In tot ce pătrundem
Mi-e foame de ceva bun
sau poate chiar de-o carte,
poate chiar o să-mi impun
să pot citi de toate.
Vreau să scap de tot
din lumea asta crudă
plină de-un antidot
care ne lasă-n urmă.
Cartea e scăparea
căci are valoarea,
cheia spre un univers
cu totul mult mai divers.
Timpul zboară, dar în cărți
de pagini este captat
si de noi împrumutat.
Pătrundem deșerți în ea
căutând tot ce-am pierdut
și ieșim ca pasărea,
cu timpul înapoi cerut.
Poems in the same category
Nesfânt
Din cauza mirosului credeam că a murit.
Că inima în singurătate îi bătea din ce în ce mai lent,
Avea pansamente și în cel mai mic locușor al trupului,
Era un om puternic.
Nu obișnuia să se însingureze, dar prefera singurătatea,
Căci a stat vreme îndelungată în preajma oamenilor neprielnici datorită familiarului.
Știu ‘datorită‘ se folosește când ai de spus ceva de bine.
Îl vedeai singur pe stradă.
Zâmbea rar, de parcă oricine îi răpea fericirea de pe chip.
De parcă era mimul prins în cutia din care nu mai putea evada.
Tresărea când auzea un lucru de două ori.
Era extenuat, nu mai putea răspunde solicitărilor,
Nu mai conta dacă trăia sau se târa să supraviețuiască,
Se săturase să simtă zilnic cărămida ce-i apăsa sufletul.
Nu mai conta!
Alb și negru
În câmpul vieții, un joc de șah se desfășoară,
Bile albe, bile negre, în echilibru se învârt,
Pe tabla sorții, fără grabă, fără ocară,
Se cântăresc destine, într-un târg neîncetat de artã.
Bilele albe, visuri pure în albă zare,
Sunt speranțele ce zboară fără de temeri,
În lumina lor, găsim adesea alinare,
Sunt zilele senine, sunt amiezile de ieri.
Bilele negre, umbre ale unui trecut ce doare,
Ecosisteme de regrete, de neliniști inventate,
Sunt nopțile fără stele, sunt furtunile ce zboară,
Sunt gânduri ascunse, în colțuri de suflet, bine sigilate.
Fiecare bilă, o alegere, un pas, o șoaptă,
Rătăcite în labirintul vastei existențe,
Rostogolindu-se în ritmuri ce se împletesc, se înnoaptă,
În dansul lor, găsim oglinda propriei conștiințe.
Ah, bilele albe, cum strălucesc în soare!
Cum se ridică deasupra norilor de îndoială,
Ele sunt iubirea ce învinge orice povară,
Sunt împlinirea sufletească, dincolo de orice balamală.
Și bilele negre, nu sunt ele tot din nisipul timpului?
Nu sunt ele tot o parte din ansamblul ce ne definește?
Pentru că fără noapte, cum am ști de razele zilei, cum?
Și fără lacrimi, cum am recunoaște gustul dulce al fericirii, cum?
Lacrima neagră, izvor de înțelepciune,
Ne învață, ne modelează, ne sculptează în piatră vie,
Ne spune că fiecare clipă de tristețe, de rușine,
Este doar un prilej de creștere, o nouă melodie.
Și lacrima albă, triumful dragostei supreme,
Cadoul neașteptat după furtuni și lupte grele,
Un balsam pentru suflet, ce în eternitate demne,
Se transformă în perle de bucurie, în stele.
Așa, în acest joc cosmic, în plină desfășurare,
Bile albe, bile negre, se rotesc într-un tango divin,
Împletindu-se, despărțindu-se, într-o eternă căutare,
De echilibru, de armonie, pe drumul destinului fin.
Și fiecare dintre noi, cu bilele noastre colorate,
Ne scriem poezia vieții, complexă și adâncă,
În fiecare bilă, un univers întreg încapsulat,
În fiecare suflet, o simfonie ce niciodată nu se sfârșește .
Oglinda-mi șoapte grele îmi aruncă
În zori de-oțel, când ochiul meu deschis
Nu vede-n sine decât o rădăcină
Adâncă, noduroasă, prinsă-n vis,
Ce mistuie sub piele, ca o vină.
