Luna

𝒪𝒜𝒯𝓊 𝒟𝓊𝒷𝒟𝓉𝒶̆ ℒ𝓊𝓃𝒶̆

𝓅𝓇𝒟ℯ𝓉ℯ𝓃𝒶 𝓅𝒶̆𝓂𝒶̂𝓃𝓉ℯ𝓃𝒟𝓁ℎ𝓇

𝓅ℯ 𝓁𝒶 𝒶 𝓂ℯ𝒶 𝒻ℯ𝓇ℯ𝒶𝓈𝓉𝓇𝒶̆ 𝒶𝒟 𝒻ℎ𝓈𝓉 𝓉𝒟𝓂𝓅 𝒹ℯℎ 𝓁𝓊𝓃𝒶̆

𝓉𝒶̆𝓂𝒶̆𝒹𝓊𝒟𝓉ℎ𝒶𝓇ℯ 𝒻𝒟𝒟𝓃𝒹𝓊𝓂𝒟 𝒶 𝓉𝓊𝓉𝓊𝓇ℎ𝓇 𝓇𝒶̆𝓃𝒟𝓁ℎ𝓇

 

ℛ𝒶𝓏ℯ𝓁ℯ 𝒯𝒶𝓁ℯ𝒶𝓉𝒶̂𝓉 𝒹ℯ 𝓋ℯ𝒹ℯ𝓇ℎ𝒶𝓈ℯ

𝒶𝓊 𝓅𝒶̆𝓉𝓇𝓊𝓃𝓈 𝒞ℎ𝓂𝓅𝓁ℯ𝓉 𝒟̂𝓃 𝓂𝒟𝒞𝒶 𝓂ℯ𝒶 𝒟̂𝓃𝒞𝒶̆𝓅ℯ𝓇ℯ

𝓉𝓇𝒶𝓃𝒻ℎ𝓇𝓂𝒶̂𝓃𝒹𝓊𝓂𝒟 𝓃ℎ𝓅𝓉̊𝒟𝓁ℯ𝓃 ℊ𝒶̂𝓃𝒹𝓊𝓇𝒟 𝓅𝓇ℯ𝓉̊𝒟ℎ𝒶𝓈ℯ

𝒻𝒟𝒟𝓃𝒹𝓊𝓂𝒟 𝓂𝓊𝒞ℯ𝓃𝒟𝒞𝒶̆ 𝒶 𝓃𝓊𝓂ℯ𝓇ℎ𝒶𝓈ℯ𝓁ℎ𝓇 ℎ𝓅ℯ𝓇ℯ

 

𝒪𝓅ℯ𝓇ℯ𝓁ℯ 𝓂ℯ𝓁ℯ 𝒹ℯ 𝓈𝓊𝒻ℯ𝓇𝒟𝓃𝓉̊𝒶̆

ℐ̂𝓉̊𝒟 𝓁𝒶̆𝓈𝒶𝓊 𝒞𝒜𝒟𝓅𝓊𝓁 𝓅𝒶𝓇𝒞𝒶̆ 𝒹ℯ𝓏ℎ𝓇𝒟ℯ𝓃𝓉𝒶𝓉

𝒯ℯ 𝓊𝒟𝓉𝒶𝒟 𝓁𝒶 𝓂𝒟𝓃ℯ𝒞𝓊 𝒷𝓊𝓃𝒶̆𝓋ℎ𝒟𝓃𝓉̊𝒶̆

𝓁𝒶 ℊ𝓇𝒶𝒟𝓊𝓁 𝓂ℯ𝓊 𝓁𝒶𝓂ℯ𝓃𝓉𝒶𝓉

 

𝒫𝓇ℯ𝓏ℯ𝓃𝓉̊𝒶 𝒯𝒶 𝒞ℎ𝓂𝓊𝓃𝒟𝒞𝒶 𝓂𝓊𝓁𝓉ℯ

𝒮𝓊𝒻𝓁ℯ𝓉𝓊𝓁 ℯ𝓇𝒶 ℯ𝓍𝓊𝓁𝓉𝒶𝓉 𝓋𝒶̆𝓏𝒶̂𝓃𝒹𝓊𝓉ℯ

𝒯ℎ𝓉𝓊𝓁 𝒹𝒟𝓃 𝓂𝒟𝓃ℯ 𝒶 𝒟̂𝓃𝒞ℯ𝓅𝓊𝓉 𝓈𝒶̆ 𝒯ℯ 𝒶𝓈𝒞𝓊𝓁𝓉ℯ

𝒟𝒶𝓇 𝒶𝓅ℎ𝒟 𝓈ℎ𝓂𝓃𝓊𝓁 𝓁𝒟𝓃𝒟𝓈̊𝓉𝒟𝓉 𝒶𝓅𝒶̆𝓇ℯ𝒶 𝒟̂𝓃 𝒻𝒟ℯ𝒞𝒶𝓇ℯ 𝓃ℎ𝒶𝓅𝓉ℯ

 

𝒟ℯ𝓃𝒟𝓈𝒶𝒞𝓇𝒟𝓃𝒶 ℐ𝓋𝒶𝓈̊𝒞𝒶̆ℒ𝓊𝓃𝒶

 


Category: Poems about nature

All author's poems: Denisa-Crina Ivașcă poezii.online Luna

Date of posting: 22 яМваря 2023

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1892

Log in and comment!

