Ți-aș scrie...

Acum, când pașii mi se frâng
Și gândul cade, fără glas,
Nu-mi pare rău de ce n-am fost,
Ci de ce-aș fi putut să las.

N-am strâns averi, nici bucurii,
Doar dor și semne pe hârtie,
Și tot ce-am ars în mine-odinioară
Se stinge-ntr-o târzie veșnicie.

De m-or uita, să nu vă doară,
N-am scris spre slavă, nici spre nume,
Am pus în vers ce n-a putut
Să fie spus de-această lume.

Și dacă moartea mă va lua
Cu mâna ei de frig și fum,
Să știe cerul: am iubit
Și-am fost adevăr… până acum.

Te-am purtat ca un tatuaj pe piele,

Cu cerneală adâncă, cu dor,

Dar timpul a mușcat din linii,

Și azi e doar fum și decor.

Nu te mai caut, nu te mai chem,

Nu-ți mai scriu numele-n vise,

Dar uneori, când trece un tren,

Îmi pare că dorul se-nchide.

Ești parte din mine ca plumbul

Ce arde încet, nevăzut,

Un semn ce nu doare..

Dacă dorul ar ști să zboare,
Ar veni la tine-n prag
Și ți-ar spune, fără-ntrebare,
Cât mi-e sufletul de drag.

N-ar cere nimic din lume,
Nici n-ar vrea să te oprești;
Ți-ar rosti încet pe nume
Și s-ar stinge… dacă pleci.

Tu mi-ai spune un cuvânt,
Eu ți-aș da o viață-ntreagă;
Dar rămânem, rând pe rând,
Două inimi ce nu se leagă.

Nu din vină, nu din dor,
Ci din felul cum suntem;
Unul arde, altul zboară,
Și ne pierdem… fără semn.

Vino-n vis, de poți veni,
Spune-mi doar că m-ai simțit;
Că iubirea ce-a fost, cândva,
N-a greșit c-a existat.

Iar de nu, rămâi departe,
Cum ne-a fost sortit să fim;
Te iubesc fără să cer
Și te las… fără să plâng.

Te port în mine ca pe-un vis cu febră,

cu fruntea arsă, cu obrazul stins,

ești cerul meu când inima se-ntrebă

dacă trăiește sau doar s-a învins.

Ești zarea ce nu-și lasă pașii-n urmă,

ești valul ce se sparge-n țărmul meu,

ești clipa care-n gânduri mă răpune

și gândul ce mă ține viu mereu.

Din tine beau, dar nu-mi găsesc potolul,

din tine curge sânge de cuvânt,

ești focul meu, dar nu ca să mă ardă,

ci ca să simt că-n mine e pământ.

Te scriu în mine, taină neștiută,

cu mâna care tremură de dor,

și chiar de n-ai să fii a mea vreodată,

te port, cu tot ce sunt, nemuritor.

De veacuri stau pe turnul vechi
Și bat cu glas de plâns domol,
Sub mine curg aceleași vieți
Și se întorc în același gol.

M-au plămădit din foc și dor
Bărbați cu frunți de humă grea,
Și mi-au lăsat în pieptul gros
Povara lumii, inima mea.

Eu am chemat întâiul plâns
Când pruncii s-au ivit în sat,
Și-am spus cu glas de dimineață
Că omul nou s-a întrupat.

Am cununat cu sunet sfânt
Iubiri ce-au ars sub cer senin,
Dar am bătut și pentru-acei
Ce s-au jurat și n-au fost plini.

La morți cobor cu pas adânc
Și glasul mi se face greu,
Atunci nu mai sunt clopot vechi,
Sunt frate mut cu Dumnezeu.

Am plâns bătrâni, am plâns copii,
Și-am dus pe umeri neamul tot,
N-am judecat, n-am întrebat,
Doar am sunat, ca un proroc.

Când satul a rămas pustiu
Și credința s-a făcut subțire,
Eu am bătut chiar și atunci
Când nimeni nu mai știa de mine.

Și va veni o seară grea
Când nu m-or mai putea trage,
Atunci voi bate singur, jos,
În pieptul meu de bronz și jale.

Iar când va fi să tac de tot
Și turnul gol va sta-n uitare,
Să știe cerul ce-am fost jos:
O inimă ce-a bătut prea tare.

Mi-ai dat aripi ca să pot zbura,

Mi-ai dat șansa să te iubesc.

Mereu,mă văd în ochii tăi,

Un îngeraș un firav trandafir.

Aripioare mă fac să zbor

Foarte departe,

cât mi se spoate.

Oare mai există minuni pe lume? 

Decât să aud al tău nume.

Cu tine timpul trece ,

Că printr-o poveste.

Minunată fără sfârșit.

Veșnica mea fericire e doar cu tine,

Aripioare mele zboră datorită ție..