Când mă privesc, din carne ies păcate,
Umbrite de un ceas tăcut și-nchis;
Mă-ntreb de-s doar o frunză-n vânt trădate,
Suflată-n lungul unui drum proscris.
Căci n-am în mine pace, nici cuvânt,
Nici zbor să-mi ducă umbra-n depărtare;
Sunt prins de sine-n lanțuri de pământ,
Cu ochii grei, ce doar pe jos coboare.
Și vocea-mi grea se stinge-ntr-un ecou,
În marea unde tremur și m-afund;
Și nu găsesc nici spațiu, nici un hău
În care să m-ascund, s-ajung rotund.
Ah, tot ce sunt – o urmă în noroi,
O umbră ce se pierde-n altă umbră,
O cruce stând pe margini de șuvoi,
A unui râu ce-n valurile-i sugrumă.
Darul din raniță
Oh suflet drag,
O rază de soare
În dar tu ai primit
Și în raniță ai pitit-o,
Ai ascuns-o,
Sau poate ignorat-o
Poate din frică
Sau din neștiința de a nu o pierde
Ai folosit lumina vieții
Numa când sufletul se îneca
În abisuri întunecate,
Reci și de mult uitate
Pentru a usca sufletul
Abia scăldat în frici.
Pentru a-i da putere și încredere
După care ai ascund prețiosul dar
Înapoi în ranița
La siguranță sub grele ștergare de satin
Pentru a nu se atinge de nimic și nimeni
Până când ai văzut
Că iarăși cazi
Iarăși tremuri în derivă
Îmbătat de un parfum amar
În aceeași mare de haos
Și că singura călăuză în nopate
Rămâne raza de lumină
Acum ținută la vedere
Cu îndemănare și încredere
Dar totuși cu fermitate spre a nu te făli
Ai început viață ...
Ai acceptat viață spre a o trăi
Nu doar a fi un dulce spectator
Care la final părăsește sala indiferent.
Ci spre a-ți vedea visul
Care iți face inima să bata
Și lumina să radieze în toate colturiile ființei
Acum trăiești prezent
În armonie cu tine
Cu ale tale simțuri
Ai început a creea,
A te regăsi în acest univers,
Unde stelele domnesc
În împărăția lunii
Și luceferi blânzi
În brațe te strâng
Timpul în loc împietrind
Deoarece acasă ai ajuns după un drum lung !
Horoscop
Tu te-ai născut în luna cu care începe anul,
Când moșul Promoroacă cu gerul face planul,
Când alb omătul iernii natura încunună
Iar crivățul și viscolul sunt tot mai împreună.
La un crăpat de ziuă, prin scâncet te-ai auzit,
Și ursitoarele au venit și soarta ți-au hărăzit.
Din cornul abundenței zeița Flora și ea a dăruit
Iubire-n suflet, un strop din al său har miruit.
Ființă ce a urmat ascensiunea neobosită
Și cu încăpățânare în starea sa introvertită.
Saturn a pus pecetea disciplinei și eficienței,
A simțului responsabilității și a experienței.
Urcând de la nivelul mării până în vârf de munte,
Tenacitatea, verticalitatea au ajutat să-nfrunte
Tot greul și dureri ce viața a presărat în drum,
Și a încercat, creând, să aibă amprenta de parfum.
Așa cum primăvara vine înfloritoare după iarnă,
Așa și dorul etern de viață în inimi îl aștearnă.
Croșetând din fire de aur și argint speranța,
Dantela cu care se-mbracă mereu exuberanța.
Ce simt
Singur călăuzit de vise.
Plimbări pe străzi cu becuri stinse.
Gânduri grele, la acasă...
Eu n-aș vrea, dar iar mă lasă.
Merg, alerg, fac tot ce pot.
Ce se-ntamplă nu socot.
Ce va fi, ceva să fie...
Timpul, dedicat doar mie.
Dar singur nu-s, ci-nconjurat.
Visul e acum uitat.
Lumina unei lămpi rămâne...
Acasă sunt, și chiar si mâine.
N-am sa plec, dar am sa plâng.
Timpul trece, la toți prin gând.
Nesfânt
Din cauza mirosului credeam că a murit.
Că inima în singurătate îi bătea din ce în ce mai lent,
Avea pansamente și în cel mai mic locușor al trupului,
Era un om puternic.
