Category: Love poems
All author's poems: Silvia Mihalachi
Date of posting: 24 августа 2022
Views: 1193
Poems in the same category
Pe fruntea ta...
Pe fruntea ta mi-am pus bătaia vieții,
Și-am adormit în tine ca-ntr-un vers,
Apoi am strâns în suflet toți poeții,
Ca să-ți aprind o stea în univers.
Mi-ai dat tăceri mai grele decât munții,
Și le-am purtat cu teamă și suspin,
Sub pielea mea s-au adunat toți muții,
Și-am devenit treptat un pantomim.
Chiar m-am lăsat cu totul în cădere,
Plutind pe râuri repezi fără mal,
Iar apa toată izvora doar din durere,
Și-un urlet se-auzea din fiecare val.
Cu patos ți-am zidit o mănăstire,
Și-n mijloc ți-am făcut altar,
Ca să te rogi spre veșnică iubire,
Iubita mea cu sufletul precar.
Rămân pierdut în umbre și lumină,
În trupul tău mi-e cerul cel mai sfânt,
Și-am să te port cu mine-n rădăcină,
Să-mi fii de-a pururi apă și pământ.
Nu-i cer nimic lui Dumnezeu
Nu-i cer nimic lui Dumnezeu,
Doar clipa-n care te-am zărit,
Pe-o bancă-n parc, să se repete
De s-ar putea la infinit.
Nu vreau averi să-mi dea defel,
Doar ziua când te-am sărutat,
Sub un salcâm în miez de mai,
Să se reîntoarcă neîncetat.
Şi nu vreau gloria cea deşartă,
Doar vara-n care te-am iubit,
La malul mării lângă valuri,
S-o retrăiesc la nesfârşit.
Ecou
Te-ai întrebat de unde-a coborât frumosu-ți chip de înger blajin,tăcut și liniștit...?
Ești oare adierea cu glas vrăjit
Ce vorbe multe nu aduce,
Dar știe prin tăcere să-mi vorbească,
Precum foșnește vântul primăverii ce-i alungată acum...?
De toamnă, de iarnă sau de-un târziu sărut?
Tu ești iubirea însăși,cea care suspinând,rănită,să moară ar fi vrut, dar astăzi ba!
Căci viața știe să meargă înainte și așa...
Nu-s îngerii doar vestitori pe-acest pământ?
Cum ai putea sa-mi fi iubită,
Când casa ta e-n Cer,
Eu fiind un muritor de rând ce-i rătăcit,
Ce crede-ntr-un ecou ce va urma sau nu,
Și-i agățat de ființa ta...!?
( 8 noiembrie 2023 Vasilica dragostea mea)
Frigiderul care a iubit prea mult
frigiderul își găsește o pacoste
o mare amorezare cuprinzându-l:
-drag tare mi-e de ea! în fiecare secundă mă sting pentru a nu o deranja,
pentru a nu o trezi din somnul ei de frumusețe.
[…]
ei bine, el și-a ars becul doar pentru ea
pentru draga lui iubită, leguma.
săraca îngheață mereu când îi este în brațe, tare rău îmi pare…
leguma iubește suportul din hol
acolo sunt așezate milioane de fructe
leguma crede că și ea se poate încadra,
păcat că mai târziu frigiderul va afla.
-hei, leguma mea, chiar crezi că te voi lăsa ? ai dreptate,știu ca îți fac destul rău
însă știu ca dacă te las să pleci îți fac și mai mult rău…
chiar vrei sa pleci de lângă mine?
chiar crezi ca mie îmi convine
să rămân atâtea nopți fără tine?
[…]
leguma n-ascultă de frigider
în final, se mută la suportul din hol,
însă peste trei zile își pierde viața;se usucă și cade în gol
nimănui nu-i pasă, doar îndrăgostitul
care și-a iubit leguma atât de mult
încât a lăsat-o să plece chiar dacă știa că aceasta își va pierde viața.
În bratele tale
În braţele tale, lumea dispare,
Timpul este tăcut, nimic nu trece,
Și inima ta deasupra mea,
E-un adăpost cald și dulce...
