Cel mai bun serviciu de catering în germană

Primăvara, cu sufletul vibrând,

Fericirea o așteptăm visând,

Iar în toamnă, când speranțe mor,

Ne rămâne un nor,

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce nu mai vin,

Legănând doar un vis fugar

Noaptea pururi cer senin,

Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,

Dar în cor vedem că tot a fost un vis.

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce tot dorim,

Atât nu mai vin!

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce atât dorim

Atât nu mai vin!

Boşuna

Baharda, ruhun titreşmesiyle,

Mutluluğu hayal ederek bekleriz,

Ve sonbaharda, umutlar öldüğünde,

Bir bulutumuz kaldı

Hepimiz boşuna bekliyoruz

Bir daha gelmeyecek mutluluk,

Sadece geçici bir rüyayı kucaklamak

Geceleri gökyüzü her zaman açıktır,

Cennete karşı çılgın bir özlemle uçuyoruz,

Ancak koroda bunun hala bir rüya olduğunu görüyoruz.

Hepimiz boşuna bekliyoruz

Elimizde olmayan mutluluk

Ve ruhta acı bir şekilde süzülürler

Bizi düşünceler,

Boşuna yalvaracağız,

boşuna bekleyeceğiz

Her istediğimiz mutluluk

Artık gelmiyorum!

Hepimiz boşuna bekliyoruz

Elimizde olmayan mutluluk

Ve ruhta acı bir şekilde süzülürler

Bizi düşünceler,

Boşuna yalvaracağız,

boşuna be kleyeceğiz

Mutluluğu çok istiyoruz

Artık gelmiyorum!

Să facem o călătorie așa în timp,

Ne alegem perioada, peste 10 ani,

Îi mai adăugăm ani Ceciliei,

Frumoasă întotdeauna, indiferent de vârstă,

Frumusețea izvorăște din interiorul ei,

Și se reflectă prin naturalețea ei, simțul umorului, felul ei de a armoniza culori din game cromatice apropiate, prospețimea ei, mereu miroase a cele mai interesante flori indiene, tot ansamblul trăsăturilor care o descriu,

Frumusețea se păstrează, ba chiar mai mult, odată cu vârsta, Cecilia devine mult mai jovială, mai glumeață, mai tolerantă, mai relaxată, mai jucăușă, are o personalitate mai efervescentă să spunem...

La fel de glumeți am putea fi când am relata o întâmplare destul de unică din viața Ceciliei,

La 50 de ani, Cecilia pronunță cuvinte la fel de rapid, de muzical și de corect, cum o făcea pe vremuri,

Totuși, mai sunt și cuvinte sau jocuri de cuvinte care o pun în dificultate, reprezintă o provocare destul de jenantă atunci când se vede nevoită să vorbească în public,

Tot așa putem spune că a pățit și când era la picnic, admiră iarba de un verde smarald,

Toată familia adunată, pe pajiște, alături de vacile care zburdau liniște și molfăiau buruieni, cum mă îndopam în exces, în copilărie, cu gumă din aceea de făcut baloane, cu diametru mare cât luna,

Îmi este practic imposibil să măsor, dar oricum, ieșeau niște baloane destul de măricele,

Cecilia se simte bine, râde, zâmbește, mai mult decât ar fi făcut-o în 50 de ani, îi plac persoanele care au simțul umorului bine dezvoltat, doar că are loc un fenomen straniu, de când a renunțat la dinții ei naturali, în favoarea protezei,

Dentistul i-a recomandat fațetele dentare, dar ea nu, că le pierde ca pe piesele de la jocuri și vrea oricum să se asigure că noua dantură va fi completă și corect făcută, exact ca pentru gura ei, 

Punându-i o substanță cu gust de ciment în gură, dentistul a luat mulajul pentru proteză,

Pește două săptămâni, a fost anunțată să vină să și-o ia și să o folosească cu încredere, că este finisată din toate punctele de vedere,

Cecilia, bucuroasă din cale afară, o ia, face exerciții să se obișnuiască cu ea,

Au trecut cam două săptămâni de când o are, dar Cecilia este o fată adaptabilă, nimic nu o poate face să renunțe la veselia ei, nici chiar faptul că sunt alți dinți,

Era cu prietenii pe pajiște, ce se gândi ea, nimic altceva decât să își exerseze dicția cu noua proteză, rostind calm, cu oarecare precauție, jocuri de cuvinte,

Și zise fata: "She sells seashells by the seashore",

Proteza căzu, se desprinse instantaneu, se putea vedea că ceva nu se întâmplă tocmai firesc, din felul cum i se mișca mandibula,

Proteza ateriză direct în paharul cu vișinată,

Cecilia rămase uimită de ce prostie a avut loc,

Oare ce a făcut dentistul când i-a fixat-o? Se gândea că vrea să fie la pescuit, nu să o ajute pe ea să aibă o dantură mai puțin știrbă, nici cu strungăreața nu a prea ajutat-o, scuzându-se politicos, foarte profesional, spunându-i că de asemenea lucrare dentară se ocupă medicul ortodont, nu dentistul.

Cecilia nu mai știe ce să mai creadă, cum să mai vadă lucrurile pentru a ajunge la un numitor comun cu concluziile ei,

Își imaginează că dentistul doar a păcălit-o, profitând de naivitatea ei, i-a făcut proteza la repezeală, neținând cont de particularitățile gurii ei, de toate detaliile la care ar fi trebuit să se fi uitat, i-a luat banii și a lăsat-o cu o proteză ce lasă de dorit,

Nervoasă, Cecilia nu mai ezită, își deschide repede telefonul (mai are doar 20% baterie, deci trebuie să își reverse frustrările repede și eficient), din lista de contacte îl selectează pe doctorul care i-a făcut acest cadou,

Începe cu polologhiile ei: ,, Bună ziua, (nu știu cât ar mai putea fi de bună) domnule doctor, mă numesc Cecilia, am 50 de ani și am fost la dumneavoastră în urmă cu două săptămâni pentru o proteză, mi-ați luat măsurători, totul a decurs bine la parte de organizare, materialele sunt rezistente, cred că voi putea folosi proteza mulți ani de acum înainte. Singura mea problemă știți care este? Îmi cade din gură de fiecare dată când vreau să vorbesc, nu mă lasă să bolborosesc nici măcar două cuvinte, e groaznic să nu poți vorbi, să nu poți exprima ce ai pe suflet..."

Doctorul:,, Păi, cu mine acum cum vorbiți?"

Cecilia, pe un ton răstit:,, Domnule doctor, vă bateți joc de mine????!!! Am o problemă cu proteza pe care mi-ați creat-o!! Vă rog să vă ocupați în cel mai scurt timp!"

Vine Cecilia la consultații, doctorul se uită, o întreabă pe pacientă mai mult ca și când ar sfătui-o:,,Dar de Corega ați auzit? Știți măcar ce este?

Cecilia: ,, Bineînțeles că știu, este lipiciul pentru proteze."

Doctorul:,, Dacă știți, de ce nu folosiți?"

Cecilia stă și se gândește, face ea și acest compromis și cumpără Corega. După câteva nopți, gingia s-a obișnuit cu produsul, mai mult decât atât, Cecilia recomandă cu căldură Corega, pentru o dantură bine fixată.

Cecilia:,,Este produsul care nu m-a dezamăgit niciodată chiar de la prima aplicare! Corega mi-a schimbat viața!"

Laten we een reis door de tijd maken, zoals deze,

Wij kiezen onze periode, over 10 jaar,

We voegen meer jaren toe aan Cecilia,

Altijd mooi, ongeacht leeftijd,

Schoonheid komt van binnenuit haar voort,

En het wordt weerspiegeld in haar natuurlijkheid, haar gevoel voor humor, haar manier om kleuren uit nauwe chromatische bereiken te harmoniseren, haar frisheid, altijd ruikend naar de meest interessante Indiase bloemen, alle kenmerken die haar beschrijven.

De schoonheid blijft zelfs nog meer behouden naarmate ze ouder wordt, Cecilia wordt veel gemoedelijker, grappiger, toleranter, meer ontspannen, speelser, heeft een bruisendere persoonlijkheid, laten we zeggen...

We zouden net zo grappig kunnen zijn als we een nogal uniek incident in Cecilia's leven vertelden,

Op 50-jarige leeftijd spreekt Cecilia woorden net zo snel, muzikaal en correct uit als vroeger,

Er zijn echter ook woorden of woordspelingen die haar in de problemen brengen; ze vormen een behoorlijk gênante uitdaging als ze merkt dat ze in het openbaar moet spreken.