Nu obișnuia să se însingureze, dar prefera singurătatea,
Căci a stat vreme îndelungată în preajma oamenilor neprielnici datorită familiarului.
Știu ‘datorită‘ se folosește când ai de spus ceva de bine.
Îl vedeai singur pe stradă.
Zâmbea rar, de parcă oricine îi răpea fericirea de pe chip.
De parcă era mimul prins în cutia din care nu mai putea evada.
Tresărea când auzea un lucru de două ori.
Era extenuat, nu mai putea răspunde solicitărilor,
Nu mai conta dacă trăia sau se târa să supraviețuiască,
Se săturase să simtă zilnic cărămida ce-i apăsa sufletul.
Nu mai conta!
Alb și negru
În câmpul vieții, un joc de șah se desfășoară,
Bile albe, bile negre, în echilibru se învârt,
Pe tabla sorții, fără grabă, fără ocară,
Se cântăresc destine, într-un târg neîncetat de artã.
Bilele albe, visuri pure în albă zare,
Sunt speranțele ce zboară fără de temeri,
În lumina lor, găsim adesea alinare,
Sunt zilele senine, sunt amiezile de ieri.
Bilele negre, umbre ale unui trecut ce doare,
Ecosisteme de regrete, de neliniști inventate,
Sunt nopțile fără stele, sunt furtunile ce zboară,
Sunt gânduri ascunse, în colțuri de suflet, bine sigilate.
Fiecare bilă, o alegere, un pas, o șoaptă,
Rătăcite în labirintul vastei existențe,
Rostogolindu-se în ritmuri ce se împletesc, se înnoaptă,
În dansul lor, găsim oglinda propriei conștiințe.
Ah, bilele albe, cum strălucesc în soare!
Cum se ridică deasupra norilor de îndoială,
Ele sunt iubirea ce învinge orice povară,
Sunt împlinirea sufletească, dincolo de orice balamală.
Și bilele negre, nu sunt ele tot din nisipul timpului?
Nu sunt ele tot o parte din ansamblul ce ne definește?
Pentru că fără noapte, cum am ști de razele zilei, cum?
Și fără lacrimi, cum am recunoaște gustul dulce al fericirii, cum?
Lacrima neagră, izvor de înțelepciune,
Ne învață, ne modelează, ne sculptează în piatră vie,
Ne spune că fiecare clipă de tristețe, de rușine,
Este doar un prilej de creștere, o nouă melodie.
Și lacrima albă, triumful dragostei supreme,
Cadoul neașteptat după furtuni și lupte grele,
Un balsam pentru suflet, ce în eternitate demne,
Se transformă în perle de bucurie, în stele.
Așa, în acest joc cosmic, în plină desfășurare,
Bile albe, bile negre, se rotesc într-un tango divin,
Împletindu-se, despărțindu-se, într-o eternă căutare,
De echilibru, de armonie, pe drumul destinului fin.
Și fiecare dintre noi, cu bilele noastre colorate,
Ne scriem poezia vieții, complexă și adâncă,
În fiecare bilă, un univers întreg încapsulat,
În fiecare suflet, o simfonie ce niciodată nu se sfârșește .
Oglinda-mi șoapte grele îmi aruncă
În zori de-oțel, când ochiul meu deschis
Nu vede-n sine decât o rădăcină
Adâncă, noduroasă, prinsă-n vis,
Ce mistuie sub piele, ca o vină.
Când mă privesc, din carne ies păcate,
Umbrite de un ceas tăcut și-nchis;
Mă-ntreb de-s doar o frunză-n vânt trădate,
Suflată-n lungul unui drum proscris.
Căci n-am în mine pace, nici cuvânt,
Nici zbor să-mi ducă umbra-n depărtare;
Sunt prins de sine-n lanțuri de pământ,
Cu ochii grei, ce doar pe jos coboare.
Și vocea-mi grea se stinge-ntr-un ecou,
În marea unde tremur și m-afund;
Și nu găsesc nici spațiu, nici un hău
În care să m-ascund, s-ajung rotund.
Ah, tot ce sunt – o urmă în noroi,
O umbră ce se pierde-n altă umbră,
O cruce stând pe margini de șuvoi,
A unui râu ce-n valurile-i sugrumă.
