Scară întoarsă

Mi-ar plăcea să fiu indiferet

față de ceea ce se poate întâmpla.

Mi-aș dori să fiu omnipotent,

dar fără să vă șoptesc,

ca nu cumva să vă introvertesc

cu patima mea.

Mi-aș dori să fiu indiferent

la subtilități mult prea cioplite

și azvârlite cât colo de moment,

logoree inutilă, scopuri nedefinite.

Esența s-a pierdut de mult

prin amalgamul de idei pierdute.

Se aude murmur de nemultumire,

momente decorate cu umbre reci.

De-atâta falsă și grea orânduire

mulțimea își scutură buzunarele seci,

să depășeasca timpurile sumbre

se zbate în încâlcite setci,

copleștită de idealuri strâmbe.

Se văd capricii diriguitoare

construite pe veșnice nisipuri.

Mi-ar placea să mai existe-o cale

către lumina de pe chipuri.

Se simte în aer fum și pucioasă,

o tensiune de nedescris.

Până și moartea, cu a ei coasă,

se miră de ceea ce am devenit.

26 februarie 2026

Descreierații încearcă ades, unii,

să surpe ceea ce au construit

bătrânii noștrii, ca și cum bunii

n-au prea știut cum au trăit.

Aproape tot din vechea lor povață

pe la ureche le-a trecut, în van s-a dus.

Au mai rămas meschinării spuse pe față

de noii noștrii învățați... suspuși.

Grăbiți s-au cocoțat mai nou conducătorii,

cu trâmbițe prin media se laudă de fiță.

Ne vor doar bine - pentru ei, pro-făcătorii.

Ba chiar au devenit din neam de vițâ.

Vai câtă lașitate pentru un os de ros

și câtă trudă să urzești, să scormonești

prin orice mijloace s-ajungi la scop, prin dos.

Să vrei și mama să ți-o vinzi, să te ferești

de vechile și sacrele porunci lumești.

28 februarie 2026

Căsnicia-i o capcană, frumos urzită

Fugi din casa păritească,ușor hulită,

Mama, tata nu te mai înțeleg ca altă dată

Când erai o doar micuță fată.

Acasă-s reproșuri, tensiune, plâns,

Parcă toate astea nu ar deajuns,

Fata noasrtă vine târziu acasă,

Dacă-i vorbești, o cerți nici nu-i mai pasă.

Într-o zi își face un iubit, așa-i la modă,

Are bani băiatul, și-î chir frumușel,

Li se aprind ochii, lui după ea, ei după el,

Celor din jur le plac, gata de logodnă.

Că se înțeleg, că ceva îi leagă, cine are bani,

Că vor porni cu dreptul, că le va fi bine?

Sau din ștart, vor fi doi sărmani ?

Greșeli răscumpărate, în mulți ani !

Descreierații încearcă ades, unii,

să surpe ceea ce au construit

bătrânii noștrii, ca și cum bunii

n-au prea știut cum au trăit.

Aproape tot din vechea lor povață

pe la ureche le-a trecut, în van s-a dus.

Au mai rămas meschinării spuse pe față

de noii noștrii învățați... suspuși.

Grăbiți s-au cocoțat mai nou conducătorii,

cu trâmbițe prin media se laudă de fiță.

Ne vor doar bine - pentru ei, pro-făcătorii.

Ba chiar au devenit din neam de vițâ.

Vai câtă lașitate pentru un os de ros

și câtă trudă să urzești, să scormonești

prin orice mijloace s-ajungi la scop, prin dos.

Să vrei și mama să ți-o vinzi, să te ferești

de vechile și sacrele porunci lumești.

28 februarie 2026

Venin în artere,

Pentru-un alt zâmbet fals,

Pentru-o mască de piatră

Sculptată pe-al meu chip de azi.

O doză cumulativă și letală,

Ce-mi face trupul rece, fără vlagă,

Ca să semene, încet, cu sufletul meu,

Rece, împietrit, distrus mereu.

