🎦 sa-mi iasa gloantele prin suflet daca te mint
din stomac fluturii sa fuga, scăpând parca dintr un iad, ca din iubirea ta, doar fara pistol sa raman, ca fulgerul de asta vara sa ma fac foc, de bun sunt la suflet…cand ma ascult eu plang pentru ca ceva emoțional pot exprima doar cand dorm
cand sunt treaz ochii mei reflecta marea, iar valurile tulburi imi turbeaza gura de petarde..ma arunc in case vechi, ma doare sufletul si sensibilele petale ale lunii se holbează la gura mea
gura mea, apa aurie, pura lacomie, cuvinte curg la mal, eu ma duc in larg
si sap, sap, pana ma inec…eu nu înot, ma cobor in adâncuri, langa iubirea mea,
spune i ca ma va intalni, dragostea mea, ochii mei..marea mea
av_file/2023/10/poezii-20231004184836.mov
Category: Prose
All author's poems: vale ![]()
iubire, natura, ganduri, toamna, marea
Date of posting: 4 October 2023
Added in favorites: 2
Timp de citire: ~2 min.
Views: 1872
Other poems by the author
Speranța
Ne bucurăm de lucruri mici,
Fără să știm ce ne așteaptă..
Dorim să pășim spre viitor,
Dar vedem urme din trecut
Ce nu își doresc să piară.
Totul e-n ceață și suntem într-un anotimp ploios,
Dar așteptăm ca răul să se schimbe,
Iar lumea să devină un loc mult mai frumos.
Un război de prisos ne așteaptă după colț,
Porumbeii ne anunță ca vom cădea într-un abis misterios,
Iar ploaia abundentă se risipește dintr-un nor întunecos.
Dar când soarele apare
Cu ale sale raze calde,
Ne dă încă speranța că pacea o să vină și va fi folositoare.
Măcar o clipă, un minut,
Să îi spunem răului un simplu,
Rămas bun.
Amorf
și dacă mi aș arunca genunchii
frânți, în fața ta
și ți-aș cere să-mi fii bună,
măcar pentru o clipă,
pentru a mă ridica pe vârfuri,
să-mi spăl fața mută.
legat d-un apus de soare,
doar peștii mi-au rămas aproape,
iar marea, oh, marea...
cu ale sale valuri tulburi..
mă tot striga, să mă întorc
să-ți fiu aproape!
mă încălzesc la un foc mic,
aștept, poate..eu mai rezist!
mă scutur, strâng, apoi iar plec!
căci mă întorc, doar când mi-e greu..
tu simți o frică? poate ți-e dor?
de al meu chip...de al meu umor?
o dragoste tot plutitoare
se așterne, ziua între noi,
dar suntem plini doar de păcate..
noaptea, pe noi ne dă de gol!
tu, spune-mi! acum, aici, nu mâine
mă întorc, iar, poate, încă viu..
și cu mâini ca de slujitor?
Unde?
unde toată lumea râde,
unde mă pot deplasa
de pe o insulă pe alta,
unde mă pot legăna
într-un hamac stilat,
bronzat de soare,
unde timpul nu mai fuge,
iar toamna se apropie pe neașteptate,
făcând furori…cu ale sale frunze..uscate
unde toată lumea cântă
și mă așteaptă..
să îi îmbrățișez…
să le spun ,, poftiți pe această tavă este iubire ‘’
să împart iubire și ceai dulce,
unde mă simt complet,
iubit și împlinit,
unde apusul are să vină,
găsindu-mă în elementul meu,
unde toată lumea…
în locul unde toată lumea
mă cunoaște! și iubește—
Muritor
un drum lung eu te-am căutat,
și am sperat că n-am uitat,
să îți aduc în dar,
scrisorile promise de un veac.
visezi cu ochii mari spre lună
iar eu mă las purtat de vină
căci tu nu cânți și pari neutră
dar când mă atingi, te ard pe mână
spune-mi cum e să ai corpul rece?
cel oferit de nopți pierdute
doar prezentat lunii bătrâne
cum poți visa chiar și acum
cât timp ei cred că nu ești om
iar tu nu crezi că-s visător.
Cer fără stele
Unde-s stelele in astă seară?
Căci eu văd doar un nor
Ce stă să se piardă.
Mă întreb dacă tu îl vezi,
Mă întreb dacă mă vezi,
Cum stau și tot analizez
Lumina stâlpului ce pâlpâie
Ce anunță, poate, un început de vară.
Totul e liniștit, vântul nu vrea să bată,
Iar drumul este înconjurat
De blocuri vechi
Și o grădină uitată.
Cine sunt eu în astă seară,
Poate un umil muritor
Ce așteaptă să ațipească,
Sau să se scalde-ntuneric
Și să prindă în a sa palmă,
Un greier ce își cântă
Propria serenadă.
Cine sunt eu,
Un cântec pus la radio
La o oră târzie,
O frunză ce o să cadă,
Căci nu se simte vie.
Cine sunt eu,
O stea poate pierdută
Ce tot caută luna,
Să-i țină companie
Pentru o seară lungă
Într-un colț de armonie.
Eu, cu mine
tot ce n-am simtit, de ce as simtii acum?
cand totul cade, cade
si noi cadem, intr-o mare de noroi
poate daca..
de ce oare?
de cand? pana unde?
tu vezi cat iti este greu in suflet.
alergi, alergi, dar pana cand?
unde sa merg, cand totul e desert?
Eu, cu mine
Tu, cu tine
unde sa fug? totul e-n ceata
de ce sa alerg, cand totu-n jur e gheata.
dar eu visez, poate am sa scap
o sa ma ascund intr-un taram ascuns,
uitat de lume, inapoiat.
dar am sa plec?
el, tu, eu, ea
Cine sunt eu? el, tu, eu, ea.
Love poems
Parting poems
Poems about nature
Spring poems
Poems dedicated to Mothers
Poems for children
About parental home
Poems for Dad
Poems about animals
Poems about death
Philosophical poem
Confessional poems
Sad poems
Motivational poems
Prose
Christmas carols
Funny poems
The patriotic poems
Poems March 8
Easter poems
New Year Poems
Diverse poems
Thoughts
Poems dedicated
Congratulations
Friendship poems
Poems in the same category
Ceas rezistent la apă în maghiară
Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc.
Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.
La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...
