Fructul crud !

Natura, nu poate plânge, când nu plouă,

Se mulțumește și dacă din nori cade rouă,

Cu cât are, se chivernisește și trăiește,

De unde nu-i nici nu mai poftește.

Asemenea ei, omul modest, face față

Cu ce are nevoi necesare, se învață,

Prețuiește mult traiul cinstit, omenia,

În simplitatea lui, cunoaște ce-i bucuria.

Seara nu pune capul pe pernă obosit,

Dimineața,o vede frumoasă, câmpul înverzit,

Nu are averi nenumărate, și nici nu vrea,

Alta-i comoara vie din inima sa.

Natura, ne găzduiește fără chirie,

Putem trăi în libertate și armonie,

Germenii răului chiar nu-i putem exila?

Inventați vaccinuri pentru o lume nouă 

l-ar împrăștia apa ,când norul plouă

Goana după avere, incită lumea la război,

Și unii pe alții ne împroșcăm cu noroi

În ritmul acesta, nu ajungem departe

Singuri, ne-am condamnat la moarte !

Când plouă și-i furtună,

Natura-i uimită și tace.

Stihiile de la o vreme încoace,

Ca niște iele sălbatice, se deslănțuiesc,

Aruncă grindină, puhoaie de apă,

Peste noi și așa plini de nevoi.

Nu suntem toți răi, nevolnici și atei,

Urgiile toate...trimitele Doamne 

În altă parte....

Îmi este dor, o poartă să deschid,

          Ce stă în rugină,

                Pustie lîngă zid,

    Să scârție, cu glaș  șoptit:

             Tu, nu ești străin,

      Bine ai venit.

          Să stăbat aleea 

                Cândva cu multe flori,

Să ascult în tăcerea nopții

       Povești uitate, până-n zori.

         Să mângâi tâmpla mamei,

                 De ani încărunțită,

Să scârție podeaua

         Cu țoale noi gătită.

            În colțul casei mari 

O umbră se desface, este amintirea

       mamei dragi 

                   a unui suflet dus, vreau 

să cred că-i steaua ce strălucește în noapte 

         acolo sus. Aleele îmi șoptesc, de pașii

mamei grei, sub ștreșinile casei

               arse de vânt și de ploi. Nici fumul 

   nu mai geme,în hornul prăvălit,

                     parcă a murit. Străină îmi pare 

viața ,o poveste, din freamătul ce-a fost,

      nimica nu mai este...O lume întreagă

              unde s-a ascuns?

E  o taină....fără de răspuns !!!!!

           Nu toate lucrurile de care aveam nevoie le-am putut lua cu noi.Oprim pe cele necesare celelante

vor fi vândute.Așa că am mai făcut rost de ceva bani ,de care aveam mare nevoie.Casa s-a golit de ce era

mai bun și-l așteptăm pe nenea Alexandru vecinul nostru ,el avea mașină mare în care încape tot bagajul

nostru .Ne-am luat rămas bun ,de la vecini,de la colegi,de la prietenii de joacă ,de la blocul copilăriei noastre,

cu strângere de inimă .

          În drum spre necunoscut ,am trecut și pe lângă cimitirul unde își doarme somnul de veci iubitul  nostru

tată .Mama l-a rugat pe nenea Alexandru să oprească și ne-am dus toți la mormânt Mai ardeau încă lumănări

pe mormânt semn că mama fusese mai devreme .Mama nu mai plângea..Ne-a adunat lângă ea și a jurat în

fața crucii ,pe care chipul tatei părea să zâmbească:-Ștefane ,acești copii ai noștri sunt toată avera mea .Îți jur

că am să-i cresc așa cum se cuvine, să nu ne facă de rușine .Noi începem o nouă viață .Ne va fi foarte greu ,dar

nu greu decât despărțirea de tine.Vom veni mai rar să aprindem o lumânare,dar te luăm cu noi .Te vom purta

mereu în sufletele noastre. Ne va fi greu ,foarte greu ,fără tine ,dar trebuie să reușim .Știu că am copii buni ,nu mă

îndoiesc ,doar seamănă cu tine.Adio ,dragul nostru-.

