In tot ce pătrundem

În ale taine firi, omu-și croiește un „eu”,

Din cioburi de dorințe și frici făr' de Dumnezeu.

Un sculptor orb, de-al propriei ființe,

Ridicându-și ziduri, căi de căințe.

Dar ce-o fi „eu”-l, dacă nu o mască,

O pânză subțire, ce timpul o cască?

În bezna minții, lumina se stinge,

Și conștiința, un fir fragil, se frânge.

Totuși, ea veghează, ascunsă-n abis,

O șoaptă din haos, un far interzis.

Când „eu”-l se prăbușește, gol și străin,

Conștiința renaște, ca zori de senin.

Dar bezna revine, o mlaștină vie,

Se hrănește cu gânduri, cu frică, te-mbie.

Și omul pendulează, rătăcind între stări,

Între creație falsă și-al conștiinței har.

Așadar, natura noastră-i un dans nebun,

Între umbre ce mint și lumina ce spun.

Dar oare „eu”-l pe care-l zidesc,

E destinul meu? Sau doar un ceresc?              

Dacă sunt oameni fericiţi, de ce nu urlă?

De ce nu apar în stradă cu ţipete neîncetate?

Să-şi risipe trăirea cu bucium şi surlă,

Să ştie că-i bucuros până şi ultima vietate.

Mi-aş consuma toată energia pe care o deţin,

Să fac comunicabilă starea mea de fericire,

Şi n-aş regreta dacă apoi pe picioare nu mă mai ţin,

Ori dacă mi-ar pieri vocea sau să cad în orbire.

Beat de eternitate şi atras de infinit,

Mă prăvălesc prin spaţii ca o figură solară,

Uşor ca o iluzie ori ca un zâmbet chinuit,

Mă risipesc într-un nimic, pe care-l simt o povară.

Cui să mă închin prin aceste deşerturi?

Cui să întind mâna prin aceste singurătăţi?

La cine să mă opresc să mă bată prin certuri,

Şi să primesc mângâieri lipsite de prejudecăţi?

Când mă gândesc la mine, îmi vine să plâng …

Urăsc totul într-un sentiment de responsabilitate,

Învăluiri melancolice ca într-un cleşte mă strâng,

Mă salvez din tristeţe, cărând suferinţă în spate.

As the survey becomes silent,
As the truth remains afloat,
I embraced the duty destined for myself,
Of working in my dark mind's delf.
But I still beg,
The other's carriage to bootleg,
Like the small daughter of the sea,
To be struck and rendered null like a flea.
And yet,
I lay plagued by the need of a break,
The final blow, the sadness of the weak,
A sumptuous and endless banquet.

"From "Volumul Floare de piatră/Stone Flower""

Coborând, din cer de-a lungul apusului, pășând pe a soarelui raze.

Speranțele și visele, zboară bătând din frumoasele aripi, pline de luciul miilor de stele.

Coborând din ceruri, cu speranța în viața, fără vicii și iubire sfântă fără multe fraze.

Creatorii, nevinovați cu puritate în suflet,  credința sa o trasmit fără motive rele.

Creatorii destinului, vieții care deja a trecut, cu mii de ani în urmă.

O viața, ce sa terminat, atât de ușor ca o singură clipă în a soarelui apus.

Și în zguduirea, sa zbuciumata și groaznică,  ca mii de bivoli în cea mai mare turmă.

Ușor, a citit sensul vieții oricărui  om, fără multe cuvinte care  trebuiau de spus.

Visele neîmplinite, sunt ca o carte a copilăriei,  care se reflectă în clipele vieții.

Când  ne-au văzut visele noastre pe noi la răscrucea destinui, parcă nu ar fi văzut sclipirea din ochii obosiți.

Este greu, de văzut  și de auzit ,cum gândurile cu greutatea munților  cad în pragul dimineții.

Este greu, de primit,  viața unui lup singuratic ce traversează marginea universului construiut pe oasele visătorilor omoriți .

Doar curajoșii,  care au putut să se ridice din genunchi roși până la sânge își creează destinul.

Și  sufletul este calm și plin de bunăvoință,  atunci când și-au găsit  propria sa pace.