Darul din raniță
Oh suflet drag,
O rază de soare
În dar tu ai primit
Și în raniță ai pitit-o,
Ai ascuns-o,
Sau poate ignorat-o
Poate din frică
Sau din neștiința de a nu o pierde
Ai folosit lumina vieții
Numa când sufletul se îneca
În abisuri întunecate,
Reci și de mult uitate
Pentru a usca sufletul
Abia scăldat în frici.
Pentru a-i da putere și încredere
După care ai ascund prețiosul dar
Înapoi în ranița
La siguranță sub grele ștergare de satin
Pentru a nu se atinge de nimic și nimeni
Până când ai văzut
Că iarăși cazi
Iarăși tremuri în derivă
Îmbătat de un parfum amar
În aceeași mare de haos
Și că singura călăuză în nopate
Rămâne raza de lumină
Acum ținută la vedere
Cu îndemănare și încredere
Dar totuși cu fermitate spre a nu te făli
Ai început viață ...
Ai acceptat viață spre a o trăi
Nu doar a fi un dulce spectator
Care la final părăsește sala indiferent.
Ci spre a-ți vedea visul
Care iți face inima să bata
Și lumina să radieze în toate colturiile ființei
Acum trăiești prezent
În armonie cu tine
Cu ale tale simțuri
Ai început a creea,
A te regăsi în acest univers,
Unde stelele domnesc
În împărăția lunii
Și luceferi blânzi
În brațe te strâng
Timpul în loc împietrind
Deoarece acasă ai ajuns după un drum lung !
Horoscop
Tu te-ai născut în luna cu care începe anul,
Când moșul Promoroacă cu gerul face planul,
Când alb omătul iernii natura încunună
Iar crivățul și viscolul sunt tot mai împreună.
La un crăpat de ziuă, prin scâncet te-ai auzit,
Și ursitoarele au venit și soarta ți-au hărăzit.
Din cornul abundenței zeița Flora și ea a dăruit
Iubire-n suflet, un strop din al său har miruit.
Ființă ce a urmat ascensiunea neobosită
Și cu încăpățânare în starea sa introvertită.
Saturn a pus pecetea disciplinei și eficienței,
A simțului responsabilității și a experienței.
Urcând de la nivelul mării până în vârf de munte,
Tenacitatea, verticalitatea au ajutat să-nfrunte
Tot greul și dureri ce viața a presărat în drum,
Și a încercat, creând, să aibă amprenta de parfum.
Așa cum primăvara vine înfloritoare după iarnă,
Așa și dorul etern de viață în inimi îl aștearnă.
Croșetând din fire de aur și argint speranța,
Dantela cu care se-mbracă mereu exuberanța.
Ce simt
Singur călăuzit de vise.
Plimbări pe străzi cu becuri stinse.
Gânduri grele, la acasă...
Eu n-aș vrea, dar iar mă lasă.
Merg, alerg, fac tot ce pot.
Ce se-ntamplă nu socot.
Ce va fi, ceva să fie...
Timpul, dedicat doar mie.
Dar singur nu-s, ci-nconjurat.
Visul e acum uitat.
Lumina unei lămpi rămâne...
Acasă sunt, și chiar si mâine.
N-am sa plec, dar am sa plâng.
Timpul trece, la toți prin gând.
Other poems by the author
Mi-e dor...
Mi-e dor de vechile amintiri,
Cand eram si cand stateam
La multe povestiri
Si eu chiar te cunoșteam.
Mi-e dor de tine
Si de gesturile tale ieftine,
Cand impreuna stateam
Si eu chiar te cunosteam.
Mi-e dor de a noastra barfa
Si cand vorbeam discutii.
Vreau sa nu scriu a ta strofa,
Vreau sa fii aici, nu cu toti necunoscutii.
Atunci chiar te cunosteam.
Mi-e dor de a ta voce
Si chiar si de al tau mesaj,
Cand tu-mi pareai feroce.
Mi-e dor de al tau curaj,
Cand eu chiar te cunosteam.
Mi-e dor de momentul
In care chiar stiam
Sa traim prezentul,
Iar eu chiar nu ma-ndoiam
Daca chiar te cunoșteam.
Mi-e dor de momentul
Cand credeai ca uit de tine,
Caci a fost doar liantul
Unei relatii ieftine,
Cand eu chiar te cunosteam.
Mi-e dor de zilele
Cand nu uitai de mine
Tu-mi erai ca soarele,
Dar a urmat sa se termine.
