde,
Căutând disperat nişte flori.
E urât, e pustiu, e tăcere,
Copacii spre pământ se apleacă,
Căci vântul începe să zbiere,
Iar Toamna a început să petreacă.
Cine sunt ?
Eu sunt tăcerea care strigă în ramuri,
Un dor învelit în cuvinte de fum,
Un fluture prins între două oftaturi
Și-un vers care plânge sub cerul postum.
Vin dintr-un sat cu tăceri adâncite,
Cu drumuri ce poartă miros de pământ,
Dar-n inima mea cresc păduri infinite
Și mări unde sufletul cântă și-i frânt.
Scriu despre umbre, dureri și lumină,
Despre lupta ce-n mine arde mereu,
Despre lacrimi ce curg fără vină,
Despre oameni, iubire... și Dumnezeu.
Poezia mea nu e joc, e chemare,
E sângele cald pe hârtie căzut,
E rana ce, arsă, devine culoare
Și glasul meu viu, când alții-au tăcut.
În fiecare cuvânt e o parte din mine,
În fiecare video – ochiul meu mut,
Font caligrafic, naturi melancoline –
Tot ce-am simțit, în tăcere-am făcut.
Și dacă te-ntrebi cine sunt, ce visez,
Sunt "Mică poetă" ... Eu ard, și creez.
La cules mere!
Am mers acasă să culeg mere
Până nu vine frigul cu zăpadă,
Să le adun pe toate în panere
Pe jos n-aș vrea nimic să cadă.
Pe ramuri atârnă destule fructe
Chiar dacă anul a fost secetos,
De rod văd multe ramuri rupte
Iar vântul le-a doborât pe jos.
S-ajung la ele mă urc pe scară
Și-n mână am găleată și cârlig,
Ramul îl trag ușor să nu se rupă
Adun și-apoi un ajutor îmi strig.
Mâna de lucru e foarte scumpă
Iar uneori treaba-i de mântuială,
Așa că mă ajut cu-a mea soție
Și mai scăpăm puțin de cheltuială.
Nimic nu este greu când ai plăcere
Și vrei cămara plină pentru iarnă,
Să guști un fruct și poate-o țuică
Când ceru-ncepe fulgi să..cearnă!
Iarna de Stela Enache în daneză
Iarna
--- 1 ---
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
--- 2 ---
Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
Vinter
--- 1 ---
Fra luften sigter den frygtelige vinter skyerne af sne,
Lange omrejsende trojanske heste samlet i en bunke på himlen;
Flager flyver, svæver i luften som en sværm af hvide sommerfugle,
Spreder kuldegysninger på landets blege skuldre.
Det sner om dagen, det sner om natten, det sner igen om morgenen!
Med en sølvkæde klæder det stolte land sig;
Den runde, blege sol er varslet blandt skyerne
Som en drøm om ungdom blandt årene, der gik.
--- R ---
Det er helt hvidt på markerne, på bakkerne, rundt omkring, i det fjerne,
Som hvide spøgelser forsvinder de spændte popper i smørret,
Og på den øde strækning, uden spor, uden vej,
Du kan se de tabte landsbyer under de hvide røgskyer.
--- 2 ---
Men sneen stopper, skyerne flygter, den ønskede sol
Det skinner og fjerner havet af sne.
Her er en let slæde, der går over dalene...
Ranglen lød i den muntre luft.
--- R ---
Det er helt hvidt på markerne, på bakkerne, rundt omkring, i det fjerne,
Som hvide spøgelser forsvinder de spændte popper i smørret,
Og på den øde strækning, uden spor, uden vej,
Du kan se de tabte landsbyer under de hvide røgskyer.
Împăcare
Toamna așteaptă vara să se stingă,
Căldura soarelui mai vrea să mă atingă.
Indiferentă sunt de ce nu e în mine,
Nu-mi mai doresc să fie ce-mi convine.
Nimic, ca acceptarea, nu mă mai odihnește
Sunt recunoscătoare în tot ce mă privește,
Știu mai dinainte că toate-au noimă-n ele
Și nu mai despic firul, nu scot praful din stele.
Irina Anghel, București.
E toamnă...
E ceaţă, e frig, nu se vede,
Pământul e orb iar ceru-i pustiu,
Toamna înspre mine purcede,
Şi mă-mbracă în costum argintiu.