Vă rog,  să turnați în pahare  curajul, pentru oameni ca să treacă prin această tristețe atingănd seninul.

Că  atât de tare sunt pline paharele cu frică și ură încât chiar și demonul de pe umărul stâng tace.

 Trebuie, doar să înțeleagă  oamenii, că este un mare păcat tăcerea indifirentă.

De fapt, voința și efortul  fiind apa râului  care schimbă chiar și forma pietrilor cu timpul trecător.

Nu trăiiți ca mașinile  care sunt create pentru o sclavie obsedată și permanentă.

Trăiiți, suprinși de o obsesie nebună neuitând de frumusol sens al vieții devenind deja un om nemuritor.

Treziți-vă oameni buni,doar nu sunteți o turmă de berbeci care umblă în rând ascultând glasul blestemat. 

Treziți-vă oamenii, cercurile iadului deja  sunt predestinate pentru noi.

Treziți-vă, ridicați-vă, priviți în jur, lumea este foarte frumoasă chiarți are miile de minuni ce sunt de nenumărat.

Uitațivă doar în oglindă și îți vei vedea păcatul și sufletul murdărit de noroi.

Nu există o pedeapsă mai teribilă pentru cei care și-au vândur propriile vieți pentru zvonurile galbenilor aurii.

Greu e  să privim tortura conștiincioasă a celor care și-au pierdut viața primind gustul aspru de blestemare.

Trăiți visele frumoase  pentru propriile dorințe strălucitoare și străvezii.

Trăiește astfel încât să pară că în curând soarele va înceta să mai strălucească fără  a voastră chemare.

Farmecul  lumii,  se descoperă  prin prisma luminii  orașelor într-o seară liniștită.

Sute  și miile, de sclipiri din îndepărtare lumenează drumul spre  pacea mult dorită.

Întâlnirile  și despărțirile, trecerea pentru totdeauna a pragului în direcția necunoscută.

Câștigurile și dezămăgirile, deschiderea ușilor noi pentru rupereaa funiei de pe gât strânsă pe vremea cea mai posmorită.

M-am căţărat pe culmea disperării,

Privesc jos la viaţa aflată în banal,

Prin prisma neagră a trădării,

Unei fiinţe cu un trist final.

Mai trăiesc pentru că munţii nu râd,

Şi că viermii din mine nu cântă,

Mai trăiesc pentru un singur gând,

Ce-n suflet aprinde o lumină nesfântă.

Din mine totul am lichidat,

Lăsând să se nască absurdul grotesc,

Căci viaţa parşivă m-a trădat,

Jignindu-mă într-un stil pur omenesc.

Nu am avut nici o valoare în existenţă,

Pentru că nu am fost un om nebun,

Numai spre bine am mers cu pertinenţă,

Ocolind a imprevizibilului drum.

Am greşit şi acum sufăr cumplit,

Fiindcă am trăit şi n-am gustat tortura,

M-am otrăvit fiind bun şi cinstit,

Şi cu poveţe mi-am acrit gura.

Am fost bolnav de mi-am lăudat viaţa,

Am făcut-o pentru a nu mă prăbuşi.

De ce să mai aştept dimineaţa,

Când şi-n noapte se poate muri?

Riga Riga unde ești tu?
Sunt un conte fără Riga și Soare
Venit am într-un secol greșit
Riga Riga de ce nu te arăți ?
Rămân un cireș nobil între spinii plebei

Ma pierd in vise si-n sperante,

In toata viata cu nuante,

Dorind sa castig totul

Inecandu-ma in tot zgomotul.

Inot cu greu printre ale voastre visuri

Si incerc sa nu ma-nec.

Ma uit la ale mele lipsuri,

Incercand sa mi-l aleg prin farmec.

O frunza palida ce lin coboara

E-al nostru vis, in aer putrezind

Si pe noi calauzind

Spre o viata superioara.

Mi-e dor de vechile amintiri,

Cand eram si cand stateam

La multe povestiri

Si eu chiar te cunoșteam.

Mi-e dor de tine

Si de gesturile tale ieftine,

Cand impreuna stateam

Si eu chiar te cunosteam.