Vízálló óra
Gyönyörű januári kora reggel van, Suceava megye egyik legrangosabb műszaki főiskoláján vagyunk, ahol jeles angoltanárunk, Cecilia (nem tudjuk a vezetéknevét) a fürdőszobában van. Pontosabban a tanári mosdóban, a női részlegben. Durván indul a nap a telefonon beállított 4-5 ébresztő után, egy 12:30-ra, egy másik 2:40-re, még kettő a fiának, és még egy hajnali 4:50-re. Az első kettő antibiotikum szedése volt, miután Staphylococcus aureusszal és nem tudom, hány egyéb nozokomiális és gram-pozitív baktériumtörzstel fertőződött meg, amit fia hozott neki az óvodából, az utolsó riasztás az volt, hogy időben megérkezett a állomásra és busszal a középiskolába (aki nem ismerné, Cecilia ingázó, 15 év közlekedési tapasztalattal). Normális esetben Cecilia kérhetett volna szabadságot, amíg jobban nem érzi magát, felépül, energikusabbá válik, de ismeri, tudja, hogy van. Csak olimpikonokat akar, azt akarja, hogy mindennek értelme legyen, amit csinál, szereti a tantárgyat, amit tanít, és nem csak ez, meg akarja reformálni ennek a tantárgynak a tanítását, sőt hajlamos forradalmasítani és javítani a tanítást, amíg el nem hoz. a művészet szintjére. Azért választotta a túlórázást abban az államban, ahol van, mert tudja, hogy idén abban a gimnáziumban rendezik az olimpiát, ahol tanít. Ma reggel azonban Ceciliának nem igazán volt ideje magával foglalkozni, ezért kellett először mosdóba mennie. Az összes szempillaspirálja szétterült, a páralecsapódástól, szerencsére nedves törlőkendővel letörli a felesleget. Aztán a szárazokkal fújni kezdi az orrát, szegény meg fújja, hogy a szomszéd kabinokban a tanárok is szórakoznak. Esik a következő megjegyzések: "Tudod Cecilia, van egy fűnyíróm, amivel vágom a dzsungelt a ház körül, és pontosan ugyanazokat a hangokat ad ki." Kedves tanártársak, mutassatok empátiát, és ne röhögjenek Cecilia problémáján, hogy nem vicc a keringő mikrobákkal, amelyekben folyamatosan megjelennek, mint gombák az eső után, nekem az a benyomásom, hogy közeleg a világvége, de ez a valóság, én vagyok az ökológiai egyensúlyhiány, a környezetszennyezés és a baktériumok megjelentek. És a globális felmelegedés segíti a boldogulásukat... Különben is...Cecilia annyi szenvedéllyel fújja az orrát, mint bármi mást, nem segített néhány könyvben, amire szükségem volt 10000 évvel ezelőtt? Persze igen, de azt akarom mondani, hogy az ő házánál nem látszik a falak színe, a vakolat, vagy ha festményei vannak, akkor a csillárig könyvei vannak. És így néz ki a lakás szinte minden szobája. Elég hamar megértettem, hogy szenvedélyesen szereti, amit csinál, és jól tette. Nehéz szenvedélyt találni bármiben, bármiben, szerintem semminek nincs értelme, vagy talán tovább kell keresnem, amíg meg nem találom.
Visszatérve történetünkre, Cecilia kifújja az orrát, kidobja a szövetet, miután megtelt váladékkal és vérrögökkel, vizet szív. Sajnos a papírzsebkendővel együtt a lefolyóba került, és a karcsú, modern órával együtt, amit egy barátjától kapott a szeptemberi születésnapjára. Lecsúszott a csuklójáról, mert fölösleges kapkodásában (egyébként ő ért oda először) nem nyomta eléggé a markolatát. Hogy egy kis szövegkörnyezetet adjak, az óra hőálló karkötővel rendelkezik, amely sikeresen ellenáll a víznek, a dobozon legalább az állt, hogy "500 ATM vízállóság". A japán gyártók nem hazudtak a Cecilia viselt termékének minőségéről, egy Casio G-Shock karóra, női kézhez kissé túl nagy, fekete, kerek számlap, kék arab számokkal az órákat mutatja. Ellenáll, ma is ép, csak az, hogy a csatornán keresztül más nyomvonalú volt, és a Suceva vízbe ömlött, ahelyett, hogy mindenhová elkísérte volna. Cecilia pánikba esik, hirdetést ad fel az újságba, városszerte plakátokat rak ki az óra képeivel, jutalmat ígérve, ha megtalálta.
Egy hónappal a keresés megkezdése után értesítik, hogy megtalálták, és követelni kell. Megérkezik abba az irodába, beszél a pultnál lévő hölggyel, aki átadja neki az órát. Cecilia nem igazán tudja, hogyan reagáljon, ez az órája, és mégis olyan, mintha eltűnt volna. Mióta van a vízben, ahol minden kiömlött, katonaszöld színt kapott, otthon megpróbálja leszedni, vagy csipesszel, vagy körömreszelővel, vagy mosószerrel, vagy bármilyen más tisztítószerrel megtalálhatja. Komolyra fordítva a szót, nem is úgy tűnik, hogy az az óra, ami elsőre annyira tetszett neki...
O vară învățată pe de rost
Am așa câteodată, un of, o greutate strânsă-n inimă, care-și urlă libertatea în temnița ei dintre coaste... Și mă găsesc privind cu ochii minții la amintiri prăfuite care zac demult uitate-n vreun sertar al minții mele, amintiri care așteaptă cu nespusă răbdare ziua în care voi sufla praful de pe ele... privește, uite, ce ciudat dansează funigeii în aerul mansardei, iar imagini difuze se ițesc din neant...
Îmi amintesc de zile răcoroase dinspre sfârșitul verii, se făcea că eram la țară în nordul Moldovei, acolo unde s-agață harta-n cui, într-un sătuc cu case mici, de poveste, răsfirate într-o văioagă lungă mărginită de păduri adânci de brad verde...
Mai toate căsuțele îngropate-n vegetație verde, deasă, poartă haine de var albastru ca cerul, cercevelele și ușile cu ferestruici mici cât pumnul sunt vopsite cu verde ca mușchiul din pădure, iar lângă uși, de-o parte și de alta, lăicerele pestriț colorate acoperă lavițele din lemn...
Este seară, în pragul amurgului și cele trei vaci ale mătușii mele, se întorc singure, una după alta, de la păscut. Poarta din spate este închisă, dar vaca îi știe rostul și-o deschide împungând-o cu cornul, apoi fiecare intră în grajd cuminți, fiecare la locul ei, așteptând să le fie mulse ugerele mari și roze care-și curg prea-plinul în firișoare subțiri, spre deliciul mâțelor care-și moaie mustățile în dulceața laptelui...
Vacile își bălăngăne domol cozile, alungând nesuferitele muște și încep a mugi agitându-şi tălăngile de alamă: nu este vreme de stat, este vremea mulsului, nu se mai poate aștepta... Dintr-o cotruță, cu ochii cârpiți de somn, sare Lili, vară-mea:
-Ho, nebunelor!, că acu viu! Vi s-o făcut di taur? Ce-aveți?
Cu gesturi precise, își trage sub ea un scăuieș din lemn cu trei picioare, spală iute țâțele primei vaci, le șterge cu ștergar curat de cânepă și începe a o mulge, adunând într-o găleată curată de email albastru, jeturi subțiri de lapte înspumat...
Mă uit la ea și o văd cum stă în ultimele raze blânde de soare, trudind cu basmaua strâmbată la ceafă, cu părul bălai încâlcit într-o parte, vorbind cu vacile printre dinți:
-Ai, satană, nu da cu copita câ verși căldarea, fire-ai tu sâ hii dihanie! Iar tu, nu sta, îmi zice împungându-mă cu privirea, du-ti pi săliță ș-adă tifonu', câ dau muștili la lapte, cum care săliță, uăi, în casa mare, Doamni iartă-mă, câ ț-o hi a mânca cu paiu'!
Mă reped în "casa mare" și bâjbâi după valul alb de tifon, care... nu-i nicăieri și urlu din toți rărunchii să fiu sigur că m-aude din grajd:
-Liliiii! Nu se găsește tifonul!, zic eu încercând să fac pe deșteptul...