Vocea ta calmează furtunile mele,
Ca un cântec secret,
Şi în ochii tăi, văd vara,
Dar și iarna cu al ei ingheț.
Vreau să rămân aici, să nu treci
În această clipă plină de emotie,
Să uit de oră, zgomot, legi,
Să te trăiesc dincolo de fire.
Și chiar de totul s-a terminat,
Voi păstra mereu in amintire,
Că-n braţele tale, chiar am stiut,
Ce înseamnă să porți parfum de fericire
Pe fruntea ta...
Pe fruntea ta mi-am pus bătaia vieții,
Și-am adormit în tine ca-ntr-un vers,
Apoi am strâns în suflet toți poeții,
Ca să-ți aprind o stea în univers.
Mi-ai dat tăceri mai grele decât munții,
Și le-am purtat cu teamă și suspin,
Sub pielea mea s-au adunat toți muții,
Și-am devenit treptat un pantomim.
Chiar m-am lăsat cu totul în cădere,
Plutind pe râuri repezi fără mal,
Iar apa toată izvora doar din durere,
Și-un urlet se-auzea din fiecare val.
Cu patos ți-am zidit o mănăstire,
Și-n mijloc ți-am făcut altar,
Ca să te rogi spre veșnică iubire,
Iubita mea cu sufletul precar.
Rămân pierdut în umbre și lumină,
În trupul tău mi-e cerul cel mai sfânt,
Și-am să te port cu mine-n rădăcină,
Să-mi fii de-a pururi apă și pământ.
Nu-i cer nimic lui Dumnezeu
Nu-i cer nimic lui Dumnezeu,
Doar clipa-n care te-am zărit,
Pe-o bancă-n parc, să se repete
De s-ar putea la infinit.
Nu vreau averi să-mi dea defel,
Doar ziua când te-am sărutat,
Sub un salcâm în miez de mai,
Să se reîntoarcă neîncetat.
Şi nu vreau gloria cea deşartă,
Doar vara-n care te-am iubit,
La malul mării lângă valuri,
S-o retrăiesc la nesfârşit.
Ecou
Te-ai întrebat de unde-a coborât frumosu-ți chip de înger blajin,tăcut și liniștit...?
Ești oare adierea cu glas vrăjit
Ce vorbe multe nu aduce,
Dar știe prin tăcere să-mi vorbească,
Precum foșnește vântul primăverii ce-i alungată acum...?
De toamnă, de iarnă sau de-un târziu sărut?
Tu ești iubirea însăși,cea care suspinând,rănită,să moară ar fi vrut, dar astăzi ba!
Căci viața știe să meargă înainte și așa...
Nu-s îngerii doar vestitori pe-acest pământ?
Cum ai putea sa-mi fi iubită,
Când casa ta e-n Cer,
Eu fiind un muritor de rând ce-i rătăcit,
Ce crede-ntr-un ecou ce va urma sau nu,
Și-i agățat de ființa ta...!?
( 8 noiembrie 2023 Vasilica dragostea mea)
Frigiderul care a iubit prea mult
frigiderul își găsește o pacoste
o mare amorezare cuprinzându-l:
-drag tare mi-e de ea! în fiecare secundă mă sting pentru a nu o deranja,
pentru a nu o trezi din somnul ei de frumusețe.
[…]
ei bine, el și-a ars becul doar pentru ea
pentru draga lui iubită, leguma.
săraca îngheață mereu când îi este în brațe, tare rău îmi pare…
leguma iubește suportul din hol
acolo sunt așezate milioane de fructe
leguma crede că și ea se poate încadra,
păcat că mai târziu frigiderul va afla.
-hei, leguma mea, chiar crezi că te voi lăsa ? ai dreptate,știu ca îți fac destul rău
însă știu ca dacă te las să pleci îți fac și mai mult rău…
chiar vrei sa pleci de lângă mine?
chiar crezi ca mie îmi convine
să rămân atâtea nopți fără tine?