Acum nu te mai cunosc.
Nu te mai cunosc,
Mi-o spun in fiecare zi,
Caci ma loveste brusc
Realitatea din fiecare zi.
Mi-e dor de tine.
Vreau sa fii aici, cu mine
Sa-ti povestesc tot ce-ai pierdut.
Tu esti plina de straine
Si s-a dus tot ce-am crezut.
Mi-e dor de tine.
Mi-e dor sa-ti vad masina
In fata librariei si sa-ti fiu copilot,
Sa vin cu tine peste tot.
Sa rad de tine
Si chiar tu de mine.
Mi-e dor de tine.
Mi-e dor de tine
Si sper ca si tie de mine.
Vreau sa te vad aici
Asa cum tu mi erai si mi zici
Ca mereu mi vei fi.
Mi-e dor de tine...
Si tot inca...
ce suntem noi?
ma ntreaba toata lumea
de ce nu suntem amandoi,
dar doar tu stii de ce.
vreau sa stiu
ce nsemn eu pt tine,
caci tu esti ianuarie
pentru decembrie.
aproape impreuna
dar foarte departe
unul de celalalt
lunii eu ii povestesc
de mine, de tine
de noi doi
dar ea doar ma asculta
caci nu te poate schimba
nici mintea ta flamanda
vreau sa pot
imbrate sa te iau,
sa stam impreuna
si sa vorbim de viata.
dar tu,asa cum spui,
nu esti pregatit
chiar de insasi viata.
ti e frica sa nu fi ranit,
caci copilul din tine
nu te mai cunoaste.
crezi ca s doar o fata,
prietena ta cea mai buna,
dar scoate ma din friend zone
si ti va parea rau
ca n ai facut o mai devreme.
luna mi a spus
ca nu esti pregatit,
dar face tot posibilul
sa ne apropie,
macar putin,
si toate astea
sper ca nseamna pentru tine,
macar putin.
imi tot spun
ca nu esti ca restul,
caci doar tu
esti cea mai importantă
persoana pentru tine
credeam ca mi va fi usor
sa te ating
dar nu te ai lasat
si nici nu o vei face
prea curand.
noaptea eu te visez
si mi doresc sa fie reciproc.
spre tine vreau sa ma lansez,
sa am putin noroc.
sper ca toate astea
inseamna pentru tine,
caci fiecare moment ieftin
imi dovedesc iubire.
prietenii tai se ntorc
cand trec pe langa voi.
ma faci sa mi fac sperante
pe care, cumva,
tot tu le omori.
mi e frica
de orice ar veni.
mi e frica sa te am,
mi e frica sa te pierd
si vreau sa stiu de ce
cand am momentul sa te am
te faci ca nu ma vezi.
in viata mea
tu esti un capitol
caci ai intrecut
de mult o pagina.
esti un capitol lung
care parca nu mai trece,
dar nici nu ma ntelege.
incepi sa treci,
dar tot imi esti
motivul pentru care
pot sa dorm
pare ilegal
sa vorbesc cu altii
caci inima mea
tot crede ca tu esti alesul
eu tot mai am sperante
ca vei veni si vei iubi
dar sunt la fel
ca restul pe care mi le ai dat
si tot tu le ai sfasiat
tu tot vii si
tot tu pleci si
ma lasi sa cred si
sa te vreau si
mai mult.
vreau sa ma ntelegi
sa stii ce simt
desi esti un copil
cu suflet stramt
ti e frica sa te atașezi
sa vii si sa ramai
tu crezi ca nu i nimic
nimicul asta dintre noi
tu nu stii
cand imi spui poezii
si nici nu stii
cate ar trebui
te simiti la fiecare vorba
si nu esti ca restul
crezi ca tie ti pasa
dar nici tu nu stii
cred ca faci pe prostul
sau macar incerci
sa vina de la mine
eu sa spun tot ce,
cumva,tot de la tine simt
stiu ca te simti prost
sa mi auzi gandurile
dar tot din vina ta
imi simti jocurile
vreau sa stii
tot ce simt eu,
cum te vad si
ce gandesc.
vreau sa stii tot,
dar nu esti pregatit
de tot ce ar urma.
vreau sa stii
cat vorbesc de tine
caci luna deja s a plictisit
de al tau nume.
