Otrava

Am făcut un drum 

Si el se chema azbest

L-am amestecat cu țărână 

M-am urcat pe el și am mers.

Toate lucruri,feluri toate

Despletite ori nodate 

Cazute-n drum.

Mai stai o clipa sa-ți zâmbesc
Mai stai, ca-n șoaptă sa-ți răspund
Si sa-ți zic tot ce aș fi vrut

Dar e târziu, e miez de noapte,
Iar eu îți scriu povești și șoapte.
Si nu regret ca am simțit,
Regret ca te-am privit atat de diferit..

Mereu ziceai ,,Asa sunt eu"
Intr-un final am înțeles
Asa ești tu, așa sunt eu
Doi străini rătăciți sub același cer,
Dar nu regret
A fost menit sa fie asa

Un sfârșit fără început
Ai fost tu în viata mea
Nu te cunosc, am înțeles
Deși speram ca o s-o fac
Dar azi te las,
Ești un trecut,
Ce sper ca-n viitor
Uitării îl voi da 💔

 
Gabriela

A existat candva un Midas
acest Midas avea un compas
indreptat spre dorinta inimii si revolta ratiunii
nu-i putea da glas decat pasiunii
in drumul aratat fiind indreptat
el a tot cautat si s a lupat
sa gaseasca comoara de aur lipsita
din pacate a gasit-o.
Si din neatentie a pipait-o.
diamantul ascutit intr o secunda s a prefacut in aur imputit
regele a incercat sa i vorbeasca carbonului
dar el nu-l auzea.
-iesi afara carbon bland
-lasa ma sa ti vad lumina
-nu te teme de rugina, nu esti fier, si nici otel, indreapta ti aripile spre cer
si chiar daca il auzea, nu - intelegea.
placajul de aur transforma graiul in galagie
-vreau sa te folosesc la inelul reginei mele
-sa i fac cadou chiar sufletul tau
nu cunoase limba elementelor, gandul lui ii spune ca
mai bine il lasa asa, in universul solidelor
Midas pleaca acasa, ganditor si intristat
ca de comoara a fost inselat
a crezut ca gaseste antidotul, elixirul
tot ce a gasit a fost amarul unei sperante pierdute
se mai uita o data in spate, si ce vede?
stralucind smaraldul verde
ca un caine el se-n toarce
alearga, gafaie, se-ntrece cu el insusi
sa ajunga primul la comoara din pestera pustie
se impiedica si cade drept pe ea. Ca un fulger ea isi schimba pielea. Interiorul e izolat, Iar pleaca disperat
Asta a fost acum doua sute de ani, acum inca poate fi vazut ascultand crapaturile lingoului, asteptand iesirea noului.. dar tot carbon este, si tot inchis este...

In the middle of the night,
in the centre of my heart
is you and only you,
you leave, your gone,
it's an empty space and an empty
heart, a broken place, a dead soul and nevera good bye

1.

Today they gather in pure light,

All the heavenly Saints in rich glory.

They pray and sing to You, Lord,

Lord, to You we return as we.

2.

Through their holy sacrifice, through tears and longing,

They wrote love on earth in flight.

With blood and grace they bore heavy trials,

Carrying the cross of life with a chosen heart.

3.

Far in the light, now they are crowned,

Angels and Saints gather in song.

They shine like bright stars,

Carrying us in mystery through passing times.

4.

In fierce battles, in pain and sorrow,

They bore witness to holy power.

And in eternal glory, Saints keep watch,

With divine mercy they surround us all.

5.

From fields of blood, from empty prisons,

Living flowers of holiness have sprung.

In the name of the Cross they walked to the end,

Receiving the crown of life as they came.

6.

O Lord, through the Saints You strengthen our path,

In the heart You place light, patience.

Through them may we know Your pure face,

The wondrous, unending spring.

7.

O Saints, dwellers of the Kingdom,

Bring your message to the world:

Of peace, of love, of giving,

Of pure sacrifice and salvation.

8.

In the heavy night when the soul is weak,

You, Saints, do not abandon our way.

You are our example and steadfast support,

Serving in faith the good God.

9.

With a living heart, with praying voice,

We honor the Saints in uplifting song.

They are the treasure of the Holy Church,

Shining through ages ahead.

