Respir odată cu tine

Așa a fost cindva in lume

Eram copil prea multe nu știam

Iubirea între oameni nu-i minune

Ea ne-a fost dată s-o prețuim in veac.

La ce folos ea ne-a fost dată

Noi nu mai suntem ce am fost

Ne prea urîm in astă viața

Fără folos și fără rost.

Și ce frumos era odată

Copil eram prea multe nu știam

O vorba buna,calda, prietenoasa

Le intilneai la fiecare pas.

Anii s-au dus,minciuna e in floare

Și răutatea e pe primul loc

Iar omul bun e drept, te doare

Valoarea lui e la gunoi.

Tristețea parcă mă apasă

Lacrimile curg pe fața mea

Și mă întreb ce-o fi odată

De generațiile ce vor urma.

Timisoara

Cristian

Mircea Barbura

30.01.2021

El,soare agreabil

Drăguț și amabil

Își face loc și danseaza

Printre noureț.

Căldura vine

Și frunza devine

Un verde stralucitor.

Totul e-n floare

Nimic nu mai doare

Ramura-i verde stralucitor.

Zumzet de albine

Cu burțile pline

Zboară haotic

Trezite la viața

Prin flori cu verdeață,

De-un verde stralucitor.

Atit de verde

Parca se pierde

Cînd soarele-i mare strălucitor.

Și parcă tot deodată

Se transforma îndată

In verde de Aur strălucitor.

Cu atîtea karate

De verzi nestemate

Este aici nemuritor.

E tot ce poftesc

E Mai nebunesc

Mai

mult de atît

E Mai și l-am vrut.

De ce esti viata atita de amara

Ti-am dat de toate tu sa le incerci

Sa simt acum ca tu imi esti povara

Acum n-am leac pe tine sa te tratez.

De ce esti viata atita de parsiva

Eu zi de zi la tine ma gindesc

Si vreau ca tu sa fii mereu o diva

Iar tu incerci sa dezamagesti.

De ce esti viata atita de murdara

Cu bani nimic nu poti ca sa platesti

Si nici macar singuratatea-n lume

Si daca asta chiar nu ti-o doresti.

De ce esti viata asa de blestemata

Tu crezi ca eu voi sta asa de neclintit

Sa stii tu acum ori niciodata

Ca eu voi fii asa ca la-nceput.

Te-nseli amarnic viata chinuita

Printre straini ai lucru tare greu

Cu gindul ca mai e putin

Am sa lupt cu tine ca si cu un leu.

De ce esti viata atita de amara

Ca nici macar tu nu ma-ntelegi

Sa fii mai buna ca odjnioara

Sa fiu si eu un suflet printre REGI.

Ce pot sa-ti spun acum e lucru mare

Eu tot acelasi o sa fiu

Chiar daca tu-mi vei fi salvare

Eu te iubesc asa cum tu o stii.

Imbata-te toamna cu roua căzută pe boabele de struguri din șirul de vie și apoi odihneste-te pe galbejitele frunze căzute din teiul din curte. Diminețile răcoroase de octombrie te vor scoate din amorțeală si cu un pic de soare ve-i sclipi ca o zi faină de vara.

Azi e ziua ta copilul meu

E ziua Sfântului Andrei

E ziua-n care te-ai născut

Doamne ție-ți mulțumesc 

Că Tu mi-ai dat ce ți-am cerut.

E ziua ta copilul meu

Tare aș vrea să te sărut 

Să te string la pieptul meu

Să mă satur de iubire

Nu să pling și iar să pling.

Azi e ziua ta copile

Toți la masa ne-adunarăm

Numai tu nu ești cu noi

Ai plecat și-au luat cu tine

Tot ce-a fost mai bun din noi.

Azi e ziua ta copile

Mult mi-e dor sa fi cu noi

Să-ți ador a ta privire 

Să mă satur de-al meu dor.

Mult mi-e dor să te ating

Mai mi-e dor de ochii tăi 

Să-ți ating a tale mâini 

Să te privesc nu să mă sting.

