Umbrele nopții

Ochi-mi căprui, plini de dor

Te-au zărit azi noapte-n somn

Aveai privirea caldă...efemeră

Eu... pulsam ca o arteră.

Respirai în ritm cu mine

Șoapte dulci, de păcate pline

Vinul ne-a pus in obraji culoare

...mi-ai dat mult râvnita... ultimă îmbrățișare.

Ne-am topit în zbor de stele

Fără de timp, fără de vreme 

Fără de gânduri, fără de teamă 

Doar cu priviri de pus în ramă.

Cum ai venit, ai și plecat...

Pașii tăi pe vânt pluteau

Si ca un cântec nesfârșit 

Dorul meu te mângâia.

Am oprit timpul o clipă 

Să te păstrez în nemurire

Și dorul parcă dintr-o pripă 

Te-a șoptit ca pe-o sclipire.

Un vis ce-a curs ca vinul în pahar

Între tăcerile de gânduri pline

O clipă am îmbrățișat stiloul iar

Să scriu un poem... de dor, de tine.

Septembrie... lună plină in eclipsă 

Mi-aduce in minte tot ce-am simţit, 

Cand imi strigai sa plec... sa uit...

Si uite... azi îți scriu la...trecut...

Am tot sperat o vreme că ai glumit 

Si-o sa revii... c-un vin ca la-nceput.

Ce-i drept... a trecut ceva vreme...

Ai mai revenit... însă doar în poeme...

De-atunci trecut-au 2 ani???

Plini de speranțe, renunțări...dileme

De ce azi mă consideri un duşman...

De ce-am rămas uitați de vreme...?

Ma-ntreb, deși nu stiu de imi doresc, 

N-as ști sa țin de a mea demnitate

Vom reuși cândva să ne vorbim???...

Nu să-ți vorbesc de-a mea dreptate, 

Dar poţi să ierți, căci toţi greșim...

Când visele se vor a fi... realitate. 

Te-am scris în nopți de poezii

Să nu te mai port în mine

Te-am scris în versuri sidefii

Să-ți spun de dorul meu de tine

Cuvinte împletind eu mi-am țesut armură 

Să nu mi-ajungă-n suflet a ta ură 

Dar azi am obosit... las scutul jos

Sperând să vii, să mă rănesti frumos.

Să-ți amintești cum mi-ai spus..."pleacă!"

Știind că nicicând n-o să-mi treacă,

Căci te-aș iubi din nou din întâmplare 

Și azi și-n viata următoare...

Întoarce-te, să-mi împaci sufletul cu o îmbrățișare 

Nici nu știi dorul, de un vin, de tine cât îmi e de mare!

De vinul tău, din nemiloasele îndepărtări, 

Ce-i simt acut mirosul de orgasm ceresc

Acel miros sublim, divin, nepământesc

Ce de întreaga lume, eu îl tăinuiesc...

Întoarce-te, nu fi durerea grea a sufletului meu

Nevoia mea de tine mi-a devenit acută 

Sufletul mi te cere, te strigă permanent...

Nu pot să-l mai impac...nici nu mă mai ascultă!...

Întoarce-te, vis roșu, demidulce nelumesc,

Furtună, ce-ai stârnit ocean de pasiune

Ești dorul viu, ce de un an il pătimesc,

Nu îmi lăsa paharul plin de-amărăciune...

Întoarce-te, nu mă lăsa întinsă pe pământul rece

Crezând că într-o zi doru-mi va trece, 

Ești visul meu frumos ce noaptea îl suspin

Nu cu apă vreau să-l sting, ci cu... un vin!

Mi-ai lăsat în păr o mângâiere 

Pe buze aroma vinului tău dulce

Dar și o lacrimă de dor în ochi

Ce-n poezii, în noapte... curge.

Mi-ai lăsat pe piele tatuaj

Cu degetele tale blânde 

Dar și pe retină privirea ta

Ce a rupt sufletul in mine.

Mi-ai "dăruit" cuvinte ce m-au ars

Când fluturi mă purtau în visare

Când trebuia să ne cuprindă în miraj

Un vin și-o ultimă îmbratișare.

Mi-e dor de tine, chiar si atunci când uit cine ai fost....cu mine...

Uneori, dorul nu are un nume clar... E ca o umbră care mă urmărește, fără să pot apuca să o strâng în brate. Mi-e dor de tine, dar poate că nu mai știu cine ai fost cu adevărat... sau poate că mi-ai fost drag prea mult ca să mai pot vedea realitatea. 