10.

Praised be the Lord who called the Saints,

And in His great glory He has placed them.

Through them may we live in faith and longing,

Toward eternal peace in Your holy dwelling.

Amen.Jesus loves you❤️

Încă sper și cred că poate fi :

,,Mântuirea - ntregii Românii ,,

Cum spus - a și desenul animat

Chiar de la DOMNITORUL cu Sabat ,

Mirajul de la ,, Timișoara ,, ziar ;

De - ar fi tot românașul : sâmbătar ...

Căci prost ,, e cel ce crede omul

Și nu se încrede în DOMNUL ,,

Și să trăim fără să avem icoane

Și cruci și alte lucruri ce-s romane ,

Iar bestia romană ,oricât ar fi prudentă , 

Tot fi - va nimicită și vremea e recentă !

Mi-ar fi plăcut să fii o rază de lumină

să te văd dimineața cum vii de niciunde,

să-mi spui să te aștept că imediat cobori din soare

si eu să te aștept sa apari vreo 8 minute.

Dar 8 minute… ce multe,

mi-aș fi dorit să fii mai degrabă un curent de vânt,

mi-ar fi și frig, dar așa când copacii ar începe să se legene

aș ști ca ești tu pe la mine trecând.

Și așa aș ști precis când vii,

vânt fiind mi-ai trece prin păr, printre degete, mi-ai șopti în urechi,

când mi-ai trece pe lângă obraz ai bate mai încet un pic.

Ți-aș spune atunci că miroși a frunze proaspăt căzute din copaci,

și a oameni nervoși pe care i-ai lăsat cu părul ciufulit…

tu știi că eu iubesc să te văd

și atunci când apari

până și părul mi-e fericit.

Dacă ai vrea să fii un curent de vânt,

te-aș lăsa dacă ai să vrei,

să te oprești pe genele mele

și să te vezi prin ochii mei.

(să nu te miri dacă după asta

începi să-ți scrii și tu poeme dimineața)

Dar dacă totuși vrei neapărat să fii lumină,

te aștept să vii de acolo de unde

luminilor sa ajungă pe pământ le ia

8 minute…

Ce multe!

Tu n-ai știut cum să iubești,

Ai vrut doar vise pe hârtie,

Dar dragostea, ca să trăiești,

Nu e un joc de fantezie.

Eu ți-am întins o mână caldă,

Dar tu erai doar umbra ta,

Cu inima pustie, albă,

Ca iarna rece-n viața mea.

Eu ți-am fost umbră și lumină,

Ți-am fost și vânt, și adăpost,

Dar tu credeai că e de vină

Destinul scris fără de rost

Tu n-ai știut să-mi fii aproape,

Când ochii-mi plângeau nopți la rând,

Ți-ai pus tăcerea între șoapte

Și-ai stat în urmă, surd și blând.

Dar timpul trece și învață,

Și azi te las în drumul tău,

Căci cine nu iubește-n viață

Rămâne singur, gol și rău.

Se întâmpla de dimineață, eu beam cafeaua la fereastră

Când a sunat telefonul.

Vocea ta îmi părea o soaptă ce mă învăluie și mă tăvălește

Prin undele nevăzute ale imaginației 5G…

Problema era spinoasă, dar  tot insistam, mai alert, mai monoton

când îți păream Superman

când îmi păreai Pamela Anderson.

N-am mai stat la taclale,

mi-am luat halatul  din dotare și am început să scotocesc printre apartamentele din bloc

apartamentul tau rece de tot.

Când mi-ai deschis, erai într-un halat de casă,

erai frumoasă, frumoasă și grasă,

cu părul vâlvoi, cum e dragostea dintre noi

eu eram cu halatul cel bun

voiam să te impresionez…

Mi-ai arătat caloriferul, am scos patentul și cheia franceză

și parcă simțeam cum se declanșează

căldura în casă.

O iubire mecanică, o iubire de gheață era relația noastră.

Ti-ai aprins suav o țigară,

caloriferul șuiera ca la gară

și, rând pe rând, element cu element, am redeschis fluxul de căldură,

iar tot universul meu devenea acum al tău.