-Se "găsește", dacă te uiți ca oaia la ghebe! Uite!, îmi zice ea triumfătoare cu ochii mici prin pânza rară a tifonului. Da' un domnișor de la oraș, ca tine, nu "știe"...
-"Știe", da' nu vede, că-i întuneric!, o dreg eu.
-Da' bec nu-i? Îi...
Tac mâlc, înghițind în sec papara, și-i zic schimbând vorba:
-Da' ai zis c-o să mă-nveți cum se mulge vaca și de trei zile mă tot duci cu preșu', mă supăr pe tine!
-Ghini, ghini, da' nu la satana aiasta câ-i nărăvașî șî dă cu copita, la Joiana că-i blândă și proastă ca Chiroșca di pisti drum!
Trec cu vederea comparația vacii cu fata vecinei "di pisti drum" care chiar n-avea nicio vină săraca, decât că vară-mea n-o înghițea de nicio culoare și mă bag la spatele vacii atent la... copita cea buclucașă, ocolind cu greu balega amestecată cu paie și ținându-mi brațul peste nas, că de... duhoarea din grajd bătea greu...
Atunci, Lili, îndreaptă țâța vacii-nspre mine și strângând-o de capăt mă stropește pe față cu un jet de lapte cald...
Mă șterg iute cu mâneca de altminteri nu prea curată și apuc să ies din grajd, dând nas în nas cu ceilalți veri ai mei, vreo cinci la număr, care rânjeau la mine cu gura până la urechi și ținându-se cu mâinile de burtă, iar eu, rușinat ca o fată mare, mă îndrept spre Chiroșca care asistase la întreaga scenă dinspre marginea drumului și cu un curaj de zile mari, o iau de mână și-i zic:
-Hai să merjem la drum, că io nu mă mai joc cu răii ceia!
Chiroșca, înroșindu-se-n obraji, nu mă refuză, că ea chiar se afla în dihonie cu verii mei de mai multă vreme, din pricini ne mai știute de nimeni și în timp ce săream peste șanțul de pe marginea drumului, îl aud pe văru-miu Vasile cântând batjocoritor către noi cât îl țineau plămânii:
-Gajica cu gajelu', se pupă cu purcelu'! Gajica cu gajelu', se pupă cu purcelu'!
Înciudat, scrâșnesc din dinți, mă întorc către văru-miu și fără să stau prea mult pe gânduri, îi încing un pumn în burtă, Vasile se dezechilibrează și cade pe spate în țărâna drumului cu picioarele răsfirate în sus, Lili aleargă înspre noi și punând mâna pe o găleata cu apă de la fântână o aruncă pe noi răcorindu-ne:
-Huo!, neisprăviților! Di-astia-mi arde mia-amu'? C-o veni el mămuca acas'! Frumos vă șade la amândoi să vă cucoșîți în gura satului! Haidi, dați-vă-ți mânile, iar tu Chiroșcă să nu ti mai prind prin ogradă că dracu-i a tău!
Am dat mâna cu Vasile mai mult în silă, jurându-mi în gând, o răzbunare și mai cruntă și cu hainele ude pe mine, intru în chiler, mă schimb și mă bag în pat punând pe mine o cuvertură de macat roșie și aspră, îndurând umilința și mai mult...
De-afară o aud pe Lili chemându-ne pe toți la masa de sub streașină, așezând în străchinuțe bucăți de mămăligă galbenă, laolaltă cu laptele fiert și împărțind linguri la fiecare, îmi zice:
-Tu ești mai mari, Vasile îi prost, nu-ț pune mintea cu el! Amu', nu mai sta bonsuflat ca o fatâ mari și ia lapti, că mâne ai mulje tu pi Joiana!
Între timp, se întunecase de-a binelea, iar adulții, s-adunară și ei în bătătură obosiți de munca grea de peste zi, s-aprinse un bec sub streașină și în lumina lui caldă, cu toții, mâncam lapte cu mămăligă sporovăind vrute și nevrute, bârfind nemunca megieșilor și punând țara la cale pentru a doua zi...
Apoi noi verii, ne-am băgat la culcuș, dar departe de a ne culca, căci au început să ne muncească incurii, că de, de la atâta joacă de peste zi, n-avem noi treabă cu somnu', pesemne laptele magic al Joianei ne mai dăduse un dram de zghihuială care trebuia cinstit cum se cuvine...
Rând pe rând, nihoteala a tăcut peste noi, s-a lăsat liniște peste toată suflarea, în depărtare s-auzea slab țârcâitul greierilor și câte-un lătrat de câne, iar eu mă dau jos din pat și în picioarele goale mă duc spre Vasile, care dormea dus cu mâța strânsă sub bărbie. Îl apuc de umăr, îl zgâlțâi nițel să se trezească și-i spun în șoaptă, să n-audă ceilalți:
-Vasile, Vasile! Iartă-mă, n-am vrut să dau cu pumnul!
-Uăi, du-ti di ti culcâ, uăi! Amu' îți arde di șagă! N-am nica, lovești ca o fatâ!, îmi mai spune el zâmbind și trântindu-se pe-o parte...
Este întuneric beznă, iar eu orbecăi drumul înapoi către pat. În cale, mă lovesc cu degetele de la picioare de un taburet strategic așezat, strâng tare din dinți și în câteva râsete înfundate mă culcușesc între cearșafurile albe ca laptele înspumat al Joianei...
Peste noapte, am visat că vaca mă împungea ușor cu cornul, dându-mi ghes să dau mâna cu Vasile care stătea chircit în colbul din mijlocul drumului... nu mai era decât drumul, casele dispăruseră, iar eu stăteam lângă Vasile, încercând să-i cer iertare, ecoul vorbelor mele se pierdea și el în neant și rămas singur pe un drum fără capete, mă oglindeam în pupilele mari și lucioase ca două diamante negre ale Joianei, care răbdătoare și cuminte mă așteaptă și acum...
În vacanța aceea de neuitat, n-am învățat cum se mulge o vacă. În schimb, am învățat pe de rost nervurile unor zile de vară, ecourile bătăturii care poate s-or fi pierdut în ultimele raze de soare, dar nu și în mine; glasul greierilor cântându-și ultimele nopți târzii dinaintea toamnei; gustul mămăligii cu lapte proaspăt muls. Și, mai presus de toate acestea, am învățat pe de rost că nu am să uit niciodată…
Începutul contează în franceză
Începutul, pe cât este de greu, pe atât este de palpitant. Porți în inima ta o gamă largă de trăiri, emoții, stări, senzații. Multe dintre ele poate prea stângaci redate, exprimate, așa este și firesc acum. Este o perioadă a formării deprinderilor, a căutării, a descoperirilor, a revelațiilor, a învățării din greșeală și eșec, clipe în care mai mult testezi, nu ești convins că vrei să continui ce ai început. Alteori știm că începe o nouă etapă a vieții, pe care o căutăm fie noi înșine, fie cei din jur.
Oricum ar fi, începutul contează, închipuiți-vă un atlet bun, care ar fi participat la diverse concursuri și nu știu ce, mai ajungea acolo dacă nu avea susținere, dacă nu ar fi avut bafta de a găsi antrenorul potrivit stilului lui de a învăța și nevoilor lui? Nu, categoric nu.