ma vezi mereu
si cred ca tu
doar te ascunzi,
caci pentru al tau suflet
nu sunt de-ajuns.
cred ca i gata
se termina de tot
dar tot locuiești
in mintea mea mereu.
si chiar mereu.
luna a ramas in urma
caci tot crede
ca pe culoarul iubirii subrede
noi am mai avea vreo suma
ea tot te vede
al meu si
eu a ta
dar chiar nu mi stie
sila mea
mi e sila
de tine si
de tot ce spui
te crezi mare
dar nu esti
decat al tau copil.
incep sa cred ca eu
chiar n am fost nimic,
desi n acel moment,
eu eram chiar totul
si tu mi stateai
in minte si n totul.
luna inca crede
in mine si n tine,
in noi doi,
dar doar perna mi
stie prin ce
tu m ai facut
sa trec,
cat te am placut
si cat ma nec.
se termina tot jocul
jocul asta dintre noi
caci el stie a fi
ceea ce tu nu stii
el mi este
ceea ce tu n ai putut
sa mi fi
te ai bucurat sa auzi
ca ai scapat de mine
dar sper sa te gandesti
tot mai mereu la mine.
Înotul
Ma pierd in vise si-n sperante,
In toata viata cu nuante,
Dorind sa castig totul
Inecandu-ma in tot zgomotul.
Inot cu greu printre ale voastre visuri
Si incerc sa nu ma-nec.
Ma uit la ale mele lipsuri,
Incercand sa mi-l aleg prin farmec.
O frunza palida ce lin coboara
E-al nostru vis, in aer putrezind
Si pe noi calauzind
Spre o viata superioara.
Altfel
alte viziuni, aceleași speranțe,
un alt viitor se-apropie-n cale,
te crezi doar a mea, dar nu ne lipim,
viziunilor tale lipsind tot un chin.
nu mai suntem la fel,
ele ne separ,
gândurile noastre pe văi diferite o iau.
te vreau, dar nu te mai am,
viziunile ne separ,
visuri mărețe ne-mpart.
gânduri diferite,
noi asta avem,
ne despartim mai des,
alt viitor vedem in succes.
ani risipiți, secrete pierdute,
eu nu le mai cred,
noi ne-am pierdut de mult
in tot acel neant.
Despre ea...
luna mi este chiar un mentor
si m ajuta n viitor,
sa zambesc si sa devin
tot ceea ce sustin.
lunii eu ii povestesc
de cine ma ndragostesc
si ma asculta
si ma ajuta
sa trec peste el
si sa trec la alt nivel
despre el imi stie totul
caci a observat
si ne a mpreunat
in tot zgomotul
lunii eu ii povestesc
de mine, de tine
de noi doi
dar ea doar ma asculta
caci nu te poate schimba
nici mintea ta flamanda
luna a ramas in urma
caci tot crede ca
pe culoarul iubirii subrede
noi am mai avea vreo suma
luna inca crede
in mine si n tine,
in noi doi,
dar doar perna mi
stie prin ce
tu m ai facut
sa trec,
cat te am placut
si cat ma nec.
Ia-mă
Vino, ia-mă,
scoate-mă din formă
numai scapă-mă de aici,
din locul ăsta cu sclipici.
Vino, ia-mă
și du-mă departe
de lumile astea deșarte
și de-a oamenilor teamă.
Vino și uită-mă îndată,
numai lasă-mi zilele acasă.
Dă-i-le oricui,
oricui tu cunoscui,
și lasă-mă să merg
doar acolo unde cred.
Vino, visule,
si nu pleca,
scoate-ma din bule
si ajuta-ma a vindeca.
Lasa-ma s-alunec
pe ale tale aripi
pline doar de-al tau farmec.
Mi-e dor...
Mi-e dor de vechile amintiri,
Cand eram si cand stateam
La multe povestiri
Si eu chiar te cunoșteam.
Mi-e dor de tine
Si de gesturile tale ieftine,
Cand impreuna stateam
Si eu chiar te cunosteam.
Mi-e dor de a noastra barfa
Si cand vorbeam discutii.
Vreau sa nu scriu a ta strofa,
Vreau sa fii aici, nu cu toti necunoscutii.
Atunci chiar te cunosteam.