Ți-ai lăsat lângă pat halatul, la fel și eu, am lasat și ochelarii

Deja te vedeam mai bine, frumoasă, înaltă,

Precum fecioara, curată.

Mi-ai zis satisfăcută:„ Vai, domnule!”,

ți-am răspuns: „Măi, doamnă!”…

N-a fost nevoie de mai mult, te-ai aplecat să-mi ridici patentul ud

și mi-am amintit de Marcu, amicul meu care e arcaș de fel

și care ți-a strecurat în sân câteva săgețele

cu numele meu scris pe ele,

dar pentru că n-aveai banii la tine, mi-ai zis să mai vin și mâine,

fără să-mi dai vreun indiciu, un număr, un viciu,

măcar o țigară fumată de gura-ți suavă…

De-atunci tot umblu besmetic

prin blocul nostru excentric

să te caut, să te găsesc

așa cum te-am văzut prima dată

înaltă, frumoasă, întoarsă…

Hai să te întreb ceva…
Vezi cum lumina străluce’?
În ochii mei,când te privesc,
Și zâmbetul mi-e așa de dulce…

E vina ta,dar nu te teme
Căci nu îți va crea probleme
Să faci oameni să-ți zâmbească
Și cu foc,să te iubească.

Îți voi spune și-un secret;
Mereu tu să fii corect,
Să privești în jurul tău,
Oamenii ce-ți doresc rău.

Testează omul zi de zi,
În diferite-mprejurări,
Iar pentru orice pas-napoi,
Tu să știi să oferi urmări.

Să oferi răspunsul tău,
Nici decum a doua șansă,
Să oferi o detașare,
Fiindcă creierul nu iartă.

Asfel pe al vieții tale drum
Doar de oameni buni să te-nconjori
Care să nu-ți facă nicicând al tău suflet scrum
Și să-nfloriți cu toții asemeni unor flori.

Cu timpul înțelegem,că oamenii ne înconjoară ,
Dar nu toți ne sunt de ajutor,când vreo problemă ne doboară
Ființe suntem toți și toate,însă oameni prea puțini
De aceea când ți-e greu ”oamenii tăi”devin străini .

Creație proprie 📃🖋️

Imaginează-ți fluturii cenușii,

cu aripi visând zborul…

Au o singură misiune până mâine,

să-ți spună cât te iubește autorul.

Imaginează-ți că peste vară, s-a așternut o primăvară subită,

în care mugurii izbucnesc din ramuri

ca niște picături de lapte în amiezi,

clipești puțin și când îți deschizi ochii frumoși,

toate florile au înflorit și-ți zâmbesc.

Și nu numai ele, toți oamenii din peisaj zâmbesc fără să știe de ce,

ca și cum fericirea a ajuns într-un oraș al nimănui

Și a desenat zâmbete pe fața oricui.

Într-un colț poți să-ți imaginezi un florar,

Care zâmbește de parcă aerul ar fi nectar.

În acest peisaj imaginează-ți și păsări,

multe și colorate care lasă în urmă pene amestecate cu petale de flori

ce se aștern pe asfalt și preschimbă mersul oamenilor

În zbor.

În această poveste păsările și viețile lor misterioase,

sunt la fel de importante ca ale noastre.

Acum că ți-ai imaginat,

Vreau să-ți mărturisesc și anume…

Că atunci când îmi imaginez cum îți ating mâna,

Stomacul meu aduce la viață această lume.

Acum că ți-am spus asta și ți-am schițat acest tablou,

Stomacul meu a făcut acest lucru din nou.

În fiecare picătură,

Am simțit dragoste și ură.

Eu mult te-am iubit

Și, Doamne, cât am suferit!

Știi, la început e greu,

Te doare sufletul mereu.

Trece timpul și răsare,

Soarele din nou apare.

La tine, în schimb, apare

Suferința; ea te doare

Și rău te apasă

Când mă vezi așa voioasă.

Tu acum vrei împăcare,

Dar iubirea nu mai răsare.

Cupidon el nu mai vrea

Să îți dea dragostea mea.

Ai avut și ai pierdut,

S-o prețuiești n-ai știut.

Viața merge înainte,

Cu sau fără cuvinte.

Pe un drum nou am pornit;

„Mâine”, speranțe mi-a dăruit.