La fel, poate ne imaginăm un nume de brand, ar mai fi avut succes, ar mai fi cumpărat atâta lume de acolo dacă nu avea susținere, publicitate, promovări pe nu știu câte canale de social media? Nu, bineînțeles că nu, lumea nici nu ar fi știut de existența acelui brand.
Începutul semnifică desprinderea de ce era înainte. Poate fi planificat sau neplanificat din timp, depinde ce vrem să începem. Dacă de exemplu vrem să ne înscriem la cursuri de balet, da, ne putem planifica începutul, nici atunci nu este chiar planificabil, dacă instructoarea nu se întoarce din concediu de maternitate până la data stabilită. Dacă ne aflăm noi în concediu de maternitate, nașterea nu poate fi programată, nu putem să ne alegem luna în care vom naște, cu atât mai mult ziua, ora. Se întâmplă pe moment. Atunci atât noi, cât și copilul avem parte de un început, un nou drum pe care vom merge împreună. Contează cum dorim să își înceapă viața copilul. În calitate de părinți, putem alege de ce vrem să aibă parte copilul. Ne exprimăm iubirea doar trimițându-i bani și colete cu nu știu ce jucărie din țara în care lucrăm, dar în timpul ăsta un străin are grijă de copilul nostru? Să nu ne surprindă mai târziu faptul că între noi și copil vor exista bariere, rețineri. Lipsa de apropiere de copil și de comunicare cu acesta are impact asupra dezvoltării lui, pentru că niciodată nu s-ar fi simțit dorit de către aceștia. Doar își va aminti de părinții lui biologici, însă nu îi va recunoaște ca părinți în adevăratul sens al cuvântului.
La polul opus, sunt părinții care aleg să rămână în țară. Ziua de mâine naște incertitudini, acest stres generat de incertitudinile, pe care singuri ni le închipuim, se revarsă asupra copilului, dacă nu știm să ne stăpânim și le lăsăm să facă ce vor. Atunci părinții devin irascibili, îi vorbesc aiurea, efectiv aiurea, copilului, din senin. Mare atenție ce îi oferim copilului în prima parte a prunciei, pentru că mintea lor este ca un burete. Absoarbe tot, fiecare cuvințel, gest, ton al vocii. Fără să își dorească, își va însuși acel început. Va prelua, stări, gânduri, impresii, atitudini. Ar fi păcat să se întâmple acest lucru. Trebuie să crească frumos din toate punctele de vedere, că degeaba l-ar fi purtat părinții prin cele mai bune școli, prin cele mai bune licee, facultatea mult visată și nu mai știu pe unde, degeaba ar ajunge înalt de 1,90, bine dezvoltat, atletic și mai nu știu cum, dacă la interior găsim un amestec de traume, ținute în sine, neconștientizate la timp, neexprimate, nevindecate. La exterior ar arăta bine, la interior însă s-ar vedea că nu s-a pus suflet în creșterea lui, pentru că i-ar lipsi fix ce ar fi mai de preț, compasiunea și omenia. Ce familie va mai întemeia și el la rândul lui? Ce generații vor rezulta din acea familie și tot așa.
Are nevoie de căldură sufletească, la fel cum și copacul, când îl plantăm, pe lângă faptul că îl udăm, avem grijă să crească drept și gros, are nevoie și de căldura soarelui pentru a se dezvolta bine din toate punctele de vedere.
Uneori începutul mai poate să însemne că ne apucăm de un sport, mersul pe bicicletă, învățăm să gătim rețete noi și așa mai departe. Mare atenție însă, dacă vă alegeți să învățați ceva ce nu se poate învăța doar privind videoclipuri pe YouTube și atât, vă trebuie instructori sau profesori pentru treaba respectivă, încercați să căutați o persoană care măcar să aibă minimumul de voință să vrea să vă înțeleagă dorința de a deprinde acea abilitate, motivația voastră intrinsecă de a deveni mai independenți din acel punct de vedere, temerile voastre, să vă sprijine acolo unde nu prea vă descurcați, să depășiți împreună piedică respectivă. În caz contrar, tot voi veți avea de suferit, tot voi vă veți umple de frustrări, de nervi că ați plătit pentru acel curs și instructorul nu are timp pentru voi, mereu îi are pe alții, mereu îi prioritizează în defavoarea voastră, cu toate că și voi ați plătit aceeași sumă de bani ca cei favorizați.
La fel și la orele care se țin la școală, există teoria inteligențelor multiple conform căreia ar exista 9 tipuri de inteligență. Nu știu de ce unii profesori încă mai cred că elevii lor trebuie obligatoriu să fie buni la obiectul lor. Dacă alege să îl umilească public în fața clasei pentru cât de puțină matematică știe, atunci corect ar fi ca tot el, după ora respectivă, să îl finanțeze, să îi dea bani să poată merge la ședințe de terapie, să se vindece de teama de eșec, anxietate dătătoare de sângerări nazale, greață, amețeli, tulburări de somn și de ritm cardiac. Dacă nu este bun la matematică, nu este absolut nicio problemă, poate este o fire mai expresivă, mai bună la pictură, la instrumente de percuție, la limbi, la sport, la alte materii. Nicidecum nu ar fi corect să îi punem eticheta că nu poate să facă nimic, că oricum nu ar ști și nu ar înțelege, că nu se mai poate face nimic pentru el și cu el, că nu va ajunge nimic în viață și tot felul de scenarii de genul acesta. Orice om este unic, are propriile lui calități ce trebuie exersate, lucrate, cizelate. Asta ar trebui să facă părinții și profesorii care au această gândire învechită cum că dacă nu poate să învețe matematică, atunci nu poate să facă nimic. De curiozitate, absolvenții facultății de matematică se simt mulțumiți după ce o termină, câți chiar ajung să profeseze cu matematică când calea spre a deveni ce și-au dorit este presărată cu piedici la tot pasul și nici meritele și cunoașterea nu mai contează? Când dintr-o listă de 10 criterii, nu a corespuns doar unuia, în rest le avea pe toate și nu a mai fost primit? Ce sens are să le impunem să meargă pe o cale pe care nu ar mai merge nici cei ce iubesc matematica? Lăsați copiii, cursanții, învățăceii de toate felurile să își aleagă singuri calea, oricât de mult sau oricât de puțin li s-ar potrivi! Nu vă puneți în pielea altor persoane crezând că le cunoașteți mai bine, că intuiți ce își doresc, spre ce aspiră. Greșelile făcute pe cont propriu sunt mult mai simplu de corectat, decât cele făcute că te-au sfătuit alții să greșești.
Depinde de la caz la caz, dacă e un copil mai docil va acceptat situația și va încerca să îi facă față, cu toate că va fi depresiv, neîmpăcat cu el însuși, plin de furie și va acumula frustrări ascunse. Dacă vorbim însă de o fire mai care nu se supune, care vrea să fie independentă în propriile decizii și preferințe, atunci riscăm să ajungem la o rată tot mai mare a abandonului școlar. Ar considera că de ce să mai meargă la acea clasă de mate-info, când oricum nu se regăsește în nimic din ce se discută acolo, mai nimic nu i se aplică și nu i se potrivește. De aceea, se recomandă ca părinții să își înțeleagă copiii și să i susțină în fiecare etapă mai importantă a vieții.
