Acrimea dulcelui

Îmi cer iertare mie

Ca n-am putut ierta 

Ca nu a fost sa fie

Ce cred ca trebuia...

Îmi cer iertare pentru 

Apusuri nevăzute

Pentru zilele plânse,

Momentele pierdute...

Îmi cer iertare pentru 

Clipele uitate...

Răsărituri negre..

Și pentru nedreptate..

Îmi cer iertare mie...

Pentru povesti citite...

De atâtea ori visate...

Dat totuși ne trăte...

Îmi cer iertare iar...

Ca viata care-i dar...

Am risipit jumate

Pentru ce nu se poate 

Îmi cer iertare din nou

Petru lacrimi vărsate

Pun mana pe stilou...

Le-oi imprima intr-o carte....


(A.Turcan)

Tu ești corabia ce mă poartă pe valurile vieții,

Ești raza născută în zorii dimineții,

Ești aripa ce mă ridica-n zbor,

Ești steaua ce-mi hrănește visul,

Mantia ce-mi încălzește inima,

Daca te-ai pierde,cuprinde-m-ar abisul,

Și viața mea s-ar transforma în nor..

Ramai,te rog,pan' la finala clipa,

Când eu,sau tu,ne-om ridica în zbor,

Spre cerul ce ascunde necuprinsul..

Fiecare poză în care regăsesc o fărâmă din tine

Și portretele tale ce mă înfățișează pe mine 

Mă duc cu gândul la flori.

Flori ce poarta rochii ca ale tale,

Flori cu miresme dulci, îmbietoare,

Flori cu parfumuri ce se aseamănă puțin 

Cu aroma din al tău cămin..

Iar în a ta casa, vai, ce mirare, 

Iși fac veacul cesti ca ale mele 

Care păstrează cu sfială urmele

degetelor mele.

Și tablouri care privite cruciș

Ascund în îndepărtatul luminiș

o strălucire a chipului meu

ce o vad pe a ta față mereu..

Gabi  luase ceva bani de la cei cărora voia să vândă..Acum eram căutată și de unii și de alții.

Cred că a mai făcut și alte prostii  pentru că și-au făcut în grabă bagajele și au fugit cu tot grupul

în țară .După  plecarea lor ,vine Nabi  bucuros să mă scoată din ascunzătoare.Nabi  îmi oferă

o cameră la hotelul lui și eu îl ajut la bar .Eram așa de bucuroasă  de această veste ,încât l-am

sărutat .Bucuria mea  l-a emoționat cu adevărat ,realmente era și el fericit .Eram singură printre

străini și mă simțeam mai în siguranță

     După câteva zile mă caută Fatah și rămâne surprins când mă vede în bar,onorând comenzile

clienților ,bucuroasă și fericită.Mă tachinează -acum cât mai ceri  pe oră?-întreabă el cu ochi blânzi

și voce caldă .Am înțeles  că mă bucur de simpatia  lui și acum am doi prieteni cu care îmi face plăcere

să vorbesc. Încercam să uit prin ce am trecut și eram fericită că am unde lucra .Pe tine te sunam tot

mai rar,știam că acesta nu-i locul meu,dar nici să mă întorc în țară  nu doream .Apoi mi-ai comunicat că

tata  a murit în accident .Eram supărată pe el  de când se recăsătorise după moartea  mamei Am avut

impresia că ne abandonase .Îl vedeam  adesea prin oraș  pe tatăl nostru cu fiul lui cel mic Acum nu mai am

nimic cu nimeni .M-a luat valul vieții și am uitat de ei .Mi se pare că toate acestea s-au întâmplat  demult .

A fost o vreme când ,aveam ceva și cu tine .

     - Eu cu ce ți-am greșit?

      -Atunci când erai îndrăgostită  de Vali .Te vedeam adesea plângând .Plănuisem  atunci să mă răzbun pe el,

dar apoi am plecat ,și toate au rămas în urmă

      -Povestea mea cu Vali s-a încheiat  când am realizat că Adriana era aleasa lui!...

      -Mai știu că Octav ținea mult la tine ,de ce nu ți-a plăcut de el? Câte bilete îți trimetea prin mine ,eram la curent

cu sentimentile lui pentru tine .

       -Nu-i vorba de plăcut ,Ștefania ,și nici de faptul dacă e băiat bun sau rău ! Asta o realizezi cu mintea , însă

inima este cea care alege, ea ăți dă de știre când întânlești  jumătatea .Nu fegeaba se sune că există

-săptămâna  chioară - atunci nu-i vezi  alesului tău defectele . Dragostea  înflorește într-un sărut ,simți  că trăiești

într-o îmbrățișare, te apucă dor de viață și te scoate din anonimat cuvintele de dragoste .Atunci și numai atunci ,

inimile celor doi bat la fel .

      -Ce frumos îmi pare ce spui !

     -Dragostea , iubirea,este cel mai minunat  sentiment pe care îl trăiește un om . Iubirea nu ține cont de greutăți,

de lipsuri .O iubire e ca o zi de sărbătoare, ca un răsărit  de soare,ca o mare de liniște,ca o ploaie binefăcătoare

pe un ogor pârjolit de soare .Eu am trăit ,am simțit toate acestea în preajma lui Vali .

     -Deci ai cunoscut iubirea ? ai trăit-o cu intesitate !

      -Da ,Ștefania ,și în nopți de nesomn ,zvârcolirii în așternut ,pernă udă de lacrimi  ,gol ,un gol imens în suflet .

     -Ai  trecut prin tot ce spui?

Vreau să-ți văd chipul bălai

Și-n brațele mel’ să stai.

Să-mi dai iar o sărutare

Și să cad de pe picioare.

În scrisoarea cea cu aur,

Am pus ș-o floare de laur.

Un miros de dor frumos,

Să mă știi mereu cu pios.

Pus-am busuioc sub pernă,

Ca să te visez pe tine

Și nu te-am visat, iubire!

Am rămas rănit eternă.

Tu cu pletele-nsorite,

Mă citeai de după chip.

Eu cu mâinile mânjite,

Nu voiam să mă anim.

Laurul din scrisorică,

Ține loc de-o mică zică.

Ce nebun ești dragul meu!

Asta ziceam mai mereu…

De-aș fi privighetoarea care zboară
Aș veni în fiecare seară
Si țe-aș cânta doar șoapte, de iubire, 
La tine, la fereastră.

De-aș fi luna de pe cer întinsă
Te-aș urmări în noaptea plină-n vis
Si ți-aș zâmbi pe margini de fereastră
Cu un sărut din stele lăcrimând.

De-aș fi soarele ce-n zori răsare
Te-aș trezi cu razele-mi sorite, 
Si te-aș atrage până la lumină 
Să te alin în doru-mi aurit.

De-aș fi pictorul ce desenează
Ți-aș picta geamul în culori albastre
Si, atunci, să te apropii de fereastră 
Si să mă prinzi din zborul chinuit.

De-aș fi trandafirul de-un dor aprins
Aș fi mereu iubită de-ai tăi ochi
Si dacă, deodată, tu mă vei atinge
Eu m-aș preface în tânăra domniță, cuprinsă de amor.