2  

SOLAR

    Celor ce s-adastă-n umbra petelor solare,
    celor ce întorc lumina sfântă-n miez de mare,
    Durat-am templu-n pietre verzi,
    Şi ridicat-am către cer catargele-ntregi...
    
    Celor ce zdrenţuiesc în nopţi întregi dantela lunii,
    Celor ce-n tihna zorilor aşază roua lumii,
    Strigat-am mut în muget de furtună,
    Frânturi de-argint în razele de lună...
    
    Doar ţie, fără de care voalul mării nu cristalizează,
    Doar ţie, fără de care fluturii nu mai visează,
    În ropot de sălbateci nori, rămas-au scrise,
    Aceste gânduri mai de mult promise...


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Shadow Man poezii.online SOLAR

Data postării: 25 decembrie 2025

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 1125

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

UN MOTIV ÎN PLUS

Dăruiește-mi un surâs, doar un motiv în plus,
Să-ți mai stărui printre gânduri pierdute-n apus,
Mâinele cuvintelor grele, cuvintele cult,
Nu vreau să-l mai trăiesc, să-l mai ascult... 

Dăruiește-mi un cuvânt, doar un motiv în plus, 
O pagină albă din cărțile tale din care m-ai smuls, 
Astăzi, există încă în noi înfierat în cuvinte, 
Străluminând icoane în altarul celor mai sfinte... 

Dăruiește-mi o privire, doar un motiv în plus, 
Să fiu eu umbra strâmbă a celui care primul s-a dus, 
Să mă pierd iar și iar, etern, în cenușa zilei de ieri, 
Un capăt de tihnă pe care încă-l preferi... 

 

Mai mult...

RUGA FARAONULUI CĂTRE ZEI - V / VIII

    O, Min, cu trupul tău veşnic fertil,
    Renaşti din vechi, viril, viu şi util,
    Tu faci să se-nmulţească în anotimp ploios,
    Nilul cel sfânt al zeilor, mănos!
    
    O, Neith, din trupul tău răsare viu,
    Copilul-Soare: viaţă întru pustiu,
    Întreagă lume prin el se clădeşte,
    Şi pe tine, o, rege, te slăveşte!
    
    O, Nekhbet, zeiţă, din pleoapa ta ocrotitoare,
    Căzut-a pe pământ o lacrimă strălucitoare,
    Şi se născu din ea Nekheb oraşul fără nori,
    Locaşul sfânt al zeilor nemuritori!
    
    O, Nephthys, de-am să mor curând,
    Să-mi ocrotești sufletul frânt,
    Şi pasul drept să mi-l îndrumi,
    Spre-naltul celorlalte lumi!

Mai mult...

SERENISSIMA TOAMNĂ

    Pășesc pe așternutul plin de frunze,
    Și vin, umil, în fața ta cu scuze,
    Tu, Toamnă, serenissimă și-nmiresmată,
    Binevoiește, fii blândă, și mă iartă...
    
    Și dacă m-ai ierta, de trena-ți udă,
    Am să-ți culeg dovlecii copți cu trudă,
    Și-aș respira aroma ta mireană,
    De mere și de vin, ce-mi picură pe geană...
    
    E vremea să ridic în cinstea ta paharul,
    Căci știu prea bine care-ți este harul -
    De-mbraci pădurea-n aur și tămâie,

    Și-alungi cocorii, să zboare în pustie…

Mai mult...

Arta de a trăi și de a muri

Astăzi am murit puțin. Și am înviat puțin. Cu aceeași, egală, măsură. C-așa-i Omul: cât trăiește, învață și a muri. Căci omului îi este dat, în zbaterea lui pe acest pământ, să trăiască de toate: viață, tinerețe, sănătate, iubire, boală, moarte. Un ciclu complet. Fiindcă, așa cum spunea cineva, "tot ce s-a născut, este dator cu o moarte".

Ce nu se spune, sau s-a spus deja, contează mai mult felul în care ai trăit, trăiești și vei trăi, decât cât ai trăit... Calitatea înaintea cantității. Dar ce înseamnă "calitatea unei vieți", cum poate fi ea evaluată, după care criterii, conform căror standarde? Și mai ales, cine stabilește criteriile sau standardele, ca să poată da verdictul că o viață a fost sau nu, bine trăită, împlinită sau irosită?