Chiar dacă m-am axat pe aspecte mai puțin plăcute, ele fac parte din realitatea fiecărui început, la urma urmei, începutul este cel mai complicat. Pe parcurs, lucrurile se mai simplifică, se mai fluidizează, și totul devine o experiență mult mai demnă de a fi trăită, experimentată și simțită. Bineînțeles că persoanele întâlnite în fiecare etapă a vieții oricărei persoane tinere au și ele meritele lor.
Să le mulțumim așadar, părinților noștri care ne-au oferit sprijin atât cât s-a putut, până la o anumită vârstă ne-au oferit posibilități, haine, accesorii, gadget-uri și toate acelea, ne-au hrănit, atât cu mâncare, cât și cu sentimente pozitive, că ne-au dat o pastilă, că ne-au bandajat rănile după fiecare căzătură, că ne alinau depresia când credeam că nu mai are rost, că au avut răbdarea să ne studieze, să ne analizeze și să ne spună ce ni s-ar potrivi mai mult în majoritatea situațiilor, că ne-au plimbat prin parcuri, pe la galerii de artă, gelaterii și cofetării, că ne-au cultivat niște gusturi în materie de muzică și arte plastice, că ne-au dat primele instrucțiuni, primul manual de utilizare al vieții.
Le mulțumim și educatorilor, învățătorilor și profesorilor, că și ei au petrecut o bună parte a timpului alături de noi, și ei poate au trăit ce trăiam și noi, emoțiile examenelor nu erau doar ale noastre, erau și ale lor. Apreciem fiecare gând bun, fiecare dată când ne lăsau să plecăm de la ore dacă nu ne simțeam bine, când ne-au corectat, când ne-au trimis cu forța la nu știu ce concurs, când ne-au explicat, când silabiseam, citeam alături de ei, când ne-au învățat lucruri noi, când au schimbat destine, când au adus sens în viețile noastre, când ne-au ajutat să ne gestionăm timpul mai bine, să nu mai fim atât de împrăștiați cum eram.
Mulțumiri din adâncul inimii pentru oricine ne-a ajutat să evoluăm, să trecem prin schimbări benefice, ne-a luat sub aripa protectoare.
Le début compte
Un début aussi dur que passionnant. Vous portez dans votre cœur un large éventail d’expériences, d’émotions, d’humeurs, de sensations. Beaucoup d'entre eux sont peut-être trop maladroitement rendus, exprimés, c'est comme ça maintenant. C'est une période de formation de compétences, de recherche, de découvertes, de révélations, d'apprentissage des erreurs et des échecs, des moments où vous testez davantage, où vous n'êtes pas convaincu de vouloir continuer ce que vous avez commencé. D'autres fois, nous savons qu'une nouvelle étape de la vie commence, que nous recherchons soit pour nous-mêmes, soit pour ceux qui nous entourent.
Quoi qu'il en soit, le début compte, imaginez un bon athlète, qui aurait participé à diverses compétitions et je ne sais quoi, y arriverait-il encore s'il n'avait pas de soutien, s'il n'avait pas le une chance pour trouver le coach selon son style d'apprentissage et ses besoins ? Non, absolument pas.
De la même manière, imaginons peut-être un nom de marque, aurait-il eu du succès, est-ce que tant de gens auraient acheté là-bas s'il n'y avait pas eu de soutien, de publicité, de promotions sur je ne sais combien de réseaux sociaux ? Non, bien sûr que non, le monde ne saurait même pas que cette marque existe.
Le début signifie le détachement de ce qui était avant. Cela peut être planifié ou non à l’avance, cela dépend de ce que nous voulons commencer. Si, par exemple, nous voulons nous inscrire à des cours de ballet, oui, nous pouvons planifier le début, même dans ce cas, ce n'est pas vraiment planifiable, si la monitrice ne revient pas du congé de maternité à la date fixée. Si nous sommes en congé maternité, l'accouchement ne peut pas être programmé, nous ne pouvons pas choisir le mois où nous allons accoucher, encore moins le jour, l'heure. Cela arrive momentanément. Ensuite, nous et l’enfant avons un début, un nouveau chemin que nous parcourirons ensemble. La façon dont nous voulons que l’enfant commence sa vie est importante. En tant que parents, nous pouvons choisir ce que nous voulons que l’enfant ait. Nous ne lui exprimons notre amour qu'en lui envoyant de l'argent et des colis de je ne sais quel jouet du pays dans lequel nous travaillons, mais pendant ce temps, un inconnu s'occupe de notre enfant ? Ne soyons pas surpris plus tard qu'il y ait des barrières, des contraintes entre nous et l'enfant. Le manque de proximité avec l'enfant et de communication avec lui a un impact sur son développement, car il ne se serait jamais senti désiré par lui. Il ne se souviendra que de ses parents biologiques, mais il ne les reconnaîtra pas comme parents au vrai sens du terme.
A l’opposé, il y a les parents qui choisissent de rester au pays. Demain donne naissance à des incertitudes, ce stress généré par les incertitudes, que nous imaginons nous-mêmes, se répercute sur l'enfant, si nous ne savons pas nous contrôler et le laisser faire ce qu'il veut. Ensuite, les parents deviennent irascibles, disent des bêtises, voire des bêtises, à l'enfant, à l'improviste. Nous accordons beaucoup d’attention à l’enfant dans la première partie de sa vie, car son esprit est comme une éponge. Absorbez tout, chaque mot, geste, ton de voix. À contrecœur, il s’appropriera ce début. Il prendra le relais, des humeurs, des pensées, des impressions, des attitudes. Ce serait dommage si cela se produisait. Il doit grandir magnifiquement à tous points de vue, car ses parents l'auraient fait passer par les meilleures écoles, par les meilleurs lycées, le collège tant rêvé et je ne sais où, ce serait en vain que il atteindrait la taille de 1,90, bien développé, athlétique et je ne sais pas comment, si à l'intérieur nous trouvons un mélange de traumatismes, gardés en nous, non réalisés dans le temps, non exprimés, non guéris. De l’extérieur, cela aurait l’air bien, mais à l’intérieur, on verrait qu’aucune âme n’a été mise dans sa croissance, car il lui manquerait certainement ce qui aurait le plus de valeur, la compassion et l’humanité. Quelle famille va-t-il retrouver à son tour ? Quelles générations résulteront de cette famille et ainsi de suite.
Il a besoin de la chaleur de l'âme, tout comme l'arbre, lorsque nous le plantons, en plus de l'arroser, nous veillons à ce qu'il pousse droit et épais, il a aussi besoin de la chaleur du soleil pour bien se développer dans tous les sens.
Parfois, le début peut signifier pratiquer un sport, faire du vélo, apprendre à cuisiner de nouvelles recettes, etc. Attention cependant, si vous choisissez d'apprendre quelque chose qui ne s'apprend pas simplement en regardant des vidéos YouTube et c'est tout, vous avez besoin d'instructeurs ou d'enseignants pour ce travail, essayez de chercher une personne qui a au moins la volonté minimale de vouloir comprenez votre désir d'acquérir cette compétence, votre motivation intrinsèque à devenir plus indépendante de ce point de vue, vos peurs, pour vous accompagner là où vous n'y parvenez pas tout à fait, pour surmonter cet obstacle ensemble. Sinon, vous souffrirez aussi, vous serez aussi rempli de frustrations, de nerfs que vous avez payés pour ce cours et le moniteur n'a pas de temps pour vous, il en a toujours d'autres, il les donne toujours la priorité contre vous, avec tout ce que vous avez aussi payé la même somme d'argent que les favorisés.