We kunnen ook zeggen dat het gebeurde toen hij op de picknick het smaragdgroene gras bewonderde,

De hele familie verzamelde zich, in de wei, naast de koeien die rustig aan het stoeien waren en op onkruid knabbelden, hoe ik mezelf als kind overmatig overgoot met de kauwgom waarmee ballonnen worden gemaakt, met een diameter zo groot als de maan,

Het is voor mij praktisch onmogelijk om te meten, maar hoe dan ook, er kwamen behoorlijk grote ballonnen uit.

Cecilia voelt zich goed, ze lacht, ze lacht, meer dan ze in 50 jaar zou doen, ze houdt van mensen met een goed ontwikkeld gevoel voor humor, alleen doet zich een vreemd fenomeen voor, sinds ze haar natuurlijke tanden heeft opgegeven, ten gunste van de prothese,

De tandarts raadde veneers aan, maar dat doet ze niet, omdat ze ze kwijtraakt als speelstukken en er zeker van wil zijn dat het nieuwe gebit compleet en goed gemaakt zal zijn, net als haar mond.

De tandarts plaatste een cementsmakende substantie in haar mond en pakte de mal voor de prothese.

Twee weken later kreeg ze bericht dat ze het moest komen halen en gebruiken met het vertrouwen dat het in alle opzichten klaar was.

Cecilia, blij dat ze niet in de weg zit, neemt het mee, oefent om eraan te wennen,

Het is ongeveer twee weken geleden dat ze het heeft gehad, maar Cecilia is een meisje dat zich kan aanpassen, niets kan haar haar opgewektheid doen opgeven, zelfs niet het feit dat er nog andere tanden zijn.

Ze was met haar vrienden in de wei, dacht ze, niets anders dan haar dictie oefenen met haar nieuwe prothese, kalm en met enige voorzichtigheid, terwijl ze woordspelingen zei:

En het meisje zei: "Ze verkoopt schelpen aan de kust",

De prothese viel, hij kwam er meteen af, je kon zien dat er iets niet helemaal natuurlijk was aan de manier waarop zijn kaak bewoog.

De prothese landt direct in het kersglas,

Cecilia was verbaasd over de dwaasheid die had plaatsgevonden,

Wat deed de tandarts toen hij het repareerde? Hij dacht dat hij wilde gaan vissen, niet om haar te helpen minder scheve tanden te krijgen. Hij hielp haar ook niet veel met de draaibank, verontschuldigde zich beleefd en heel professioneel en vertelde haar dat dit tandheelkundige werk de orthodontist was, en niet de tandarts.

Cecilia weet niet meer wat ze moet geloven, hoe ze de dingen moet zien om met haar conclusies tot een gemeenschappelijke noemer te komen,

Ze stelt zich voor dat de tandarts haar gewoon voor de gek heeft gehouden, misbruik heeft gemaakt van haar naïviteit, haar prothese in haast heeft gemaakt, zonder rekening te houden met de bijzonderheden van haar mond en alle details waar hij naar had moeten kijken, haar geld heeft afgepakt en haar heeft achtergelaten met een prothese die veel te wensen overlaat. gewenst zijn,

Zenuwachtig aarzelt Cecilia niet langer, ze opent snel haar telefoon (ze heeft nog maar 20% batterij over, dus ze moet haar frustraties snel en efficiënt kwijt), uit de lijst met contacten selecteert ze de dokter die haar dit geschenk heeft gegeven,

Ze begint met haar excuses: ,, Hallo, (ik weet niet hoe goed het zou kunnen zijn) dokter, mijn naam is Cecilia, ik ben 50 jaar oud en ik ben twee weken geleden bij je langs geweest voor een prothese, je hebt me laten opmeten, qua organisatie is alles goed gegaan, de materialen zijn duurzaam, ik denk dat ik de prothese nog vele jaren kan gebruiken. Mijn enige probleem, weet je wat het is? Het valt elke keer uit mijn mond als ik iets wil zeggen, ik kan niet eens twee woorden mompelen, het is verschrikkelijk om niet te kunnen praten, niet te kunnen uiten wat je bezighoudt..."

De dokter: Nou, hoe praat je nu tegen mij?"

Cecilia, op harde toon: ,,Dokter, maakt u een grapje????!!! Ik heb een probleem met de prothese die je voor mij hebt gemaakt!! Handel dit alstublieft zo snel mogelijk af!"

Cecilia komt naar de consultaties, de dokter kijkt, hij vraagt de patiënt meer alsof hij haar adviseert: ,,Heb je van Corega gehoord? Weet jij überhaupt wat het is?

Cecilia: "Natuurlijk weet ik het, het is de protheselijm."

Dokter: ,,Als je het weet, waarom gebruik je het dan niet?”

Cecilia zit en denkt, zij sluit ook dit compromis en koopt Corega. Na een paar nachten raakte het tandvlees gewend aan het product, bovendien raadt Cecilia Corega ten zeerste aan, voor goed gefixeerde tanden.

Cecilia: ,,Het is het product dat mij nog nooit heeft teleurgesteld, zelfs niet vanaf de eerste toepassing! Corega heeft mijn leven veranderd!"

Doamnelor și domnilor, suntem astăzi organizatorii unui eveniment spectaculos, ne-am dat întâlnire toată lumea în Ulaanbaatar, cel mai frumos oraș al Mongoliei, ce și-a propus ca în acest an să găzduiască un campionat un pic cam ieșit din tipare, este vorba despre campionatul international de strănutat. S-au adunat concurenți din toate colțurile lumii pentru a arăta că pot, că au talent și știu cum să-l mai și folosească. Fără să mai așteptăm, să începem!

Concurenta cu numărul 1 se pregătește să strănute, face exerciții de inspir-expir, inspir-expir și strănută! Mămulică... da' ce strănut, s-a auzit până la jumătatea stadionului. Bravo!

Concurenta cu numărul 2 a tras pe nas piper din solnița cu capac auriu, îi curg lacrimile, presimt că va fi ceva extrem de melodios. Și strănută...! A strănutat atât de tare, că nici nu s-a auzit... până și pisicile strănută mai tare...mai trebuie exersat...

Concurentul cu numărul 3 mai este și scafandru profesionist, știe și cât timp să își țină respirația pentru a strănuta perfect. Ne pregătim să îl ascultăm. Se desfășoară. Și acesta este un strănut genial. Foarte bine! S-a auzit până și în câmpiile vecine Mongoliei...

Concurentul cu numărul 4 susține că are strănutatul în sânge. De mic copil strănuta de la ambrozie și pomi fructiferi, iar în timp a devenit expert. Acum strănută și el. Ce strănut și de această dată...l-a detectat un satelit ce oferă internet pe planeta Pământ.

Deja facem progrese!

Concurenta cu numărul 5 are studii de specialitate în așa ceva. S-a antrenat și pe cont propriu strănutând la nunți, petreceri în aer liber, zile de naștere, de Anul Nou cu prietenii și așa mai departe... Începe, se pregătește, strănută...10 perfect! De această dată, l-a recepționat un satelit de pe lună. Povestea astrofizică a lui Morgan Freeman cu moleculele de oxigen ce împiedică propagarea sunetelor în Univers nu prea are sens în cazul acestei competiții. 

Concurenții următori au reușit să ne impresioneze chiar mai mult privind intensitatea sunetelor produse. Au fost persoane care au strănutat atât de tare, încât sunetul a fost recepționat și de sateliți de pe Venus și Mercur. Asemenea profesioniști ne-ar putea încânta doar o dată în viață cu rezultatul muncii lor asidue.

Din 1000 de participanți ascultați și evaluați, doar unul a obținut premiul cel mare și anume, atât o locuință lacustră în Maldive, cât și un epilator de ultimă generație. Câștigătorul este norvegian de origine și o sursă de inspirație pentru toți cei ce plănuiesc să participe și să se antreneze pentru un asemenea campionat! Felicitări!

Aivastanut mestaruus

Hyvät naiset ja herrat, olemme tänään näyttävän tapahtuman järjestäjiä, tapasimme kaikki Ulaanbaatarissa, Mongolian kauneimmassa kaupungissa, joka on päättänyt isännöidä tänä vuonna mestaruuden hieman poikkeavaa, kyse on kansainvälisestä aivastusta. mestaruus. Kilpailijat ympäri maailmaa kokoontuivat osoittamaan, että he voivat, että heillä on lahjakkuutta ja osaavat käyttää sitä. Sen enempää puhumatta, aloitetaan!

Kilpailija #1 valmistautuu aivastamaan, hengittää sisään, hengittää sisään, hengittää sisään ja aivastaa! Mamulica... kyllä, mikä aivastus, se kuului stadionin puolivälissä. Bravo!