Mi-e dor de a noastra barfa

Si cand vorbeam discutii.

Vreau sa nu scriu a ta strofa,

Vreau sa fii aici, nu cu toti necunoscutii.

Atunci chiar te cunosteam.

Mi-e dor de a ta voce

Si chiar si de al tau mesaj,

Cand tu-mi pareai feroce.

Mi-e dor de al tau curaj,

Cand eu chiar te cunosteam.

Mi-e dor de momentul

In care chiar stiam

Sa traim prezentul,

Iar eu chiar nu ma-ndoiam

Daca chiar te cunoșteam.

Mi-e dor de momentul

Cand credeai ca uit de tine,

Caci a fost doar liantul

Unei relatii ieftine,

Cand eu chiar te cunosteam.

Mi-e dor de zilele

Cand nu uitai de mine

Tu-mi erai ca soarele,

Dar a urmat sa se termine.

Acum nu te mai cunosc.

Nu te mai cunosc,

Mi-o spun in fiecare zi,

Caci ma loveste brusc

Realitatea din fiecare zi.

Mi-e dor de tine.

Vreau sa fii aici, cu mine

Sa-ti povestesc tot ce-ai pierdut.

Tu esti plina de straine

Si s-a dus tot ce-am crezut.

Mi-e dor de tine.

Mi-e dor sa-ti vad masina

In fata librariei si sa-ti fiu copilot,

Sa vin cu tine peste tot.

Sa rad de tine

Si chiar tu de mine.

Mi-e dor de tine.

Mi-e dor de tine

Si sper ca si tie de mine.

Vreau sa te vad aici

Asa cum tu mi erai si mi zici

Ca mereu mi vei fi.

Mi-e dor de tine...

alte viziuni, aceleași speranțe,

un alt viitor se-apropie-n cale,

te crezi doar a mea, dar nu ne lipim,

viziunilor tale lipsind tot un chin.

nu mai suntem la fel,

ele ne separ,

gândurile noastre pe văi diferite o iau.

te vreau, dar nu te mai am,

viziunile ne separ,

visuri mărețe ne-mpart.

gânduri diferite,

noi asta avem,

ne despartim mai des,

alt viitor vedem in succes.

ani risipiți, secrete pierdute,

eu nu le mai cred,

noi ne-am pierdut de mult

in tot acel neant.

Vino, ia-mă,

scoate-mă din formă

numai scapă-mă de aici,

din locul ăsta cu sclipici.

Vino, ia-mă

și du-mă departe

de lumile astea deșarte

și de-a oamenilor teamă.

Vino și uită-mă îndată,

numai lasă-mi zilele acasă.

Dă-i-le oricui,

oricui tu cunoscui,

și lasă-mă să merg

doar acolo unde cred.

Vino, visule,

si nu pleca,

scoate-ma din bule

si ajuta-ma a vindeca.

Lasa-ma s-alunec

pe ale tale aripi

pline doar de-al tau farmec.

luna mi este chiar un mentor

si m ajuta n viitor,

sa zambesc si sa devin

tot ceea ce sustin.

lunii eu ii povestesc

de cine ma ndragostesc

si ma asculta

si ma ajuta

sa trec peste el

si sa trec la alt nivel

despre el imi stie totul

caci a observat

si ne a mpreunat

in tot zgomotul

lunii eu ii povestesc

de mine, de tine

de noi doi

dar ea doar ma asculta

caci nu te poate schimba

nici mintea ta flamanda

luna a ramas in urma

caci tot crede ca

pe culoarul iubirii subrede

noi am mai avea vreo suma

luna inca crede

in mine si n tine,

in noi doi,

dar doar perna mi

stie prin ce

tu m ai facut

sa trec,

cat te am placut

si cat ma nec.

ce suntem noi?

ma ntreaba toata lumea

de ce nu suntem amandoi,

dar doar tu stii de ce.

vreau sa stiu

ce nsemn eu pt tine,

caci tu esti ianuarie

pentru decembrie.

aproape impreuna

dar foarte departe

unul de celalalt

lunii eu ii povestesc

de mine, de tine

de noi doi

dar ea doar ma asculta

caci nu te poate schimba

nici mintea ta flamanda

vreau sa pot

imbrate sa te iau,

sa stam impreuna

si sa vorbim de viata.