Ainsi que dans les classes scolaires, il existe la théorie des intelligences multiples selon laquelle il existe 9 types d'intelligence. Je ne sais pas pourquoi certains professeurs pensent encore que leurs élèves doivent être bons dans leur matière. S'il choisit de l'humilier publiquement devant la classe pour le peu qu'il connaît en mathématiques, alors il serait juste qu'après ce cours, il le finance, lui donne de l'argent pour aller à des séances de thérapie, pour guérir de sa peur. d'échec, d'anxiété entraînant des saignements de nez, des nausées, des étourdissements, des troubles du sommeil et du rythme cardiaque. S'il n'est pas bon en mathématiques, ce n'est absolument pas un problème, peut-être qu'il est plus expressif, meilleur en peinture, en percussions, en langues, en sport, dans d'autres matières. Il ne serait en aucun cas juste de lui dire qu'il ne peut rien faire, qu'il ne saurait et ne comprendrait pas de toute façon, que rien ne peut être fait pour lui et avec lui, que rien ne vaut rien dans la vie. et toutes sortes de scénarios comme celui-ci. Chaque homme est unique, il a ses propres qualités qu'il faut pratiquer, travailler, perfectionner. C'est ce que devraient faire les parents et les enseignants qui pensent depuis longtemps que s'il ne peut pas apprendre les mathématiques, il ne peut rien faire. Par curiosité, les diplômés de la faculté de mathématiques se sentent satisfaits après avoir terminé leurs études, combien finissent par enseigner les mathématiques alors que le chemin pour devenir ce qu'ils voulaient est semé d'obstacles à chaque étape, et que même les mérites et les connaissances n'ont plus d'importance ? Alors que sur une liste de 10 critères, il ne correspondait qu'à un seul, sinon il les avait tous et il n'a jamais été accepté ? Quel sens cela a-t-il de les forcer à suivre un chemin que même ceux qui aiment les mathématiques ne suivraient pas ? Laissez les enfants, les apprenants, les apprenants de tous types choisir leur propre chemin, peu importe ce qui leur convient ! Ne vous mettez pas à la place des autres en pensant que vous les connaissez mieux, que vous devinez intuitivement ce qu'ils veulent, ce à quoi ils aspirent. Les erreurs commises par vous-même sont beaucoup plus faciles à corriger que celles commises parce que d’autres vous ont conseillé de faire une erreur.
Cela dépend des cas, s'il est un enfant plus docile, il acceptera la situation et essaiera de la gérer, même s'il sera déprimé, pas en paix avec lui-même, plein de colère et accumulera des frustrations cachées. Mais si nous parlons d’une nature qui n’obéit pas, qui veut être indépendante dans ses propres décisions et préférences, alors nous risquons d’atteindre un taux croissant d’abandon scolaire. Il se demanderait pourquoi aller à ce cours d'info-mate, alors que de toute façon il ne se retrouve dans rien de ce qui y est discuté, rien ne s'applique à lui et ne lui convient pas. C’est pourquoi il est recommandé aux parents de comprendre leurs enfants et de les soutenir à chaque étape importante de la vie.
Même si je me suis concentré sur les aspects les moins agréables, ils font partie de la réalité de chaque début, après tout, le début est le plus compliqué. Chemin faisant, les choses deviennent plus simples, plus fluides, et tout devient une expérience bien plus digne d’être vécue, vécue et ressentie. Bien sûr, les personnes rencontrées à chaque étape de la vie d'un jeune ont leurs mérites.
Remercions donc nos parents qui nous ont soutenus autant qu'ils le pouvaient, jusqu'à un certain âge ils nous ont donné des opportunités, des vêtements, des accessoires, des gadgets et tout ça, ils nous ont nourris, à la fois avec de la nourriture et des sentiments positifs, qu'ils nous ont donnés une pilule, qu'ils ont pansé nos blessures après chaque chute, qu'ils ont soulagé notre dépression quand nous pensions que cela ne servait à rien, qu'ils ont eu la patience de nous étudier, de nous analyser et de nous dire ce qui nous conviendrait le mieux dans la plupart des situations, qu'ils ont marché à travers les parcs, les galeries d'art, les glaciers et les confiseries, qu'ils ont cultivé quelques goûts pour la musique et les beaux-arts, qu'ils nous ont donné les premières instructions, le premier manuel d'instruction de la vie.
Nous remercions également les éducateurs, professeurs et professeurs, car eux aussi ont passé une bonne partie du temps avec nous, et ils ont peut-être vécu ce que nous avons vécu, les émotions des examens n'étaient pas seulement les nôtres, elles étaient aussi les leurs. Nous apprécions chaque bonne pensée, chaque fois qu'ils nous laissent quitter la classe si nous ne nous sentons pas bien, quand ils nous corrigent, quand ils nous obligent à je ne sais quel concours, quand ils nous expliquent, quand nous épelons, lisons avec eux, quand ils nous ont appris de nouvelles choses, quand ils ont changé les destins, quand ils ont donné un sens à nos vies, quand ils nous ont aidés à mieux gérer notre temps, à ne plus être aussi dispersés que nous l'étions.
Merci du fond du cœur à tous ceux qui nous ont aidé à évoluer, à vivre des changements bénéfiques, à nous prendre sous leur aile protectrice.
UNEORI CUVÂNTUL UCIDE – proza și vers
Am pornit prin viață strigând-o cu bucurie la primul fulg ce mi s-a așezat pe geană. Am plâns când el s-a topit. Ca-ntr-o vrajă , printre lacrimi râzând , plânsul mi-a fost răsplătit cu fulgi mulți, foarte mulți fulgi ce în jocul lor efemer se așezau grațios ca într-un final din dansul lebedelor.
Ani și anotimpuri treceau și - n drumul meu am poposit rezemându-mă de tulpina falnică a unui copac a cărui frunze foșnitoare, mi-au șoptit imperativ:Mergi înainte și urcă muntele pe care îl ai de escaladat!.
Trec anotimpurile…Albul, verdele și ruginiul se succed ca notele dintr-un allegretto , pe clapele unui pian. Obosit, uneori fascinat, alteori întristat de tot ce am văzut și am simțit, am continuat să urc până când cerul s-a înnorat. Voi, companionii mei unde ați poposit, sau cât de sus deja, ați urcat, mă aud întrebând fără răspuns. Realizez că am pornit singur și drumu-i lung , urcușu-i greu…
Deodată mi se așează un fulg pe geană, urmat de același dans din copilărie cu mulți, mulți fulgi de zăpadă , zăpadă ce de data aceasta m-a troienit în albul ei transformat în gheața ce cuprinde necuprinsul rece. Instinctual strig singurul nume pe care mi l-am amintit,numele IUBIRE. IUBIRE unde ești?! Mă vezi?!Mă auzi?! Mă cauți!?Tăcerea mi-a răspuns…
Undeva,cândva, într-un ziar deja mototolit , la rubrica de știri era scris că, un alpinist echipat neconform cu drumul de el ales, strigând un cuvânt prea tare, nu se știe ce a strigat, a provocat o avalanșă, propria lui avalanșă în care s-a prăbușit. Un Saint Bernard l-a găsit prea târziu…
De atunci.. :
A mai nins si va mai ninge
Rătăciți printre fulgii
Troiene de gânduri,
Vor mai fi…
Cuvintele avalanșe ne stăvilite
Mereu se vor rostogoli,
Se vor rostogoli…
Printre ele
Neuitatul cuvânt IUBIRE
Devenit reverberant
În ecou s-a preschimbat.