Kilpailija numero 2 haisteli pippuria kultakorkisesta suolasirottimesta, kyyneleet valuivat hänen nenänsä pitkin, minulla on tunne, että siitä tulee jotain erittäin melodista. Ja aivastaa...! Hän aivastasi niin lujaa, ettet edes kuullut sitä... kissatkin aivastavat kovemmin... täytyy vielä harjoitella...

Kilpailija numero 3 on myös ammattisukeltaja ja tietää kuinka kauan pitää hengitystään aivastaakseen täydellisesti. Valmistaudumme kuuntelemaan häntä. Se avautuu. Ja tämä on loistava aivastus. Oikein hyvä! Se kuultiin jopa Mongolian naapuritasangoilla...

Kilpailija #4 väittää, että hänellä on aivasteluja veressä. Pienenä hän aivastai tuoksukusta ja hedelmäpuista, ja ajan myötä hänestä tuli asiantuntija. Nyt hän myös aivastaa. Mikä aivastelu tälläkin kertaa... sen havaitsi satelliitti, joka tarjoaa Internetin maapallolla.

Olemme jo edistymässä!

Kilpailussa numero 5 on erikoisopintoja sellaiseen asiaan. Hän harjoitteli myös yksin aivastamalla häissä, ulkona juhlissa, syntymäpäivillä, uudenvuodenaatossa ystävien kanssa ja niin edelleen... Aloittaa, valmistautuu, aivastaa...täydellinen 10! Tällä kertaa satelliitti vastaanotti sen Kuusta. Morgan Freemanin astrofysikaalisessa tarinassa happimolekyylien kanssa, jotka estävät äänien leviämisen maailmankaikkeudessa, ei ole tässä kilpailussa oikeastaan mitään järkeä.

Seuraavat kilpailijat onnistuivat vakuuttamaan meihin vieläkin enemmän tuotetun äänen voimakkuudella. Oli ihmisiä, jotka aivastivat niin kovaa, että äänen vastaanottivat myös Venuksen ja Merkuriuksen satelliitit. Tällaiset ammattilaiset voivat miellyttää meitä vain kerran elämässään kovan työnsä tuloksella.

1000 kuunnellusta ja arvioidusta osallistujasta vain yksi voitti pääpalkinnon, nimittäin sekä järvitalon Malediiveilla että huippuluokan epilaattorin. Voittaja on alkuperältään norjalainen ja inspiraation lähde kaikille osallistuvansa ja harjoittelemaansa mestaruuteen suunnitteleville! Onnittelut!

E toamnă, e foşnet, e somn...

Copacii, pe stradă, oftează;

E tuse, e plânset, e gol...

Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,

Pe drumuri fac gesturi ciudate -

Iar frunze, de veşnicul somn,

Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,

Şi-amanţii profund mă-ntristează -

Îmi vine să râd fără sens,

Şi-i frig, şi burează.

Nervi autunnali

È autunno, è fruscio, è sonno...

Gli alberi, sulla strada, sospirano;

Tossisce, piange, è vuoto...

E fa freddo e c'è nebbia.

Amanti, più malati, più tristi,

Per le strade fanno strani gesti -

E se ne va, dal sonno eterno,

Cadono pesanti, bagnati.

Resto, e vado, e torno,

E gli amanti mi rattristano profondamente -

Mi viene da ridere senza senso

E fa freddo e c'è nebbia.

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas

să dăm un pic de frumuseţe

acestui ultim ceas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

A moment of sincerity

instead of farewell

to give a little beauty

for this last time.

We haven't change

it's just a mirrage

Don't take personally a word

or a simple gesture.

No, we haven't change

it's just something that happened

However we might be,

whatever we might talk,

we ain't two stranger,

my love!

A moment of sincerity

would be a sublime gesture

to have the courage to confess

that we love each other

A moment of sincerity

would remind us

of our good years

would remind in this last moment

A moment of sincerity

instead of farewell

We haven't change

it's just a mirrage

Don't take personally a word

or a simple gesture.

No, we haven't change

it's just something that happened

However we might be,

whatever we might talk,

we ain't two stranger,

my love!

A moment of sincerity

would be a sublime gesture

to have the courage to confess

that we love each other

A moment of sincerity

would remind us

of our good years

would remind in this last moment

A moment of sincerity

instead of farewell

A moment of sincerity

would be a sublime gesture

to have the courage to confess

that we love each other

A moment of sincerity

would remind us

of our good years

would remind in this last moment

A moment of sincerity

instead of farewell

(bine, nu tocmai islandeză, dar înțelegeți ideea, luată din Islanda)

Este ora 9 dimineața, încă este întuneric, este și normal pentru că suntem foarte aproape de cercul polar și mergem până la McDonald's-ul din Reykjavík, cam singurul care se mai poate găsi în Islanda, după ce în țară s-a dat un decret să nu se mai construiască restaurante ce vând mâncare de tip fast-food. De vreme ce este singurul care a mai rămas, nu vedem de ce să nu profităm de ocazie, așa că mergem să vedem ce au în meniu și din câte se pare, majoritatea sandwich-urilor sunt variațiuni pe aceeași temă, variante diversificate ale burger-ului de pește Filet-O-Fish. Luăm două feluri de Filet-O-Fish, unul cu somon, altul cu păstrăv, două porții mari de cartofi prăjiți, că sunt favoriții mei din fiecare meniu de la McDonald's, din orice țară, brioșă cu ciocolată și, cel mai, dar cel mai important lucru, McFlurry islandez. Se deosebește de cel din restul Europei prin faptul că este mult mai rece, îl ajută și clima să se păstreze, este mult mai consistent că textură, mai înghețat și are o nuanță intensă de albastru cu bucăți de stracciatella și ele tot albastre, ceea ce mi se pare ciudat. Au folosit colorant alimentar albastru care are în compoziție E407, tocmai ei care susțin că nu vor alimente procesate, că vor ca totul să fie cât mai natural. 

Gustăm McFlurry-ul islandez. Este bun...mai luăm o gură,...este extraordinar de bun...și încă una, să nu uităm gustul...da, ne-am lămurit, este cel mai bun McFlurry pe care l-am fi gustat vreodată, păcat că este atât de departe de casă. Credem totuși că restaurantul McDonald's din Islanda urmărește o tematică anume, cu excepția cartofilor prăjiți, tot meniul se aseamănă cu cel al unei taverne situate la malul mării, șervețele sunt și ele bleu cu pești desenați pe ele, pe pahare sunt scrise mesaje de genul ,, Pregătit pentru o aventură marină?", mai totul este în nuanțe de albastru în încăpere. Interesant McDonald's mai găsim și în Islanda, se deosebește mult de toate celelalte pe care le-am mai văzut până acum.

Pentru că ne-a plăcut atât de mult înghețata de la McDonald's-ul islandez, mergem să gustăm și alte arome și cupe de îngheață de la gelateriile locale, adică de la Isbúð Vesturbæjar. Și aici au foarte multe sortimente din care putem alege. Luăm de cacao și de fistic. Și acestea sunt cele mai bune. Islanda, vreau să te felicit, ești cea mai bună producătoare de înghețată din câte am întâlnit până acum. Ce oferi tu, poate prea puțini sau nimeni, nu mai oferă. Te-ai specializat în a transforma frigul în ceva artistic, plăcut de privit, simțit și gustat, sinestezie din toate punctele de vedere.

Isländsk glass

(väl, inte precis isländskt men ni fattar, hämtat från Island)

Klockan är 9 på morgonen, det är fortfarande mörkt, det är också normalt eftersom vi är väldigt nära polcirkeln och vi går till McDonald's i Reykjavík, ungefär den enda som fortfarande kan hittas på Island, efter att ett dekret gavs i landet inte till restauranger som säljer snabbmat byggs också. Eftersom det är den enda kvar ser vi ingen anledning att inte ta vara på möjligheten, så vi går för att se vad de har på menyn och vad det verkar så är de flesta smörgåsarna varianter på samma tema, diversifierade versioner av hamburgaren- Filet-O-Fish. Vi får två rätter Filet-O-Fish, en med lax, en med öring, två stora portioner pommes, eftersom de är min favorit på varje meny på McDonald's, från vilket land som helst, chokladmuffins och framför allt desto mer viktigare, isländska McFlurry. Den skiljer sig från resten av Europa genom att den är mycket kallare, klimatet hjälper den också att bevara sig själv, den är mycket mer konsekvent i konsistensen, mer frostig och har en intensiv nyans av blått med bitar av stracciatella också blå, vilket det verkar konstigt för mig. De använde blå matfärg som har E407 i sin sammansättning, det är de som hävdar att de inte vill ha processad mat, att de vill att allt ska vara så naturligt som möjligt.