Rândurile acestea sunt pentru toate poveștile care au început frumos, naiv, nevinovat și s-au terminat înainte să-și ia un bun rămas care ar fi lăsat o inimă întreagă.... rânduri pentru toate poveștile care au rămas suspendate, undeva între ,,a fost" si ,,ar fi putut fi".

Rânduri pentru o poveste... un vin care a rămas promis... dar poate e doar păstrat în întuneric... pentru cândva...

manifestul

celor 2000 de cuvinte

încă tulbură

primăvara încrâncenată

de la praga....

lanțuri din:

soldați,

avioane

și tancuri

sunt aruncate pe străzi,

pentru

a zdrobi năzuința de libertate;

mamăăă.... invadatorii sunt chiar aliații!

Pierdută-n orașul luminilor,
O umbră rătăcită
Caută al ei stăpân, care strălucește în depărtare.
Și-n întuneric ea dispare,
Urmărind iubirea mult dorită
Care timidă vrea să apară,
Dar ea nu stă
Își părăsește lacrima pe asfalt
El cu gândul că e semnul ploii
O ignoră,
Dar e strigătul de durere ce se pierde
În pure sentimente de iubire,
Neglijate și ignorate,
Dar ce încă speră să fie împărtășite.

Și iar, printre vise,

Caut emoții aprinse,

Printre stele arse,

O iubire neuitată,

Pentru o inimă agitată,

Ce se va stinge,

Pentru a mă atinge.

Nu ți-am scris aseară pentru că aproximativ… de ieri,

În familia mea toți am devenit suporteri,

Microbiști înrăiți, fani de foarte mult timp (de exact o zi).

Am adormit târziu și m-am trezit la fel de târziu.

Și nu am putut să mă adun să îți scriu,

probabil dacă totuși ți-aș fi scris, versurile mele toate,

ar fi rimat cu corner, gol sau penalty.

Dar… fotbalul acesta m-a învățat ceva bizar,

că universul mi-a dăruit un instinct extraordinar,

doar că funcționează în sens invers...

Căci echipa cu care țin mereu e cumva cea învinsă.

Așa că m-am decis ca de azi înainte, să fac un pact,

Să țin cu echipele cu care nu țin de fapt,

Și astfel poate au șanse în plus să câștige.

Și dacă tot am intuiția asta de neatins,

Permite-mi să o testez pe tine…

Intuiția îmi spune că acum…. citești aceste rânduri…

Acum probabil… zâmbești,

Acum te-ai oprit din zâmbit,

Acum… îți spui în gând:

-Ce intuiție! Chiar a nimerit.

(ți-am spus eu)

Dacă aș fi acum acolo lângă tine,

Te-aș lăsa să dormi și te-aș privi în tăcere,

până când aș adormi și aș ajunge în același vis în care ești și tu...

Dar din moment ce nu sunt…

Nu te las să dormi deloc😈

Pentru că îmi provoci prea mult dor.

Nicio îmbrățișare n-ar putea să stingă

Acest dor ce mi-a cuprins lumea toată,

Am nevoie să pot să-ți intru pe sub piele,

Să te cuprind cum n-ai mai fost vreodată.

Să devin una cu suflarea ta,

Să te strâng în brațe din interior,

Ca atunci când mi se face dor,

Să-ți trimit de acolo mici semnale cu care să te enervez,

Să-ți stric pacea  și să nu-ți dau voie să lucrezi,

Pentru că ador să te tachinez,

Și după tot eu să te împac…

Somn ușor… omul meu preferat.

Și azi o rază a soarelui vioaie

La fereastra odăii apare.

De parcă ar ști cât am nevoie

Să-i simpt lumina ce nu dispare.

Strălucirea razei sufletul mi-atinge,

Dând inimii imboldul vieții.

Și-ți spui din nou, cine va-nvinge

În lupta cu anii bătrâneții.

Simți în nări parfumul regăsirii,

Culoare palidă a regretului în privire,

Și te mângâi cu razele amintirii

Ce se mențin nestinse din iubire.

Dar soarele dispare între nori,

Și o umbră a tristeții te apasă.

Speranța zboară cu șirul de cocori

Și aștepți o nouă primăvară-n casă.

Din cer ploaia va sa vina,

Peste noi cu a noastra lumina,

Se va topi si vom pleca,

Tu unde erai iar eu unde eram.

Si de acolo nu ne vom mai intoarce, 

La iubirea pe care ne-o doream.