(!) "Pe furiș" a.k.a. "dry sour cream"

Vine vine bine

Vine peste tine

Foamea și năpasta

Grijile cât casa

Stresul și nevasta.

Fă-mă să mă simt mai bine

Să privesc și eu cu tine

Să mă bucur de avere

Țin cu dinții de putere

Am sustinere si spate, 

Bucuroși le-om duce toate.

Trage lumea cu durere

Obligații drepturi vere

Vrem reprezentativitate

Să ii dăm pe toți pe spate

Să scăpam de tot ce vine

Să fugim și de rușine

Și de rate și de zile

Numărate și nevoi

Că așa o ducem noi.

Versuri: C.L.

Toate drepturile rezervate @2023

Reproducerea sub orice forma a textului fara acordul autorului este strict interzisa.

Curge printr-o găurică 

Cu pasant prin pasarică 

O direcție mai mică 

Strâmtorată fără frică 

Doar până la pulicică!

Arde arde arde arde tare

Nu mă doare ți se pare

Țin să urlu în mișcare

Că nu mă cunoști matale

Când mi-e rău sau bine, jale!

Când o simt așa voioasă 

Scot și fața de pe masă 

Chiar și pernele din casă 

Că e fata bucuroasă,

Să mai ies așa din transă!

Poate mâine se repetă 

Jetul vine nu regretă 

Daca sensul e miscare

Nu ma supăr de e mare,

Că nu doare asa tare!

Versuri: C.L.

Toate drepturile rezervate @2024

Reproducerea sub orice forma a textului fara acordul autorului este strict interzisa.

Abis , un rol de mult împachetat

In aur și mărgele

Un sentiment îngreunat

De uscat si de rele

Nu apa și îngerul blând

Nu calul și omul de rând

Nu vorbele promițând

Ci, iubitul nostru gând

Conștiința-i ca o vie fantomă

N-au destule haruri mari

Tot orașul intr-o comă

Trece praful peste ani.

Să ne amintim o vorbă

Pusă sus, in loc select

Impusă precum o normă

Închis intr-un cub discret

Păr întins ... ca un ecuator pe hartă

Figură modelată , un meșteșug , o artă

Un nor și prima plată

Pentru bărbat : “ o fată”

O fată , crește , una piere

Născut chiar din durere

Un pelin , un altul miere

Care drepturile cere ...

Ochi cu formă și culoare

Riduri nu, e doar o floare

Piele meschină , egoistă

Din nou arta este artistă.

Gropița templului modern

Rădăcina din etern

Chip sculptat după infern

Astăzi fără dor patern

Spirit liber , vremuri duse

Cauze de mult apuse

Frunze scurte și pătrunse

De ploi multe , lungi și plânse

Șase astre se îmbină

S-o descrie pe regină

Păr cu cifre presărat

Firul sumbru numărat

FRAGILĂ făptură domoală

Care acoperă c-o boală

Destainuie groapa de smoală

Mormăie câte-o vocală.

Mă gândesc atâta oară, la tine

Deși, in realitate, trei cuvinte îs prea puține,

Din cap să-mi ieși, tu nu ai vrut

Cinci ori ca la început.

Recunosc , realitatea m-a străpuns

Par o fată ce nu are nimic de ascuns,

Mi-ai ieșit din cap, dar mi s-a părut

Cinci ori ca la început .

Tu, un băiat înalt, dar nu aș fi crezut ,

Că m-ar fi atras vreodată , deci am tăcut .

Iar după luni- împreuna ce le-am petrecut ,

Cinci ori ca la început.

Te ignoram, interes alături căutam

Cu tot sufletul , dar firul l-am pierdut,

“De ce el?” mă întrebam , mă tot pierdeam

Cinci ori ca la început.

Să fi fost ochii cei blânzi,

Ori zâmbetul atât de încrezut ?

Te-am uitat, dar tot mi-ai apărut

Cinci ori ca la încăput.