Vi smakar på isländska McFlurry. Den är god...låt oss ta en tugga till,...den är fantastiskt god...och en sak till, låt oss inte glömma smaken...ja, vi har det, det är också den bästa McFlurry vi någonsin smakat. dåligt att det är så långt hemifrån. Vi tror dock att McDonald's-restaurangen på Island följer ett visst tema, förutom pommes fritesen, hela menyn liknar en krog som ligger vid havet, servetterna är också blå med fisk ritad på dem, glasen är skrivna med meddelanden som, , Redo för ett marint äventyr?", allt är i blå nyanser i rummet. Intressant nog hittar vi också McDonald's på Island, det är väldigt annorlunda från alla andra vi har sett hittills.

Eftersom vi gillade glassen från isländska McDonald's så mycket går vi för att smaka på andra smaker och glasskulor från de lokala gelateriorna, nämligen Isbúð Vesturbæjar. Och här har de en massa sortiment som vi kan välja mellan. Vi tar kakao och pistagenötter. Och dessa är de bästa. Island, jag vill gratulera dig, du är den bästa glassmakaren jag någonsin träffat. Det du erbjuder, kanske för få eller ingen erbjuder längre. Du har specialiserat dig på att förvandla kylan till något konstnärligt, behagligt att se på, känna och smaka, synestesi på alla sätt.

Articolul 551 — Libertatea credinței

(1) Fiecare creștin are dreptul să își mărturisească liber credința.

(2) Credința nu trebuie impusă prin violență.

(3) Nimeni nu trebuie persecutat pentru faptul că este creștin.

Articolul 552 — Libertatea conștiinței

(1) Fiecare persoană are libertatea conștiinței.

(2) Creștinul are dreptul să își urmeze convingerile religioase în limitele legii.

(3) Nimeni nu trebuie obligat să renunțe la credința sa prin amenințare sau violență.

Articolul 553 — Ortodocși, catolici și protestanți

(1) Prezenta Constituție recunoaște diversitatea tradițiilor creștine.

(2) Creștinii ortodocși, catolici și protestanți sunt incluși în mod egal în principiile prezentei Constituții.

(3) Diferențele dintre aceste tradiții nu justifică ura sau violența.

Articolul 554 — Respectul între creștini

(1) Creștinii sunt chemați să se respecte reciproc.

(2) Disputele teologice trebuie purtate prin dialog, argumente și respect.

(3) Nicio diferență doctrinară nu justifică agresarea unei persoane.

Articolul 555 — Relația cu alte religii

(1) Creștinul poate considera propria credință adevărată fără să recurgă la violență împotriva altor religii.

(2) Persoanele de alte religii trebuie tratate cu demnitate umană.

(3) Dialogul pașnic trebuie preferat conflictului.

Articolul 556 — Respectarea persoanei de altă credință

(1) Credința unei persoane nu îi anulează demnitatea.

(2) Nimeni nu trebuie bătut, ucis, amenințat sau persecutat pentru religia sa.

(3) Condamnarea unei învățături religioase nu trebuie confundată cu ura față de persoana care o urmează.

Articolul 557 — Politeismul

(1) Creștinismul este monoteist și respinge închinarea la mai mulți dumnezei.

(2) Această convingere teologică nu justifică violența împotriva persoanelor politeiste.

(3) Creștinul își poate apăra credința prin cuvânt, educație și mărturie pașnică.

Articolul 558 — Idolatria

(1) Creștinul este chemat să nu se închine idolilor.

(2) Respingerea idolatriei trebuie făcută fără violență împotriva persoanelor.

(3) Distrugerea bunurilor altora nu trebuie justificată prin diferențe religioase.

Articolul 559 — Ateii și persoanele fără religie

(1) Persoanele care nu cred în Dumnezeu trebuie tratate cu respect.

(2) Creștinul are dreptul să își prezinte credința, dar nu trebuie să folosească amenințarea sau violența.

(3) Discuțiile despre existența lui Dumnezeu trebuie purtate pașnic.

Articolul 560 — Libertatea de a se converti

(1) Persoana are libertatea de a-și schimba convingerile religioase în conformitate cu legea.

(2) Nimeni nu trebuie obligat să se convertească.

(3) Nimeni nu trebuie pedepsit violent pentru schimbarea religiei.

Articolul 561 — Libertatea de a nu participa

(1) Persoana care nu dorește să participe la o ceremonie religioasă nu trebuie obligată prin violență.

(2) Libertatea religioasă presupune și libertatea conștiinței.

Articolul 562 — Evanghelizarea

(1) Creștinii au dreptul să vorbească despre Evanghelie.

(2) Mărturisirea credinței trebuie realizată pașnic și cu respect.

(3) Evanghelizarea nu trebuie transformată în amenințare sau constrângere.

Articolul 563 — Misionarismul

(1) Misiunea creștină poate fi realizată prin predicare, educație, caritate și exemplul personal.

(2) Misiunea trebuie să respecte demnitatea persoanei.

(3) Exploatarea sărăciei sau a vulnerabilității pentru obținerea unei adeziuni religioase este condamnată.

Articolul 564 — Libertatea de exprimare religioasă

(1) Creștinul are dreptul să vorbească despre Dumnezeu și despre credința sa.

(2) Exprimarea religioasă trebuie să respecte drepturile celorlalți.

(3) Libertatea de exprimare nu justifică amenințarea sau incitarea la violență.

Articolul 565 — Disputele religioase

(1) Disputele teologice trebuie purtate prin argumente.

(2) Insultele și amenințările nu reprezintă argumente.

(3) Creștinul este chemat să răspundă cu răbdare și respect.

Articolul 566 — Condamnarea persecuției religioase

(1) Persecuția unei persoane pentru credința sa este condamnată.

(2) Nimeni nu trebuie torturat sau ucis pentru convingerile sale religioase.

(3) Libertatea credinței trebuie apărată.

Articolul 567 — Protecția creștinilor persecutați

(1) Creștinii persecutați pentru credință trebuie sprijiniți.

(2) Comunitățile creștine sunt încurajate să ofere ajutor celor persecutați.

(3) Sprijinul trebuie oferit prin mijloace pașnice și legale.

Articolul 568 — Condamnarea răzbunării religioase

(1) O agresiune împotriva unui creștin nu justifică atacarea unei persoane nevinovate de altă religie.

(2) Răspunsul la nedreptate trebuie să urmărească dreptatea, nu răzbunarea.

Articolul 569 — Protecția lăcașurilor de cult

(1) Lăcașurile creștine trebuie protejate împotriva distrugerii și profanării.

(2) Lăcașurile altor religii trebuie, de asemenea, respectate ca proprietăți și spații de cult.

(3) Diferențele religioase nu justifică vandalismul.

Articolul 570 — Sărbătorile religioase

(1) Creștinii au dreptul să își celebreze sărbătorile religioase în condițiile legii.

(2) Comunitățile ortodoxe, catolice și protestante își pot păstra tradițiile.

(3) Respectul reciproc trebuie păstrat în spațiul public.

Articolul 571 — Simbolurile creștine

(1) Creștinii au dreptul să folosească simboluri ale credinței lor în condițiile legii.

(2) Crucea, icoanele și alte simboluri religioase trebuie respectate în cadrul comunităților care le folosesc.

(3) Simbolurile religioase nu trebuie folosite pentru amenințarea sau persecutarea altora.

Articolul 572 — Rugăciunea publică

(1) Creștinii pot participa la rugăciuni publice în condițiile legii.

(2) Rugăciunea trebuie să fie pașnică.

(3) Nimeni nu trebuie obligat să participe.

Articolul 573 — Toleranța

(1) Toleranța nu înseamnă renunțarea la propria credință.

(2) Creștinul poate respinge ideile pe care le consideră greșite fără să urască persoana care le susține.

(3) Dialogul trebuie preferat conflictului.

Articolul 574 — Pace între religii

(1) Creștinii sunt chemați să contribuie la pacea dintre oameni.

(2) Diferențele religioase trebuie soluționate prin dialog și respect.

(3) Ura religioasă și violența trebuie respinse.

Articolul 575 — Principiul libertății religioase

(1) Fiecare creștin are dreptul la credință, rugăciune, cult și mărturisirea Evangheliei.

(2) Niciun creștin nu trebuie persecutat pentru credința sa.

(3) În același timp, creștinul trebuie să respecte demnitatea persoanelor de alte religii, a celor fără religie și a tuturor oamenilor.

