Ce n-aș da

Te apleci
și lumina curge
pe structura ta 

arc de jar,
frânt de propria sete 

așa cum
pământul setos
așteaptă pașii
dintre noi.

Semințele
fierb în sânge,
bat în tâmple.

Bate.
Și bate...

Auzi cum ne cheamă?

Apuc!
Nu cer;
las urme.

Întind dorința
peste pielea ta,
uscată,
zdrobită
între mine
și tine.

Se sfărâmă,
se sparge 
sărat 

din carne
în dinți,
din gustul tău...

Te gust?

Te desfaci
în liniște 
și mă desfaci.

Ochii mi
se hrănesc
cu umbra ta,

îți sorb adâncurile,
te rup
în unde
și bătăi,

te spargi
în curbe.

Fiecare ruptură
încolțește în mine
muguri de noi,
tăceri pulsatile.

Când mușc,
îți fur o bătaie 
când strâng...

Ne vezi
cum respirăm
împreună?

Nu ard,
nu fug 

țâșnesc în divin,
mă înfig
în tine.

Te frângi
în sacrul
de sub carne,
de sub piele.

Lumina
curge
pe structura ta.

Arc de jar
în palma mea,
jar strâns
în palma mea.

Soarele-i  ascuns în nori

Valuri de parfum  în flori,

După ploaia -n miez  de noapte,

Mii de flori vorbesc în șoapte.

Zorii bat ușor în geam

Păsării ciripesc în  ram

Pale reci trec prin perdele

În răcoarea de afară

Sorb cafeaua mea amară.

Ochii umezi îmi zâmbesc

Fericită că trăiesc.

.

Te scriu în poezii de parcă încă ai fi al meu,

te scriu în ale mele gânduri,

încercând să te caut într-un alt el,

căci am pierdut tot ce mi erai la doisprezece ani.

Te-am lăsat, fără de minte,

încă te puteam avea.

gândul ți-e la ea,

al meu la tine,

mi-am spus printre lacrimi și suspine,

căci al meu nu vei mai fi, de te-aș căuta noapte și zi.

Și inima-mi rămâne prinsă-n tine,

căci tu ai fost prima și ultima mea iubire,

ochii tăi zăresc asupra ei,

dar ai mei privesc în continuare către tine.

Și de-aș fi gândit la momentul potrivit,

poate încă m-ai fi iubit,

te-aș fi avut lângă mine,

lacrimile mi-ar fi curs de fericire.

te puteam păstra doar pentru mine,

scumpa și tandra mea iubire…

te-am iubit, dar am greșit la ai mei doisprezece ani de zile.

N-am știut ce-i dragostea și cum se privește ea,

și-aș vrea să pot întoarce timpul, măcar un ceas măcar,

căci dorul meu de tine, e acum și mai amar…

Văd cerul cum curge în lacrimi divine,

Iar inima îmi trezește numai suspine.

Privesc în delir cum ții-n brațele tale

O rază de destin, dar nu pentru mine.

Inima-mi spune că sunt daltonist,
Dar nu știe faptul că ochii mei expresionist
Refuză să-ți vadă colorata fericire,
Care… nu mie îmi aparține,

Dar cerul vieții stă să cadă peste tine
Căci nu știi inima ta în a cui mână este.
De ce cresc florile fericirii tale-n lumină,

Udându-le eu, cu lacrima mea divină?

Tu ești, ceea ce numesc, miez de miazăzi,
Procreată să aducă fericire pe pământ
Și sper ca sufletul meu îl vei limpezi
Zace de mult timp în el un frământ….

Acum pun speranțele pe raftul piedestal,
Așteptând să răsară de după suspine soarele,
Privind cum le luminează în clipe zenital
Curgând cerul în lacrimile mele.

Să îmi spui iubito de mă mai iubeşti,
Să îmi spui iubito de mă mai doreşti.
Mi-ai spus că mă iubeşti precum o floare,
Precum şi cerul e droit mereu de soare.
Mi-ai spus iubito că sunt îngerul tău,
Căci eu am fost şi eu voi fii mereu.
Cel ce te călăuzeşte spre Calea Lactee,
La început aşa mi-ai spus femeie.
Tu mă iubeşti cu întreaga ta făptură,
Am înţeles când tu m-ai sărutat pe gură.
Căci tu vei sta iubito lângă mine,
Căci fără dragoste tu nu mai ai zile senine!

SI ATUNCI CAND NE IUBIM

INCERCAM SA NE AMINTIM

CA EXISTA TRANDAFIRI

CU PETALE ARGINTI 

AM INCERCAT SA TE UIT 

DAR MEREU DAM NAS IN NAS

CU IUBIRE SAU MELANCOLIE

CA PE UN TIPAR CU FOAIE AURIE

In paradisul interzis 

Unde toate luminile s-au stins 

O lumină strălucea, mai presus de steaua mea 

Era lumina ce-mi placea, ce-mi aducea chemarea.

Raze întregi ce luptau să-mi afle menirea. 

In paradisul interzis 

Unde toate luminile s-au stins 

Te-am zărit îndată fetițo 

Ca pe o clipă ce nu pot s-o descriu 

Erai așa strălucitoare și plină de mister 

Așteptăm să te aprind ca pe un foc mereu stins.