Mi-e dor de a ta voce
Si chiar si de al tau mesaj,
Cand tu-mi pareai feroce.
Mi-e dor de al tau curaj,
Cand eu chiar te cunosteam.
Mi-e dor de momentul
In care chiar stiam
Sa traim prezentul,
Iar eu chiar nu ma-ndoiam
Daca chiar te cunoșteam.
Mi-e dor de momentul
Cand credeai ca uit de tine,
Caci a fost doar liantul
Unei relatii ieftine,
Cand eu chiar te cunosteam.
Mi-e dor de zilele
Cand nu uitai de mine
Tu-mi erai ca soarele,
Dar a urmat sa se termine.
Acum nu te mai cunosc.
Nu te mai cunosc,
Mi-o spun in fiecare zi,
Caci ma loveste brusc
Realitatea din fiecare zi.
Mi-e dor de tine.
Vreau sa fii aici, cu mine
Sa-ti povestesc tot ce-ai pierdut.
Tu esti plina de straine
Si s-a dus tot ce-am crezut.
Mi-e dor de tine.
Mi-e dor sa-ti vad masina
In fata librariei si sa-ti fiu copilot,
Sa vin cu tine peste tot.
Sa rad de tine
Si chiar tu de mine.
Mi-e dor de tine.
Mi-e dor de tine
Si sper ca si tie de mine.
Vreau sa te vad aici
Asa cum tu mi erai si mi zici
Ca mereu mi vei fi.
Mi-e dor de tine...
Si tot inca...
ce suntem noi?
ma ntreaba toata lumea
de ce nu suntem amandoi,
dar doar tu stii de ce.
vreau sa stiu
ce nsemn eu pt tine,
caci tu esti ianuarie
pentru decembrie.
aproape impreuna
dar foarte departe
unul de celalalt
lunii eu ii povestesc
de mine, de tine
de noi doi
dar ea doar ma asculta
caci nu te poate schimba
nici mintea ta flamanda
vreau sa pot
imbrate sa te iau,
sa stam impreuna
si sa vorbim de viata.
dar tu,asa cum spui,
nu esti pregatit
chiar de insasi viata.
ti e frica sa nu fi ranit,
caci copilul din tine
nu te mai cunoaste.
crezi ca s doar o fata,
prietena ta cea mai buna,
dar scoate ma din friend zone
si ti va parea rau
ca n ai facut o mai devreme.
luna mi a spus
ca nu esti pregatit,
dar face tot posibilul
sa ne apropie,
macar putin,
si toate astea
sper ca nseamna pentru tine,
macar putin.
imi tot spun
ca nu esti ca restul,
caci doar tu
esti cea mai importantă
persoana pentru tine
credeam ca mi va fi usor
sa te ating
dar nu te ai lasat
si nici nu o vei face
prea curand.
noaptea eu te visez
si mi doresc sa fie reciproc.
spre tine vreau sa ma lansez,
sa am putin noroc.
sper ca toate astea
inseamna pentru tine,
caci fiecare moment ieftin
imi dovedesc iubire.
prietenii tai se ntorc
cand trec pe langa voi.
ma faci sa mi fac sperante
pe care, cumva,
tot tu le omori.
mi e frica
de orice ar veni.
mi e frica sa te am,
mi e frica sa te pierd
si vreau sa stiu de ce
cand am momentul sa te am
te faci ca nu ma vezi.
in viata mea
tu esti un capitol
caci ai intrecut
de mult o pagina.
esti un capitol lung
care parca nu mai trece,
dar nici nu ma ntelege.
incepi sa treci,
dar tot imi esti
motivul pentru care
pot sa dorm
pare ilegal
sa vorbesc cu altii
caci inima mea
tot crede ca tu esti alesul
eu tot mai am sperante
ca vei veni si vei iubi
dar sunt la fel
ca restul pe care mi le ai dat
si tot tu le ai sfasiat
tu tot vii si
tot tu pleci si
ma lasi sa cred si
sa te vreau si
mai mult.