Haide, Timpule, nu-mi fi străin și ajută-mă să smulg dintre umbrele uitării și să ridic către lumină mozaicul colorat al acelei veri. Derulează-mi imaginile care încă mai stăruie în mintea și în sufletul meu, așa, cu încetinitorul, cu grijă, căci pelicula aceasta de celuloid este fragilă, se poate topi și se poate risipi pentru totdeauna, în orișice clipă...

Chiar pot spune că unele aspecte dintre verile copilăriei mele au fost bune, iar altele, rele: așa îi este dat omului să trăiască. Iar peste ani, mai degrabă prefer să-mi aduc aminte de zile cu soare arzător și cer limpede și senin, decât de furtuni cu tunete, vânt și ploi... Căci sufletul meu nu-i construit altfel decât sunt altele durate: uităm greutățile și tristețile ca să ne putem împlini în bucuriile vieții, care uneori pot fi atât de rare, încât sufletele ne respiră ușurate, eliberate de încordarea cotidiană...

Abia așteptam vacanța de vară. Fiindcă doream să vină cât mai repede, o trăiam cu și mai multă intensitate. Nu-mi păsa prea mult de medii, de premii, de serbarea de la final de an școlar - eu voiam să fiu liber. Să gust libertatea dormind până spre după-amiază, să ies în natură, să observ lumile care treceau prin mine, să mă "văd" pe mine cum îmi las umbra la apus pe nisipul argintiu al mării, cum filtrez din pumn nisipul, presărându-l peste trupul meu bronzat, ca parfumul proaspăt al brizei și al mării să-mi intre în piele și să rămână acolo pentru multă vreme...

Pe litoral mă întâlneam cu prietenii mei "de-o vară": brunețelul cârlionțat cu ochi albaștri Oti, de la Atilla și fratele lui mai mare, Feri - de la Francisc, care avea ochii verzi și calmi ca marea după furtună. Ne regăseam în fiecare an în camping, fiindcă stăteam la cort cam în aceeași perioadă de început de vară. Vagabonțeam împreună prin toată stațiunea și, desigur, ne bălăceam în apă cât era ziulica de lungă, exersând înotul pe sub apă al "Omului din Atlantis", încercând să intrăm în grația fetelor de vârsta noastră, care ori nu erau interesate de noi, ori erau - în ochii noștri de atunci - complet lipsite de orice sentiment…

Și dacă nu ne reușea schema - o, sfântă naivitate! - speram mereu să ne luăm revanșa la discoteca de seară amenajată pentru puștime în camping. Pentru acel eveniment ne pregăteam minuțios: părul dat cu gel și pieptănat cu grijă, cu cărare pe-o parte; maieu alb cu "Miami Vice", care strălucea în lumina ultravioletă a discotecii ca să "sărim" în ochii fetelor; și neapărat ochelari de soare întunecați, ca să nu ni se ghicească disperarea după ele. Căci fiecare aveam pe cineva care ne plăcea - niciodată aceeași - dar, Doamne!, cât ne ustura sufletul pe vremea aceea de indiferența fetelor de vârstă preadolescentă!

Apoi, după cele două săptămâni petrecute pe litoral, urmau vreo trei de plictis la țară, la bunici, iar după aceea alte două săptămâni în tabără la munte, la Borsec! Eram cam vreo două clase adunate de prin toată școala, fete și băieți supravegheați de Diriga - profa noastră de geografie, o doamnă micuță și iute, genul "general de oști", de profa de istorie, îmbrăcată mereu într-un taior kaki, genul Che Guevara, și de profa de chimie, o doamnă grăsuță cu ochi albaștri, reci și inexpresivi, care visa neîncetat la Mendeleev, idolul și etalonul ei de viață…

Desigur, aici, alți prieteni și colegi, alte fete care trebuiau cucerite, la fel de indiferente ca niște cetăți inexpugnabile, dar cu o mică mare diferență: se putea întâmpla ca o fată să ne placă la mai mulți și de aici rivalitatea, care mai întotdeauna se lăsa ori cu nasul spart, ori cu un "țambal" la miez de noapte (rivalul era întors pe dos cu tot cu salteaua pe care dormea dus!), ori cu cremă de ghete în pasta de dinți!

Stăteam câte șase băieți într-o cameră de cabană veche din lemn care mirosea a rânced și a mucegai, dar care își răsuna ecoul de râsetele noastre prohibite după miezul nopții, și care își scârțâia desconspirativ podelele de lemn sub pașii noștri, atunci când ne strecuram afară în timpul celor două ore de somn obligatoriu de după-amiază - diriga era obsedată de chestiunea aceasta - încât ajunsesem să o tulim pe geam, fiindcă stăteam la parter, dar numai după ce l-am "aruncat" pe geam pe nepotul dirigii, ca să culce frumos tufele de urzici care creșteau generos sub geamul de la camera noastră, tufe ce constituiau o piedică usturătoare împotriva libertății noastre...

Cum altfel am fi putut "evada" în oraș ca să vedem la cinematograf, a milioana oară, seria celor trei filme cu Superman? Evadarea a avut însă prețul ei: câteva scâncete ale nepotului dirigii - pe care, fie vorba între noi, nu-l prea agream fiindcă îl consideram spionul ei - dar măcar grăsuțul s-a ales cu bilete gratis la film pentru toată perioada taberei. Și parcă o aud pe dirigă spunându-i grăsuțului:

-Da' ce-ai mâncat, dragă, de ești plin de urticarie? Nu-ți priește ceaiul? Sau poate-o fi de la margarină!, în timp de noi râdeam pe înfundate...

Apoi s-a întâmplat că de la atâta zbenguială și aer rece de munte, am răcit cu toții și-am dat în tuse măgărească, de sărea acoperișul de șindrilă al cabanei când ne lua tusea pe toți odată! Diriga, femeie miloasă, a luat carafa de sticlă de la noi din cameră să ne facă ceai la fierbător, dar noi am refuzat să bem, inventând diverse scuze, fiindcă realitatea era cu totul alta: fiecare ne-am ușurat pe rând în timpul nopții în cana de sticlă, evitând astfel baia, că era mai simplu să arunci "conținutul" pe fereastră. Doar grăsuțul n-a scăpat de ceai, vomând instantaneu după prima înghițitură:

-E clar! Nu mai pui gura pe margarina de dimineață și nici pe brânza topită! Sigur de aici ți se trage urticaria, iar acum te-ai deranjat și la stomac!, comentează diriga în timp ce noi eram pe jos de râs!!! Iar, voi, de ce râdeți ca nesimțiții? Ce-i de râs?

Dacă ar fi știut ea săraca că și-a spurcat fierbătorul în cana noastră de sticlă!, cred că ne-ar fi linșat pe toți în grup! În orice caz, în tot restul sezonului, am evitat să mai beau ceai ca să nu cad și eu pradă "stomacului sensibil"!

Și-apoi, din nou, fetele! Tânjeam să ajungem în grațiile "drăguțelor" noastre, dar nici prea multă imaginație n-aveam! Eram întocmai ca berbecii care forțau blocada greu de străpuns, fiindcă fetele umblau mai tot timpul în stol greu de risipit, așa că rămași cu buza umflată ne-am plănuit răzbunarea: să le furăm ursuleții de pluș cu care "grațiile" dormeau noaptea-n pat! Cam dificilă misiune, mai ales că fetele aveau camerele la etaj, iar profele stăteau cu ochii pe ele mai ceva ca vulturii pe șoareci, iară noi nu puteam mișca frontul decât forțând intrarea pe geam cățărați ca liliecii de streașină, era să ne rupem gâtlejurile de vreo două ori, dar ce mai conta: răzbunarea trebuia să fie a noastră!

Zis și făcut! Am așteptat răbdători seria a doua pentru masa de seară, mimând că suntem politicoși și le lasăm pe fete în prima serie, iar ele ne-au privit cu mirare, fiindcă nu ne stătea în fire: de obicei haleam din prima serie, întrucât noi eram în creștere, iar aerul de munte combinat cu nesfârșitele scări de la cabană către restaurantul hotelului "Rază de Soare", nu ne lăsa de ales...

În timp ce fetele serveau masa, noi am șutit ursuleții și iepurașii de pluș din camerele lor urcând pe streașină și i-am ascuns sub grămada de lemne din spatele cabanei. Apoi am intrat la masă, fiind curat nevinovați, ca și cum nimic nu s-a întâmplat, ba chiar am băgat iarăși o tură pe la slot-machine, unde speram să luăm jack-pot-ul și să ne îmbogățim subit, fiindcă ne băgasem acolo toți banii de buzunar jucând mai în fiecare seară!

În timp ce mâncam celebrele macaroane cu brânză supravegheați cu indiferență de profa de chimie, deodată auzim urletele de disperare ale fetelor de ziceai că or să cadă zidurile Ierihonului: fuseseră prădate de bunurile lor cele mai de preț!, iar noi rânjeam în tăcere satisfăcuți de isprava noastră.