Măcar de-ar exista cineva

Care în ochii mei să poată privi,

Fără teama că s-ar împietri,

Fără să fugă când ar vedea ce-i acolo, în ei.

Să vadă durerea sinceră,

Fără să-i spun, fără să cer,

Să înțeleagă doar privind

Ce-atâta timp am tot ascuns în mine, plângând.

Fără să-i arăt vânătăi și cicatrici,

Urmele atâtor lupte, atâtor frici,

Ale nopților în care m-am luptat

Cu gânduri ce nu m-au lăsat.

Să vadă tremurul din inimă,

Când îi e amar să mai bată iar,

Când știe că fiecare bătaie

Împinge în trup aceeași durere.

Când fiecare suflare mă îneacă,

Și nu e fumul care se ridică

Din țigara ce-mi mai ține cald

Ultimul colț de suflet înghețat.

Căci ea a rămas singura căldură

Într-un trup rece, greu, de plumb,

Un fum ce urcă și se pierde,

În timp ce eu rămân aici, tăcând.

Și poate că, sub piatra de pe chip,

Mai există încă ceva viu,

Un suflet care, deși distrus,

Încă mai speră să fie văzut.

Tinerețea, visează cu ochii deschiși,

Când se plimbă prin lumea străină duși,

Copii talentații, de iureșul vieții chemați,

Nu vă uitați meleagurile țării, nu le lăsați.

Niște ochi înlăcrimați, cu lacrimi cuminți,

Vă strigă, vă cheamă acasă, bieții părinți,

Acasă în satele și orașele noastre,

Viitorul tot îl lasă în mâinile voastre.

Dragi copii, ce știți încă vorbi romăânește,

Istoria, despre noi încă frumos vorbește,

O țară, ca o bătrână, nu se părăsește 

Prin fii ei vrednici, trăiește și înflorește.

Viața-i scurtă și-i doar o singură dată,

Tineretu-i avid șă și-o trăiască zburdând,

Dar maturitatea te călește, te cheamă țara 

Nu o părăsi, când o arde focul și para !

Stau și mă-ntreb cu sfârșeală în glas,
Cerșindu-i vieții mele o clipă, un ceas:
Oprește trenul acesta din goana lui,
Căci nu mai sunt al meu și nici al nimănui...

Și-n șuieratul trist, într-al locomotivei ton,
Nădăjduiam să-i țin pe loc pe-acest peron,
Dar ne-am urcat în tren, cu toții câți eram,
Lăsând fără regrete-n urmă o gară fără hram...

Așa că nu zâmbeam. Ci trist, la călători,
Sfârșeam în fumul trenului, imaculații zori,
Călătorind neștiutori și împotriva firii,
Către niciunde, cu trenul dezamăgirii...

Morbid ,în frământări tenebre

Ascuns , de multe ori ilogic

Căutător doar în tăceri acerbe

Egou ,în al tău vis te vezi destoinic.

E greu să fii compătimit

Nechibzuința ta a pus hotar

Prin ferme limite a tresărit

Târziu ,regretul jalnic și amar.

Trăiri intense în amintiri se zbat

În pribegie se împotrivesc uitării

În întrebări deșarte ,nu ar fi păcat?

Se perpelește chiar și firea stării.

Orgoliul macină speranța

Că totuși poate fi lumină

În căutări pierdute este cutezanța

Doar tu tăcere aspră ești de vină.

În asfințitul clipelor trecute

Reflexia frumosului rezistă

Amar tu chin din cele vorbe mute

Doar gropi induci pe calea tristă.

În agonie lucră disperarea

Tăcerea urlă cu putere

Mișcată crunt e nepăsarea

Ce simți acum e doar durere.

Tu inimă de încă bați

Și suflet tu ,de ai rămas

De reușiți să mă lăsați

Aș încerca să fac un pas.