          Eram hotărât să nu plâng ,dar nu am reușit ,când toți ceilanți au izbucnit în lacrimi am plâns cu durere .Așa

ne-am luat rămas bun de la iubitul meu tată.Neam urcat în mașină și am pornit mai departe.Străzile rămâneau in

urmâ una câte una ,până am ajuns în câmp deschis .În stânga și în dreapta ,holde bogate de porumb verde și

galbenul  grâului aproape copt  ne însoțeau.Șoseaua ne chema la drum ,înainte.

          Mă întrebam :Mai este mult pănă la căsuța noastră de la țară?.

          Ajungem la un pod pe care nenea Alexandru îl trece cu grijă ,i se pare că se clatină și o ia la dreapta .

Ne îndreptăm către un sat mai mult ascuns înrr-o pădure de salcâm.Întrăm în sat ,vâd căsuțe mici,garduri căzute,,

curți năpădite de buruieni ,semn că sunt părăsite .Într-o ulicioară mai dosnică ,mama spune că am ajuns.

 noi  copii ,ne grăbim să coborâm .Caut cu ochii în jur să-mi dau seama care este căsuța noastră.În dreapta,  

casă nouă modernă nu poate fi a noastră ,doar cea din stânga proaspăt văruită  cu var alb-siniliu,învelită  cu                         

stuf ,cu geamuri mici și gardul din plasă de sârmă .Poarta era larg deschisă și o aleie cimentuită ne dirija spre

întrare..Lăngă o cușcă mică ,un câine legat în lanț își pierduse curajul .Mama a cumpărat casa cu căine cu tot

de la vechiul propietar.

          Era început de vară .Grădina și curtea fuseseră îngrijite .Florile străjuiau întreaga alee: stânjineii ,liliac,crini,

iasomie ,bujori și mulră verdeață ...În spatele casei ,loc penrtu animale și păsări .Casa ,grădina.curtea și cușca cu

cățel mi-au plăcut de la început .Era și loc de joacă destul .În timp ce lucrurile erau așezate la locul lor ,pentru că

nu eram de mare ajutor ,am făcut cunoștință cu câțiva copii  curioși ce ne priveau cu interes .Erau mai mari decât

mine și au început să-mi arate tot ce este de văzut în mahala .În vârful unui stâlp de curent electric își avea cuib o

pereche de berze ,care tocmai își reparau cuibul .Puțin mai jos ,copii mi-au arătat lunca Prutului unde ei merg la

scăldat ,precum Nică a lui Creangă în apa Ozanei .Îmi spuneau că ei știu multe jocuri frumoase pentru vacanță.

.

         Peste câteva zile d-na Maria trece pe la mine, era tare abătută.

Am bănuit care-i cauza. Î-am spus ce-am văzut.N-a schițat nici-un gest,

nu a spus nimic. S-a gândit puțin și zice :

     -Știu Adela, știu de ceva vrem, dar am sperat că este o aventură 

trecătoare. Nu i-am spus nimic mă prefac că nu știu, sunt la fel de atentă 

cu el.Detest certurile, reproșurile cu ele nu-l aduc înapoi.Suntem la răscruce,

sper că așa Gicu al meu se va întoarce.Îmi este foarte greu, dar altă soluție 

nu am.

     Mi-a rămas în minte replica Mariei, i-am  admirat logica. A avut dreptate,

ea a câștigat.Prea multe familii se destramă. după un număr mare de ani ,

pentru o toană, pentru un moft  sau distrugătoarea  căsniciilor ; gelozia.

      În  final  mărturisește Gicu:

     -Mărturisesc, zice el, că m-am rătăcit, am fost curtat, flatat și m-am păcălit,

dar nu este nicăeri mai bine ca acasă, și nici o femeie care să mă înțeleagă 

ca tine. Te rog iartă- mă, și să uităm prin ce-am trecut.Apreciez  faptul că te-ai

purtat civilizat, deși erai lezată și nu ai acuzat-o nici pe Ana de cele întâmplate,

doar ai spus: S-a întâmplat, faptul e consumat, să ne vedem de viața noastră în 

continuare... și s-a pus cruce. Mi se pare logic.