Diriga intră în noi ca o cloșcă-n pui:

-Nesimțiților! Să spuneți imediat cine a furat jucăriile fetelor, că altfel nu știu ce vă fac!

Noi, suavi și gingași:

-Nu știm nimic! Noi eram la masă, la sloturi! Doamna de chimie poate să confirme!

Și chiar în acel moment ne îngheță sufletele-n noi la auzul asurzitor făcut de zgomotul monedelor care se revărsau din sloturi: grăsuțul - care nu jucase niciodată fiindcă nu-l lăsa diriga - a tras potul cel mare, de alerga bune-sa cu sacoșa de un leu larg desfăcută, ca să strângă comoara la care jinduisem cu toții, toată tabăra, să nu care cumva să dea pe dinafară, de crăpam de ciudă, uitând toată lumea, cu totul, de tragedia în desfășurare a fetelor!!!

Evident că-i pusesem gând rău și grăsuțului fiindcă ne jecmănise de toți bănișorii noștrii băgați cu trudă la sloturi, cornucopia noastră pierdută pe veci în adâncurile hulpave ale genții dirigii! Ei, acu' să te ții, că plănuiam să ne recuperăm cumva banii, și-l înghesuisem pe grăsuț la baie:

-Bă! Să ne dai banii că dacă nu..., ne holbam noi amenințători!

A doua zi, în toată tabăra era jale: noi fără cornucopia, fetele fără plușuri, singurul vesel și lipsit de griji era grăsuțul fiindcă avea "imunitate" de la bune-sa, amenințările noastre fiind mai mult de formă, iar el știa asta, fir-ar să fie de mucos norocos!

Așa că diriga ne ia în drumeție la izvoarele cu Borviz, fiind convinsă că o cură cu apele minerale ale stațiunii avea să ne readucă veselia-n obraji, ba chiar ne-a cărat și pe la o peșteră așa zisă a "liliecilor" - în fapt o văgăună dubioasă și urât mirositoare care ne-a întors la toți mațele pe dos...

Acolo ne ofilea cu stalactitele și stalagmitele, măcar că nu vedeam nici unele în văgăună aia, încercând să ne explice diferențele dintre ele - nici în ziua de astăzi nu știu care-i diferența - iar noi am ieșit la lumină stupindu-ne sufletele afară și galbeni la față:

-Gata! Așa nu se mai poate! Mâine mă duc la administrator! Să scoată dom'le ceaiul și margarina din meniul de dimineață până nu bagă toată tabăra-n spital!

Încet, încet, ne-am revenit în simțiri, zâmbind slab, aducându-ne aminte de celebra cană de sticlă, iar unuia dintre noi îi vine ideea salvatoare să "descoperim" din întâmplare unde fuseseră dosite plușurile fetelor, devenind astfel și brusc, eroi în ochii fetelor, iată, zidurile au căzut, iar noi ne bucuram acum de favorurile lor:

-Vă invităm în camera noastră la ceai! Nu ne puteți refuza! 

Noi, suavi și gingași și galbeni la față, cu rânjetele împietrite:

-...

Și în ziua de astăzi când savurez un ceai bun și mă gândesc la isprăvile noastre, - Doamne, ce nebuni mai eram! -, verific în treacăt gustul dulce-acrișor al fructelor uscate de pădure, să nu care cumva să fie dat de vreun fierbător, știți voi de care, dintre-acelea portabile, de camping, de tabără... de la munte...

Cecilia și soțul ei plănuiesc să se mute într-o casă nouă. Au tot căutat anunțuri pe internet de la agențiile imobiliare. În principiu, nu e complicat ce vor, un apartament cu trei camere, două băi, o sufragerie, două balcoane, din acelea descoperite, care să nu aibă pereți sau geamuri (pentru că Ceciliei îi place să stea la soare, să se bronzeze), o bucătărie, dar și un spațiu de depozitare a cutiilor cu pantofi. De la acest spațiu de depozitare pleacă majoritatea certurilor, soțul Ceciliei nu este de acord. Consideră că locul acelor cutii ar putea fi chiar pe balcon. În plus, spațiul de depozitare nu l-ar mai lăsa să-și facă o extensie a băii, cu un hamac. Practic omul își dorește o baie open space. 

Se uită ei ce se mai uită, căutând oferte, observă una destul de avantajoasă, apartament cu trei camere cum și-au dorit, însă nu în zona centrală a orașului, ci undeva mai pe la periferii, mai prin nord-vestul orașului. Locația nu prea va satisface nevoia de soare și de căldură a Ceciliei, dar ce să facem, nu le putem avea chiar pe toate, mai trebuie să mai și renunțăm la câteva dintre criteriile de selecție pe care și le-ar fi dorit pentru viitoarea lor locuință.

Merg pe la 9 dimineața, miercuri, să vorbească cu constructorii. Însă, încă de la intrare, Cecilia are o senzație stranie. Bărbatul o întreabă de ce nu ar fi bine să stea acolo. Ea începe cu o înșiruire de motive: că este departe de grădinița băiatului, de orele lui de pian, de primărie, de salonul de înfrumusețare pe care îl frecventează, de orice magazin de astă de unde și-ar putea face cumpărăturile.

Pentru toate acestea, soțul dă un răspuns foarte "inteligent":,, există mijloace de transport în comun". Cecilia nervoasă:,, Deci nu ai de gând să mă ajuți să mă deplasez dintr-un loc într-altul?".

Soțul Ceciliei din nou are o replică de ne întrebăm cât e de fidel și de dedicat ca soț: ,,Ai permis pentru toate categoriile, chiar nu vrei nici pe trotinetă să mergi, există taxiuri pe care le poți suna la orice oră din zi și din noapte." Cecilia și mai aprigă:,, Știi ceva, eu permisele mi le-am luat pentru mine, să îmi arăt mie că pot, ce vină am că în trafic am avut parte de tot felul de ciudați, așa ca tine, care vor cu tot dinadinsul să se izbească în mine? Mie mi-e frică de atâția participanți la trafic." Soțul îi zice, cu voce timidă:,, Bine, am să te ajut eu cu deplasările."

Lucrurile mai calmându-se pentru moment, cei doi merg să discute cu constructorii. Aceștia le oferă un plan al apartamentului, să poate vedea toate detaliile arhitecturale mai amănunțit. Soțul vede baia mai mică, pe care vrea el să și-o facă open space. Cecilia începe, cu o voce critică și moralizatoare: ,,Nu înțeleg de ce ai tu nevoie de baie open space? Unde ai mai văzut modelul ăsta de baie? La crâșmă?!!"

Bărbatul spune că o vrea pentru că el are idei inovatoare, nu conservatoare, să vadă lucrurile unilateral ca Cecilia, să vină toți pereții aranjați frumos, unul să nu vină înclinat mai la 95 de grade și că nevoia de perfecțiune a Ceciliei îl congestionează, îl blochează, simte că totul stagnează din cauza preferințelor ei tipicare. 

Cecilia se înroșește la față, tace, dar observă lucruri. Cecilia spune:,, Și mi se pare că lipsesc atât de multe lucruri, eu nu aș sta aici, e un spațiu gol."

Constructorii îi spun: ,,Este gol acum, pentru că nu sunt obiecte, abia dacă am reușit să zidim pereții, când vă veți muta aici, veți vedea că locuința va începe să prindă contur, o veți decora cum vă va plăcea, personaliza, și toate cele."

Cecilia discută cu soțul, vrea să îl convingă să mai amâne mutarea până când fiul ei va termina grădinița pentru că este un băiat foarte emotiv și orice schimbare majoră ar putea avea un impact neplăcut asupra performanțelor lui academice. 

Soțul nu este de acord, respinge propunerea Ceciliei și le promite constructorilor că se va muta de îndată ce apartamentul este construit, mobilat, tencuit. Acceptă însă ca spațiul de depozitare al cutiilor de pantofi să fie în baia open space.

Cecilia cedează, vede că oricum nu are cu cine să discute, mai are o ultimă rugăminte înainte de a se muta din apartamentul bunicilor, și anume: să fie atent cu toate cele 20 de tablouri de la bunicii ei, să nu le scape, să nu le ciobească rama când le scoate din mașină și le duce până în apartament. El promite că va avea grijă, că nu le va scăpa, zgâria, atinge de balustradă și așa mai departe.

Vine și ziua mutării, într-o vineri, nici nu l-a luat pe băiat de la grădiniță, busolă nu are în ghiozdan, nici hărți, nici aplicația ,,Hărți" instalată pe telefon, trebuie să ghicească unde se află noua locuință. Dacă nimerește acasă bine, dacă nu, doarme pe străzi.

