Urc pe deal în sus pe o cărare,
S-o-ntâlnesc pe mândra-n vale,
Știu că a plecat s-adune mure,
Tocmai dincolo de culme
După deal sunt poienițe,
Cu-n covor de flori pestrițe,
Un mănunchi am să culeg,
Poate cu-n sărut m-aleg
Știu de valea cea cu flori,
Unde-am fost, de multe ori,
De aici vreascuri strângeam,
Pentru foc și ne-n-călzeam
Asta se-ntâmpla-n copilărie,
Valea fremătând de gălăgie,
Acum liniștea te înconjoară,
Tulburată des de croncănit de cioară
Când pe culme sus am ajuns,
Trupul de săgeți mi-a fost pătruns,
Venind din îndepărtata vale,
De la ei și-a lor îmbrățișare
Pasul n-a mai mers înainte,
Gândul a zburat din minte,
În văzduh spre căutare,
În trecut și spre uitare
Uneori cu toții rătăcim pe cale,
Și uităm să mai iubim cu-adevărat,
Dragostea a dispărut, se pare,
Locul ei fiind luat de...ură și păcat!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!