[…]
leguma n-ascultă de frigider
în final, se mută la suportul din hol,
însă peste trei zile își pierde viața;se usucă și cade în gol
nimănui nu-i pasă, doar îndrăgostitul
care și-a iubit leguma atât de mult
încât a lăsat-o să plece chiar dacă știa că aceasta își va pierde viața.
În bratele tale
În braţele tale, lumea dispare,
Timpul este tăcut, nimic nu trece,
Și inima ta deasupra mea,
E-un adăpost cald și dulce...
Vocea ta calmează furtunile mele,
Ca un cântec secret,
Şi în ochii tăi, văd vara,
Dar și iarna cu al ei ingheț.
Vreau să rămân aici, să nu treci
În această clipă plină de emotie,
Să uit de oră, zgomot, legi,
Să te trăiesc dincolo de fire.
Și chiar de totul s-a terminat,
Voi păstra mereu in amintire,
Că-n braţele tale, chiar am stiut,
Ce înseamnă să porți parfum de fericire
Other poems by the author
O uşă
Lemnul unei uși e un dar pentru tâmplari
Chiar dacă , azi, mult a suferit pădurea
Răpus fiind cel mai falnic dintre stejari
Copacul ţipându-şi, jalnic, prăbuşirea.
Incrustată-n lacrimi, ștearsă de venin,
Lăsată larg deschisă, sau ferecată
O ușă rămâne un presupus destin
Deţii tu, oare o cheie potrivită?
RUGACIUNE ÎN IARNA VIEȚII
Azi, mă rog la tine Doamne
Pentru mine azi mă rog
Fă minune în minune
Să nu văd ce am mai văzut
Să n-aud ce am auzit
Și mă lasă-n iarna vieții
Să m-aud…Să mă privesc…
Să mă satur stând cu mine,
De mine rezemată să m-așez
Doamne!
Anticipat, îți mulțumesc.
RUGĂGIUNEA-I ZILNIC HRANĂ
,,Tatăl nostru
care ești în ceruri,,
Vino cu a ta povață,
Privește viața și-a ei neputință
Ajută oamenii să nu rătăcească,
Să nu-și piardă nădejdea în credință.
,, Sfințească - se voia ta,,
Tată ceresc
Nu lăsa omenirea oropsită,
De zeii întunericului urgisită
De ființe hidoase și perfide
Posedate de setea de-a ucide.
Să ,, Vie împărăția ta,,
Hrană să ne fie a ta pildă
S-alungi minciuna din falsa catedrală
Cu idoli războinici ce-n sânge
De creștin, urâțenia lor și-o scaldă
Credința-n tine , ar vrea să dispară.
,, Facă-se voia ta ,,
Și-a tale zece, drepte porunci
Să fie în drumul nostru călăuze
Avem de ele nevoie în faptă și în gând
Azi, mâine și oricând.
Pacea, iubirea nu mai sunt
Nici în cerul atât cât îl privim,
Nici pe pământ.
,,Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi,,
Mâine și cât va fi să fie…
Zilnic la tine ne rugăm
Puteri să ne dai ca să muncim
Noi nu vrem pâinea s-o cerșim.
,,Iartă-ne nouă greșelile noastre,,
Păcate facem… Îngenunchiați
La icoană, din suflet regretăm
Iar pentru cei ce ne dau lanțuri,
Ne constrâng credința în tine
să nu o respectăm,
Noi, înlăcrimați tot ne rugăm:
Dă-le doamne înțelepciune,
Empatie și dreaptă judecată
,, Că a Ta este împărăția
Slava și puterea,,
De-a modela neoamenii în omeni.
,,Tatăl nostru,, cel ceresc
,,Din valul ce ne bântuie
Înalță-ne, ne mântuie ,,
Numai TU poți ,numai TU.
ÎMBRĂȚIȘEAZĂ-MĂ VIAȚĂ …
Îmbrățișează-mă viață
Încă o dată…
Și reazemă de - al tău zid
Cu iedera-ți verde răcoros
Culorile vieții să le privesc
Vitralii ce-n ochi se risipesc
Precum cioburi frumos colorate.