Nu mai pot de dorul tău 

Mama plînge neîncetat

Fratele și sora ta pling și ei la poza ta.

Azi e ziua ta copile

Casa-i plina cu de toate

Noi te așteptăm acasă 

Să îți spunem La multi ani

Și să te strîngem in brațe.

Tu nu mai vii

Dar noi nu credem

Te-asteptăm in capul mesei

Să zâmbești la noi puțin 

Să-nchinam și să fim veseli.

Trece ziua și s-a dus

Noi nu am primit răspuns

Am mai sta să așteptăm 

Dar visăm și iar visăm.

Noi vom sta și aștepta 

Tu să vi la casa ta

Mama sa te imbrățișeze 

Să îți spună să-ți ureze

La mulți ani de ziua ta

Și să-ți pupe gurița.

Iarăși eu să-ți string mînuța

Și să-ți pup din nou gurița.

Eu și mama te-om iubi

Pururi veci și de-om muri

Bunicuța mama Ina și bunica mama Ana 

Fratele și sora ta, cumanțica și nepoții ,Nouăcel micuțul tău 

Ei te vor iubi cu toții .

La mulți ani copilul meu

Ai lasat in urma greu

Ai lăsat o cruce grea

La toată familia.

Dumnezeu așa a vrut

Viața ta sa fie atît 

Pe pămînt suntem nimic

Doar adiere de vînt.

Eu mă rog neîncetat 

Și Ileana la fel face

Suflețelul tău curat

Să se odihneasca-n pace.

Voi privi mereu la stele

In toate zilele mele

Poate te zăresc.

O clipă as vrea să te arăți 

Să-ți văd ochii tăi frumoși

Să-ți spun că TE IUBESC!

Copilul meu celest.

Doamne Tu m-ai incercat

Și copilul mi-ai luat

Pling și ziua pling și noaptea

Și voi plînge toată viața.

Ne-am închis în noi 

Și ușa am inchis-o

Privim șiret o umbră

Dar ea ne aparține

Parca am vrea sa spunem

Că am vrea iubire

Dar glasu-i sărăcit

De prea multă mâhnire.

De mult prea mult orgoliu

Și din prea multă bogăție

O sa murim săraci

Cu sufletul pătat

Ca-n viața asta tristă

Nevoia ne îmbie

Ușa sa o închidem

Dar e păcat, păcat.

Cândva te va găsi emoția mea,

Vei regăsi în ea dorința de a trăi,

Vei resimți bucuria descoperirii.

Îmbrățișarea rimelor mele te vor cuprinde de mijloc

Și te vor sălta în aer, într-un carusel de sărutări suave și amintiri pătimașe,

Te vor învârti până ce vei simți amețeala aceea de tulbure plutitor...

Și vei simți roşeața obrajilor, înflăcărați de emoţia ascunsă,

Ce o îmbracă metafora stilată cu jocuri de paiete și epitete elegante,

Incomparabilă, obraznică și voluptoasă cu raze de refracții vaporoase.

Atunci abia voi fi speranță...

Acum sunt dor ce mă apasă...

Sunt doar cuvântul din prefață.

Sa fiu in nestiinta, sa scriu despre durere,
Sa simt aceleasi gauri, sa sufar din placere ?
Nu pot, fiind in zare, nu poti sa te apropii !
Stiind ca draga-mi esti, nu vrei sa mi te alaturi.

Visam la infinit, o stea din departare
Stiind ca nu-i posibil, pacat e oare ?
Sa tind catre iubire, sa pling in fericire
Sa fiu acelasi nimeni, traind in nemurire!

As da un veac pe-o clipa, de tine sa m-apropii
Sa simt al tau sarut, s-apoi sa inchid ochii.
O floare, o minune, s-o rupi, s-o daruiesti,
Pacat e-aceasta oare, sa mori ca sa iubesti.

Iubesc în beznă 

Bărbatul de vis;

Dulcea mea caznă,

Picurând din paradis.

