fara nume

Mintea mută i-a devenit mormânt,

Nici oceanul nu o mai privește,

Pentru ca ușor, ușor s-a tot secat,

De tot ce-i fizic si omenește.

Ultim stagiu, avansat, caz demn de compasiune,

Mult regret de exprimat şi nimeni sǎ o ajute,

Oglindesc realitatea unei structuri comune,

Ce s-a născut cu anhedonia unei lumi pierdute.

Conectată la aparate, nu-i simți niciun puls,

O minimǎ bătaie, cu a doctorului maximǎ grijǎ,

Ii încetineau sfârșitul, cauzele fiind precise,

Inima şi mintea nu mai suportau sǎ mai fie atinse.

Morbid ,în frământări tenebre

Ascuns , de multe ori ilogic

Căutător doar în tăceri acerbe

Egou ,în al tău vis te vezi destoinic.

E greu să fii compătimit

Nechibzuința ta a pus hotar

Prin ferme limite a tresărit

Târziu ,regretul jalnic și amar.

Trăiri intense în amintiri se zbat

În pribegie se împotrivesc uitării

În întrebări deșarte ,nu ar fi păcat?

Se perpelește chiar și firea stării.

Orgoliul macină speranța

Că totuși poate fi lumină

În căutări pierdute este cutezanța

Doar tu tăcere aspră ești de vină.

În asfințitul clipelor trecute

Reflexia frumosului rezistă

Amar tu chin din cele vorbe mute

Doar gropi induci pe calea tristă.

În agonie lucră disperarea

Tăcerea urlă cu putere

Mișcată crunt e nepăsarea

Ce simți acum e doar durere.

Tu inimă de încă bați

Și suflet tu ,de ai rămas

De reușiți să mă lăsați

Aș încerca să fac un pas.

În aripile ei mă arunc

Să mă pierd

Să uit

Lumina

Ce nu am putut să o duc

Mă sfâșie un gol interior

Ce mă roade ca o gaură neagră ca noaptea

Ce foame îmi e să devorez stele lucitoare,

Dar noaptea vrea să înghit soarele

Ca un șarpe

Mă predau ei

Căci ea e a haosului zeiță, iar

Vraja ei eternă mă atrage mai mult decât lux

Te văd abătut tor mai des,

Ce motive ai tot n-am înțeles,

Te-ai izolat și te aud oftând,

Ți s-a întâmplat ceva de curând?

Tu taci, nu spui nimic, mă pui pe gânduri

Liniștea mea s-a risipit, mă doare,

Explică-te măcari în câteva rânduri,

Mă gândesc la ceva...poate fi o eroare.

Poate iubirea ? focul ei s-a stins?

Altă cauză nu-mi vine în minte.

Te macină vreo boală ? sau altă ceva?

Ce se întâmplă cu tine? inima mea simte.

      .....................

M-am hotărât, deși îmi este foarte greu,

Ți-am promis marea cu sarea din copilărie,

Prieten ți-am fost și tu mie,

Dar am întânlit iubirea pe care o vreau.

Uite de ce oftez și nu-mi găsesc locul,

Mi-a ieșit și mie în cale norocul

Dar să mă bucur de el nu puteam

Știi bine ce gânduri în minte purtam.

Dragul meu prieten, o să te ajut,

Rămâi tot prietenul pe care l-am avut

Decât o căsnicie fără iubire, secată,

Mai bine rămâi tu cel cu inima curată.

Nu aveţi încredere în mine, Căci sunt un sărman invalid? Fără de principii şi opinii, Ca un mucenic zidit într-un zid. Dar sunt mulţi aşa ca mine Fără trecut, prezent şi viitor, Şi ştiţi aceasta atât de bine, Voi regi fără de popor! poezie de Vladimir Potlog

Sufletul înghețat,simt că mă doare ce am creat

Am făcut din mine un monstru însetat,

De plecare,evadare,

când timpul...pare că încă nu ne-a uitat

Mult prea multe promisiuni

Spuse într-un timp mult prea scurt

Mult prea multe speranțe

Făcute film și rulate într-o noapte

Am creat un monstru și mă doare

Am rănit tot ce am iubit mai tare

Mă credeam înger printre zmei, odată..

Dar m-am trezit de-o ființă cu zmeul tată

Am rănit,deși nu am vrut

Cuvintele uneori vin într-un timp prea scurt

Și nu îmi dau seama că ele dor

Până nu cad singură din zbor

Până nu îmi dau seama că e prea târziu,

Când cuvintele sunt spuse clar..

Și chiar de vreau sa schimb ceva,e în zadar

Sunt un monstru..știu..și doare

Am reflectat în mine,tot ce uram mai tare