In paradisul interzis 

Unde toate luminile s-au stins,

Tu mi-ai dat culoarea in suflet

Al clipelor de nedescris 

Și m-ai chemat la tine acolo 

Să ardem amândoi în stins 

Să aprindem cerul plin de nori 

Ce prea de mult timp m-a învins.

In paradisul interzis 

Unde toate luminile s-au stins 

Te vad ca prima oară 

O lumină de nedescris 

Lasă-mă să-ți viu văpaia 

Ce te arde incet, încet 

Să-ți simt din nou chemarea 

Către semnul tau ceresc. 

In paradisul interzis 

Unde toate luminile s-au stins 

Nu mă lăsa să mă sting iar

Aprinde mă din nou cu al tau dor 

Dor de soare, de lumina, de clipele senine 

Ce n-am vrut vreodată să apună. 

Iar de îndată ce tu mă simți 

Dincolo de paradis 

Să știi că inima și sufletul ți l-aș dărui 

Din nou și din nou 

Ca in prima, dar nu ultima zi...

Eu ți-aș da acum culoarea ochilor 

Să te vezi prin ei cum te vad eu,

Să-ți vezi chipul tau senin 

Cât de superb poate fi.

Să-ți vezi strălucirea prin ei 

Și ai să realizezi de îndată 

Că te iubesc mai mult decât orice 

Și aș mai spune-o încă o dată.

Dincolo de lumina lor alba 

Sta ascuns sufletul meu,

Ce te-a așteptat o viață 

Să-i fi adăpost mai mereu.

Eu i-aș lua și pe ai tai 

Să văd dacă mă iubești la fel,

Dar mi-e teamă că deîndată 

Am să mă topesc ca ei.

Când aș vedea văpaia

Ce arde, arde încetișor, 

M-aș topii mai rău ca ei 

De lumina ochilor.

Așa că-ți cer acum iubire 

Să ne schimbăm între noi viziuni

Și poate, poate deîndată...

Iubirea noastră s-ar clădi.

Cum sufletele au ajuns

Doar niste piese la apus,

Fără vreun motiv anume 

Doar epave și ruine. 

De mult uitate 

Rupte parca de realitate 

Luate ca atare, 

Niște ființe fara scrupule ca la început.

Ne-am lăsat ca oameni 

Călcați în picioare 

De trăiri, de sentimente 

Poate oarbe, ascunse peste mii și mii de fețe.

Am lăsat sufletul călcat în picioare

Ne-am înrăit fără să doară, 

Ne-am rupt bucăți din el

Din nou și din nou ca să doară.

Destine am rupt,

Vise am spulberat

Am vrut să lăsăm egoul de ne egalat. 

Orgoliul ce rupe speranțe 

A prins mai mult ca niciodată o așa amploare, 

Peste promisiuni și poate...

Peste tot ce a mai rămas viu, in oameni.

Când stelele se sting 

De lumina zilei,

Tu rămâi aleasa lor

Și sclipește în continuare.

Când negura nopții mă așteaptă 

Să mă cuprindă toată,

Tu rămâi acolo 

Să mă trezești de dimineață.

Când soarele se lasă încet 

Când apune și se "stinge",

Tu rămâi lumina lui 

În nopți de răstriște. 

Când norii iar se strâng 

Peste lumina zilei pline,

Tu rămâi să-i dai deoparte 

Căci ești raza ce-i desparte.

Când sufletul meu se "închide"

De dorul zilelor senine,

Tu rămâi aici și nu-l lăsa...

De dorul tău "să miște".

Când ți-am văzut pentru prima oară ochii

Ahhh...ce melancolie m-a luat, 

Am simțit clipa chemării 

A unui viitor de ne egalat.

Când zâmbetul tău mi s-a arătat, pentru întâia oară 

I-am zărit strălucirea suavă ,

Iar când în șoapte mi-ai vorbit 

Cerul parcă nu a mai dormit.

Ce-aș mai putea spune despre chipul tau

Doar că este de milioane,

Cristale, diamante, nimic 

Nu se pot compara cu a lui culoare.

Dar eu te întreb pe tine acum iubito:

Oare ești pregătită să-mi-l dăruiești 

Să-mi strălucească peste nopți 

Peste toate cele cerești?

Cât de frumos se-nfiripa dragostea in piept

Când lacrimile de bucurie se simt prea des,

Și când se lasă la voia întâmplării să răsară lângă tine

Cea mai minunată floare din gradina cu suspine.

Tu lasă inima să-ți zburde prin surâsul apelor

Să te atingă din nou peste ploapele-ți brăzdate ,

Și când valul mare v-a să vie să-ți cutremure inima toată 

Să știi că am să te salvez deîndată de la acest val numit "viață".

Căci viața-n doi e așa frumoasă, nu? 

Te atinge de sus până jos cu lumina ei toată 

Tu las-o in voia ei și deîndată vei vedea

Cât de frumos arată valul alături de inima mea.

Poezii ți-aș scrie o mie, ca într-un film cu Șeherezada

Ți-aș înfăptui suspine, dar numai și numai de fericire;

Te-aș lăsa în jos și iar te-aș ridica 

În valul asta plin de oferte numit "viața mea".