     Sunt fapte și întâmplări peste care se așterne uitatea, însă altele rămân întipărite 

pentru veșnicie în minte.Am să le iau în ordine.

     Am fost invitată de vărul meu la nunta fiului său.Petrecerea a avut loc  într-o 

locație frumoasă :cantină,club, nu știu unde era ,în afara orașului la Tirighina.

Locația era situată în mijlocul unei vii ce trebuia să fie culeasă. Parfumul 

strugurilor te amețeau.Nunta era frumoasă, nuntașii eleganți,muzică bună,veselie 

petrecăreții se cunoșteau între ei. Spre dimineață o binevoitoere se apropie de mine 

discret și-mi spune:- Adela nu-l văd pe soțul tău, s-a rătăcit prin vie, dar știi cu cine?

N-ai observat că și soacra mare lipsește? I-am mulțumit și am ieșit afară în răcoarea 

dimineții. Vestea, m-a afectat, dar gândesc: omul a mâncat, a băut și avea nevoie de 

aer curat...punct...Un lucru a rămas ,am fost la multe nunți ,de care am uitat, dar 

 de cea de la Tirighina nu am uitat.

     Locuiam pe atunci  pe  atunci în valea orașului, mă întorceam de la piață ,când mă 

ajunge din urmă un vecin.

     -Vecină ,știi că  cartierul din spatele  nostru a fost demolat ieri? Au tăbărât 

oamenii să ia ce-i trebuie fiecăruia :lemne, fier, cărămidă, e.t.c. Dar știi cine era 

cel mai activ acolo ?

     -Poate îmi spui mata.

     -M-a  surprins că fiecare  ce aduna ducea în curtea lui, dar soțul tău ducea toată 

agoniseala la Petrica îc curte. Auzind numele ei am făcut imediat legătura în mintea 

mea, Petrica îl caută cam des pe soțul meu. El ce căuta acolo?

                            va continua

Tot am spus,că nu-i bine în țară,

Acum spun cum am vrea să fie,

Să nu muncească nimeni pe afară,

Veți spune...că-i curată utopie.

Să ne producem cele necesare, că nu-i greu,

Că materii prime ne-a dat Dumnezeu

Oameni pricepuți și harnici sunt românii

De ce să ne ducem traiul cu străinii?

Ce ce vor să plece să-i lăsăm 

Vor să fie honari, nu-i contestăm,

Ori nu-și mai iubesc țara, neamul?

Ori nu muncind, își câștigă banul!

Avem tot ce ne trebuie, ca să trăim bine,

Dar cei ce conduce astăzi țars,

Ne sunt cei mai mari dușmani

Ne vor transforma în sclavi în câțiva ani.

Cine are curajul să spună ; stop!

Ca să ne fie bine,trecem prin potop ?

Dușmanii țării nu pleacă fără să verse sânge,

Ce contează că o țară întreagă plânge ?

Voi cânta pentru tine!
...
Voi cânta oricând pentru tine,
Pentru ce ești în mine,
Tu ai făcut să fiu altfel
Voi cânta oricând pentru tine,
Același cântec. Și-n el
Vor străluci cuvintele mele
Cuvintele mele-adunate
Într-o viață de dor,
Într-o viață în care
Fără tine zilele toate
Purtau pe clipele lor
Din inima ce bate
Acel foc arzător
Oglindit în stele
Și-n sclipirea lor!
...
Voi cânta pentru tine oricând,
Știu bine, știu bine, tăcând!
Ca-n vremea aceea-n care
Privirile tale incredibil de verzi
Simțeam că mă pătrund
Și doream atât de mult
Să mă îmbrățișezi
Să-mi simți inima bătând
Și sufletul arzând!
Voi cânta pentru tine oricând,
Oricând, oricând, oricând!
Sufletul meu blând!

Visez la dragoste la tine..

Răbdare-mi zice îngerul păzitor!

Nu-i timp de zor!

Iubita ta sosește mâine

Într-o caleșcă argintie

Cu roțile din aur bătute cu pietre prețioase

Ce-i trasă de doisprezece armăsari ce zboară nu aleargă,

Și va veni prin nori!

Aleasa inimii îți este,

Iar ea chiar te iubește

Un cor de îngeri va cânta

Oh Vasilica tu ești dragostea mea!