Îmbrățișează-mă viață
Încă o dată…
Iar eu am să-ți las urma
Dorințelor mele pe-al tău zid,
Pe-a ta iederă înlăcrimată
Unde, privirea-mi zace strivită
Când pleoapele reci mi se închid.
Îmbrățișează-mă viață încă o dată.
,,AM FOST... VOI FI,,(anonimul)
AM FOST... VOI FI
Am fost anonimul
vieții supus,
călător printre zile
cu - amurguri violet…
Căutător de zorii cu rouă
să-i țin în suflet
până la apus…
Sunt visul încolăcit
pe șiraguri de speranțe
Un nomad obosit
pe-o dună de neputințe
Sau, himeră pe taftaua nopții
fără de sfârșit …
Și voi mai fi ,
anonimul dăinuit
sub crucea lemnului
de eternitate șlefuit.…
Am fost… Sunt…Voi fi…
IN MEMORIAM EMINESCU
Îmi este dor, de ultimul tău dor oftat ,, MAI AM UN SINGUR DOR,, și de scrisorile tale îmi este dor, caut pe cer ,, LUCEAFARUL,, și la lumina lui să-ți recitesc ,, SCRISOPRILE,, una câte una de la prima ,, SCRISOARE,, până la a cincea scrisoare, să las gândurile să adune din înaltul cerului versurile tale ca pe niște stele căzătoare pe pământ , pe-al tău mormânt…
Te caut EMINESCU, te caut mereu, printre gândurile mele, printre cărțile tale îl caut pe ,, SĂRMANUL DIONIS,,. Cuprinsă într-un fior de,, MELANCOLIE,, se face seară, recitându-mi ,, SEARA PE DEAL,,, căutând cu privirea prin geam ,, MISTERELE NOPȚII,, privind totodată ,, LA STEAUA,,.. la steaua ta privind.
,, SI DACĂ…,, ,, TRECUT- AU ANII,, ,, UN LUCEAFAR,, și ,, NOAPTEA ,, și ziua rămâne pe cer.
,, NUMAI POETUL,, : ,, Ca pasări ce zboară
Deasupra valurilor
Trece peste nemărginirea timpului,,.
,, O RĂMÂI..,, , rămâi la mine EMINESCU și în cărțile de pa raft și în sufletul meu : ,, Cu mâine zilele-ți adaogi
Cu ieri viața ta o scazi
Și ai cu toate astea-n față
De-a pururi ziua ta de azi ,,
Sfântă zi românească : 15 ianuarie 1850.
O uşă
Lemnul unei uși e un dar pentru tâmplari
Chiar dacă , azi, mult a suferit pădurea
Răpus fiind cel mai falnic dintre stejari
Copacul ţipându-şi, jalnic, prăbuşirea.
Incrustată-n lacrimi, ștearsă de venin,
Lăsată larg deschisă, sau ferecată
O ușă rămâne un presupus destin
Deţii tu, oare o cheie potrivită?
RUGACIUNE ÎN IARNA VIEȚII
Azi, mă rog la tine Doamne
Pentru mine azi mă rog
Fă minune în minune
Să nu văd ce am mai văzut
Să n-aud ce am auzit
Și mă lasă-n iarna vieții
Să m-aud…Să mă privesc…
Să mă satur stând cu mine,
De mine rezemată să m-așez
Doamne!
Anticipat, îți mulțumesc.
RUGĂGIUNEA-I ZILNIC HRANĂ
,,Tatăl nostru
care ești în ceruri,,
Vino cu a ta povață,
Privește viața și-a ei neputință
Ajută oamenii să nu rătăcească,
Să nu-și piardă nădejdea în credință.
,, Sfințească - se voia ta,,
Tată ceresc
Nu lăsa omenirea oropsită,
De zeii întunericului urgisită
De ființe hidoase și perfide
Posedate de setea de-a ucide.
Să ,, Vie împărăția ta,,
Hrană să ne fie a ta pildă
S-alungi minciuna din falsa catedrală
Cu idoli războinici ce-n sânge
De creștin, urâțenia lor și-o scaldă
Credința-n tine , ar vrea să dispară.