dar tu,asa cum spui,

nu esti pregatit

chiar de insasi viata.

ti e frica sa nu fi ranit,

caci copilul din tine

nu te mai cunoaste.

crezi ca s doar o fata,

prietena ta cea mai buna,

dar scoate ma din friend zone

si ti va parea rau

ca n ai facut o mai devreme.

luna mi a spus

ca nu esti pregatit,

dar face tot posibilul

sa ne apropie,

macar putin,

si toate astea

sper ca nseamna pentru tine,

macar putin.

imi tot spun

ca nu esti ca restul,

caci doar tu

esti cea mai importantă

persoana pentru tine

credeam ca mi va fi usor

sa te ating

dar nu te ai lasat

si nici nu o vei face

prea curand.

noaptea eu te visez

si mi doresc sa fie reciproc.

spre tine vreau sa ma lansez,

sa am putin noroc.

sper ca toate astea

inseamna pentru tine,

caci fiecare moment ieftin

imi dovedesc iubire.

prietenii tai se ntorc

cand trec pe langa voi.

ma faci sa mi fac sperante

pe care, cumva,

tot tu le omori.

mi e frica

de orice ar veni.

mi e frica sa te am,

mi e frica sa te pierd

si vreau sa stiu de ce

cand am momentul sa te am

te faci ca nu ma vezi.

in viata mea

tu esti un capitol

caci ai intrecut

de mult o pagina.

esti un capitol lung

care parca nu mai trece,

dar nici nu ma ntelege.

incepi sa treci,

dar tot imi esti

motivul pentru care

pot sa dorm

pare ilegal

sa vorbesc cu altii

caci inima mea

tot crede ca tu esti alesul

eu tot mai am sperante

ca vei veni si vei iubi

dar sunt la fel

ca restul pe care mi le ai dat

si tot tu le ai sfasiat

tu tot vii si

tot tu pleci si

ma lasi sa cred si

sa te vreau si

mai mult.

vreau sa ma ntelegi

sa stii ce simt

desi esti un copil

cu suflet stramt

ti e frica sa te atașezi

sa vii si sa ramai

tu crezi ca nu i nimic

nimicul asta dintre noi

tu nu stii

cand imi spui poezii

si nici nu stii

cate ar trebui

te simiti la fiecare vorba

si nu esti ca restul

crezi ca tie ti pasa

dar nici tu nu stii

cred ca faci pe prostul

sau macar incerci

sa vina de la mine

eu sa spun tot ce,

cumva,tot de la tine simt

stiu ca te simti prost

sa mi auzi gandurile

dar tot din vina ta

imi simti jocurile

vreau sa stii

tot ce simt eu,

cum te vad si

ce gandesc.

vreau sa stii tot,

dar nu esti pregatit

de tot ce ar urma.

vreau sa stii

cat vorbesc de tine

caci luna deja s a plictisit

de al tau nume.

ma vezi mereu

si cred ca tu

doar te ascunzi,

caci pentru al tau suflet

nu sunt de-ajuns.

cred ca i gata

se termina de tot

dar tot locuiești

in mintea mea mereu.

si chiar mereu.

luna a ramas in urma

caci tot crede

ca pe culoarul iubirii subrede

noi am mai avea vreo suma

ea tot te vede

al meu si

eu a ta

dar chiar nu mi stie

sila mea

mi e sila

de tine si

de tot ce spui

te crezi mare

dar nu esti

decat al tau copil.

incep sa cred ca eu

chiar n am fost nimic,

desi n acel moment,

eu eram chiar totul

si tu mi stateai

in minte si n totul.

luna inca crede

in mine si n tine,

in noi doi,

dar doar perna mi

stie prin ce

tu m ai facut

sa trec,

cat te am placut

si cat ma nec.

se termina tot jocul

jocul asta dintre noi

caci el stie a fi

ceea ce tu nu stii

el mi este

ceea ce tu n ai putut

sa mi fi

te ai bucurat sa auzi

ca ai scapat de mine

dar sper sa te gandesti

tot mai mereu la mine.