Mă ţine ceva

Îţi mulţumesc că m-ai iubit

Şi regină m-am simţit

În casa ta, în inima ta, în viaţa ta

Am fost şi eu cândva.

Îţi mulţumesc că m-ai făcut să zâmbesc

Şi o iubire frumoasă să trăiesc.

Să iau din iubire tot ce-i mai bun

Şi să pornesc pe-un lung drum.

Îţi mulţumesc că m-ai făcut să plâng!

De dor, de tristeţe, de durere să strig,

Ştii, lacrimile chiar te ajută - 

Îţi dau putere şi-ncredere multă.

Îţi mulţumesc că ai plecat,

Că-n zorii celei zile m-ai lăsat,

Ca o umbră ai dispărut

De parcă nici nu te-am avut.

Îţi mulţumesc că m-ai trădat

Din toate astea multe-am învăţat

Nu mai cred deja în basme şi minuni

Acestea-s doar frumoase minciuni.

Îţi mulţumesc că m-ai iubit,

Eu nu te voi uita, promit!

Ai fost în viaţa mea un simplu cunoscut

Cu toate că puteai să fii mai mult!

Eu ştiu că o să-mi fie greu,

Şi noapte doar va fi pe cerul meu

Şi va ploua mereu, mereu,

Dar trebuie să te uit.

Azi...de azi voi încerca a te uita!

Ştiu, am mai zis aşa

Nu prea doreşte inima

Dar trebuie să te uit.

În fiecare zi puţin câte puţin,

O să-mi smulg din al iubirii spin,

Sufletul îmi va pluti doar în venin

Dar trebuie să te uit.

Eu trebuie să fiu tare!

Iubirea asta chiar doare

Aş vrea să-ţi mai dau iertare

Dar trebuie să te uit.

Ştii, singură nu-mi ajunge curaj

Să plec şi să te las

Să-mi iau un bun rămas

Dar trebuie să te uit.

Zile-n şir ca şi moartă voi fi

Ca un bolnav mă voi chinui

Dar peste ani îţi voi mulţumi

Dar trebuie să te uit.

Vreau să mă trezesc acum acasă,

Şi să simt mirosul de iarbă verde

Vreau să mă pierd în câmpuri

Precum aerul în el se pierde.

Vreau să alerg prin iarbă

Să simt mângîierea ei pe talpă

Vreau s-o aud pe mama cum mă strigă

Şi cum braţele spre mine îşi îndreaptă.

Vreau să mă joc cu fluturii

Şi să alerg după ei prin flori

Să mă adoarmă stelele din cer

Să mă trezească soarele în zori.

Vreau să miros fânul uscat

Să mă culc pe el şi să visez

Că sunt iar copilul răsfăţat

Chiar dacă ştiu c-o să mă trezesc.

Am să mă trezesc şi visul va dispărea

Şi iar singură voi fi departe

Departe de iarba de acasă

De care mii de kilometri mă desparte.

Nu mă întrebaţi, vă rog, ce face el,

De unde aş putea să ştiu,

Nu ne-am văzut de-atâta timp

De-atunci s-a tot scurs nisip...

Fie-vă milă de inima mea,

Ea când aude de el încă vibrează,

Întrebaţi-mă mai bine de altceva,

De orice, dar nu de durerea mea.

Întrebaţi-mă de timpul de afară

De cum mă simt, de orice,

Despre mama să vorbim niţel

Numai nu mă întrebaţi de el.

Despre fleacuri întrebaţi-mă vă rog,

Recunoscătoare am să vă fiu!

Sau mai bine nu mă întrebaţi nimic

Lăsaţi-mă să mă ridic.

Să îmi revin, e încă greu...

Nu mă întrebaţi ce face el

Întrebaţi-mă despre orice

Dar despre el, vă rog, nu îndrăzniţi!

Viaţa mea este o Gară -

cu mii şi mii de pasageri

unii cu vagoane de iubire,

alţii - cu saci de dureri.

Pe unii îi voi revedea

Pe alţii cu siguranţă niciodată

Şi tu eşti un simplu pasager

Ce treci prin Gara Vieţii mele doar o dată...

Toată lumea renaște, eu simt că mor

Soarele strălucește, eu văd numai nor.

E primăvară, ar trebui să zâmbesc,

Eu însă ca o frunză moartă plutesc.

Ce stare absurdă de lâncezeală,

Ce suflet gol, înăcrit și pustiu

De ce la toți e primăvară

Iar la mine nu...de ce? Nu știu...

E de vină durerea, de vină ești tu

Că nu se topește zăpada cea grea,

Si ghioceii nu înfloresc

Si-n viața mea...

În loc de ei am doar frunze descompuse

În loc de triluri de păsări, am dor,

Afară e primăvară, la mine e toamnă

Si ploile toamnei prea tare mă dor...

Când pun seara capul pe pernă 

Nu am toate răspunsurile dar e in regulă. 

Nu stiu cum sa merg mai departe

C-o inimă rănită ce încă mai bate.

Când pun seara capul pe pernă 

Iluzii în bezna din jur se aprind

Dorul de tine îmi picură în carte

Făcând risipă de poezii și cuvânt.