Dar TU, sau EA , sau cineva
Să ții minte
Când pleci la drum
Și - i drumui vieții,
În suflet și în gând
Să ai IUBIRE ca pe un cuvânt
Apelativul unui Saint Bernard…
Și va mai ninge, verdele va fi verde până va rugini și cerul va fi înnorat.
Drepturile tuturor Creștinilor (276)
Articolul 276 — Familia
(1) Familia reprezintă un spațiu fundamental de iubire, responsabilitate, educație și sprijin reciproc.
(2) Membrii familiei trebuie să se trateze cu respect și demnitate.
(3) Violența nu poate fi justificată prin autoritatea familială.
Articolul 277 — Căsătoria
(1) Căsătoria trebuie privită cu seriozitate și responsabilitate.
(2) Soții sunt chemați la fidelitate, respect, răbdare și sprijin reciproc.
(3) Nicio persoană nu trebuie obligată să rămână într-o situație de violență sau abuz.
Articolul 278 — Egalitatea în familie
(1) Soțul și soția au aceeași demnitate umană.
(2) Autoritatea familială nu trebuie folosită pentru dominare sau umilire.
(3) Deciziile importante trebuie, pe cât posibil, discutate cu respect reciproc.
Articolul 279 — Interzicerea violenței domestice
(1) Lovirea, amenințarea, strangularea, rănirea sau orice altă formă de agresiune în familie sunt condamnate.
(2) Nicio poruncă religioasă nu poate fi interpretată ca permisiune pentru violență domestică.
(3) Victima trebuie protejată.
Articolul 280 — Protecția copiilor în familie
(1) Copiii trebuie crescuți într-un mediu sigur.
(2) Copilul nu trebuie bătut sau umilit ca metodă de educație.
(3) Părinții au responsabilitatea de a educa prin exemplu, răbdare și disciplină responsabilă.
Articolul 281 — Interzicerea abuzului asupra copiilor
(1) Abuzul fizic, psihologic sau sexual asupra copilului este grav condamnat.
(2) Nicio autoritate părintească sau religioasă nu justifică abuzul.
(3) Orice suspiciune serioasă privind siguranța unui copil trebuie tratată responsabil și, când este necesar, sesizată autorităților competente.
Articolul 282 — Protejarea soției
(1) Soția trebuie tratată cu respect și demnitate.
(2) Soțul nu are dreptul să își lovească, amenințe sau controleze abuziv soția.
(3) Credința creștină nu poate fi folosită pentru justificarea violenței împotriva soției.
Articolul 283 — Protejarea soțului
(1) Soțul trebuie tratat cu respect și demnitate.
(2) Soția nu are dreptul să își lovească, amenințe sau umilească soțul.
(3) Violența este condamnată indiferent de persoana care o comite.
Articolul 284 — Fidelitatea
(1) Soții sunt chemați la fidelitate.
(2) Încrederea trebuie protejată.
(3) Problemele din căsătorie trebuie discutate cu sinceritate.
(4) Infidelitatea nu justifică răzbunarea sau violența.
Articolul 285 — Gelozia
(1) Gelozia nu constituie un drept asupra partenerului.
(2) Nimeni nu trebuie controlat prin amenințări.
(3) Gelozia extremă nu trebuie transformată în agresiune.
Articolul 286 — Libertatea personală în familie
(1) Membrii familiei trebuie să respecte libertatea și demnitatea celuilalt.
(2) Relația de familie nu justifică izolarea abuzivă.
(3) Fiecare persoană trebuie să poată cere ajutor atunci când se află în pericol.
Articolul 287 — Conflictele familiale
(1) Conflictele trebuie rezolvate fără violență.
(2) Soții sunt încurajați să discute problemele cu calm.
(3) Atunci când conflictul devine periculos, siguranța persoanelor trebuie să aibă prioritate.
Articolul 288 — Iertarea în familie
(1) Iertarea este o valoare creștină.
(2) Iertarea nu obligă victima să accepte continuarea abuzului.
(3) Împăcarea trebuie să fie posibilă numai atunci când există siguranță și disponibilitate reală pentru schimbare.
Articolul 289 — Responsabilitatea părinților
(1) Părinții au datoria de a-și îngriji copiii.
(2) Ei trebuie să le asigure, în măsura posibilităților și potrivit legii, hrană, educație, protecție și sprijin.
(3) Copilul nu trebuie abandonat sau exploatat.
Articolul 290 — Responsabilitatea copiilor
(1) Copiii sunt chemați să își respecte părinții.
(2) Pe măsură ce cresc, copiii trebuie să învețe responsabilitatea.
(3) Respectul față de părinți nu înseamnă acceptarea abuzului.
Articolul 291 — Bunicii și familia extinsă
(1) Persoanele vârstnice din familie trebuie tratate cu respect.
(2) Bunicii pot avea un rol important în transmiterea experienței și valorilor familiei.
(3) Vârsta înaintată nu justifică neglijarea sau umilirea.
Articolul 292 — Protecția persoanelor vârstnice
(1) Persoanele vârstnice trebuie protejate împotriva abuzului și exploatării.
(2) Bunurile unei persoane vârstnice nu trebuie obținute prin manipulare sau amenințare.
(3) Familia trebuie să urmărească binele persoanei vârstnice.
Articolul 293 — Îngrijirea bolnavilor
(1) Persoanele bolnave trebuie tratate cu compasiune.
(2) Boala nu trebuie folosită pentru umilirea sau abandonarea unei persoane.
(3) Creștinii sunt chemați să sprijine persoanele aflate în suferință.
Articolul 294 — Familia și rugăciunea
(1) Familia creștină poate constitui un spațiu de rugăciune comună.
(2) Părinții pot transmite copiilor tradiția religioasă prin exemplu și educație.
(3) Rugăciunea familială nu trebuie impusă prin violență.
Articolul 295 — Familia și iertarea
(1) Membrii familiei sunt chemați să își ceară iertare atunci când greșesc.
(2) Recunoașterea greșelii trebuie încurajată.
(3) Iertarea trebuie însoțită de dorința de îndreptare.
Articolul 296 — Familia și adevărul
(1) În familie trebuie încurajată sinceritatea.
(2) Minciuna repetată poate distruge încrederea.
(3) Adevărul trebuie spus cu respect și responsabilitate.
Articolul 297 — Familia și educația morală
(1) Familia are un rol important în educația morală a copiilor.
(2) Copiii trebuie învățați să respecte viața, adevărul, proprietatea și demnitatea celorlalți.
(3) Părinții trebuie să fie exemple pentru valorile pe care le transmit.