,, Facă-se voia ta ,,
Și-a tale zece, drepte porunci
Să fie în drumul nostru călăuze
Avem de ele nevoie în faptă și în gând
Azi, mâine și oricând.
Pacea, iubirea nu mai sunt
Nici în cerul atât cât îl privim,
Nici pe pământ.
,,Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi,,
Mâine și cât va fi să fie…
Zilnic la tine ne rugăm
Puteri să ne dai ca să muncim
Noi nu vrem pâinea s-o cerșim.
,,Iartă-ne nouă greșelile noastre,,
Păcate facem… Îngenunchiați
La icoană, din suflet regretăm
Iar pentru cei ce ne dau lanțuri,
Ne constrâng credința în tine
să nu o respectăm,
Noi, înlăcrimați tot ne rugăm:
Dă-le doamne înțelepciune,
Empatie și dreaptă judecată
,, Că a Ta este împărăția
Slava și puterea,,
De-a modela neoamenii în omeni.
,,Tatăl nostru,, cel ceresc
,,Din valul ce ne bântuie
Înalță-ne, ne mântuie ,,
Numai TU poți ,numai TU.
ÎMBRĂȚIȘEAZĂ-MĂ VIAȚĂ …
Îmbrățișează-mă viață
Încă o dată…
Și reazemă de - al tău zid
Cu iedera-ți verde răcoros
Culorile vieții să le privesc
Vitralii ce-n ochi se risipesc
Precum cioburi frumos colorate.
Îmbrățișează-mă viață
Încă o dată…
Iar eu am să-ți las urma
Dorințelor mele pe-al tău zid,
Pe-a ta iederă înlăcrimată
Unde, privirea-mi zace strivită
Când pleoapele reci mi se închid.
Îmbrățișează-mă viață încă o dată.
,,AM FOST... VOI FI,,(anonimul)
AM FOST... VOI FI
Am fost anonimul
vieții supus,
călător printre zile
cu - amurguri violet…
Căutător de zorii cu rouă
să-i țin în suflet
până la apus…
Sunt visul încolăcit
pe șiraguri de speranțe
Un nomad obosit
pe-o dună de neputințe
Sau, himeră pe taftaua nopții
fără de sfârșit …
Și voi mai fi ,
anonimul dăinuit
sub crucea lemnului
de eternitate șlefuit.…
Am fost… Sunt…Voi fi…
IN MEMORIAM EMINESCU
Îmi este dor, de ultimul tău dor oftat ,, MAI AM UN SINGUR DOR,, și de scrisorile tale îmi este dor, caut pe cer ,, LUCEAFARUL,, și la lumina lui să-ți recitesc ,, SCRISOPRILE,, una câte una de la prima ,, SCRISOARE,, până la a cincea scrisoare, să las gândurile să adune din înaltul cerului versurile tale ca pe niște stele căzătoare pe pământ , pe-al tău mormânt…
Te caut EMINESCU, te caut mereu, printre gândurile mele, printre cărțile tale îl caut pe ,, SĂRMANUL DIONIS,,. Cuprinsă într-un fior de,, MELANCOLIE,, se face seară, recitându-mi ,, SEARA PE DEAL,,, căutând cu privirea prin geam ,, MISTERELE NOPȚII,, privind totodată ,, LA STEAUA,,.. la steaua ta privind.
,, SI DACĂ…,, ,, TRECUT- AU ANII,, ,, UN LUCEAFAR,, și ,, NOAPTEA ,, și ziua rămâne pe cer.
,, NUMAI POETUL,, : ,, Ca pasări ce zboară
Deasupra valurilor
Trece peste nemărginirea timpului,,.
,, O RĂMÂI..,, , rămâi la mine EMINESCU și în cărțile de pa raft și în sufletul meu : ,, Cu mâine zilele-ți adaogi
Cu ieri viața ta o scazi
Și ai cu toate astea-n față
De-a pururi ziua ta de azi ,,
Sfântă zi românească : 15 ianuarie 1850.