Other poems by the author

Copacii

𝚁𝚊̆𝚖𝚊𝚜̊𝚒 𝚐𝚘𝚒,

𝚙𝚊̆𝚛𝚊̆𝚜𝚒𝚝̊𝚒 𝚍𝚎 𝚏𝚛𝚞𝚗𝚣𝚎 𝚒̂𝚗 𝚖𝚒𝚓𝚕𝚘𝚌𝚞𝚕 𝚒𝚎𝚛𝚗𝚒,

𝚙𝚊𝚛 𝚗𝚒𝚜̊𝚝𝚎 𝚜𝚝𝚛𝚒𝚐𝚘𝚒

𝚌𝚞 𝚛𝚊𝚖𝚞𝚛𝚒 𝚍𝚎 𝚙𝚊̂𝚗𝚣𝚎.

𝙶𝚊̆𝚣𝚍𝚞𝚒𝚝̊𝚒 𝚜𝚞𝚋 𝚞𝚗 𝚌𝚎𝚛 𝚍𝚎 𝚙𝚘𝚟𝚎𝚜𝚝𝚎,

𝚊𝚜𝚝𝚊 𝚍𝚊 𝚌𝚘𝚖𝚘𝚊𝚛𝚊̆ 𝚎𝚜𝚝𝚎!

 

 

More ...

Poems in the same category

Trusa mea de natură

Trusa mea de natură

Vreau asfințituri de iulie

peste casa mea de mai,

să stau la umbra terasei mele,

vorbind cu natura:

pomii să-mi știe numele—

 

să mă răsfăț prin menta din grădină

ce-mi usucă rănile tăioase,

și-amintirile merilor

să le culeg—

 

Sculptează razele-n terasă —

Pe-o ceașcă călduță:

De cafea ori de ceai;

Nu mai am nevoie de nimic.

More ...

TOAMNĂ DE NOIEMBRIE

În parcuri și pe alei

A ruginit frunza de tei.

Florile-s nedumerite 

De brumă acoperite

Ploaia -i rece,parcă doare

Unde-s zilele cu soare?

 

Unde-s cântăreții dragi?

Goale cuiburi prin copaciț

Tot e trist și înnorat

Soarele le-a abandonat.

 

Dimineața cade bruma

Tot ce-a fost viu a murit 

Va ierna cin nou natura,

Gâzile au adormit

More ...

SĂ NU MĂ MINŢI

    Să nu mă minÅ£i 
    Că nu mai e ger, 
    Şi-afară e soare 
    Şi-i soare cu dinÅ£i... 
    
    Să nu mă minÅ£i 
    Că demult nu mai ninge, 
    Când fulgul de nea 
    Obrazul îmi frige... 
    
    Să nu mă minÅ£i 
    Că zăpada-i topită, 
    Când gloata de-afară 
    De bocanci mi-e lipită... 
    
    Să nu mă minÅ£i 
    Că stârcii năvalnici 
    Zburat-au pe culmi, 
    Primăvăratici... 
    
    Să nu mă minÅ£i 
    Că zarva de-afară 
    Nu-s doar colinde, 
    Ci cântec de primăvară…
    
    Să nu mă minÅ£i 
    Fiindcă eu ştiu 
    Că anul cel vechi, 
    Nu moare-n pustiu...    

 
    Iar oasele-mi reci 
    Mi le-adun lângă sobă, 
    Căci încă mi-e frig 
    Să nu mă minÅ£i… 

More ...

E TOAMNĂ IAR....

    E toamnă-n Å£ipat de cocor,
    Ce tipăreşte cu ecou tristul decor,
    Un puzzle scump, multicolor, 
    De frunze, răvăşite pe covor…
    
    E toamnă-nmiresmată în cicoare,
    Străluminând cărările solare,
    Ciorchini cu boabele-aurii şi rare,
    Ce zac prin vii, zvârlite la-ntâmplare... 
    
    E toamnă-n bocet stins de-amurg,
    Ca-n tragedia vreunui dramaturg,
    Ce-şi joacă propriul rol de demiurg,
    Ce taie din secunde, precis ca un chirurg... 
    
    E toamnă-n umbra frunÅ£ii mele,
    ÎncărunÅ£ită-n griji şi jele,
    Speriat de perspectiva iernii grele,
    Mă cuibăresc în raza stinsă-n stele…

More ...

Volbura de ciori

Din pânza neguril lăsate 

Răzbea volbura de ciori,

Din roiul frunzelor uscate, 

Împrăstiau in jur fiori. 

 

Pomii dezgoliți tresar 

Sub croncănitul zgomotos, 

Ce trâmbița -n ecou bizar

Mesajul corbului spinos.

 

Apoi ploaia întrerupse 

Zarva iscata din senin .

Cardul smead tăcuse, 

Curmat de un suspin. 

 

Se pitulă într-o spărtură,

Rotinndu-și ochii cei de sticlă, 

Tânjind stropii de căldură, 

Iscodind prin păclă.

 

Vântul alunecă din nori,.

Zgribulindu le penajul,

Răscolindu I până n pori

Și I cuprinseră vârtejul. 

 

Cu aripi frânte, fără vlagă

Se dezlegară de furtună, 

Agățăndu se de o creangă,

Piloteau sub clar de lună. 

 

 

More ...

Natură

În pădurea lină, răsare soarele,

Iar vântul șoptește printre crengile dese.

Mângâie iarba, roșie și verde,

Și cerul se-ntinde cu stele ce se pierd.

 

Râul curge blând, mereu înainte,

Iar florile zâmbesc pe câmpuri de miresme.

Copacii înalți își dansează frunzele,

Și totul respiră într-o mare liniște.

 

Natura vorbește în limba ei tăcută,

Fiecare frunză, fiecare fior,

Ne învață să fim simpli, să trăim fără frică,

Căci ea e acasă, ea e a noastră, tot mai aproape.

 

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🀍