Când pun seara capul pe pernă 

Scriu versul clipei ce mi-ai dat

Să mai simt printre rânduri adierea

Parfumului de fericire ce-mi curgea în pahar.

Când pun seara capul pe pernă 

Tăcerea din jur o prefac în cuvinte

Le aștern pe-o margine de dor

Și le trimit cu vântul... să te alinte...

Nu îmi place întunericul sau când e haos in jurul meu

Dar totuși trag draperiile și mă învârt în jurul problemelor mele de parcă ar fi un nucleu.

Mintea mea îți cântă numele și îl dă de toți pereții creând un silențios ecou.

Știu ca mă vrei doar în cercei și în furou!

Sunt suficient de bună să mă iubești o noapte,

Dar imposibil de greu de iubit prin fapte…

Sunt un tumult de emoții, trăiri și gânduri

Sunt ceea ce nu vei putea niciodată să citești printre rânduri!

Sunt umbra de care ai nevoie pentru a te apăra de soarele arzător

Însă atât…trebuia să știu ca ești doar amator!

Nu am fost niciodată alegerea ta,

Însă în totdeauna o opțiune, eram doar… eu

Nimic special pentru tine;

Am ținut mereu locul unei blondei clandestine.

Nu sunt greu de înțeles!

Dar nu sunt și nici nu am fost persoana ce-ți stârnește interes.

Ochii tăi mă privesc sfidător dar mintea ta zboară la ea

Când te ating, fiorii de pe spate îți aduc aminte de felul în care te iubea…

Doar ea…Și nimic mai mult.

Ești ca o melodie veche pe care încă sunt nerăbdătoare să o ascult 

Dar știu ca glasul tău se stinge și devii din ce în ce mai mut.

Your blue eyes enchat me every time I see you

When I am with you, all seems to be perfect

All that you whisper to me, it is true

And, indeed, it is time to reflect

Your hands touching my whole body

That gives me a shiver

But even if I feel that, I realize is not too hardly

And all runs so good between us, just like a river

Daca n-ai fi tu soarele s-ar stinge pentru mine,

Gândul meu ar fi val zbuciumat,

Inima ar rătăci printre ruine..

Daca n-ai fi tu, lumina din ochi ar pieri,

Te-as cauta ca un nebun printre amintiri,

Si-ntr-un final as adormi,devenind trecut..

Așadar,ramai,ramai te rog,ca sa pot trai..

Coroana din frunze moarte

 Vrea să ne arate 

 Măreția întunericului liniștitor

 Ce adie asupra gândului, ca un inutil decor

 Ce îmbată îndrăgostiți pe alei pierdute

 Printre nuanțele acestei toamne mute, 

 Dar noi rămânem tot atât de vii, 

 Suntem spectatorii tristețelor târzii,

Suntem unicile rămășițe de viață suspendată

 De regina timpului, cea spulberată, 

 Luptătoare îngâmfată 

 Împotriva veșniciei ce-și are începuturile aici,

 În interiorul înflorit cu senzații mici,

 Cu ai dragostei dizolvată-n aer, licurici.

Și totuși cât de vii am fi,

 Ne hipnotizează luciul șters al toamnei cenușii,

 Noi întindem brațele - canale lungi 

 Spre cosmosul răbdător, căci doar el așteaptă

 Însuflețirea toamnei cea deșartă.

Las-o, părăsește-ți amanta melancolică,

 Părăsește-ți nostalgica vrăjitoare,

De doruri și suferințe alinătoare, 

 Coboară-te aici, în raiul construit din gunoi,

 Gunoi strălucitor din care sunt creată,

 Căci după toată măreția,

 Toamna, amantă îndrăgită, are pustiirea 

 Sufletească-n care vei cădea, 

 Iar toamna te va digera,

 Transformându-te într-o invizibilă stea, 

 Și eu îți voi vedea doar chipul

 Șters pe fundalul forfotei de viață,

 Sufletul se va încrucișa cu măreața crăiasă, 

 Iar eu îl voi simți doar toamna

 Printre frunze moarte, 

 Printre foi umplute cu sentimente exagerate,

 Printre alei înghițite de noapte, 

 Printre șoapte sfielnice împletite 

 Cu lacrimi uscate,

 Iubitul și distrugătorul viselor mele necoapte! 

Un fluer de melodii,

Cântă alinarea dorului, 

Într-un vers de melancolii, 

Sufletul amorului. 

Cu chipul senin și etern, 

Amorul tău ce plânge, 

În inima maternă, 

Sufletul tău se stinge. 

Într-o ramura de smarald, 

Te acoperă florile suspinate, 

Într-un fior și un destin cald, 

Căci mereu plâng după tine. 

Acum dormi în pace, 

Și izvoarele șoptesc, 

Într-o privire ce tace 

Dorurile tale care nu-ți mai lipsesc. 

Ochii tăi de cristale, 

Își închide geana dulce, 

Și ți-am adus toate dorurile tale, 

Căci tu mi-ai lipsit și gândul sa te culce.