Plouă, doar plouă întruna,
Pasărea în cuib stă amorţită,
Iar eu îmbrăţişat sunt cu Luna,
Şi gândesc întomnat la iubită.
Coşuri de case încet înviază,
Expiră un fum negricios,
E frig şi cred că-i amiază,
Căci toamna-mi pătrunde în os.
E ceaţă, e frig, nu e verde,
Soarele stă ascuns după nori,
Ochiul peste câmp mi se pierde,
Căutând disperat nişte flori.
E urât, e pustiu, e tăcere,
Copacii spre pământ se apleacă,
Căci vântul începe să zbiere,
Iar Toamna a început să petreacă.
Alte poezii ale autorului
Dulcele cămin
Tristețea mă apasă
În depărtările de acasă,
Mă simt clandestină
Smulsă de la rădăcină.
Molipsită de dor
Sub cerul incolor,
Bântui in noapte,
Lăcrimez în șoapte..
Timpul ce -a rămas
În ticăit de ceas,
Îl culegeam tacit
Din simțul mocnit.
Îmi zâmbise la fereastră
Ziua cea albastră;
Mă lepăd de străin
Spre dulcele cămin.
Moșule,ce faci, ești bine?
Moșule,ce faci ești,bine?..
Mă opresc iar pe la tine,
Să -mpart plictisu-n jumate,
Să te slujesc ca și la carte..
Ce poftești la prânz, bătrâne;
Oare cum e vremea mâine;
Apoi privim tăcuți pereții,
Numărăm tic -tacul vieții.
.. Radioul sună în surdină,
Tu sorbi din cana ta plină,
Ceaiul negru cu lămâie,
Ce povestea ta o știe...
Stai gârbovit la masă,
Pufăi din țigară arsă
Cu ochii țintiți la ecran,
Tastezi cu patos și elan..
Nici de cină nu te -atingi
Doar la gândul să învingi;
Ăsta -i țelul tău, sărmane
,Nu sa te vaiti la icoane.
C -ai fost bătut de soartă,
Să te usuci că și o plantă,
CĂ șezi în scaun, osândit,
Fără puteri, înțepenit..
Mă rogi cu voce stinsă,
Lampa să ți o las aprinsă,
Că iar somnul nu te fură,
Te răsucește și te -njură...
Cărturarul fără nume
Mă privea, zâmbind sfios
De sub streașina plouată
Cititorul blănd ,pios
De pe bancheta izolată.
Din zori până n asfințit
Rumega zelos din carte
Fraze n șir,amănunțit ,
Animăndu le cu șoapte.
Parcă prinse rădăcină
Printre literele n scoarță,
Ce ncolțeau din el tulpină
Și l brăzdau pe față.
Și crescu pe loc statuie
Din cărturarul fără nume,
Ce din veșmantul de hârtie,
Își ticluise un renume.
Cutreierând pe role..
Cutreieram pe role
Largul străzilor pavate,
Cu furnicături pe piele
S-ajung cât mai departe.
Vântul fâlfâia în plete,
Surâdea bătrânul soare,
Când răscrucea-n piruete
O roteam din picioare.
Făceam câte un salt
Peste groapă sau bordură,
Alunecând pe asfalt
Cu frâna la cotitură.
Împrejurul Lacului
Patinam la unison
Cu foșnetul parcului
Și ciripitu-n maraton.
Cu tremur în balans,
Spre al mătușii prag,
Ce in brațe m-a cuprins
Și mă -ncleșta de drag..
Aș da clipele rămase
De trecut eu mă dezbrac ,
Adulmecând torentul
Cu viitorul mă îmbrac,
Cutreierând prezentul.
Anii mei se scurg,
Cu răsunet mă străpung,
Risipiți în amurg
Din urmă nu -i ajung.
Mă privește din oglindă
Chipul de demult
Și ploaia rece udă
Obrazul meu adult.
Parcă ieri creșteam
Cu pletele in vânt;
Matur, să fiu tânjeam
Pe aripi de avânt.
Aș da clipele rămase
Copil să mai colind
Tinerețile frumoase,
Bătrânețea, ocolind...
Chipul meu iubit
Visam să zbor.
Spre zările albastre
Curtată de un nor
Luminată de astre.
Vroiam să ajung
Pe culmi de răsărit
Să privesc îndelung
Chipul cel iubit.