Sunt întrebări care, cel puțin pentru mine, vor rămâne fără răspuns... fiindcă nimeni nu-și cumpără patul cu gândul să moară în el. După părerea mea, epitaful unei vieți "bine trăite" ar trebui să sune cam așa: "s-a născut, a crescut, a iubit, a trăit, a murit". 

Napoleon spunea frumos că "moartea nu-i decât un somn fără vise". Fără pretenția de a-l contrazice, aș zice că moartea nu-i decât o continuare a vieții. A unei vieți bine trăite. 

Și poate că nu voi afla niciodată ce înseamnă o viață "bine trăită". Dar știu că fiecare zi care m-a durut, fiecare zi care m-a bucurat, m-a învățat să fiu om. Și dacă acesta este prețul pentru a merge mai departe, îl plătesc liniștit: căci, în felul meu, încă trăiesc… și încă învăț.

Asistăm, neputincioși de cele mai multe ori, la degradarea noastră fizică, sufletească și mintală, cu fiecare zi care trece prin noi, lăsându-și urma într-un nou rid, într-un nou fir de păr alb, într-o nouă cedare, căci puțin câte puțin, tot pierdem din noi câte-o bucățică, câte o nuanță, din ceea ce am fost cândva. Și învățăm că cedarea face parte din însăși ființa noastră, ne bucurăm să adăugăm o nouă zi, un nou an existenței noastre, fără să știm prețul pe care, mai târziu, tot va trebui să-l plătim.

Și fiindcă nimeni n-a reușit câtuși de puțin să ridice măcar preț de o clipă, vreun colț de lume, ca să zărească ce e dincolo de ea, nici eu, ca atâția alții, n-am reușit decât să rătăcesc vremelnic pe lumea aceasta, fiind dator cu energia pe care am consumat-o, pentru că simt, cumva, adânc înscris în DNA-ul meu, că n-am irosit în van această energie primită în dar la naștere, care se numește "viață"...

Așa că nu mă tem nici de viață, nici de moarte. Le port pe amândouă în mine, viața ca pe o lumină, moartea ca pe o umbră: una mă trezește, cealaltă mă adoarme. Iar dacă moartea e o continuare,
atunci viața nu se sfârșește niciodată cu adevărat: se mută doar în altă lumină, în alt timp, într-un loc unde numărul anilor nu mai contează.

Mai mult...

MEMORIA ECOULUI

Din cel mai pur cristal topit,
    A picurat adânc, o lacrimă albastră... 
    Şi ca o pleoapă, tremurând încet, 
    Ecoul ei s-a risipit în ceaţă .
    
    De mii de ani atâtea lacrimi crude,
    Au curs, şi-n drumul lor spre infinit,
    Coloane albe, neştiute,
    Ce strălucesc, au zămislit...
    
    Dar ce păcat că nimeni nu le vede, 
    Umbrind emoţii vii în apa verde...
    Şi ce păcat că nimeni n-o s-audă,
    Acest concert de muzică de orgă, udă...
    
    Căci numai Timpul egoist,
    Îmbătrânind încet şi trist,
    Păstrează în adânc comori 
    De nestemate reci şi de culori...

Mai mult...

NOTA DE PLATĂ

    După mult prea multă vreme,
    Sufletul în mine-mi geme:
    Mi-am primit nota de plată,
    Pentru c-am murit odată.
    
    Și-am murit de-atâtea ori.
    Am murit din seară-n zori,
    Fiindcă din strămoși s-a zis:
    "Moartea-i somnul fără vis".
    
    Și-am să mor iarăși puțin,
    Somnul ăsta să-l termin,
    Am să mor, ca să înviu,
    Fiindcă altceva nu știu.
    
    Știu să mor în foc de pene,
    Cu cenușa-mi stinsă-n vene...
    Din nou, pur, știu să renasc,
    Precum mugurul pe vreasc...

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

🎤 Pardonne-moi ce caprice d'enfant în română

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

 

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

 

C'était le temps des « je t'aime »

Nous deux on vivait heureux dans nos rêves

C'était le temps des « je t'aime »

Et puis j'ai voulu voler de mes ailes

 

Je voulais vivre d'autres amours

D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »

Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour

 

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

 

C'était vouloir et connaître

Tout de la vie, trop vite peut-être

C'était découvrir la vie

Avec ses peines, ses joies, ses folies

 

Je voulais vivre comme le temps

Suivre mes heures, vivre au présent

Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement

 

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.