Ești libertin, nu cauți nimic în serios

Altele fug, uneori pare chiar grețos .

Iar eu stau, uitându-mă dintr-un colț tăcut

Cinci ori ca la început.

Mi-e frică să recunosc, nici prietenelor, nici ție,

Uneori mi-e rușine s-o fac și pentru sine.

Dar nu pot schimba nimic din trecut

Cinci ori ca la început.

Și iată-mă acum, in speranța ca totul se va schimba

Caci știu, niciodată nu voi primi atenția ta…

Încerc și eu sa pun un punct,

Cinci ori ca la început.

În  suflet plouă, curge rece  fără milă

Ude sunt scările din cer și nu-i lumină

Alunecând n-ajunge soarele spre ziuă

Norul plimbând umbrește-o inimă senină

Ploaie se cațără-n văzduh căzând pe lună

Să ude-n nopte cu tristețe și furtună

Vântul nebun aleargă  suflet  să răpună

Doi ochi văd ochi ce-aruncă lacrimi în fântână

Se șterg culorile din flori curgând plouate

Petale albe cad în gol pierind secate

Încet și  frunzele-au plecat căzând uscate

De dor rămân doar paie ude scuturate

Ne-apasă timpul fără timp să ne ajute

Ploaia secundelor pierdute ard tăcute

Se-așează greu smulgând din aripile ude

Zborul rămâne-o amintire printr-e sute

Plouă degeaba, fără rost, fără dreptate

Plouă din ochi, plouă din suflete-ntristate

Plouă cu dor, plouă cu inimi sfârtecate

Plouă în lung, plouă în lat, plouă în toate

    Tu eşti vântul care, 
    mi-a distrus aripile...
    Durerile mele le-am lăsat în urmă, 
    cu tine-am zburat mai sus decât vulturii, 
    şi tot cu tine, în adânc am căzut...
    
    Spune-mi, cum voi şti că norii 
    de deasupra mea, 
    sunt auriţi de soare?
    Fără tine, care să mă ducă acolo,
    Fără tine, voi cade,
    Fără tine, mă voi înălţa oricum, 
    şi n-ar mai fi acelaşi zbor, 
    aceeaşi cădere, acelaşi cer...

Sunt om și iubire în umbra născută
sub pașii ce-ți poartă ființa vândută
dorinței nebune ce-o lume hrănește
cum viața în viață mereu înflorește.

Din cerul scăldat în privirile tale
curg ploi albăstrite în văi abisale
săpate în trupu-mi avid de iubire,
un trup ce tânjește să-ți fie simțire.

Când doare tăcerea în prag de-nserare
și vântul mă cheamă să-i fiu ascultare,
privirea se zbate sub cerul de piatră
să stingă tot dorul ce scânteie-n vatră.

Mă-nvăluie timpul și timpul adună
cuvinte ce-n suflet îmi nasc o furtună,
le vreau absolvire în poarta trupească,
le vreau călăuză spre poarta cerească.  

Și am început să mă dau în joacă,

Necrezând că o să-mi placă-

Acea nuanță de roșu aprins,

Care cu dragoste m-a surprins.

Prima dată l-am folosit ocazional,

Nevrând să devină ceva special,

Dar am ajuns să-l folosesc și înainte de culcare ,

Pentru că-mi aducea pe buze alinare .

Mă simțeam atât de unică că-l port,

Dar am ajuns să nu-l mai suport-

Văzându-l pe chipul tuturor,

Lăsându-mă cu o durere,pe care nu pot s-o măsor...

S-a dovedit a fi obsesie ,

Făcând pe ale mele buze impresie-

De dor și regret că am ales această nuanță,

Ce m-a lăsat acum fără nicio speranța.

Nu e vorba despre rujul roșu aprins...

Este despre băiatul care mi-a atins-

Inima , ce era întreaga odată,

Și putea simți iubirea adevărată.