Articolul 298 — Protecția familiei împotriva urii
(1) Membrii familiei nu trebuie încurajați să se urască între ei.
(2) Conflictele dintre rude trebuie soluționate fără răzbunare.
(3) Copiii nu trebuie folosiți ca instrumente pentru pedepsirea celuilalt părinte.
Articolul 299 — Familia și credința
(1) Familia poate transmite copiilor credința creștină.
(2) Ortodocșii, catolicii și protestanții au dreptul să își transmită tradițiile religioase.
(3) Credința trebuie transmisă prin educație, rugăciune și exemplu, nu prin violență.
Articolul 300 — Protecția deplină a familiei
(1) Familia trebuie să fie un loc al iubirii, siguranței, respectului și responsabilității.
(2) Violența domestică, abuzul, exploatarea, amenințarea și umilirea sunt incompatibile cu idealul familiei creștine.
(3) Membrii familiei trebuie să se sprijine reciproc.
(4) Nicio persoană nu își pierde drepturile fundamentale atunci când intră într-o familie.
Evoluție
Astăzi a fost cald. Foarte cald. Ne aflăm în miezul verii. Aveam de gând să stau în casă, dar a trebuit să ies pentru a rezolva niște treburi care nu mai suportau amânare... Am mers prin soarele tare, căutând petice de umbră, oprindu-mă din când în când pentru a-mi trage răsuflarea. Și... mă gândeam...
... la ce înseamnă evoluția vremurilor... Pe când eram adolescent, la școală, ni s-a cerut o compunere scurtă despre cum ne imaginăm noi viitorul, despre cum credem noi că va fi omenirea în plin secol 21. Și-mi amintesc, că eu am scris, - o, sfântă naivitate! -, că omenirea va terraforma luna și o va coloniza, că voi face naveta pământ-lună în interes de serviciu și că vom mânca portocale cultivate pe lună!
Astăzi, mă îndrept către bancomat. E-hei!, totuși ce cale lungă este de la economiile bunicii strâns legate cu trei noduri într-o batistă și până la, banalul de acum, card de plastic! Mi-aduc și acum aminte de carnetul CEC, - ce frumos se numea "Casa de Economii și Consemnațiuni - Libret de Economii" -, pe care îl aveam în vremea adolescenței și prin intermediul căruia puneam deoparte fiecare bănuț pe care-l primeam, cum scriam la depunere suma în căsuța ei, iar alături, scriam și suma în litere, soldul total fiind trecut de către casierița băncii cu cerneală roșie! Fiindcă, da, pe atunci scriam cu toc și cerneală, orice bancă sau oficiu poștal, era dotată cu o masă pe care se aflau călimări mari, grele, din sticlă verzuie, transparentă, alături de care se puteau găsi tocuri dotate cu penițe pentru scris!
Pe-atunci, aveam obiceiul să scriem și scrisori sau vederi rudelor și prietenilor, obicei care în era e-mail-ului sau a wattsup-ului, din păcate, s-a pierdut... Dar, Doamne!, ce bucurie încercam atunci când în căsuța poștală, alături de ziare și reviste, găseam și câte-o scrisoare!
Scriam și primeam scrisori, mai ales în sezonul rece, când afară se întuneca mai repede, iar gerul începea să ne muște prin mănuși alungându-ne de pe derdelușuri în case, unde, lângă telefonul cu disc mai găseam câte-o scrisoare de la vreun bunic sau vreo mătușă, scrisă frumos, citeț și îngrijit, destinatar cutare, expeditor X.
Citindu-le, în fața ochilor mi se derulau crâmpeie din viața rudelor sau cunoscuților, întâmplări vesele sau triste, fapte obișnuite sau ieșite din comun, cum curge viața odată cu timpul care trece prin noi. Însă, eu eram de fiecare dată fascinat de scrisul celor mai în vârstă: cuvintele erau scrise de mână, cursiv, întărit, apăsat... mie-mi păreau a fi vii, ca niște fluturi gata-gata să se desprindă de pe hârtie și să-și ia zborul, cuvintele pluteau luminoase în aer, iar buclele lor întortocheate îmi făceau semne, îmi zâmbeau făcându-mi cu ochiul: sperăm că sunteți cu toții bine sănătoși, noi vă așteptăm să veniți la noi de Crăciun, vor mai veni și... porcu' de anu' aista îi mare, nu mai mănâncă, doar își tânjește ignatul... noi vă ducem dorul, suntem sănătoși ceea ce vă dorim și vouă... cu drag, ai voștri bunici... Cuvintele au rămas suspendate în aer, cerneala lor fiind, din loc în loc, pătată de rouă...
Ciudat, să mă gândesc la Crăciun în mijlocul verii. Bancnota a fost scuipată cu indiferență de bancomat, o culeg cu vârful degetelor, îmi recuperez cardul și ies din bancă fără să schimb nicio vorbă cu nimeni; nu mai este personal de front office, totul este automatizat acum, supravegheat de ochiul inert al camerei de luat vederi. Nu mai există nicio masă, nu găsești nicio călimară cu cerneală, niciun toc cu peniță, doar un gust amar și regrete... Este cald. Foarte cald.
Susține Poezii Online
Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.
Literary news, poems and cultural events directly on your phone.
Follow the channel
Cerul din palmele mele
Cristina Elena
29 August
Mulțumesc mult!
✨ Po.e.m
Florin Petricean
28 August
Cât de scump plătim mândria și tăcerea? Versuri pline de adevăr și înțelepciune care ating. Trist, dar atât de adevărat!
Cioburi dintr-un vechi amor
Florin Petricean
28 August
Un scris curat și sincer. Se simte o maturitate emoționantă în felul în care sunt descrise absența și speranța.👏
Am rupt lanțul pus pe gânduri
Florin Petricean
28 August
Impecabil scrisă!👏
Ea iubirea
aurica_plesea
28 August
Felicitări, cele mai frumoase versuri!
Pradă si putere
Florin Petricean
28 August
Iti mulțumesc pt apreciere!👍
Am rupt lanțul pus pe gânduri
Alex Black
28 August
O poezie care surprinde acel moment de ruptură, când vara se stinge și lasă în loc doar umbre și nostalgie. Citesc si nu pot decât să îți admir melan...
Vara fără Soare
Gheorghe Ascurtulesei
28 August
Felicitări Alexina pentru această poiezie Vara fără Soare
Astăzi..
Gheorghe Ascurtulesei
28 August
Frumoasă poiezie felicitări Alexina
Ți-aș fi dat..
Gheorghe Ascurtulesei
28 August
Frumoasă poiezie felicitări Alexina
Pradă si putere
Alex Black
27 August
O poezie care iti prinde mintea in capcană.
🎦 O SEARA FUMOASA DE TOAMNA
Gheorghe Ascurtulesei
27 August
Mulțumesc frumos tuturor celor care le place poeziile mele
🎦 Ultima sărutare să-mi dai
Gheorghe Ascurtulesei
27 August
Mulțumesc frumos pentru mesaj Smaranda Ploaie
🎦 Ultima sărutare să-mi dai
Gheorghe Ascurtulesei
27 August
Mulțumesc frumos pentru mesaj Smaranda Ploiești pentru că mi-ai apreciat poezia și nu în primul rând că ți-a plăcut
✨ p.o.e.m
Deea
27 August
Multumesc!