Sorb din răsărit 

Zâmbetul din lacrimi;

Al tău chip fericit 

Îl culeg din patimi.

În umbra ta pășesc,

Învăluită de amor,

În tine mă topesc 

Cuprinsă de dor...

Dispăreai ca o himeră 

Printre norii triști.

Mă agățăm ca o iederă 

De gândul că exiști..

Toată această viață, nu este decât un pariu cu îngerul morții,

Un joc copilăresc ale cărui reguli rămân de-a pururi neschimbate.

Din idila noastră de amor cu Fortuna, cinica zeiță a sorții,

Rămânem cu suflete întinate și cu sărmanele inimi sfâșiate.

Am avut o inimă neprihănită, ca un arhanghel din cerul de azur,

Dar și Lucifer a fost cândva înger, și încă unul nespus de luminos.

Inima mea a fost cuprinsă de întuneric, și-a pierdut nimbul ei pur,

Și a căpătat aripi negre și chip de demon tăcut și  nespus de frumos.

De propriul neant lăuntric am vrut singur să mă mântuiesc,

Din Steaua Dimineții ajunsesem un luceafăr ce răsarea doar seara,

Ca leac pentru maladia spirituală am ales amorului pământesc,

Și atunci îngerul morții a început să își mângâie duios vioara.

Iubirea este un joc de-a ruleta rusească, victoria este să ieși cu viață,

O fată am iubit, ea saraca nu a avut nici o vină,

Am iubit zadarnic, peste dragoste s-a așternut o tristă ceață,

În revolver am pus un glonț și în inimă s-a stins o lumină.

Am tras, am scăpat și îngerul morții s-a posomorât.

Încă o fată am mai iubit, apoi am suferit, și revolverul cu încă un glonț l-am încărcat,

Am tras, am scăpat, îngerul morții mă privea urât,

Chinul meu în căutarea dragostei adevărate însă nu s-a terminat.

Am mai iubit încă două fete și apoi poate și pe o a treia am iubit-o...poate

Cert este că în revorver am pus încă trei gloanțe, am tras...și din nou am scăpat,

Acum iubesc din nou, un singur loc liber a rămas în butoiașul armei întunecate,

Îngerul morții cântă frenetic la vioară, o să cunosc iubirea sau o să trag?

            În umbra cerului de seară

            Un sentiment ce mă apasă

            E liniște în fundalul negru

            Se-aude sunetul celebru

            Se aude o tăcere

            Când stau în încăpere

            Îți simt pașii tăi subtili

            Cum podeaua o gâdili

            Stau în colțul încăperii 

            La fereastră eu privesc 

            Iar acolo luna o zăresc

            Strălucește în tăcere

            Fără să ofere semne

            Semne triste de plăcere

            O privesc încă o dată

            De parcă mi-ar zâmbi

            Că fericită-i luna

            Deși plâng stelele întruna 

            Iar acum stau singur

            Aerul devine tot mai greu  

            Îți simt liniștea mereu

            Te aud ca un ecou uitat

            Te aud ca un vis deja visat 

            C-ai fost ca soarele

            Cum noaptea ai plecat

            Iar acum e liniște

            Nu se aude nimic

            E un fel de durere 

            Dar fără lovituri

            Este o simplă tăcere 

            Care rănește mai tare 

            Decât orice lovitură

            Cine nu mi-ar da dreptate 

            Cine n-a simțit singurătate

            Nu este nici-o plăcere 

            Că se simte doar o tăcere

    Culori luminoase de toamnă, 
    s-au topit din ochii tăi 
    ameninţând pacea 
    trupului meu ostenit.
    
    Ruguri care ard înalt
    s-au răzvrătit împotriva cerului sfânt,
    şi s-au transformat cenuşă -
    dorinţe spulberate-n şuer de vânt rece.
    
    Întotdeauna călători, căutând amurguri 
    care nu mai sunt, 
    rătăcim de veacuri cârduri de cocori 
    ce nu se vor mai întoarce niciodată...