Autor Zamurca Alina clasa 9 Instituția Publică Liceul Teoretic Varnița 

Am observat că ești mai atent cu mine,

A fost o vreme, când nu mâ vedeai,

Era firească purtarea ta,ești șef și e mai bine.

Schimbarea asta, mă întreb, de unde vine?

D-l șef, am mai trecut prin faza asta,

Am crezut că poate fi dragoste curată,

Am plătit greu, când mi-a căzut așa năpastă,

Că am trăit câteva clipe de dedragoște furată.

Eu o să aștept, să văd ce mai urmează,

Doar vreau să-ți spun, că nu sunt o victimă ușoară,

Nu mai iubesc cu inima, doar cu mintea trează,

Iubirea ta, nu vreau să mă mai doară.

Dacă iubirea noastră, va fi adevărată,

Asta doresc să-ți fie toată averea,

Iubirea, e cea mai minunată floare 

E foarte scumpă și rară, nu crește pe cărare.

Și ma întreb uneori dacă scriind despre tine,

Nu ti-am transformat prezența, intr-o relicva a inimii,

O carte cu poezii ce pare fără sfârșit 

De teamă să nu te pierd...atât de mult te-am prețuit!

Fiecare vers îmi adie cald peste tăcerea dintre noi,

E-un ecou al clipelor frumoase ce le-am trăit in doi,

Ca niște licurici ce rătăcesc în fiecare noapte

Ce nu vor să-și ia zborul din povestea noastră...

Și nu regret...nici o tăcere, nici o virgulă, nici un rând 

Pentru că-n poezii ai fost mereu cu mine, dulce plăcere,

Regret doar al tău greu, ultim cuvânt 

Ce printre rânduri încă scrie atâta durere...

Așa pot să te păstrez frumos, în umbra zecilor de rânduri 

Chiar dacă e puțin...doar niște iluzii, clipe furate

Doar așa pot lipsa ta, azi cronică, să o îndur

E tot ce pot să fac când dorul te strigă cu intensitate.

Dacă ai ține la tine cât de mult eu țin de tine,

te-ai învălui în lumina zilelor mele,

fiecare gând ar fi o adiere de dor,

fiecare pas, un cânt de alinare pentru sufletul meu.

Ai fi cu tine cum sunt eu cu tine –

neîncetat, cu fiecare clipă ca pe un dar.

Dacă te-ai iubi, cum o fac eu,

ai înțelege că iubirea nu cere,

nu cere nimic altceva decât să fie –

simplă, pură, fără forme,

fără ziduri de apărat,

fără măști de purtat.

Te-ai îmbrățișa, știind că tu ești tot ce am,

și tot ce am fost,

și tot ce voi fi.

Te-ai cunoaște în adâncurile tăcerii,

în acele colțuri de lumina dimineții

în care eu mă regăsesc cu tine,

fără cuvinte,

fără planuri,

doar un puls comun între două inimi.

Dacă te-ai iubi, aș putea să îți dau toată iubirea mea

fără frică, fără teamă de-a pierde.

Dacă ai ține la tine,

ar însemna că tu mă porți în fiecare zi,

ca un secret păstrat în pielea ta,

ca o fereastră deschisă către lume,

unde doar noi doi știm cum să iubim.

Nu mă judeca iubire,

Că nu îți ofer mai mult,

Am atâta trăire in mine, 

Te protejez de ce simt acum.

Nu mă judeca iubire,

Ce simt e profund și adânc,

Pot să îți ofer ca stare,

Protecție de tot ce-am ales în al meu drum.

Nu mă judeca nici mâine,

Când fug retrasa-n apus,

Eu mă refugiez in mine,

De tine durerea-mi ascund.

Nu mă judeca iubire,

Când tac și plâng pe ascuns,

Aleg să rămân doar cu mine,

Să-mi fiu eu leacul la tot ce-a durut.

Nu mă judeca iubire,

Când la distanță de mine te țin,

O clipă să stau doar cu mine,

Spre tine să vin când râd,nu când plâng.

Presimt magie și mister
Ai fi vre-un manuscris ocult?
Poate te-ai nascut din ser
Și vreai doar să te ascult?

Poate că ești un codice secret,
Și vreai să îmi prezici în zodii;
Dar eu fiind pregnant poet
Nu inteleg - graiul astronomic.

Răsfoiesc iar în eșec foaia de titlu
Aspirându-ți pasul ezoteric,
Dar nu prea reușesc să mențin ritmul
Călcând pe paragraful sferic...

Vreau să te citesc în șoaptă
Zugrăvindu-te-n particule
Iar oprindu-mă, la miez de noapte
Să-ti las lasoul pe clavicule

Aș vrea, să-ți văd secretele
Și funerar să le zidesc;
Am invatat toate alfabetele,
Dar tot nu pot să te citesc...