vreau sa ma ntelegi
sa stii ce simt
desi esti un copil
cu suflet stramt
ti e frica sa te atașezi
sa vii si sa ramai
tu crezi ca nu i nimic
nimicul asta dintre noi
tu nu stii
cand imi spui poezii
si nici nu stii
cate ar trebui
te simiti la fiecare vorba
si nu esti ca restul
crezi ca tie ti pasa
dar nici tu nu stii
cred ca faci pe prostul
sau macar incerci
sa vina de la mine
eu sa spun tot ce,
cumva,tot de la tine simt
stiu ca te simti prost
sa mi auzi gandurile
dar tot din vina ta
imi simti jocurile
vreau sa stii
tot ce simt eu,
cum te vad si
ce gandesc.
vreau sa stii tot,
dar nu esti pregatit
de tot ce ar urma.
vreau sa stii
cat vorbesc de tine
caci luna deja s a plictisit
de al tau nume.
ma vezi mereu
si cred ca tu
doar te ascunzi,
caci pentru al tau suflet
nu sunt de-ajuns.
cred ca i gata
se termina de tot
dar tot locuiești
in mintea mea mereu.
si chiar mereu.
luna a ramas in urma
caci tot crede
ca pe culoarul iubirii subrede
noi am mai avea vreo suma
ea tot te vede
al meu si
eu a ta
dar chiar nu mi stie
sila mea
mi e sila
de tine si
de tot ce spui
te crezi mare
dar nu esti
decat al tau copil.
incep sa cred ca eu
chiar n am fost nimic,
desi n acel moment,
eu eram chiar totul
si tu mi stateai
in minte si n totul.
luna inca crede
in mine si n tine,
in noi doi,
dar doar perna mi
stie prin ce
tu m ai facut
sa trec,
cat te am placut
si cat ma nec.
se termina tot jocul
jocul asta dintre noi
caci el stie a fi
ceea ce tu nu stii
el mi este
ceea ce tu n ai putut
sa mi fi
te ai bucurat sa auzi
ca ai scapat de mine
dar sper sa te gandesti
tot mai mereu la mine.
Înotul
Ma pierd in vise si-n sperante,
In toata viata cu nuante,
Dorind sa castig totul
Inecandu-ma in tot zgomotul.
Inot cu greu printre ale voastre visuri
Si incerc sa nu ma-nec.
Ma uit la ale mele lipsuri,
Incercand sa mi-l aleg prin farmec.
O frunza palida ce lin coboara
E-al nostru vis, in aer putrezind
Si pe noi calauzind
Spre o viata superioara.
Altfel
alte viziuni, aceleași speranțe,
un alt viitor se-apropie-n cale,
te crezi doar a mea, dar nu ne lipim,
viziunilor tale lipsind tot un chin.
nu mai suntem la fel,
ele ne separ,
gândurile noastre pe văi diferite o iau.
te vreau, dar nu te mai am,
viziunile ne separ,
visuri mărețe ne-mpart.
gânduri diferite,
noi asta avem,
ne despartim mai des,
alt viitor vedem in succes.
ani risipiți, secrete pierdute,
eu nu le mai cred,
noi ne-am pierdut de mult
in tot acel neant.
Despre ea...
luna mi este chiar un mentor
si m ajuta n viitor,
sa zambesc si sa devin
tot ceea ce sustin.
lunii eu ii povestesc
de cine ma ndragostesc
si ma asculta
si ma ajuta
sa trec peste el
si sa trec la alt nivel
despre el imi stie totul
caci a observat
si ne a mpreunat
in tot zgomotul
lunii eu ii povestesc
de mine, de tine
de noi doi
dar ea doar ma asculta
caci nu te poate schimba
nici mintea ta flamanda
luna a ramas in urma
caci tot crede ca
pe culoarul iubirii subrede
noi am mai avea vreo suma
luna inca crede
in mine si n tine,
in noi doi,
dar doar perna mi
stie prin ce
tu m ai facut
sa trec,
cat te am placut
si cat ma nec.
Ia-mă
Vino, ia-mă,
scoate-mă din formă
numai scapă-mă de aici,
din locul ăsta cu sclipici.
Vino, ia-mă
și du-mă departe
de lumile astea deșarte
și de-a oamenilor teamă.
Vino și uită-mă îndată,
numai lasă-mi zilele acasă.
Dă-i-le oricui,
oricui tu cunoscui,
și lasă-mă să merg
doar acolo unde cred.
Vino, visule,
si nu pleca,
scoate-ma din bule
si ajuta-ma a vindeca.
Lasa-ma s-alunec
pe ale tale aripi
pline doar de-al tau farmec.