Tablourile Ceciliei, săracele de ele, stau în portbagaj lângă două baxuri de apă Aqua Carpatica, o pungă plină de cutii de Cremșnit, , o altă pungă cu opt pachete de făină, un acvariu, nu știu câte cutii de șervețele, cârpe și toate cele.

Când le transportă, are grijă la fiecare treaptă pe care pășește, dar fiindcă are cinci într-o mână și cinci în cealaltă mână, zgârie rama unui tablou pe care l-a ținut în mâna dreaptă. Cecilia nu bănuiește ce s-a întâmplat până când soțul nu îl agață de un perete. Cecilia cu vederea ei agilă, ochi de vultur ce observă și cel mai mic defect la dioptria de +1,75, vede zgârietura. Îi spune bărbatului:,, Mâine vreau să mergi la magazinul chinezesc din piața mică și să cumperi o ramă nouă, dar tot aurie ca aceasta. Nu pot să mă uit la acest tablou, l-ai stricat cu neatenția ta!" Și, în fond, ce așa mare avere era? Era doar un tablou cu pisici blănoase. 

Soțul o întreabă:,, Dar nu se poate repara și cu lipici?" Cecilia enervată de asemenea inepție,, Nu, nu se poate repara și cu lipici. Este zgâriat, nu lipsește o bucată din ramă..."

Soțul reflectând afară la spusele Ceciliei:,, Femeie care nici ea nu știe ce vrea, nu vrea lipici, îi dau eu motive să vrea lipici." Și trece la fapte și mai vitejești, sparge acvariul din portbagaj. Cecilia vede tot de pe balcon, îi trimite un mesaj pe telefon să cumpere și un acvariu nou de la magazinul chinezesc și eventual pești noi de la pet shop, cât timp ea se chinuie să îi resusciteze pe toți cei care erau în acel acvariu, să îi pună la robinet, sub jetul de apă și într-o vază cu flori.

Ce să facem? Soțul Ceciliei trebuia să știe că ,,graba strică treaba".

Bouwproject plus wat onzin

Cecilia en haar man zijn van plan om naar een nieuw huis te verhuizen. Ze bleven op internet zoeken naar advertenties van makelaarskantoren. In principe is het niet ingewikkeld wat ze willen, een appartement met drie kamers, twee badkamers, een woonkamer, twee balkons, van de ontdekte, die geen muren of ramen hebben (omdat Cecilia graag in de zon zit, bruint), een keuken, maar ook een opslagruimte voor schoenendozen. De meeste argumenten beginnen vanuit deze opslagruimte, Cecilia's man is het daar niet mee eens. Hij denkt dat de plaats van die dozen precies op het balkon zou kunnen zijn. Bovendien liet de opslagruimte hem niet toe zijn badkamer uit te breiden met een hangmat. Praktisch gezien wil de mens een open badkamer.

Ze kijken rond, op zoek naar aanbiedingen, ze zien een nogal voordelige, een driekamerappartement zoals ze wilden, maar niet in het centrale deel van de stad, maar ergens aan de rand, in het noordwesten van de stad. De locatie zal Cecilia's behoefte aan zon en warmte niet echt bevredigen, maar wat kunnen we doen, we kunnen ze niet allemaal hebben, we moeten nog steeds een aantal selectiecriteria opgeven die ze graag hadden gewild voor hun toekomstige huis.

Ze gaan woensdag rond 9.00 uur op pad om met de bouwers te praten. Maar vanaf de ingang heeft Cecilia een vreemd gevoel. De man vraagt haar waarom het niet goed zou zijn om daar te blijven. Ze begint met een reeks redenen: dat het ver verwijderd is van de kleuterschool van de jongen, van zijn pianolessen, van het gemeentehuis, van de schoonheidssalon die hij bezoekt, van zo'n winkel waar hij zijn boodschappen zou kunnen doen.

Op dit alles geeft de man een zeer "intelligent" antwoord: ,, er is openbaar vervoer". Cecilia zenuwachtig: ,, Dus je gaat me niet helpen om van de ene plaats naar de andere te verhuizen?".

Cecilia's man heeft weer een zin die ons doet afvragen hoe trouw en toegewijd hij is als echtgenoot: "Je hebt een vergunning voor alle categorieën, je wilt echt niet eens scooter rijden, er zijn taxi's die je op elk gewenst moment kunt bellen." moment van de dag en van de nacht." Cecilia is nog feller: ,,Weet je iets, ik heb mijn licenties voor mezelf gehaald, om mezelf te laten zien dat ik het kan, wat is mijn schuld dat ik in het verkeer allerlei gekken heb gehad, die net als jij echt tegen me aan willen botsen? Ik ben bang voor zoveel verkeersdeelnemers.' De man zegt met een verlegen stem tegen haar: 'Oké, ik zal je helpen met de uitstapjes.'

Het is voorlopig rustiger en de twee gaan met de bouwers praten. Ze geven hen een plattegrond van het appartement, zodat ze alle architectonische details in meer detail kunnen zien. De man ziet de kleinere badkamer, waarvan hij een open ruimte wil maken. Cecilia begint met een kritische en moraliserende stem: "Ik begrijp niet waarom je een open badkamer nodig hebt?" Waar heb je dit badkamermodel eerder gezien? In de kroeg?!"

De man zegt dat hij haar wil omdat hij innovatieve ideeën heeft, geen conservatieve, om de dingen eenzijdig te zien zoals Cecilia, om alle muren mooi op orde te hebben, om niet 95 graden gekanteld te komen en dat Cecilia's behoefte aan perfectie hem overbelast, blokkeert , het voelt alsof alles stagneert vanwege haar typische voorkeuren.

Cecilia bloost, zwijgt, maar merkt dingen op. Cecilia zegt: ,,En het lijkt mij dat er zoveel dingen ontbreken, ik zou hier niet blijven, het is een lege ruimte."

De bouwers vertellen hem: "Het is nu leeg, omdat er geen voorwerpen zijn, we zijn er nauwelijks in geslaagd de muren te bouwen. Als je hierheen verhuist, zul je zien dat het huis vorm begint te krijgen, je kunt het inrichten zoals je wilt, aanpassen , en zo."

Cecilia praat met haar man. Ze wil hem ervan overtuigen de verhuizing uit te stellen totdat haar zoon de kleuterschool afmaakt, omdat hij een zeer emotionele jongen is en elke grote verandering een onaangename invloed kan hebben op zijn academische prestaties.

De man is het daar niet mee eens, wijst het voorstel van Cecilia af en belooft de bouwers dat hij er in zal trekken zodra het appartement gebouwd, ingericht en gestuukt is. Hij accepteert echter dat de opbergruimte voor de schoenendozen zich in de open badkamer bevindt.

Cecilia geeft toe, ze ziet dat ze toch niemand heeft om mee te praten, ze heeft nog een laatste verzoek voordat ze het appartement van haar grootouders verlaat, namelijk: wees voorzichtig met alle 20 schilderijen van haar grootouders, verlies ze niet, trek ze aan hun frame niet kapot als hij ze uit de auto haalt en naar het appartement draagt. Hij belooft dat hij voorzichtig zal zijn, dat hij ze niet zal laten vallen, krabben, de reling zal aanraken enzovoort.

De dag van de verhuizing komt, op een vrijdag, hij heeft de jongen nog niet eens opgehaald van de kleuterschool, hij heeft geen kompas in zijn tas, geen kaarten, noch de applicatie "Maps" op zijn telefoon geïnstalleerd, hij heeft om te raden waar het nieuwe huis is. Als het hem thuis goed lukt, zo niet, slaapt hij op straat.

De schilderijen van Cecilia, de arme, zitten in de kofferbak naast twee Aqua Carpatica waterflessen, een zak vol dozen Cremșnit, nog een zak met acht pakken meel, een aquarium, ik weet niet hoeveel dozen servetten, vodden en dat allemaal.

Terwijl hij ze draagt, is hij voorzichtig met elke stap die hij zet, maar omdat hij er vijf in de ene hand heeft en vijf in de andere hand, krabt hij aan de lijst van een schilderij dat hij in zijn rechterhand houdt. Cecilia vermoedt niet wat er is gebeurd totdat haar man hem tegen de muur drukt. Cecilia met haar behendige visie, adelaarsoog dat zelfs het kleinste defect bij +1,75 dioptrie opmerkt, ziet de kras. Hij zegt tegen de man: ,,Morgen wil ik dat je naar de Chinese winkel op de kleine markt gaat en een nieuw, maar nog steeds gouden frame zoals dit koopt. Ik kan niet naar dit schilderij kijken, je hebt het verpest door je onzorgvuldigheid!" En echt, wat was het voor zo'n fortuin? Het was gewoon een schilderij van harige katten.