Pierdut în mulțime
Printre stropi de ploaie,
In val de adâncime
Se prelingea șiroaie.
Sigmentat în fragmente
Îl culegeam pe ghicite ,
Colorând Momente
Din viață, fericite.
Și -l strângeam la piept
Cu o teamă nebuloasă
Din somn să mă deștept
Cu spaima pe grimasă.
Dulcele cămin
Tristețea mă apasă
În depărtările de acasă,
Mă simt clandestină
Smulsă de la rădăcină.
Molipsită de dor
Sub cerul incolor,
Bântui in noapte,
Lăcrimez în șoapte..
Timpul ce -a rămas
În ticăit de ceas,
Îl culegeam tacit
Din simțul mocnit.
Îmi zâmbise la fereastră
Ziua cea albastră;
Mă lepăd de străin
Spre dulcele cămin.
Moșule,ce faci, ești bine?
Moșule,ce faci ești,bine?..
Mă opresc iar pe la tine,
Să -mpart plictisu-n jumate,
Să te slujesc ca și la carte..
Ce poftești la prânz, bătrâne;
Oare cum e vremea mâine;
Apoi privim tăcuți pereții,
Numărăm tic -tacul vieții.
.. Radioul sună în surdină,
Tu sorbi din cana ta plină,
Ceaiul negru cu lămâie,
Ce povestea ta o știe...
Stai gârbovit la masă,
Pufăi din țigară arsă
Cu ochii țintiți la ecran,
Tastezi cu patos și elan..
Nici de cină nu te -atingi
Doar la gândul să învingi;
Ăsta -i țelul tău, sărmane
,Nu sa te vaiti la icoane.
C -ai fost bătut de soartă,
Să te usuci că și o plantă,
CĂ șezi în scaun, osândit,
Fără puteri, înțepenit..
Mă rogi cu voce stinsă,
Lampa să ți o las aprinsă,
Că iar somnul nu te fură,
Te răsucește și te -njură...
Cărturarul fără nume
Mă privea, zâmbind sfios
De sub streașina plouată
Cititorul blănd ,pios
De pe bancheta izolată.
Din zori până n asfințit
Rumega zelos din carte
Fraze n șir,amănunțit ,
Animăndu le cu șoapte.
Parcă prinse rădăcină
Printre literele n scoarță,
Ce ncolțeau din el tulpină
Și l brăzdau pe față.
Și crescu pe loc statuie
Din cărturarul fără nume,
Ce din veșmantul de hârtie,
Își ticluise un renume.
Cutreierând pe role..
Cutreieram pe role
Largul străzilor pavate,
Cu furnicături pe piele
S-ajung cât mai departe.
Vântul fâlfâia în plete,
Surâdea bătrânul soare,
Când răscrucea-n piruete
O roteam din picioare.
Făceam câte un salt
Peste groapă sau bordură,
Alunecând pe asfalt
Cu frâna la cotitură.
Împrejurul Lacului
Patinam la unison
Cu foșnetul parcului
Și ciripitu-n maraton.
Cu tremur în balans,
Spre al mătușii prag,
Ce in brațe m-a cuprins
Și mă -ncleșta de drag..
Aș da clipele rămase
De trecut eu mă dezbrac ,
Adulmecând torentul
Cu viitorul mă îmbrac,
Cutreierând prezentul.
Anii mei se scurg,
Cu răsunet mă străpung,
Risipiți în amurg
Din urmă nu -i ajung.
Mă privește din oglindă
Chipul de demult
Și ploaia rece udă
Obrazul meu adult.
Parcă ieri creșteam
Cu pletele in vânt;
Matur, să fiu tânjeam
Pe aripi de avânt.
Aș da clipele rămase
Copil să mai colind
Tinerețile frumoase,
Bătrânețea, ocolind...
Chipul meu iubit
Visam să zbor.
Spre zările albastre
Curtată de un nor
Luminată de astre.
Vroiam să ajung
Pe culmi de răsărit
Să privesc îndelung
Chipul cel iubit.
Pierdut în mulțime
Printre stropi de ploaie,
In val de adâncime
Se prelingea șiroaie.
Sigmentat în fragmente
Îl culegeam pe ghicite ,
Colorând Momente
Din viață, fericite.
Și -l strângeam la piept
Cu o teamă nebuloasă
Din somn să mă deștept
Cu spaima pe grimasă.