BUN RĂMAS

În versuri de cele mai multe ori, ne plângem suferința, desnădejdea,

visarea, speranța. Aceste sentimente,ne stimulează muza și vine cu idei, pe care 

le transformăm în versuri mai mult sau mai puțin reușite...dar ne 

spunem oful ce ne băntuie. Apoi sunt puse pe note , creind o industrie 

de mare amploare. Ne oblojește toate rănile și ne mângâie sufletul.

      Ce fel de muzică ne-ar trebui, cu care ,sau cu ajutorul căruia să nu mai 

simțim nedreptatea din lume și nu o mai putem opri ?. 

      A devenit de nestăvilit, mai sunt speranțe?????

Drapată în mantie neagră 

Răpusă de raza luminii

Umbrită de norii din zare

Martor pe marea albastră,

Bogată-n speranțe și vise

Umană cu torțe aprinse

Nevoia iubirii mă cheamă.

Dragi cititoare și cititori ,care găsiți timp

să-mi citiți găndurile poate,și dorințele de

mai bine pentru toată lumea,vă mulțumesc !

Natura a întrat în drepturle ei .Primăvara este

atât de frumoasă!...Doresc ca PRIMĂVARA  să

între în sufletele voastre și acolo să rămână!

     Bine ai venit zi de 1 mai !

Așa îmi vine câteodată

Să blestem  și să mă înfurii

Și să întreb;

De ce Doamne omului i-ai dat 

Minte și gândire să poată construi 

Cetăți, palate poduri pestr ape,

Creații ce durează peste viacuri,

Dar să se bucure de ele,nu?

Ai lăsat atâta frumusețe în lume

Dar timp s-o vadă n-are

De ce oare?

Ai lăsat bătrânețea,apusul ce doare,

Cine are de ea trebuință?

De ce ai lăsat boală,durere

Ce să facă omul cu ele?

Timpul e necruțător, aduce schimbări radicale, 

A propulsat omenirea în alt timp.Indrustializare,

tehnicizare, digitalizare, zboruri în cosmos eeeee.t.c.

Satele au devenit târguri, orașe, metropole, s-au 

creeat insule artificiale, oprim ploaia și o pornim 

la comandă...satele rămân doar amintiri în scurt 

timp .Cine mai lucrează pământul ? cine mai este

prieten cu natura?

     Doar poeți mai văd cerul cu stele....

Război, sinonim cu sărăcie și durere,

Război, sinonim cu dezastre, văduve și orfani,

Război, ruine, locuri virane, infirmi și răniți,

Război, tinerețe frântă și cruci pe morminte.

Mulți suntem ce spunem -nu război -

Noi suntem cei care tragem la jug nu voi,

Și dacă o spunem, ei nu ne aud

S-au prins în jocul acesta, nefiresc de crud.

Noi ne resemnăm, și-o facem din vechime

Ne rugăm la Domnul, altă cale nu-i

Omul, pentru om e fiară, lipsit de omenie,

De când și-a vândut sufletul, dracului.

Pe cine au pus ochii, pe cine vânează?

Sunt în agonie, se zrârcolesc, visează...

Își demonstrează puterea, grandoarea,

Indivizi, imfami care-și vinde țara și onoare.

Nu vreau nimic 

Decât bratele tale 

În fiecare vis 

Doar tu ma alini.

Nu vreau nimic 

Decât sa te simt

Sa fi acum și aici

Mereu și pentru totdeauna.

Ești tot ce vreau 

Nu pot descrie iubirea 

Când sunt cu tine 

E Magie.

Natura ne surâde 

Cu culorile ei schimbătoare 

Dar noi una suntem

În orice loc pe veci.

Dacă tu nu ai fi

Iubirea ar rugini

Încearcă sa exiști 

La mine în suflet mereu.

Tânjind a primavara 

Tu ghiocel eu tulpină

Tu verde eu maro 

E Magie , e iubire. 

În fiecare zi ne naștem în alte ființe

Ieșim din alte cuvinte, poate și din alte inimi

În fiecare zi, devenim alte personaje,

Mergând consensual pe aceleași drumuri

Doar că ele devin fără să vrem  mereu altele,

Ne par zi de zi un pic mai lungi, mai sinuoase

Poate noi suntem mai obosiți, sau poate doar mai lenți,

Vrem să încetinim într-un fel fuga secundelor, a orelor, a zilelor

Vrem să luăm cât mai mult nectar din dulceața verilor

Cât mai multă căldură din aprinsele răsărituri sub care ne naștem.

 Poate dorim să fim alții decât eram ieri, arși în apusuri  

 Oh, Doamne, câte mai vrem străbătând prin labirintul oniric  

 Dar nu știm că trăim cu adevărat dacă nu suntem păstrați  în alte inimi  

Nicidecum simple reflexe perene în multiple oglinzi amăgitoare

În doritele suflete, suntem ceea ce am sperat mereu să fim,

sau poate chiar am rămas pentru un timp nedefinit

Acele simple ființe, pline de iubire și dorințe nesfârșite și ele

Pierdute în fumul unei pipe glamour, lângă un câmp plin de lalele.

IOAN CRISTINEL ZAHARIA

Februarie 2024 BRASOV

Ți-aș strânge, cu dorul meu, fluturi,

Născuți gândind la chipul tău de primăvară,

Să-i presar în visele tale târzii,

Când lumea adoarme încet… pe seară.

Să visezi păsări cu aripi albastre

Și anotimpuri în care soarele se joacă printre flori.

Sub clar de lună să dansezi cu fluturii trimiși de mine,

Să-ți șoptească încet… că de tine mi-e dor.

Dezamăgită că fluturii au adormit,

Îmbătați de mireasma ta din privire,

M-am transformat într-un fluture, eu…

Să mă visezi… pe mine.

Ușor, în vise, să te cuprind,

Să te admir cum ești, în umbre de lună,

Cu ochii mei de fluture să îmi pictez, pe aripi,

Privirea ta blândă și bună!

Bat puțin mai tare din aripi și tu tresari.

Din somnul tău răsare iarăși viață.

Te urmăresc subtil și văd cum te încețoșezi.

Ce mult aș vrea să te mai iau o dată în brațe…

Dar nu apuc, că-n lumea ta deja...

E dimineață.

Жди туман как свет 

В тишине чумной.

Крикнуть! Ах,как хочется на море,

С тобой и мы только вдвоем.

Буду ждать и надеяться,

Что ты где-то есть в моем сердце.

Только мы с тобой.

Единственные кто ещё любим,

И часто, мечтаем .

Я и ты мы два создания.

Я сердце,

Ты любовь.

Ты солнце,

Я небо.

Мы любим друг друга .

Как никогда.

И никто.

(Замурка Алина)

Când in tãcerea noptii albe 

la geamul meu se-opreste luna 

aducându-mi între gene surâsul tãu din totdeauna 

uit c-ai fost un vis de-o varã 

destrãmându-se usor, 

în a vietii mele cale, 

uit c-ai fost doar "Meteor".