 

Iartă-mi acest capriciu copilăresc

 

Iartă-mi acest capriciu copilăresc

Iartă-mă, vino înapoi la fel ca înainte

Eu, TE IUBESC prea mult, nu pot trăi fără tine!

 

Iartă-mi acest capriciu copilăresc

Iartă-mă, vino înapoi la fel ca înainte

Eu TE IUBESC prea mult, nu pot trăi fără tine!

 

A trecut timpul "iubirii" noastre

Amândoi am trăit fericiți în visele noastre

A trecut timpul "iubirii" noastre

Iar apoi mi-am dorit să zbor cu aripile mele.

 

Am vrut să trăiesc alte iubiri

Pentru alții care mi-a spus:

"Te iubesc" și "pentru totdeauna".

Dar,TU ești acela pe care-l visez noaptea, dragostea mea.

 

Iartă-mi acest capriciu copilăresc

Iartă-mă, vino înapoi la fel ca înainte

Eu, TE IUBESC prea mult și nu pot trăi fără tine!

 

A fost dorința de a învăța

Totul despre viata, poate prea repede

Acesta a fost descoperirea mea, descoperirea vieții,

Cu bucuriile și suferințele ei, cu nebuniile sale.

 

Am vrut să trăiesc ca și întâia oară

Urmărind orele, pentru a trăi numai în prezent,

Dar, cu cât trăiesc mai mult ofer mai mult.

 

Iartă-mi acest capriciu copilăresc

Iartă-mă, vino înapoi la fel ca înainte

Eu, TE IUBESC prea mult, nu pot trăi fără tine!

Mai mult...

Al vieții sens

 

Fin ca si nisipul printre degete

Ai dispărut în clepsidra timpului 

Îmi cânt piesa la pianul fără clapete 

Un ultim adio piere în bătaia ritmului.

            

Rămâi în muzeul meu de artă

Cel mai controversat și neînțeles

Unde stoicii de marmură și de piatră 

Îmi conduc viața către un singur sens.

 

Iubirea mea s-o daruiesc naturii

Tablou al zeilor ce prevestesc lumea

Căci doar ei și cei aliați cu purii

Dăinuiesc etern în inimile cuiva.

Mai mult...

Cât de cât!

Omul, un bărbat trecut de cincizeci de ani, cu o fizionomie comună, îmbrăcat modest, suferind, probabil, de Parkinson, după tremurul membrelor şi al capului, se opri lângă maşina mea cu mâna întinsă în timp ce coboram.

     - Bunule domn, îmi zise piţigăiat, fie-vă milă de un suflet amărât şi daţi-mi şi mie ceva!

     Mă uit în ochii lui cu o strângere de inimă.

     -  Ce să-ţi dau, omule?

     -  Ce vă lasă inima, bunule domn!

     -  Dacă vrei bani, îi răspund, n-am. Eu plătesc cu cardul!

     -  Poate aveţi ceva mărunţiş, domnule ! Cât de cât !

     Mă caut prin buzunare disperat, dar nu găsesc niciun şfanţ.

     -  Poate vrei altceva?

     -  Orice, domnule! Cât de cât!

     - Uite, îi zic, ia pâinea asta şi du-te cu Dumnezeu!

     - Dumnezeu să-ţi dea sănătate, bunule domn, dar dă-mi şi ceva cu care s-o mănânc! Cât de cât!

     Deschid prortbagajul unde am pus cumpărăturile de la supermarket şi extrag un baton de salam.

     - Sper că nu-l vrei tot?

     - Nu, domnule, se bucură el, daţi-mi şi mie cât de cât!

     Îi tai un sfert de baton şi încerc să închid portbagajul, dar ochii omului mă opresc.

     - Vrei şi câteva mere?

     -  Da, domnule! Cât de cât!

     - Mai am nişte pastramă, nişte ouă, lapte, cafea, zahăr, roşii, banane, dacă pofteşti!

     Omul îşi lasă privirea în jos.

     - Aş pofti, domnule! Cât de cât!

     Îi dau toate sacoşele, urc în maşină şi mă întorc acasă vorbind singur. Soţia îmi deschide uşa zâmbind.

     - Nu credeam să te văd vreodată făcînd cumpărăturile în locul meu! Te-ai descurcat?

     Ridic din umeri destul de încurcat.

     - Ştiu şi eu, iubito! Cât de cât!