De man vraagt haar: ,,Maar kan het niet met lijm worden gerepareerd?" Cecilia ergert zich aan zo'n onbekwaamheid, ,Nee, het kan niet met lijm worden gerepareerd. Er zitten krassen op, er ontbreekt geen stukje van het frame... "

De echtgenoot die buiten reflecteert op de woorden van Cecilia: ,,Een vrouw die ook niet weet wat ze wil, wil geen lijm, ik geef haar redenen om lijm te willen." En hij gaat verder met nog moedigere daden, breekt het aquarium in Cecilia ziet alles vanaf het balkon, stuurt haar een bericht aan de telefoon om ook een nieuw aquarium te kopen bij de Chinese winkel en eventueel nieuwe vissen bij de dierenwinkel, terwijl ze moeite heeft om iedereen die in dat aquarium zat te reanimeren, ze neer te zetten van de kraan, onder de waterstraal en in een vaas met bloemen.

Wat moeten we doen? Cecilia's echtgenoot had moeten weten dat "haast de baan bederft".

       Pe 25 Decembrie 1995, cam pe la ora 09:00 am întrebat-o pe soția mea dacă a visat ceva în legătură cu mine și ea mi-a spus că nu avisat nimic despre mine și nici despre altceva.Am vrut să-i spun ce mi s-a întâmplat dar ea, fiind supărată pe mine, mi-a răspuns ferm că nu o interesează să-i spun nimic.

       Abia după o lună de zile am îndrăznit să-i spun fiicei mele în vârstă de 18 ani despre ce mi s-a întâmplat și ea n-a zis nimic dar s-a uitat la mine crezând că sunt cel puțin ciudat dacă nu chiar nebun...

       După ce am vorbit cu fiica mea, timp de aproape o jumătate de lună am vorbit și cu alți oameni despre ceea ce mi s-a întâmplat, dar din 10 oameni doar unul a crezut că am trăit cu adevărat o ieșire a Sufletului Meu din Trupul Meu.

       Văzând că prea puțini oameni credeau în ceea ce mi s-a întâmplat mie, am vrut să aflu direct de la DUMNEZEU dacă ceea am trăit a fost adevărat.Înainte de culcare, după ce spuneam ,,Rugăciunea Domnească" îl rugam pe DUMNEZEU să-mi dea o dovadă clară dacă ceea ce mi s-a întâmplat era adevărat.În prima noapte și în a doua noapte nu am primit nicio dovadă...Iată ce mi s-a întâmplat în a treia noapte...Stăteam culcat singur cu fața în sus și abia ațipisem...când am simțit că Sufletul Meu vrea să iasă din Trupul Meu și atunci am făcut ochii mari deoarece am văzut Capul Sufletului Meu de culoare galben-aurie cum a ieșit cam 20 de centimetri  și care acum reintra încet în zona Capului Trupului Meu.Era cam ora 23:00 și am început să plâng de fericire că Mult Prea Bunul DUMNEZEU mi-a dat mie Mult Prea Păcătosul dovada clară a ceea ce mi s-a întâmplat în data de 25 Decembrie 1995.

       Abia după anul 1998, am aflat doar în Biblia Ortodoxă Română, ce este cu adevărat Sufletul unui Om și în general ce este Sufletul tuturor creaturilor lui DUMNEZEU.

Era odată un copil care, într-o zi, a simțit o durere puternică la picior. Pentru o clipă, lumea parcă s-a oprit. Îi era atât de rău, încât simțea că puterile îl părăsesc. Îi era frică și nu știa ce avea să se întâmple. Se uita în jur și își dorea doar ca durerea să treacă. În inima lui se auzea un singur gând: „Doamne, mi-e teamă.” Dar, în mijlocul fricii, o altă voce parcă îi răspundea: „Nu trebuie să fii fără frică pentru a fi curajos. Curajul începe atunci când îți este frică și totuși alegi să mergi mai departe.” A venit ajutorul, iar după un timp durerea s-a liniștit. Copilul a înțeles că acea zi, deși îl speriase, nu avea să fie sfârșitul drumului său. A rămas cu o amintire, dar și cu o lecție: Uneori, Dumnezeu nu ne ferește de toate durerile, dar ne poate da puterea să trecem prin ele. Și, când mai târziu își amintea de acea zi, nu mai vedea doar frica. Vedea și copilul care, deși credea că nu mai poate, a rezistat. Morala: Nu este rușinos să te temi și nici să simți că nu mai poți. Chiar și omul curajos poate tremura. Important este să nu-ți pierzi nădejdea atunci când treci prin încercare, pentru că după durere poate veni vindecarea, iar după frică poate veni pacea.

[Cristian Diaconița]

Rebelul, inelul si DOAMNELE scrisului.

      Sărut mâinile ție, 

        LIMBĂ ROMÂNĂ!

Mie in general imi era teamă de note,cand eram eu la școală, mi-era teamă de notele mari sau mai mari de 5 ...😂

Bă, cum ma lovea cate un șapte 7,sapte7 mă, da ai vazut bine,saptele 7 era pentru mine , gen premiul Grammy de azi musical!😂

Clar am realizat atunci ca, eu nu suportam sa devin vedetă peste noapte,cel putin in familie nu mai spun in clasă!🎬😂

Asadar eu eram perla neagra a profesorilor,la diferitele materii din gimnaziu!

Azi am ales o întâmplare de limba română 😂😂😂

Eram turnul Eiffel al ignorantei in ceea ce ma privea sa învăț,eu simteam ca m-am nascut invatat,da mă,invatat,așa cum ma vezi si cum nu te văd!

Eu in timpul orelor de curs,faceam studiu si previziuni despre fotbal, cu rezultate si ample comentarii despre fenomen.😂

Cand, la o oră de limba română, un inel prins pe un deget, mi-a izbit in plin crestetul capului 😂🎬 moment in care, tandari se făcu, imprastiindu-se printre banci in clasa de studiu,inelul doamnei profesoare!😂

Capul meu dezvoltând instant, un mic deal subdepresionar intre craniu si scalp!💪

Parca-i văd si acum mirarea de pe chip a doamnei profesoare de limba Română...era vadit enervata de lipsa mea de atentie, la materia sa!😂

Râd a prost acum,dar imj asum!😂

Am râs si atunci😂 insa nu gratuit, ci fix pe note, asa cum nu-mi placea mie ...si am primit ca semn de (ne) recunoștință o nota de DOI!!!😂😂😂

Notă care, nu imi garanta ca sunt analfabet 100 la sută, ci doar imi incurca socotelile la media pe trimestrul respectiv!😂

Imi amintesc ca, atunci mi-a reproșat doamna profesoară de limba română ca, datorită ignoranței mele si-a distrus inelul ...capul meu nici nu a aparut printre regretele dânsei!🌀😂

Era si normal sa fie asa ,totusi ii mulțumesc peste ani doamnei, că nu a avut la îndemână vreun ghiveci din teracotă cu care sa-mi mangaie părintește crestetul, pentru că, altfel ar fi fost deznodământul bietului meu cap de flăcău,de atunci!😂

Asa de bine si-a incheiat ora de limba română doamna,oarecum triumfatoare in fata tuturor colegilor mei, daca nu cumva eram singur in clasă,!!??😂🌀😂nu imi mai amintesc bine,oricum nici nu mai contează azi!😂😂😂

Ca o concluzie de final ... fără doamna învățătoare care mi-a pus pentru prima data in varful creionului, taina traiectoriei primului betisor inclinat,executat cu manuta mea ghidat fiind de mana calda a doamnei, dupa care au urmat detașamente de bețișoare,bastonase, litere si numere... dar mai ales fara doamna profesoară de limba si literatura română, atat atunci cat si acum, nu as fi putut scrie cronici si previziuni despre fotbal(din pacate doar pentru mine😂) cum nici azi nu as fi reusit, să duc la bun sfârșit, mica mea povestioara despre trăsnăile mele din gimnazu, de la ora de limba si literatura română!

Doamnei mele învățoare si doamnei profesoare de limba si literatura română,mă plec umil in fata domniilor voastre acum peste ani si VA MULȚUMESC DIN SUFLET pentru că,desi eram o un copil/elev rebel, prin munca depusă de dumneavoastră la vremea aceea,eu azi,scriu, citesc, inteleg,simt literele,forta si sensul lor!

Sărut mâinile tie LIMBĂ ROMÂNĂ!!!

Florin Ristea

13.01.2024

23:20.