Știi bine,e imn făcut de tine...

Zise pajul...

-Da știu și știu chiar foarte bine!

Doar Vasilica-i pentru mine,

Să știe tot regatul

Iar mâine să știe-ntreg pământul!

Mii de meseni,nuntași,prinți și prințese

Vor veni cu daruri la voi doi

Horia și Vasilica!

Zi mare și sărbătoare cu bucurie fără margini,

Îmi vine chiar să plâng de bucurie....zise pajul

-Ei lasă, lasă,te rog să te abții

Mă emoționezi și pe mine!

                          *

Dragi cititori,ei bine vă spun adevărat,

Horia și Vasilica după nuntă

La marele palat acum ei stau

Și s-au iubit cum nimeni se iubește pe pământ,

Așa iubire mare își are Cerescul legamânt,

Ca îngerii au fost în bunatatea lor,

Averea toată dată a fost săracilor,

Căci au trăit în duhul lui Hristos!

                           *

Ca paj nici eu nu știu prea bine

Cum s-a sfârșit povestea

Știu însă că Horia și Vasilica

Trăiesc în Veșnicie doar prin iubirea începută

Aici pe-acest pământ

Și se vorbește bine

Că dragostea lor e încă vie,

Și a plecat din vise

Rodind din așteptare și răbdare

Iar astăzi e nemuritoare!

(3 februarie 2024-Vasilica dragostea mea)

Mi-ai apărut ca o lumină

 Într-o seară cu cer senin,

 Și, fără vorbe, fără vină,

 Mi-ai dat un rost și un destin.

Ai bronzul cald al unei veri

 Și ochii limpezi ca o mare,

 Iar când mă chemi și când mă ceri,

 Se stinge orice depărtare.

Te văd și inima tresare,

 De parcă timpul s-a oprit,

 Iar zâmbetul tău, ca o floare,

 Îmi face sufletul iubit.

Ai pași ușori pe nisip fin,

 Ca valul care vine iar,

 Și orișice clipă când vin

 Îmi pare lumea un hotar.

Când intri, aerul se schimbă,

 Și parcă ziua are glas,

 Iar cerul însuși se plimbă

 Alături de al nostru pas.

Nu-ți cer promisiuni prea multe,

 Nici stele smulse de pe drum,

 Doar să rămâi când noaptea urcă

 Iar noi să mergem împreună de-acum.

Că dintre toate câte sunt

 Și câte vor mai fi cândva,

 Cel mai frumos de pe pământ

 E drumul meu alături de inima ta.

Fie timpul cât de lung, 

Înapoi de l-aș străbate, 

Doar o clipă să ajung 

Lângă tine, peste toate.

Orice vieți când le-om trăi 

Ori și cât de-ndepărtate, 

Steaua iar ne-o logodi 

Peste vremi și lumi uitate.

Orice floare de vei crește 

Eu, luceafăr, voi veghea

Peste zi și peste noapte

Să te văd de-a pururea.

Tu nu ma vrei, iar in adanc, sa mor daca te vreau cum esti.

Eu nu te vreau, dar aparent, sunt nevoit sa te iubesc, caci altfel viata n-are sens si e apus continuu-n jur, iar apa si desertu-s una.

Nu e iubire; e far' de nume, si-as vrea sa pot urla, sa zbier, s-auda toti...dar ce-i!?

Era prea cald să înțeleg că nu mai am putere, 

Mă înădușeam in flori de crin, în buze dulci și... miere. 

În palmă scrisul nu-l ștergeam, era prea prospată cerneala,

Cuvintele ce mă pierdeau, durerea și cu albăstreala.

Erai cu părul nod, înrămurit în două rădăcini de tei,

Miros ce beat eram de el, pierdut în ochi și în scîntei.

Mergeam cărările de praf, pe lîngă iaz din stele,

Cuvintele ce nu mai văd, sunt încă beat de ele.

Erai in rochie de flori, în multe flori de primăvară, 

Eu mă simțeam străin cu noi. Stiam că sunt povară... 

Ai spus că visele se pierd și visul meu s-a dus,

Acea cerneală a rămas, albastră în culori de'apus.