Mai mult...

FATALITATE… MUZICALĂ

    Nu caut să-mi găsesc vreo vină sau motive, 
    De ce mi-am agăţat inima-n portative, 
    Căci ştiu c-aşa sunt eu, iubind cursiv, total, 
    Cu patimă-n priviri, m-am prăbuşit... fatal. 
    
    Şi nicio carte-n lumea asta nu s-a dezvăluit, 
    Privirii însetate din ochiul uluit, 
    Aşa cum sufletul mi-am aşezat pe tavă 
    Nepăsător, ecoul, suspină-ntr-o octavă... 
    
    Vibram în adierea şoptită-a minţii tale 
    Şi-obişnuiam să cânt în simfonii banale, 
    Acum, mă simt stingher: sunt ca o cheie sol 
    Redându-mi partitura, trecută la subsol... 
    
    În mine nu sunt eu. E-o linişte totală. 
    În rime stau blocat, cu-o inima fatală, 
    Cu sufletul zvârlit la tigri şi la lei, 
    Eu zac în nemişcare şi-aştept mişcarea ei…

Mai mult...

Atâta timp cât mă iubești de Andra în islandeză

De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,

Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,

Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

 

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

 

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

 

De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,

Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,

Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

 

Şi când îți vine greu să vezi,

Eu sunt acolo să te luminez.

Şi când în tine nu mai crezi,

Eu sunt acolo să te motivez.

 

Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',

Vocea ta e o vioară în inima mea,

Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,

Ești refrenul din viaţa mea.

 

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

 

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

 

Svo lengi sem þú elskar mig

 

Ef himinninn fellur á þig, mun ég vernda þig,

Og það getur komið, elskan, og flóðið, slökktu ekki eldinn í hjarta mínu,

Jafnvel þótt það verði jarðskjálfti, heimsendir þú veist,

Svo lengi sem þú elskar mig mun ég elska þig.

 

Sitjandi við hliðina á þér,

Sitjandi við hliðina á þér,

Með þér eru næturnar fallegri,

Sólin kemur upp í augum þínum.

 

Sitjandi við hliðina á þér,

Sitjandi við hliðina á þér,

Með þér eru næturnar fallegri,

Sólin rís með þér í rúminu.

 

Ef halastjarna lendir á okkur, þá er ég ekki hræddur

Að þú fáir örugglega eldflaug, við munum lifa af,

Jafnvel þótt það komi flóðbylgja, heimsendir þú veist,

Svo lengi sem þú elskar mig mun ég elska þig.

 

Og þegar þér finnst erfitt að sjá,

Ég er þarna til að upplýsa þig.

Og þegar þú trúir ekki lengur á sjálfan þig,

Ég er þarna til að hvetja þig.

 

Tam-taca-tum-bless, komdu hingað,

Rödd þín er fiðla í hjarta mínu,

Tam-taca-tum-pa, ég myndi raula þig,

Þú ert kór lífs míns.

 

Sitjandi við hliðina á þér,

Sitjandi við hliðina á þér,

Með þér eru næturnar fallegri,

Sólin kemur upp í augum þínum.

 

Sitjandi við hliðina á þér,

Sitjandi við hliðina á þér,

Með þér eru næturnar fallegri,

Sólin kemur upp með þér í rúminu.

Mai mult...

Apocalips

 

Și brusc s-a lăsat noaptea, 

Ca-ntr-un leșin cosmogonic, 

Pe cer doar o singură stea, 

Sclipește întruna demonic. 

 

Fântânile au secat și ele deodată, 

Iar marea își culcă valul în larg, 

E mai întuneric ca niciodată, 

Corăbii se frâng catarg de catarg. 

 

Copacii buimaci freamătă întruna, 

Caută un fir nesperat de lumină, 

Ce bună ar fi acum măcar Luna, 

Ori bruma de rouă pe rădăcină. 

 

Șuieră agonic și vântul turbat, 

Prin negre vârtejuri atacă natura,

Rugi înălțăm spre un cer cianozat, 

Dar încleștată ne este și gura. 

 

Îngerii nopții apar croncănind, 

Geme pământul secționat în artere, 

Soborul de preoți ca-ntr-un colind, 

Vestește mântuirea venită din stele. 

 

Încet, sucombând planeta tăcea, 

Urmând un îndemn antagonic, 

Pe cer doar o singură stea, 

Sclipește întruna demonic. 

 

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